Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Paradă de 1 Decembrie, la Alba Iulia: peste 550 de militari vor fi prezenți

Publicat

in

Aproximativ 550 de militari, constituiţi în nouă detaşamente de defilare pe jos, cărora li se vor alătura nouă detaşamente de defilare cu mijloace terestre, de la vehicule de luptă Humvee ale forţelor pentru operaţii speciale până la transportoare Piranha, vor participa miercuri la parada de la Alba Iulia, prilejuită de Ziua Naţională a României.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Biroul informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, la Alba Iulia vor avea loc o serie de manifestări la care vor participa militari şi mijloace tehnice terestre şi aeriene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.

Începând cu ora 15,00 se va desfăşura o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, după care, în continuare, va avea loc parada militară cu trupe şi tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918.

La paradă vor participa nouă detaşamente de defilare pe jos (aproximativ 550 de militari aparţinând Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, Forţelor pentru Operaţii Speciale, Batalionului 136 Geniu “Apulum”/ Brigada 10 “Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere “Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere “Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba), nouă detaşamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă HUMVEE ale forţelor pentru operaţii speciale, complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, autospeciale de intervenţie ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională) şi aeronave militare ale Bazei 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” (elicoptere IAR 330 SOCAT şi avioane MiG 21 LanceR).

Toate activităţile vor fi organizate şi se vor desfăşura cu respectarea măsurilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, avându-se în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal şi de Hotărârea de Guvern nr. 1183 din 8 noiembrie 2021. Masca de protecţie este obligatorie pe toată durata desfăşurării evenimentelor, precizează Biroul informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie “Gemina”.

Pe de altă parte, reprezentanţii administraţiei locale au anunţat că pentru al doilea an consecutiv, ţinând cont de contextul sanitar, s-a renunţat la masa populară.

De asemenea, din motive ecologice, s-a renunţat la tradiţionalul foc de artificii, care va fi înlocuit de un spectacol cu drone. Vor fi 100 de drone, cu un spectacol de 10 minute care va cuprinde animaţii care fac referire la România.

Prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a spus că, în actualul context epidemiologic, evenimentele au fost gândite în aşa fel încât să fie cât mai dispersate în toată Cetatea, pentru a nu genera aglomerări.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Peste 20.000 de copii și adolescenți români suferă de afecțiuni psihice. Număr în creștere și la nivel mondial

Publicat

in

De

Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), citată de News.ro.

Parinti si copiiFoto: Inquam Photos / George Calin

Impactul acestor afecţiuni asupra copiilor şi adolescenţilor este în creştere la nivel mondial, arată tot mai multe studii.

În România, actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale, în condiţiile în care mii de pacienţi pediatrici cu afecţiuni psihice au nevoie urgentă de îngrijire specializată, menţionează Administraţia.

ASSMB administrează Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. dr. Alexandru Obregia” din Capitală, unitate medicală de referinţă în domeniul psihiatriei, înfiinţată în urmă cu 100 de ani.

Săptămâna aceasta, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un protocol de colaborare între ASSMB şi Fundatia Metropolis pentru proiectarea şi construcţia unei noi clădiri care să găzduiască Secţia Clinică de Psihiatrie Pediatrică.

„O clădire modernă, la standarde europene, care să reprezinte un spaţiu al speranţei şi al vindecări”, menţionează Administraţia, care subliniază că unitatea medicală are nevoie de o infrastructură care să corespundă nevoilor actuale ale pacienţilor.

Noua secţie va avea spaţii adaptate pentru nevoile tinerilor pacienţi, inclusiv saloane moderne, cu 1 sau 2 paturi, fiecare cu baie proprie şi spaţiu pentru însoţitori, zone speciale pentru terapie individuală şi de grup, precum şi spaţii de socializare inovatoare la nivel naţional.

În urma investiţiei, spitalul va dispune şi de spaţii dedicate, securizate, pentru pacienţii afectaţi de dependenţa de substanţe psihoactive.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cel mai dezgustător zbor: 70 de pasageri ai unui avion au vomat tot drumul până la destinație. Motivul…

Publicat

in

De

Un zbor din Mauritius spre Frankfurt s-a dovedit a fi unul de coșmar, după ce 70 de pasageri s-au îmbolnăvit brusc și au vomat tot drumul până la destinație. Autoritățile nu au o explicație oficială, dar de vină pare a fi fost mâncarea servită în avion.

Pasagerii zborului DE2315 al companiei aeriene Condor, care călătoreau din Mauritius la Frankfurt, au trecut joi printr-un iad de vomă la 11.500 de metri deasupra Pământului, după 70 de persoane s-au îmbolnăvit brusc, scrie Daily Mail.

Aeronava a aterizat în orașul german în jurul orei 17.33, unde a fost întâmpinată de un contingent impresionant de servicii de urgență. Echipajul a sunat în avans pentru a alerta oficialii din cauza situației de la bord.

Echipajul zborului nu a fost afectat

S-a constatat că 70 din cei 290 de pasageri ai avionului au raportat brusc simptome acute, inclusiv greață și vărsături. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene germane a confirmat incidentul, adăugând că echipajul nu a fost afectat de boală.

„Pilotul și echipajul sunt, de asemenea, educați și instruiți pentru situații speciale ca aceasta”, se spune în declarația celor de la Condor.

„După ce am examinat cu atenție situația generală, zborul a continuat. Aeronava a aterizat în siguranță la Frankfurt, unde profesioniștii medicali au fost disponibili să îngrijească pasagerii afectați”, se mai arată în declarația companiei.

Se face anchetă și se vor lua măsuri

Aceasta nu a oferit însă și detalii oficiale despre cauza bolii bruște, dar a remarcat că mâncarea servită la bord ar fi fost pregătită în Mauritius.

„Condor a inițiat deja o anchetă în acest caz pentru a ajunge la cauza problemei și pentru a deduce posibile măsuri din aceasta”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend