Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

OMS: 2022 ar putea fi anul în care pandemia să se termine. Cu câteva condiții…

Publicat

in

Reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au declarat că pandemia s-ar putea încheia în 2022 dacă ratele globale de vaccinare continuă să crească, până acum peste 8 miliarde de doze de vaccin fiind administrate la nivel global. Acest număr reprezintă prima doză, cea de-a doua precum și cea de-a treia, precizează OMS, citat de ABC7. Instituția a adăugat, de asemenea, că inegalitatea ratelor de vaccinare din unele părți ale lumii a permis pandemiei de COVID-19 să dureze mai mult decât ar trebui.
În urmă cu câteva zile, un alt oficial al OMS declara că, odată încheiată faza acută a pandemiei actuale, coronavirusul nu va dispărea complet. ”Faza acută a pandemiei de COVID-19 s-ar putea încheia anul viitor, dar coronavirusul nu va dispărea complet, a afirmat miercuri Mike Ryan, director executiv al Programului pentru situaţii de urgenţă al OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), transmite Reuters.

Mike Ryan, medic epidemiolog irlandez, a mai notat că este încă prea devreme să se tragă concluzii cu privire la severitatea variantei Omicron a noului coronavirus atât timp cât aceasta nu se răspândeşte la scară mai largă în rândul vârstnicilor.

Dealtfel, pragul simbolic de un milion de contaminări pe zi cu noul coronavirus a fost depăşit pentru prima oară în săptămâna 23-29 decembrie, înainte de festivităţile de Anul Nou, afectate din nou de pandemie, relatează AFP.

În medie, 1.045.000 de noi cazuri zilnice de covid-19 au fost înregistrate în această perioadă, o creştere cu 46% faţă de săptămâna precedentă, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza bilanţurilor comunicate de fiecare ţară.

Precedentul record – de 817.000 de cazuri de covid-19 pe zi – a fost înregistrat înaintea valului actual, în perioada 23-29 aprilie 2021.

Împotriva acestui ”tsunami”, care exercită presiuni asupra sistemelor de sănătate, numeroase capitale şi oraşe – de la Paris la Ciudad de Mexico, Atena sau Barcelona – au decis să înăsprească măsurile luate în ultimele zile cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou, cu scopul de a reduce circulaţia noului coronavirus.

Unele au anulat festivităţi prevăzute – numeroase oraşe braziliene, cu São Paulo în frunte, cea mai mare metropolă din America Latină.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Trafic feroviar oprit în Harghita: s-a defectat o locomotivă

Publicat

in

De

Traficul feroviar este oprit, sâmbătă seara, pe Magistrala 400, în zona localității Ditrău, din județul Harghita, pentru a se putea interveni în cazul unei locomotive care s-a defectat, potrivit mediafax.

Portivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul feroviar este oprit temporar pe Magistrala 400, în zona localității Ditrău, județul Harghita.

Întreruperea traficului feroviar este necesară pentru a permite intervenția asupra unei defecțiuni a locomotivei unui tren de călători, care circula pe relația Toplița – Gheorgheni.

Se estimează reluarea circulației feroviare după ora 21.00.

Citeste mai mult

NATIONAL

Gafă de proporţii în Ţările de Jos: Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Publicat

in

De

Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L’Equipe, potrivit news.ro

Clubul, care evoluează în liga a doua olandeză, a crezut că s-a calificat în Eredivisie vineri seara, după ce a învins Cambuur, scor 2-0, profitând de rezultatul ocupantei locului trei, Groningen, care a fost învinsă cu 1-0 la Telstar. La finalul partidei, crainicul de la stadionul Roda JC Kerkrade a anunţat promovarea clubului în Eredivisie.

Fanii extaziaţi au invadat terenul şi au sărbătorit cu jucătorii pe teren. Problema a fost că Groningen a egalat în minutul 95. Crainicul, greşit informat din cauza conexiunii la internet a stadionului, a anunţat apoi în mod eronat că Groningen a fost învinsă cu 2-1.

Această remiză nu oficializează încă promovarea clubului în prima divizie. Deşi Roda are trei puncte în faţa lui Groningen în clasament, mai este o etapă de disputat, iar Roda se deplasează la… Groningen. Totul va depinde de acest meci.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend