ACTUAL
Pasajul Basarab intră în reparații. Cât vor dura lucrările şi cum se va circula
Publicat
acum 3 săptămânila
Autor
admin

Traficul va fi blocat parțial pe Pasajul Basarab de la începutul lunii iunie, din cauza lucrărilor la structura imensă care leagă trei sectoare și aflată într-o stare avanasată de degradare.
„Nu s-a făcut mentenanța curentă așa cum trebuie. Hobanele n-arată bine pe partea exterioară. O să se dea acele carcase de protecție și o să se uite inginerii la miezul hobanelor, la partea metalică. Să sperăm că nu sunt fisuri sau degradări de orice fel, coroziuni. Trebuie să punem asfalt, trebuie să punem parapet. Peste tot parapetul trebuie înlocuit”, spune Ionuț Ciurea, director executiv Asociația Pro Infrastructură, pentru Digi24.
Pasajul Basarab, care se întinde pe o lungime de doi kilometri, nu a fost întreținut din 2011. A fost dat în folosință în 2011, însă recepția nu a mai fost făcută, ceea ce a împiedicat întreținerea corespunzătoare, iar multe componente s-au degradat. Reabilitarea va costa 20 de milioane de lei și se va încheia până la finalul anului 2026.
Ciprian Ciucu: „Se va circula pe o bandă”
„În această vară vom avea inclusiv lucrări (…) la Podul Basarab. Nu a fost recepționat de 20 de ani. Împreună cu funcționarii pe care i-am găsit aici, i-am convins și mi-am asumat că trebuie să recepționăm această importantă lucrare de infrastructură. Problema a fost că, în lipsa recepției, nimeni n-a mai asigurat mentenanța. O parte din lucrare va fi suportată bugetar de Primărie și o parte va fi suportată de constructor. În această vară nu se va circula decât pe o bandă. Vor fi mai multe astfel de blocaje în trafic, dar lucrurile sunt atât de întârziate, încat avem doar aceste două opțiuni: să nu facem nimic, să pierdem banii sau să facem mult mai puțin și oricum să pierdem banii sau să fac apel la înțelegerea bucureștenilor, să aibă încredere că șantierele vor fi la timp finalizate”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Capitalei.
Construcția pentru Pasajul Basarab a costat 240 de milioane de euro.
![]()
Poate îți place și...

TikTok schimbă creierul muzical al copiilor? Avertismentul DUR venit din elita europeană – INTERVIU

Rata anuală a inflației a ajuns la aproape 11%, în mai: Topul produselor care s-au scumpit

Vacanța de vară 2026. Primii elevi intră în vacanță de astăzi. Urmează examenele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat
ACTUAL
TikTok schimbă creierul muzical al copiilor? Avertismentul DUR venit din elita europeană – INTERVIU
Publicat
acum 26 de minutela
12 iunie 2026Autor
admin

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
Muzica devine zgomot de fundal, atenția se rupe în fragmente, iar ascultarea reală este pe cale să dispară. Specialiștii avertizează că acest model poate afecta profund felul în care noile generații gândesc și simt muzica.
Avertismentul vine din elita europeană. Compozitorul Paweł Łukaszewski vorbește despre schimbările pe care le vede deja la tineri.
Adrian Leonard Mociulschi: Pentru publicul larg, premiile Fryderyk sunt ca Grammy-urile în Polonia — acolo unde sunt recompensați artiști precum Adele sau Taylor Swift. Ați câștigat mai multe astfel de premii și sunteți unul dintre cei mai importanți compozitori europeni de astăzi. Spuneți-ne direct: copiii care cresc acum mai știu să asculte muzica?
Profesor Dr. Łukaszewski: Copiii de astăzi trăiesc într-o lume în care muzica este peste tot, tot timpul.
Intră în contact cu ea într-un mod pe care nicio generație anterioară nu l-a experimentat — prin telefoane mobile, rețele sociale, jocuri, filme și platforme de streaming.
Pe de o parte, acest lucru înseamnă un acces fără precedent la o varietate enormă de stiluri și tradiții muzicale. Pe de altă parte, conduce adesea la un mod de ascultare mai fragmentat și mai puțin atent.
Problema de astăzi nu mai este accesul la muzică, ci pierderea capacității de a o asculta cu adevărat. Muzica își arată valoarea doar atunci când îi dăm timp și atenție. Indiferent că vorbim despre Bach, Chopin sau piese populare, ascultarea autentică cere concentrare — lucru tot mai rar.
Copiii sunt sensibili la sunet și emoție, dar fără ghidare din partea părinților și profesorilor, muzica riscă să rămână doar un fundal, nu o experiență care formează gândirea și echilibrul interior.
Adrian Leonard Mociulschi: Ați fost în vârful unei universități de top. Ce s-a schimbat la studenți în ultimii ani? Vin mai pregătiți sau mai distrași de tot ce înseamnă online?
Profesor Dr. Łukaszewski: Există schimbări, desigur, dar nu neapărat în sensul unei pregătiri mai slabe, ci mai degrabă într-un alt mod de a se raporta la studiu și concentrare.
A preda într-o universitate de muzică de top înseamnă nu doar prestigiu, ci și responsabilitate reală. Excelența nu este dată de clasamente, ci se construiește zi de zi — prin muncă, exigență și atenție acordată fiecărui student. Ca profesor, nu am încurajat imitarea, ci găsirea unei voci proprii. Tehnica este necesară, dar adevărata maturitate vine din gândire independentă și creativă.
Echilibrarea activității academice cu organizarea proiectelor culturale a însemnat, desigur, disciplină și o bună gestionare a timpului. Întotdeauna am văzut însă aceste roluri ca fiind complementare. Predarea mă ține conectat la generația tânără, iar activitatea artistică și organizatorică mă menține implicat în viața reală a culturii muzicale. Fiecare dintre aceste zone o susține și o dezvoltă pe cealaltă.
Adrian Leonard Mociulschi: Se tot spune că muzica îi ajută pe copii să devină mai inteligenți și mai concentrați. E chiar așa sau e doar un mit frumos?
Profesor Dr. Łukaszewski: Experiența mea confirmă clar acest lucru. Muzica dezvoltă simultan mai multe abilități: atenția, memoria, disciplina, imaginația și sensibilitatea. Un tânăr muzician nu învață doar tehnică, ci și să asculte cu atenție, să lucreze cu ceilalți și să transmită emoție.
Ceea ce face muzica cu adevărat specială este felul în care îmbină gândirea cu emoția. Puține domenii cer o legătură atât de directă între analiză și expresie creativă. Tocmai de aceea, educația muzicală nu este importantă doar pentru viitorii artiști, ci joacă un rol esențial în formarea oricărui copil.
Adrian Leonard Mociulschi: Pe TikTok, muzica e câteva secunde și gata. Mai vorbim de „ureche muzicală” sau s-a schimbat complet jocul?
Profesor Dr. Łukaszewski: Cred că ambele fenomene au loc în același timp. Tinerii dezvoltă, fără îndoială, noi moduri de a percepe muzica. Mediul digital favorizează viteza, reacția imediată și stimularea continuă, iar acest lucru face ca formele scurte și fragmentele muzicale să domine tot mai mult felul în care ascultăm zi de zi.
Totuși, nu cred că urechea muzicală dispare. Mai degrabă, s-au schimbat condițiile în care ea se formează. Mulți tineri demonstrează în continuare o sensibilitate remarcabilă pentru ritm, timbru, armonie sau structură muzicală. Adevărata provocare este să le oferim contexte în care să poată merge dincolo de aceste experiențe rapide și să intre într-o relație mai profundă cu muzica.
Fiecare generație trăiește muzica în felul ei. Ceea ce rămâne constant este nevoia umană de experiențe artistice autentice. Rolul nostru, ca profesori și muzicieni, este să îi ajutăm pe tineri să treacă de la consum pasiv la o ascultare activă și conștientă.
Adrian Leonard Mociulschi: Părinții de azi se luptă cu ecranele. Cum mai pot face ca muzica să conteze cu adevărat pentru copii, nu doar să fie zgomot de fundal?
Profesor Dr. Łukaszewski: Cel mai important lucru pe care îl pot oferi părinții este propriul exemplu. Copiii nu învață doar din ceea ce li se spune, ci mai ales din ceea ce văd. Dacă muzica este prezentă în viața de familie ca o experiență valoroasă și plăcută, ei devin în mod natural mai curioși și mai deschiși.
Gesturile simple pot avea un impact real: să asculți împreună o piesă întreagă, să mergi la un concert, să cânți acasă sau să vorbești despre emoțiile pe care le provoacă muzica. Nu este nevoie de începuturi complicate sau de educație formală din prima clipă. Important este să creezi momente în care muzica devine o experiență împărtășită.
Muzica are puterea de a forma sensibilitatea, răbdarea, imaginația și empatia. Într-o lume dominată de viteză și distragere, aceste calități devin mai importante ca oricând. De aceea, a-i apropia pe copii de muzică nu este doar o alegere artistică, ci și o investiție în dezvoltarea lor ca oameni.
În loc de concluzie
Nu ducem lipsă de muzică. Dimpotrivă — ne inundă. Problema e alta: nu mai știm să o ascultăm.
În era TikTok, urechea muzicală nu dispare, dar este modelată de viteză, fragment și reflex. Fără intervenția părinților și a profesorilor, muzica riscă să devină doar un zgomot de fundal într-un flux nesfârșit de conținut.
Adevăratul test nu ține de tehnologie, ci de oameni: mai avem răbdarea să ascultăm cu adevărat?
Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
![]()
ACTUAL
Rata anuală a inflației a ajuns la aproape 11%, în mai: Topul produselor care s-au scumpit
Publicat
acum 2 orela
12 iunie 2026Autor
admin

Rata inflației a crescut la un nou nivel record în România. Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Evoluția prețurilor de consum
„În mai 2026 inflaţia anuală atinge pragul de 10,9%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 10,85%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se la servicii, 13,53%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,54%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 6,78%”, se menţionează în documentul citat.
La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia urcând cu 21,12%, ouă, cu o creştere de 14,12%, şi carnea de bovine, care s-a scumpit cu 11,58%. Preţurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 10,59%. Creşteri semnificative se constată şi la laptele de vacă, 11,98%, la pâine, 8,18%, şi la fructe proaspete, 7,04%, iar carnea de pasăre s-a scumpit cu 6,88%.
În categoria băuturi alcoolice, preţul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 7,98%, iar cel al vinului cu 6,57%. Alte majorări importante a tarifelor se constată şi la peştele proaspăt (7,83%), la ulei (6,11%), la citrice (3,66%), iar brânza de vacă este mai scumpă cu 5,61%.
Totodată, există şi reduceri de preţ în mai 2026 comparativ cu mai 2025 la unele produse alimentare cum ar fi cartofi (-11,32%), fasole boabe şi alte leguminoase (-3,08%), făină (-4,38%), mălai (-5,27%) şi zahăr (-1,32%). Untul a fost mai ieftin cu doar 0,11%.
Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri de preţuri în luna mai continuă să se menţină la energia electrică, al cărei tarif s-a majorat cu 55,49%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice.
Potrivit INS, alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la combustibili, respectiv benzină, cu 30,55%, şi la motorină, cu 36,85%. Tariful la energia termică s-a majorat cu 10,70%, cărţile, ziarele, revistele au fost mai scumpe cu 10,62%, detergenţii cu 10,19%, tutunul şi ţigările cu 7,42%. Şi medicamentele au avut preţuri mai mari cu 4,36%, iar articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit şi ele cu 7,14%. În perioada mai 2026 – mai 2025, preţul gazelor a crescut cu 1,53%.
Creșteri de prețuri în servicii
„În categoria serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri în mai 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 43,56%, urmate de tarifele la apă, canal şi salubritate cu 15,35%, reparaţii auto cu 15,31%, serviciile de igienă şi cosmetică cu 14,72%. Alte creşteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte, 14,81%. În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 12,81%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 8,98%, iar cel rutier cu 13,18%. Singura scădere de preţ în această categorie continuă să fie înregistrată în cazul tarifelor serviciilor aeriene, care s-au diminuat faţă de anul anterior, la perioadă, cu 9,92%, iar comparativ cu luna aprilie 2026, tariful transportului aerian s-a redus cu 7,08%. Tarifele serviciilor poştale, care îşi reduseseră cotele în lunile anterioare, în mai 2026, faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,65%”, subliniază INS.
Instituţia precizează faptul că în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin O.U.G. nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, pentru gazele naturale, începând cu 1 aprilie a încetat plafonarea preţului pentru consumatorii casnici, fiind înlocuită cu un nou mecanism de protejare, prevăzut în OUG 12/2026.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
![]()
ACTUAL
Un livrator de mâncare a aprins rețelele de socializare, după ce a recunoscut că gustă din toate comenzile
Publicat
acum 9 orela
12 iunie 2026Autor
admin

