Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Peter Szijjarto: Parteneriatul strategic cu România este de mare ajutor pentru Ungaria

Publicat

in

Parteneriatul strategic cu România este de mare ajutor în ceea ce privește evitarea recesiunii economice, crearea securității energetice și gestionarea fluxului de imigranți, motiv pentru care Ungaria este interesată să îl mențină, a declarat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, după ce l-a primit marţi, la Budapesta, pe omologul său român, relatează Magyar Hirlap, citat de Rador.

Peter SzijjartoFoto: Ovsyannikova Yulia / Zuma Press / Profimedia

Conform unui comunicat dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó a amintit la o onferinţă de presă susţinută alături de omologul său român Bogdan Aurescu că fix acum 20 de ani a fost semnat acordul privind parteneriatul strategic, iar menţinerea acestuia este în interesul României, Ungariei și comunităților naționale care locuiesc pe teritoriul celuilalt.

„Întotdeauna sunt adversari, întotdeauna există cei care perturbă situaţia şi care fac zgomot puternic pentru a crea aparenţa că sunt mai mulţi decât suntem noi. Dar adevărul este că actualele guverne ale celor două țări au un obiectiv clar, ușor de înțeles și vizibil pentru toată lumea, iar în ceea ce priveşte parteneriatul strategic, îl vom păstra, pur şi simplu pentru că acesta este bun pentru cele două țări și cele două națiuni”, a subliniat ministrul ungar de externe.

„Guvernul ungar consideră comunitățile naționale din ambele ţări drept o resursă pentru relațiile bilaterale. O dovadă în acest sens este şi faptul că sprijinul bugetar al minorității naționale române din Ungaria a crescut de șase ori din 2010, iar sprijinul Bisericii Ortodoxe a crescut de șapte ori”, a arătat Péter Szijjártó, care a subliniat: acest parteneriat strategic este deosebit de util în gestionarea cu succes a celor mai importante trei provocări ale zilelor noastre – situația economică, aprovizionarea cu energie și migrația.

Péter Szijjártó: „În aceste trei chestiuni importante parteneriatul strategic semnat cu România ne ajută”

Primul domeniu este economia, în condițiile în care Uniunea Europeană se îndreaptă spre recesiune, iar în prevenirea acesteia o armă importantă o reprezintă faptul că volumul schimburilor comerciale bilaterale româno-ungare a atins anul trecut aproximativ zece miliarde de euro, stabilind astfel un record, și s-a înregistrat o creștere de 29% şi în acest an.

Oficialul ungar a amintit că România este a treia cea mai importantă piață de export a economiei ungare, unde mai multe companii importante ungare își măresc constant prezența, cum ar fi Mol, care are deja ​​245 de benzinării, OTP care are în prezent 97 de sucursale bancare, iar Richter are peste 600 de angajați.

Referitor la securitatea energetică, Péter Szijjártó a spus că România are un rol major în domeniul diversificării achiziţiilor de gaze naturale, care este facilitată de extinderea capacității interconectorului dintre cele două țări de la 1,75 miliarde de metri cubi la 2,5 miliarde metri cubi pe an. Şeful diplomaţiei ungare a mai precizat că în curând va fi semnat acordul cvadrilateral în urma căruia Ungaria va putea importa energie electrică verde din Azerbaidjan prin Georgia și România.

Potrivit ministrului ungar de externe, al treilea domeniu este gestionarea migrației, iar în acest sens este extrem de important că România acţionează excelent în domeniul apărării frontierei, iar cooperarea bilaterală este eficientă. Ungaria a împiedicat până acum 250.000 de tentative de trecere ilegală a graniţei de sud a ţării, iar dacă ar exista presiuni şi dinspre România autoritățile nu s-ar putea concentra asupra graniţei de sud, a subliniat Péter Szijjártó, care a adăugat:

„Acestea sunt trei provocări foarte importante cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securității energetice și menţinerea migranților în afara graniţelor ţării. În aceste trei chestiuni importante parteneriatul strategic semnat cu România ne ajută şi de aceea suntem interesați de menținerea acestuia”.

Citește și:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Numărul de bilete vândute la meciul FCSB – CFR Cluj cu mai mult de o săptămână înainte de disputarea jocului

Publicat

in

De

FCSB va petrece alături de suporteri primirea titlului după o pauză de 9 ani, la meciul cu CFR Cluj de pe Arena Națională, iar fanii au cumpărat deja un număr mai mare de bilete ce depășește asistența de la meciul cu Farul Constanța (2-1).

Galeria celor de la FCSBFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Peste 33.000 de bilete vândute la meciul FCSB – CFR Cluj în prima zi

Jucătorii FCSB-ului vor primi medaliile de campioni la finalul jocului cu CFR Cluj, iar organizatorii așteaptă ca recordul de asistență din acest sezon sî fie doborât.

Fiind primul titlu după o pauză de 9 ani, suporterii FCSB-ului sunt gata să ia cu asalt Arena Națională pentru a sărbători câștigarea campionatului alături de favoriții lor.

Potrivit Fanatik, în prima zi de când s-au pus în vânzare s-au vândut peste 33.000 de bilete, 10.000 doar în prima oră.

Cel mai mare număr de spectatori prezenți la un meci din acest sezon al SuperLigii a fost înregistrat la FCSB – Rapid, 45.143 de spectatori.

Prețurile biletelor la FCSB – CFR Cluj

PELUZE – 30 LEI

TRIBUNA 1, INEL 3 – 35 LEI

TRIBUNA 1, INEL 2 – 45 LEI

TRIBUNA 2, INEL 3 – 35 LEI

TRIBUNA 2, INEL 2 – 45 LEI

TRIBUNA 2, INEL 1 – 55 LEI

VIP 3 – 150 LEI

VIP 2 – 200 LEI

VIP 1 – 250 LEI

Programul etapei 8 din play-off / play-out

Vineri, 3 mai

Ora 20:00 Farul Constanța – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Sâmbătă, 4 mai

Ora 14:30 FC Botoșani – FC Voluntari

Ora 20:00 Universitatea Cluj – Dinamo București

Duminică, 5 mai

Ora 15:30 Petrolul Ploiești – Oțelul Galați

Ora 21:30 CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1923

Luni, 6 mai

Ora 15:00 FC Hermannstadt – Politehnica Iași

Ora 18:00 UTA Arad – FC U Craiova 1948

Ora 21:00 Universitatea Craiova – FCSB

Programul etapei 9 din play-off / play-out

Vineri, 10 mai

Ora 20:00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Rapid 1923

Sâmbătă, 11 mai

Ora 20:30 FCSB – CFR 1907 Cluj

Duminică, 12 mai

Ora 21:30 Oțelul Galați – FC Botoșani

Ora 21:30 Politehnica Iași – Petrolul Ploiești

Ora 21:30 FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt

Ora 21:30 Dinamo București – UTA Arad

Ora 21:30 FC Voluntari – Universitatea Cluj

Luni, 13 mai

Ora 20:30 Farul Constanța – Universitatea Craiova

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. Farul – 35 p

3. Universitatea Craiova – 34 p

4. CFR Cluj – 34 p

5. Rapid – 29 p

6. Sepsi – 28 p.

Citeste mai mult

NATIONAL

Macron insistă cu ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina. „Ce securitate va mai fi pentru România și Republica Moldova?”

Publicat

in

De

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Rusia trebuie împiedicată să câștige războiul din Ucraina, indicând că în cazul unui succes nu există garanții că țările vecine, inclusiv România și Republica Moldova, nu vor fi în pericol într-un scenariu în care Moscova și-ar atinge obiectivele strategice. Liderul de la Elysee a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe NATO pe teren în țara invadată, apreciind într-un interviu publicat de The Economist că va trebui să „ne punem problema” dacă Moscova „va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP.

Emmanuel Macron Foto: Christophe PETIT TESSON / AFP / Profimedia

„Dacă ruşii reuşesc să străpungă linia frontului, dacă ar exista o cerere ucraineană, ceea ce nu este cazul astăzi, ar trebui să ne punem în mod legitim întrebarea”, a declarat preşedintele francez săptămânalului britanic The Economist, citat de Agerpres.

„A exclude acest lucru a priori înseamnă a nu învăţa lecţiile ultimilor doi ani”, în condiţiile în care ţările NATO au exclus iniţial să trimită tancuri şi avioane în Ucraina, iar în cele din urmă s-au răzgândit, a adăugat el.

Şeful statului francez a provocat o controversă la sfârşitul lunii februarie, afirmând că trimiterea de trupe occidentale pe pământul ucrainean nu trebuie „exclusă” în viitor.

El a explicat că doreşte să restabilească „ambiguitatea strategică” în răspunsul european la invazia rusă a Ucrainei.

Majoritatea ţărilor europene, precum şi Statele Unite, s-au distanţat în mod clar de remarcile sale, chiar dacă de atunci unele au făcut un pas în această direcţie, potrivit AFP.

„Aşa cum am spus, nu exclud nimic, pentru că ne confruntăm cu cineva care nu exclude nimic”, a reafirmat Macron în The Economist cu referire la preşedintele rus Vladimir Putin.

„Probabil am fost prea ezitanţi în a formula limitele acţiunii noastre cuiva care nu mai are niciuna şi care este agresorul”, a continuat el.

„Am un obiectiv strategic clar: Rusia nu poate câştiga în Ucraina. Dacă Rusia va câştiga în Ucraina, nu vom mai avea securitate în Europa. Cine poate spune că Rusia se va opri acolo? Ce securitate (va mai exista) pentru alte ţări învecinate, Republica Moldova, România, Polonia, Lituania şi multe altele? Şi în fond, ce credibilitate (vor mai avea) europenii care au cheltuit miliarde, care au declarat că acolo este în joc supravieţuirea continentului şi care nu şi-au oferit mijloacele de a opri Rusia? Deci da, nu trebuie să excludem nimic”, a insistat Macron.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend