Împerecherea ţiganilor a salvat onoarea “Câmpulung Industrial Park”
Subalternii de la Câmpulung ai proprietarului fostei platforme industriale ARO au cu ce să se laude în faţa şefului Nicolae Raţiu. Ediţia din 2014 a bâlciului de Pantelimon, a doua organizată în parcarea de la Poarta 1 a Uzinei ARO, a fost un succes, cu şanse ca, anul viitor, să se apropie, ca participare, de cele organizate în „zona zero” a Câmpulungului, la o azvârlitură de băţ de Primărie, pe patinoarul din Kretzulescu. Nici acum nu ne-a trecut senzaţia de amărăciune produsă de leşinarea după bani a aleşilor, care au acceptat ca obiceiul de împerechere a ţiganilor să se desfăşoare în parcul inclus în proiectul de regenerare urbană. Păcat că n-au văzut europenii care ne-au dat milioanele de euro cum arăta obiectivul „Kretzulescu” plin de căruţe, de mârţoage morfolind iarba prăfuită de traficul auto şi de o mare de etnici vesel coloraţi şi sclipicioşi revărsaţi din cătunele Muscelului în Cetatea Întemeietorilor de Ţară, ca să umple burta de mititei şi bere. Niciodată n-am înţeles de ce bâlciul de Pantelimon nu se ţine într-o localitate rurală, în care să se strângă suflarea ţigănească ce ne umplea parcul fost „Olga Bancic” de larmă, fum de la grătarele pe care se perpeleau cărneturile pentru petrecăreţii flămânzi şi balegă până şi la izvorul ale cărui proprietăţi terapeutice se pare că sunt legendă. Nu, trebuia să se ţină la Câmpulung, în „inima” municipiului, cuprinsă de palpitaţii la o săptămână după bâlciul urban „Împreună pentru Câmpulung” sau Zilele Municipiului. Pantelimonul încheie ciclul de sărbători laice ale aşezării ai cărei ctitori au motive să se răsucească în morminte văzând ce gen de manifestări tolerează succesorii, de dragul banilor, în oraşul lăsat moştenire. După Nicolae Kretzulescu, din a cărui iniţiativă s-au construit băile ce poartă numele medicului şi omului politic, după primarul Istrate Rizeanu, căruia îi datorăm Grădina Publică pe locul unor case şi prăvălii mistuite de foc, anul trecut, a venit rândul făuritorilor maşinii de teren să se zvârcolească mai abitir în lumea de dincolo.

Cu antrenamentul făcut de Zilele Municipiului, rudărimea a chefuit de Pantelimon, la poarta uzinei

Ediţia pilot a bâlciului de Pantelimon a venit ca o compensare a eşecului proprietarilor activelor fostei uzine, care voiau să transforme parcarea de la Poarta 1 într-un târg de vechituri. În 2013, n-a fost lume nici pe sfert din câtă se strângea în Kretzulescu, unde cine nu avea loc pe patinoar se întindea pe iarba verde a parcului, la umbra fagilor, pentru a îmbuca, în tânguirile prodigioşilor compozitori şi, totodată, interpreţi de manele, grămăjoara de hamsii ori de mici (ori amândouă, după lărgimea burţii şi a pungii). De la Pantelimonul trecut şi până la cel pe care tocmai l-am lăsat în urmă, s-a împrăştiat vestea că se ţine bâlci mare la Câmpulung, pentru care rudărimea şi-a făcut antrenamentul cu o săptămână înainte pe bulevard, de unde şi-a procurat galoşii, îmbrăcămintea şi accesoriile cu care să se făloşească la sărbătoarea ţigănească.
Şi chiar a fost bâlci mare şi lume multă, nu cât să acopere generoasa suprafaţă a parcării, dar începutul este promiţător. Mulţi participanţi au ales intrarea din Voineşti, datorită spaţiului din preajma târgului, unde şi-au lăsat căruţele şi caii la păscut. Întreaga zonă de la intrarea în târg, până la pod, era înţesată de atelaje, din care cobora ditamai neamul, de la sugaci, până la bătrâni veseli nevoie mare că soarta i-a păsuit încă un Pantelimon. Cum treceai podeţul, alte căruţe, alţi cai şi alţi ţigani pe malul celălalt, pe lângă calea ferată şi în incinta parcării. Organizatorii au stabilit ca parking pentru mijloacele de transport ale rudarilor latura dinspre gard a decantorului situat la marginea parcării, dar mulţi şi-au lăsat bunurile mobile în rând cu autoturismele ţiganilor mai avuţi şi cu taxiurile ai căror şoferi au mirosit că este rost de bani. Lumea a venit la bâlci cu ce s-a putut, de la căruţele şi caii folosiţi la furtul de lemne, până la dubiţe şi limuzine cu numere străine.
Odată cu Pantelimonul s-au animat şi cârciumile situate peste drum de facultate, pline ochi de clienţii care n-au mai încăput la terasele din bâlci. Şi au fost terase, cu mese şi grătare pentru fripturi, mai multe ca anul trecut, toate ocupate până la ultimul loc. Nu te vedeai om cu om în parcare din cauza fumului produs de grătaragiii pe care au curs apele ca să satisfacă cererile de mititei, cârnaţi şi te miri ce alte hălci aruncate deasupra jarului pregăteau în arşiţa dinaintea ploii care a răcorit atmosfera. De departe, la vederea fumului din zona ARO, este adevărat, la scară incomparabil mai mică, retrăiai senzaţia din octombrie 2013, când neliniştea iscată de incendiul la depozitul de otrăvuri pusese stăpânire pe localnici.
Tonete de îngheţată şi vată pe băţ, mese cu alviţă, ciubuce şi nuga cât să sature toată Gura Pravăţ, cazane cu porumb fiert, de toate găseai în parcarea de la ARO. Cu o oră înainte să se umple cerul de nori, încă veneau comercianţi care desfăceau corturile, încurajaţi de numărul de târgoveţi, care s-au retras până pe treptele facultăţii, la umbră, din cauză că n-au mai prins un scaun sub umbrelele din bâlci.

Petrecerea ţiganilor a salvat onoarea “Câmpulung Industrial Park”

De data aceasta, fumul era semn că foamea era mare în bâlciul pentru care tot ţiganul, bărbat sau femeie, şi-a pus hainele cele mai bune din dulap. Tinerele s-au fălit cu rochiile cu paiete şi dantelă în care au fost mirese şi cele mai înalte platforme, bătute cu pietre, pe care le-au găsit la magazinaşele de pe bulevard. Rar vedeai câte o bătrână în costum popular cusut cu lame, a cărui strălucire pălea pe lângă colanţii, tricourile şi sandalele acoperite de fluturaşi lucitori ale domnişoarelor care eclipsau decoraţiunile unei discoteci. Băieţii, ieşiţi ca de pe banda unei fabrici, se copiau unii pe alţii: cămăşi scrobite, pantaloni mulaţi, de preferat albi, ochelari de soare pe nas sau cocoţaţi pe frezele înecate în gel, o ţigară ţinută cu un gest studiat şi o cutie de Red-Bull în cealaltă mână.                         
Români şi ţigani laolaltă au intrat în spiritul Pantelimonului, din care a rămas legenda, fiindcă cuplurile de tineri la braţetă prin bâlci, fără părinţi pe urmele lor, şi puzderia de nou-născuţi, pe care i-am văzut în braţele tinerelor mame, erau cea mai bună dovadă că lumea se strânge la bâlci nu pentru ceea ce era Pantelimonul odinioară, ci ca să petreacă la sărbătoarea lor. După amiază, negustorii n-au avut de ce să se plângă, căci, în afară de terase, aproape toate aparatele de distracţie, lanţuri, căluşei, lebede, mai ales „Body Jumping”, unde fetele cu condiţie fizică au făcut concurenţă băieţilor, n-au dus lipsă de clienţi. Buluc şi la ruleta care oferea premii în jucării de pluş celor cu antrenament în ochirea ţintei. Distracţia a fost supravegheată de două echipaje de Jandarmi şi de Poliţia Locală, iar de la poarta Landmark Management inclusiv angajaţii companiei se delectau cu tabloul pitoresc din faţa ochilor. Astfel, trecem Pantelimonul, ediţia 2014, la capitolul realizări pentru „Câmpulung Industrial Park”, care are motive să aspire la titlul de cel mai important organizator de bâlciuri nu doar din judeţ, ci şi din ţară.