Un filmuleț postat pe internet a stârnit din nou discuții despre cât de sigură este mâncarea pe care o comandăm acasă. Totul a pornit de la un livrator care a fost filmat în timp ce părea că mănâncă din porția unui client, înainte să o livreze.
O situație cu un curier a stârnit o amplă dezbatere pe rețelele de socializare privind siguranța și integritatea mâncării livrate prin diverse platforme.
Totul a pornit de la un videoclip în care un curier care livrează mâncare pare să guste din comenzile pe care le transportă. În imagini, acesta mănâncă dintr-o comandă, o închide la loc și o pune în geanta termoizolantă, apoi își continuă traseul cu bicicleta.
Deocamdată nu este clar dacă filmarea este realizată în Slovacia sau în altă țară, potrivit Tnlive.sk.
Reacțiile din comunitate și mărturia unui livrator
Discuțiile s-au amplificat după ce în mediul online a apărut și o postare a unui curier, în care acesta ar fi recunoscut că obișnuiește să guste din mâncarea destinată clienților.
„În fiecare zi iau ceva. Nimeni nu face nimic în privința asta”, ar fi declarat acesta.
Măsuri de siguranță solicitate de clienți
Unii utilizatori au spus că atunci când primești comanda, ar trebui să o verifici. Totodată, internauții susțin că ideal ar fi ca mâncarea să fie sigilată bine, fără a putea fi deschisă.
„Dacă platforma confirmă că o comandă nu a fost preluată de client, curierul poate dispune de acel produs”, a explicat un livrator citat în discuțiile online.
![]()
ACTUAL
Răsturnare de situație pentru cotațiile țițeiului: Piețele financiare reacționează după ce Trump a anulat marele atac asupra Iranului
Publicat
acum 12 orela
12 iunie 2026Autor
admin

Piețele financiare au respirat ușurate după ce Donald Trump a anunțat anularea atacurilor planificate asupra Iranului. Decizia a declanșat o creștere masivă a acțiunilor pe bursa americană și o scădere abruptă a prețurilor petrolului, scrie CNN.
Wall Street își revine spectaculos după cea mai proastă zi din an
Bursele americane au înregistrat o revenire violentă, la doar o zi după ce indicele Dow Jones suferise cea mai drastică scădere din acest an. Anunțul de la Casa Albă a readus optimismul în rândul investitorilor, care au profitat de prețurile scăzute pentru a reintra în piață.
În acest context, indicele Dow Jones a crescut cu 810 puncte, ceea ce reprezintă un avans de 1,62%. În același timp, indicele S&P 500 a înregistrat o creștere de 1,3%, iar indicele Nasdaq Composite, puternic axat pe tehnologie, a urcat cu 1,8%.
Petrolul se ieftinește brusc
Prețul țițeiului Brent a scăzut cu 3,7%, ajungând la puțin sub 90 de dolari pe baril. În același timp, țițeiul american a înregistrat o corecție de 3,6%, stabilizându-se la o valoare de puțin sub 87 de dolari pe baril.
Această ieftinire a petrolului a calmat instantaneu nervozitatea traderilor legată de o eventuală explozie a inflației, provocând totodată o scădere a randamentelor obligațiunilor Trezoreriei SUA.
Mesajul lui Donald Trump care a schimbat dinamica piețelor
Răsturnarea de situație a fost provocată de o postare a președintelui pe platforma Truth Social, în care a explicat motivele din spatele anulării operațiunilor militare:
„Pe baza faptului că discuțiile cu Republica Islamică Iran au fost aduse la cel mai înalt nivel al conducerii iraniene și aprobate, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, am anulat atacurile și bombardamentele programate împotriva Iranului în această seară.”
![]()
ACTUAL
VIDEO Cea mai așteptată autostradă din România prinde contur. Se lucrează intens pentru asfaltarea lotului 3 al Autostrăzii A7
Publicat
acum 13 orela
11 iunie 2026Autor
admin

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR a transmis miercuri imagini aeriene de pe șantierul lotului 3 al Autostrada A7, în zona Mircești, unde lucrările de asfaltare sunt în plină desfășurare.
Potrivit autorităților, în acest moment se lucrează la așternerea mixturilor asfaltice pentru stratul de legătură, după ce, de la începutul săptămânii, au fost turnați deja aproximativ 3 kilometri de strat de bază. În total, pentru această etapă sunt pregătiți circa 11 kilometri de drum.
„În paralel, se lucrează la terasamente, structuri, relocare rețele utilități”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Pentru aceste operațiuni, antreprenorul este mobilizat cu utilaje specifice, precum finisor cu deschidere de 14 metri, cilindri compactori, autobasculante pentru transportul mixturii și echipe de muncitori.
Lotul 3 al autostrăzii, cuprins între Mircești și Pașcani, are o lungime totală de 28,09 kilometri, iar la finalul lunii mai stadiul fizic al lucrărilor era de 51%, potrivit datelor transmise de autorități.
Pe măsură ce lucrările avansează, segmentul prinde contur, fiind unul dintre tronsoanele importante ale viitoarei conexiuni rutiere de pe A7.
![]()
ACTUAL
„Nea Ilie nici nu ştii, cât de mic începi să fii”. SG-ul PSD pariază pe învestirea Guvernului Tomac și anunță sfârșitul „erei Bolojan”
Publicat
acum 14 orela
11 iunie 2026Autor
admin

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat joi că se așteaptă ca Guvernul condus de premierul desemnat Eugen Tomac să obțină votul Parlamentului și să fie învestit în perioada imediat următoare. Liderul social-democrat a susținut că România are nevoie de „o schimbare de direcție” după perioada guvernării conduse de Ilie Bolojan și a afirmat că unele dintre propunerile PSD vor fi incluse în programul noului executiv.
Declarațiile au fost făcute la Craiova, în cadrul conferinței Organizației de Femei a PSD Dolj.
Manda: „Guvernul Tomac trece”
Claudiu Manda s-a declarat optimist în privința șanselor noului Cabinet de a obține sprijin parlamentar.
„După părerea mea, guvernul Tomac trece. Şi eu cred că e un lucru bun”, a declarat secretarul general al PSD.
Acesta a precizat că, în urma discuțiilor purtate cu Eugen Tomac, o serie de măsuri susținute de PSD pentru protejarea categoriilor cu venituri mici și a clasei de mijloc vor fi preluate în programul de guvernare.
„Numai că mai devreme sau mai târziu, eu cred că în perioada imediat următoare o să avem un vot pentru un nou guvern şi atunci lucrurile o să meargă înainte şi sunt bucuros că la discuţia pe care am avut-o cu domnul Tomac măsurile pe care PSD-ul le propune pentru categoriile sociale pe care le reprezentăm, categoriile cu venituri mai mici, clasa medie şi anume să reducem din taxe, să putem să sprijinim puterea de cumpărare şi alte detalii de genul ăsta, vor fi incluse în programul de guvernare”, a afirmat Manda.
Atac la guvernarea Bolojan: „Nu există nicio categorie socială mulțumită”
Liderul PSD a criticat dur perioada guvernării conduse de Ilie Bolojan, susținând că aceasta a generat efecte economice și sociale negative.
„Pot să vă spun că în perioada următoare se va încheia cu era aceasta Bolojan, cu o guvernare din care şi noi am făcut parte, dar nu înseamnă că am fost de acord cu totul, în care vedem rezultatele şi anume recesiune economică, inflaţie, scăderea puterii de cumpărare, scăderea consumului, faliment la companii, pierderea de locuri de muncă. E clar că lucrurile acestea nu mai pot continua”, a declarat secretarul general al PSD.
Acesta a susținut că actualul executiv nu mai beneficiază de susținere în rândul principalelor categorii sociale.
„Vă spun că nu există nicio categorie socială de oameni astăzi în România mulţumită de guvernul Ilie Bolojan. Nu pensionarii, nu medicii, nu profesorii, nu bugetarii, nu mediul de afaceri, nimeni nu este mulţumit de activitatea domnului Bolojan”, a afirmat Manda.
„Boții, roboții și tiriboții au obosit”
În discursul său, liderul PSD a ironizat susținerea de care s-ar mai bucura actuala guvernare în mediul online.
„Sigur, singurii pe care putem să-i considerăm mulţumiţi sunt boţii, roboţii şi tiriboţii care, din câte am văzut, au obosit şi ei sau probabil că nu mai au suficient de mulţi bani ca să activeze boţii, roboţii şi tiriboţii”, a spus acesta.
Manda a criticat și poziționarea liderilor PNL și USR, despre care a afirmat că declară public că vor în opoziție, dar continuă să rămână la guvernare.
„Dar este clar că trebuie să depăşim această perioadă în care un om care spune că vrea în opoziţie, stă baricadat pe scaunele de la putere, partidul celălalt alături de el spune la fel că vrea în opoziţie alături de Ilie Bolojan şi în continuare se agaţă de scaune de la putere”, a adăugat social-democratul.
Manda: Tomac a fost desemnat de Nicușor Dan, nu de Traian Băsescu
Secretarul general al PSD a respins și speculațiile potrivit cărora fostul președinte Traian Băsescu ar fi avut un rol în desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de premier.
„Tot se vorbeşte despre Eugen Tomac că a fost consilierul lui Băsescu, iar astăzi este consilierul actualului preşedinte, Nicuşor Dan. Şi nu l-a propus Băsescu prim-ministru, l-a propus Nicuşor Dan prim-ministru”, a declarat Manda.
În final, liderul PSD a lansat și o ironie la adresa lui Ilie Bolojan: „Aş putea să-i spun folosind o frază din vremurile respective: ‘nea Ilie nici nu ştii, cât de mic începi să fii!’”, a mai spus secretarul general al PSD.
La conferința Organizației de Femei a PSD Dolj au participat aproximativ 600 de membre ale partidului.
![]()

