Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O galerie de artă a concediat un angajat după ce acesta și-a pus o lucrare proprie într-o expoziție

Publicat

in

O galerie de artă modernă din Germania a concediat un angajat din cadrul serviciului tehnic după ce a descoperit că acesta își pusese o lucrare proprie, un tablou, într-o expoziție. El spera ca astfel să-i fie descoperit talentul artistic, potrivit mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a făcut două găuri într-un perete pentru a-și monta tabloul în Pinakothek der Moderne din München, în speranța că îi va fi remarcat talentul artistic. Un purtător de cuvânt al galeriei a declarat însă că lucrarea nu a fost expusă pentru foarte mult timp.

“Supraveghetorii observă imediat așa ceva”, a declarat Tine Nehler, adăugând că lucrarea i-a fost returnată autorului.

Bărbatul era un angajat al echipei de servicii tehnice a galeriei și s-a descris ca fiind un artist independent, notează BBC.

Pe lângă faptul că i s-a desfăcut contractul de muncă, acestuia i s-a interzis accesul în galerie. Este vorba despre una dintre cele mai mari galerii de artă modernă din Europa, care prezintă lucrări ale lui Pablo Picasso, Max Ernst și Salvador Dalí, printre alții.

În urmă cu câteva luni, un incident similar a avut loc în orașul german Bonn. Personalul împacheta lucrările unei expoziții de la Bundeskunsthalle, când a observat că era un tablou în plus.

“Ni se pare amuzant și vrem să îl cunoaștem pe artist. Așa că luați legătura cu noi. Nu e nicio problemă”, a postat galeria pe X.

Misterul s-a deslușit după ce o femeie a luat legătura cu reprezentanții galeriei și a mărturisit că lucrarea îi aparține. Danai Emmanouilidis a declarat că și-a dorit dintotdeauna ca unul dintre tablourile sale să ajungă într-o expoziție. “L-am strecurat înăuntru cu un hanorac uriaș”, a declarat ea pentru postul public local de televiziune WDR.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Video Superstarul boxului, mexicanul Saul ‘Canelo’ Alvarez şi-a păstrat titlul de campion unificat la categoria supermijlocie

Publicat

in

De

Superstarul boxului, mexicanul Saul ”Canelo” Alvarez şi-a păstrat titlul de campion unificat la categoria supermijlocie, învingându-l la puncte pe compatriotul său Jaime Munguia, sâmbătă la T-Mobile Arena din Las Vegas, informează AFP, citat de Agerpres.

“Canelo”, în vârstă de 33 de ani, şi-a dominat categoric adversarul (27 ani), învins pentru prima oară în cariera sa prin decizie unanimă a arbitrilor (43 de victorii, dintre care 34 prin KO). Munguia a căzut la podea în repriza a 4-a şi nu a mai găsit soluţii apoi.

Alvarez a înregistrat a 61-a victorie din lunga sa carieră, începută în 2005.

Saul ”Canelo” Alvarez, campionul absolut al categoriei supermijlocie, considerat cel mai bun boxer din 2021, a luptat pentru ultima dată în septembrie anul trecut, când l-a învins la puncte pe americanul Jermell Charlo şi a obţinut a 60-a sa victorie în ringul profesionist, dintre care 39 înainte de limită, două egaluri şi două înfrângeri. El şi-a apărat cu succes titlurile mondiale WBA, WBC, IBF şi WBO, în faţa unui adversar care a sărit peste două categorii de greutate pentru acel meci.

“Nu cred că sunt cel mai bun boxer din istorie, dar sunt cel mai bun în acest moment” a spus Alvarez.

Citeste mai mult

NATIONAL

Formula 1: Max Verstappen, nemulțumit deși a câștigat cursa sprint și va pleca din pole position la Miami

Publicat

in

De

Max Verstappen va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 din Miami, asta după ce a reușit să câștige și cursa sprint de sâmbătă. Totuși, campionul mondial și-a strigat nemulțumirile înainte de cursa de duminică.

Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia

Max Verstappen, nemulțumit de calitatea circuitului din Florida

Max Verstappen a început ca din tun acest sezon de Formula 1, campionul en-titre reușind să se impună în 4 din cele 5 curse de până acum.

Mai mult decât atât, pilotul celor de la RedBull va pleca din pole position și la Miami, după ce a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări.

Chiar și așa, Verstappen nu este încântat de evoluția sa, precizând că circuitul din Florida nu este cel mai calitativ.

„În unele calificări, te duci și spui: “Bine, pot să mă îmbunătățesc aici sau acolo, pneurile sunt destul de consistente, poți doar să forțezi”. Aici, se simte ca și cum nu ai nicio idee despre ce vei obține, iar asta face ca totul să fie foarte dificil.

Adică, primul meu sector a fost un pic mai bun. Dar apoi sectorul de mijloc mi-a scăpat din nou şi din nou, este pur și simplu super imprevizibil. Este destul de frustrant. Adică, nu este chiar distractiv să conduci așa.

Dar nu pot să vă spun ce nu a mers bine, pentru că am făcut același lucru, iar apoi ieși din viraje și pierzi brusc o zecime.” – a transmis acesta, potrivit as.ro.

Duminică, 5 mai

Cursa: 23:00 (ora României)

  • Transmisie tv: Antena 3 CNN

Clasamentul piloților

1 Max Verstappen – RedBull 118 puncte

2 Sergio Perez – RedBull 91

3 Charles Leclerc – Ferarri 83

4 Carlos Sainz – Ferrari 73

5 Lando Norris – McLaren 58

6 Oscar Piastri – McLaren 41

7 George Russell – Mercedes 33

8 Fernando Alonso – Aston Martin 31

9 Lewis Hamilton – Mercedes 19

10 Lance Stroll – Aston Martin 9

11 Yuki Tsunoda – RB 8

12 Oliver Bearman – Ferrari 6

13 Nico Hulkenberg – Haas 6

14 Daniel Ricciardo – RB 5

15 Kevin Magnussen – Haas 1

16 Alexander Albon – Williams 0

17 Esteban Ocon – Alpine 0

18 Zhou Guanyu – Kick Sauber 0

19 Pierre Gasly – Alpine 0

20 Valtteri Bottas – Kick Sauber 0

21 Logan Sargeant – Williams 0

Clasamentul constructorilor

1 RedBull 209 puncte

2 Ferrari 162

3 McLaren 99

4 Mercedes 52

5 Aston Martin 40

6 RB 13

7 Haas 7

8 Williams 0

9 Alpine 0

10 Kick Sauber 0

Circuitul de la Miami

  • Primul Grand Prix: 2022
  • Lungimea circuitului: 5.412 km
  • Recordul pe tur: 1:29.708 (Max Verstappen în 2023)
  • Numărul total de tururi: 57
  • Lungime totală: 308,326 km
  • Circuitul de la Miami are trei zone de DRS (sistemul menit să favorizeze depășirile în F1).

Ce a fost în 2023 la Marele Premiu de la Miami

Sergio Perez (RedBull) a plecat din pole position, dar victoria în Marele Premiu din Miami i-a revenit lui Max Verstappen. Olandezul a fost urmat de coechipierul Sergio Perez și de Fernando Alonso (Aston Martin).

Cel mai rapid tur de circuit a fost realizat de Max Verstappen: 1:29.708, în turul 56.

Cum arată sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen

3) MP din Australia / 24 martie /Câștigător Carlos Sainz

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen

5) MP din China / 21 aprilie / Câștigător Max Verstappen

6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend