Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Muzicieni celebri donează viori de patrimoniu pentru a sprijini tinere talente muzicale

Publicat

in

La o ceremonie găzduită marţi de Ministerul Culturii, muzicienii bulgari de seamă Prof. Stoika Milanova şi Prof. Mincho Minchev au predat două viori de patrimoniu, deţinute de stat, cu care au cântat în Bulgaria şi în străinătate pentru a putea fi transmise tinerelor talente, a anunţat Ministerul într-un comunicat de presă.

Minchev a cântat la o vioară Stradivarius produsă în 1716. Milanova a cântat cu o vioară Guarneri din 1733. În timpul ceremoniei, la care au participat ministrul interimar al Culturii, Naiden Todorov, şi adjunctul său Viktor Stoianov, Minchev a spus că a cântat cu acest instrument timp de peste 40 de ani din cariera sa profesională şi că a fost o onoare pentru el să reprezinte Bulgaria. Milanova a fost reprezentată de fiica ei, Iova Milanova, conform Agerpres.

Ministrul interimar Todorov şi viceministrul Stoianov şi-au exprimat aprecierea profundă faţă de virtuoşii bulgari pentru că au cucerit scene din întreaga lume cu viorile lor şi că au avut grijă de ele în ultimii ani.

Viorile urmează să fie predate tinerelor talente, urmând proceduri relevante.

În 2023, Prof. Evgenia-Maria Popova a fost prima care a predat statului o vioara Gioffredo Cappa din 1691. Ministerul Culturii deţine mai multe instrumente muzicale remarcabile, inclusiv o vioară Guarneri din 1733, o vioară Stradivarius din 1716, o vioară Gioffredo Cappa din 1691 şi un violoncel Goffriller din 1785.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ce rezervă astrele pentru Paștele din 2024? Previziuni pentru fiecare zodie!

Publicat

in

De

Horoscopul Paștelui din 2024 aduce previziuni personalizate pentru fiecare zodie, reflectând modul în care nativii vor petrece sărbătorile Pascale în funcție de trăsăturile lor distinctive de personalitate. Unii vor opta pentru momente de intimitate alături de familie, în timp ce alții vor fi mai dornici să organizeze petreceri sau mese festive, într-o atmosferă plină de bucurie și armonie.

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Berbecii sunt foarte pasionați și plini de energie, așa că vor aduce cu siguranță o atmosferă vibrantă și distractivă în orice activitate de Paște. Vânătoarea de ouă și alte jocuri în aer liber sunt perfecte pentru a sărbători această ocazie într-un mod interactiv și distractiv pentru toată familia și prietenii. Energia și dorința lor de a se implica în competiții vor da un plus de dinamism și aventură sărbătorilor de Paște.

Taur (20 aprilie – 20 mai)

Taurii se bucură de confort și plăcerile materiale, deci pentru un Paște ideal, ar prefera să se bucure de un festin culinar generos. Taurii vor dedica mult timp pregătirii mâncărurilor tradiționale, incluzând cozonaci și fripturi savuroase.

Gemeni (21 mai – 20 iunie)

Fiind sociabili și energici, Gemenii vor vedea în Paște o ocazie minunată de a se conecta cu familia și prietenii. Este probabil să organizeze un prânz sau o cină unde conversațiile vii și jocurile de societate vor fi prezente în mod sigur. Totodată, este posibil să își surprindă oaspeții cu trivia-uri pascale sau jocuri de cuvinte, adăugând astfel o notă de distracție și interactivitate în atmosfera festivă.

Rac (21 iunie – 22 iulie)

Fiind extrem de atașați de familie și tradiții, Racii văd în Paște o ocazie de a aduna familia și de a păstra obiceiurile de-a lungul timpului. Activitățile precum vopsirea ouălor, pregătirea mâncărurilor tradiționale și povestirile la masa de Paște reprezintă momentele preferate ale Racilor.

Leu (23 iulie – 22 august)

Leii adoră să fie în lumina reflectoarelor și să impresioneze, astfel că vor folosi cu siguranță Paștele ca o oportunitate de a străluci și a fi în centrul atenției. S-ar putea să organizeze un eveniment grandios, plin de decorațiuni strălucitoare și muzică captivantă, demonstrându-și calitățile de gazde perfecte.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Fiind meticuloase și organizate, Fecioarele vor planifica cu atenție fiecare aspect al sărbătorii de Paște, punându-și grijă și atenție în fiecare detaliu. Ele se vor asigura că totul este impecabil, de la ordinea din casă până la aranjarea mesei de sărbătoare. În plus, vor aduce o contribuție valoroasă cu preparate sănătoase și delicioase pentru a completa atmosfera festivă.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Fiind pasionate de armonie și estetică, Balanțele vor decora casa cu eleganță și vor pune mare grijă în crearea unei atmosfere plăcute pentru toți invitații. Masa de Paște nu va fi doar delicioasă, ci și aranjată cu rafinament și frumusețe.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Fiind pasionali și intensi, Scorpionii s-ar putea să aleagă să petreacă Paștele în momente de intimitate alături de cei dragi, având discuții profunde și poate chiar dezvăluind unele aspecte surprinzătoare între prieteni apropiați.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Fiind aventurieri, Săgetătorii ar putea să-și petreacă Paștele călătorind sau planificând o excursie în natură. Le place să exploreze, iar în această perioadă ar putea să îmbine tradițiile pascale cu descoperirea unor noi culturi sau peisaje.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Fiind tradiționali și responsabili, Capricornii vor dori să respecte tradițiile pascale în mod riguros. Vor fi cei care se vor asigura că toate preparatele tradiționale sunt pregătite și servite corect, iar toată lumea respectă obiceiurile familiei în această zi specială.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Fiind inovatori și originali, Vărsătorii ar putea să aducă o abordare inedită sau să introducă noi tradiții în celebrarea Paștelui. Este posibil să opteze pentru elemente eco-friendly în sărbătorire sau să organizeze activități creative potrivite pentru toate vârstele.