Makaveli a fost eliberat: Am control judiciar si interdictia de a parasi tara

TikTok schimbă creierul muzical al copiilor? Avertismentul DUR venit din elita europeană – INTERVIU

Proteste violente la Campionatul Mondial de Fotbal. Bătaie cu forțele de ordine, oamenii au incendiat mașini și au ridicat baricade VIDEO

Cum s-a schimbat rutina de îngrijire a Andreei Marin după ce a slăbit 20 kg. Programul alimentar de la care vedeta nu se abate nici în ruptul capului: „Mi-a fost de folos, corpul meu s-a transformat. E un alt stil de viață”

Andra, apariție incendiară la concertul lui Connectr de la Sala Palatului. Ținuta sexy cu care artista a atras toate privirile

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA

„Academia Infractorilor” PSD Argeș are un nou membru: Mihai Georgescu, alias „Primarul Armani” – Pesediștii au destupat șampania iar Mînzîna a felicitat justiția

Ghid CazinoTare.ro: cum îți setezi limite zilnice la cazino fără să simți presiune

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Alertă în Argeș: O femeie de 71 de ani, găsită moartă în condiții suspecte. Corpul ar fi fost mutat după deces
O anchetă de amploare este în desfășurare în județul Argeș, după ce o femeie în vârstă de 71 de ani...

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
Comuna Beleți-Negrești din județul Argeș pare desprinsă dintr-un scenariu de film absurd. După ce fostul primar a șocat o țară...
Curtea de Argeș

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
Au apărut, în sfârșit, datele financiar-contabile oficiale ale Aquaterm pentru anul 2025, un an care va rămâne definitiv în istoria...
VIDEO | Puștoaică de 18 ani atacată de urs la Arefu, pe Transfăgărășan
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în comuna Arefu, Transfăgărășan, pentru acordarea îngrijirilor medicale...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
Mioveni

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...
Câmpulung

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 2 săptămâniO nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
ACTUALacum o săptămânăACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum 7 zileLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum 2 săptămâniMINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
ACTUALacum o săptămânăAU REZOLVAT-O! Simona Brătulescu, noul manager interimar la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
ACTUALacum o săptămânăAccident grav pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, zona Noapteș
ACTUALacum o săptămânăCRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut













Ultimele Comentarii