Pești (19 februarie – 20 martie)

Datorită naturii lor visătoare, Peștii consideră sărbătorile de Paște un moment potrivit pentru reflecție și reconectare spirituală. Ei preferă să petreacă timp în liniște, poate citind, meditând sau implicându-se în activități caritabile.

Citeste mai mult

NATIONAL

Se naște o nouă putere statală în domeniul ‘războiului tăcut’

Publicat

in

De

Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul “spaţiului cibernetic”, Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene, scrie vineri AFP, conform Agerpres.

Între cei doi duşmani juraţi, “este un război tăcut, care nu se vede”, explică pentru AFP Aviram Atzaba, responsabil cu cooperarea internaţională în cadrul Direcţiei Naţionale de Securitate Cibernetică a Israelului (INCD). Situată într-un cartier bogat din nordul Tel Avivului, această organizaţie plasată sub autoritatea prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu asigură apărarea sistemelor informaţionale ale sectorului civil israelian, explică Atzaba.

Din 7 octombrie 2023, de la începutul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, a existat o creştere masivă a atacurilor cibernetice venite din Iran, dar şi din partea “împuterniciţilor” acestuia, a spus el, citând în special Hezbollahul libanez şi Hamas. “Încearcă să pirateze tot ce pot, fără a reuşi să provoace vreun prejudiciu real”, dă el asigurări.

Potrivit acestuia, în jur de 800 de atacuri majore au fost dejucate începând cu 7 octombrie. Printre ţintele atacurilor informatice: organizaţiile guvernamentale, armata israeliană şi infrastructura civilă.

Sistemele informatice în cazul a două spitale israeliene au fost, de asemenea, piratate în oraşele Haifa şi Safed (nord), iar datele personale ale pacienţilor au fost dezvăluite.

Inamic redutabil

Iranul a intrat relativ târziu pe frontul “cibernetic”, după două evenimente-cheie, explică profesorul Chuck Freilich, cercetător la Institutul Israelian pentru Studii de Securitate Naţională (INSS), în “Ameninţarea cibernetică iraniană”, un studiu publicat în februarie.

Pe de o parte, revolta postelectorală din Iran din 2009: internetul devine o cutie de rezonanţă şi un instrument de mobilizare. Autorităţile zdrobesc mişcarea cu muniţie reală pe străzi, dar întrerup şi accesul la reţelele de socializare şi site-urile care transmit protestul.

În septembrie 2010, un atac cibernetic foarte sofisticat prin virusul Stuxnet, atribuit de Teheran Israelului şi Statelor Unite, a lovit programul nuclear iranian, ducând la o serie de defecţiuni în flota sa de centrifuge care îmbogăţesc uraniu.

De atunci, Iranul a dezvoltat o adevărată strategie cibernetică şi a dobândit competenţe, notează profesorul Freilich, devenind “unul dintre cele mai active state în acest domeniu”, explică cercetătorul pentru AFP. “Atacurile sale urmăresc să saboteze şi să distrugă infrastructura, dar şi să colecteze date pentru serviciile de informaţii şi să răspândească informaţii false în scopuri propagandistice”. Şi în dezinformare Republica Islamică are cel mai mare succes, continuă el.

Pe de altă parte, Israelul este considerat o “putere cibernetică” majoră, căreia i-au fost atribuite mai multe atacuri notabile asupra ţintelor iraniene, precum, în 2020, o pană informatică ce a paralizat portul Bandar Abbas.

Dar Israelul se confruntă cu un “inamic formidabil” care va continua să se perfecţioneze, în special datorită asistenţei chineze şi ruse, avertizează Freilich.

Mai mult, observă el, populaţia Iranului este de nouă ori mai mare decât cea a Israelului, iar Teheranul antrenează din ce în ce mai mulţi studenţi în tehnologie cibernetică şi tineri soldaţi în războiul cibernetic. “Este îngrijorător pentru viitor”, a adăugat el.

Terorism cibernetic

Dar pentru Aviram Atzaba, numărul de hackeri contează mai puţin decât calitatea tehnologică şi utilizarea acesteia.

“Dezvoltăm de doi ani un dom cibernetic împotriva atacurilor informatice, care funcţionează ca “Iron Dome” (Domul de Fier – n.r.) împotriva rachetelor”, spune el, descriind un sistem de apărare “proactiv” capabil să centralizeze date disipate pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra ameninţării şi a răspunde la aceasta într-o manieră coordonată şi cuprinzătoare.

“Scanere analizează continuu spaţiul cibernetic israelian pentru a detecta vulnerabilităţi şi pentru a informa în permanenţă actorii din apărarea cibernetică despre modalităţile de a le atenua”, descrie Aviram Atzaba.  “Anumite caracteristici ale domului cibernetic sunt deja operaţionale”, subliniază el.

Potrivit acestuia, forţa Israelului constă în cooperarea dintre diferiţi actori: instituţii guvernamentale şi de securitate, companii private de tehnologie şi securitate informatică, universităţi şi institute de cercetare. Dar şi cu unii hackeri israelieni.  “Lucrăm mână în mână”, dă el asigurări.

În plus, “colaborăm strâns cu multe ţări”, în special cu Franţa şi Statele Unite, spune el, deoarece “toate statele se confruntă cu terorismul cibernetic”.

“Este nevoie de o reţea pentru a combate o reţea”, conchide el.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend