Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Milioane de euro din fonduri europene, utilizați pentru modernizarea sistemului de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului

Publicat

in

Utilizarea fondurilor europene pentru modernizarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și a celor de canalizare, capitol de investiții strategice pentru România,  a reprezentat soluția de succes pentru ca oamenii din Valea Jiului să beneficieze de aceste importante servicii de utilitate publică, 24 de ore din 24. Pentru a ajunge la această țintă, operatorul regional Apa Serv Valea Jiului a reușit să se situeze în ”pole position” la linia de start a programelor europene care au vizat acest sector de activitate.

După ce a accesat un prim program de finanțare, prin POS Mediu 2008-2012, în valoare totală de 168.500.000 de lei, din care 85% fiind contribuția nerambursabilă din fonduri europene și 13% cota de cofinanțare a Guvernului, compania de apă din Valea Jiului a reușit să implementeze cu succes un proiect care a vizat modernizarea unor stații de tratare a apei (Valea de Pești și Jieț), a unei stații de epurare a apelor uzate (Dănuțoni), înlocuirea principalei magistrale de aducțiune din barajul de la Valea de Pești, precum și o serie de lucrări de extindere și modernizare a unor rețele de alimentare cu apă potabilă în localitățile Petroșani, Petrila, Vulcan și Aninoasa. Apa Serv Valea Jiului s-a numărat, de altfel, printre primii operatori din România care au finalizat cu succes un astfel de program major de investiții.

Fostul director general al companiei, Costel Avram, în prezent administrator public al județului Hunedoara, arată că, în același timp, Apa Serv Valea Jiului este prima companie de utilități publice din România care a reușit să semneze un alt important contract de finanțare din fonduri europene, de data aceasta în cadrul POIM 2014-2020, fiind tot prima din țară în care au început lucrările, cu perspective certe de a-și adjudeca titlul de campion național și în ceea ce privește finalizarea unui proiect POIM în țara noastră. ”Mă mândresc cu faptul că, în calitate de director al Apa Serv Valea Jiului, am semnat primul contract de finanțare pe POIM 2014-2020 din România și că suntem primul operator din țară unde a și început implementarea acestui proiect, care va aduce creșterea calității serviciilor de alimentare cu apă potabilă în toate localitățile Văii Jiului, dar și un impact pozitiv asupra mediului, prin modernizarea sistemului de canalizare. În egală măsură, ca administrator public al CJH, acționarul majoritar al companiei de apă din Valea Jiului, mă bucur să constat că stadiul de implementare al acestui proiect este unul avansat, mai ales în condițiile în care pentru alte proiecte similare din țară încă nici nu au fost semnate contractele de finanțare. Din fericire, noi, la Apa Serv, avem o echipă de excepție, iar munca acestor oameni se reflectă pozitiv în creșterea gradului de confort al locuitorilor acestei zone și contribuie, în mod esențial, la atingerea țintelor de absorbție a fondurilor europene ale României și mă mândresc cu toți cei care fac parte din această echipă de succes”, spune Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Numai pe acest program, care reprezintă a doua etapă din proiectul major al Apa Serv privind ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată din Valea Jiului”, se află în derulare o serie de contracte care vizează reabilitarea unor magistrale de aducțiune pe o lungime totală de 29,2 km, reabilitarea unor rețele de distribuție a apei în localitățile Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, însumând 69,6 km, realizarea unor lucrări de extindere cu 8km a rețelei de alimentare cu apă din orașul Uricani, modernizarea altor două stații de tratare a apei și unei captări, modernizarea rețelei de canalizare din toate localitățile Văii Jiului pe o lungime totală de 47,3 km, la care se adaugă și alte lucrări conexe, precum și achiziționarea unor utilaje moderne pentru activitatea companiei. Pentru toate aceste proiecte de investiții, Apa Serv Valea Jiului are la dispoziție, potrivit contractului semnat în mai 2017 cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Fondurilor Europene) un buget total de 384.329.650,38 lei (cu TVA inclus), din care finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune este în valoare de 275.186.442,38 lei, finanţarea nerambursabilă din bugetul de stat este de 42.087.338,24 lei și cota de cofinanțare din bugete locale este în valoare de 6.474.975,12 lei.

Coordonatorul proiectului implementat de Apa Serv Valea Jiului pe POIM 2014-2020, Monica Tarcea apreciază că stadiul de implementare al acestui proiect de investiții, care are ca termen de finalizare finalul anului 2023, este unul foarte bun. ”Ne aflăm, în acest moment, într-un stadiu destul de avansat în ceea ce privește derularea proiectului pe POIM, progresul tehnic fiind în proporție de 60%, iar progresul financiar de 46%, ceea ce ne face să fim optimiști și în ceea ce privește încadrarea în termenele de finalizare a contractelor de execuție. Proiectul reprezintă o etapă semnificativă în cadrul reabilitării generale și extinderii infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare din județul Hunedoara, zona Valea Jiului, continuând procesele investiționale finanțate din Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regionala (POS Mediu) cu privire la dezvoltarea de sisteme regionale în sectorul apei”, spune Monica Tarcea, director al Departamentului Dezvoltare din cadrul Apa Serv Valea Jiului.

Toți acești indicatori economici au făcut ca Apa Serv Valea Jiului să fie considerat, atât la nivelul operatorilor de servicii publice similare din întreaga țară, dar și de către instituțiile naționale și internaționale care gestionează implementarea de fonduri europene, drept un exemplu de bune practici în accesarea și utilizarea fondurilor europene, fapt consemnat inclusiv în Jurnalul oficial al Uniunii Europene.

Iar perspectivele sunt, în opinia coordonatorului activității acestei companii din partea Consiliului județean Hunedoara, administratorul public Costel Avram , la fel de încurajatoare: ”Nu a fost ușor să facem pionierat în accesarea și utilizarea de fonduri europene, mai ales pe acest domeniu vital pentru dezvoltarea României, dar avem satisfacția deplinei reușite și mulțumirea că am putut fi un exemplu de bune practici și pentru alții, că am putut demonstra că fondurile europene au un rol determinant pentru dezvoltare. Împreună cu echipa de proiecte europene de la Apa Serv, după părerea mea una dintre cele mai bune din țara noastră, ne gândim deja la viitor, chiar dacă proiectele de pe POIM sunt încă în plină derulare. Studiem deja oportunitățile viitoarelor programe de finanțare ale Uniunii Europene, pentru că ne dorim să continuăm proiectele de modernizare a acestor servicii publice, de calitatea cărora depinde calitatea vieții oamenilor, aspect care ne preocupă și spre care se îndreaptă întreaga noastră activitate administrativă și politică. Le-am promis oamenilor că faptele sunt cele care ne reprezintă și, atât la Consiliul județean Hunedoara, cât și la instituțiile subordonate, exact asta facem!”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Armistițiu în Gaza: Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri

Publicat

in

De

Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diplomaţia indirectă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Postul egiptean Al-Qahera News a confirmat, de asemenea, sosirea delegaţiei Hamas la Cairo.

“Rezultatele de acum vor fi diferite. Am ajuns la un acord asupra multor puncte, rămân câteva puncte”, a declarat pentru Reuters o sursă de securitate egipteană.

Un oficial palestinian care are informaţii despre eforturile de mediere a exprimat un optimism prudent. “Lucrurile arată mai bine de data aceasta, dar dacă un acord este gata sau nu va depinde de faptul dacă Israelul a oferit ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a declarat pentru Reuters oficialul, care a cerut să nu fie numit.

Delegaţia Hamas a sosit de la sediul mişcării islamiste palestiniene din Qatar, care, împreună cu Egiptul, a încercat să medieze o continuare a unei scurte încetări a focului din noiembrie.

Washingtonul – care, la fel ca alte puteri occidentale şi Israelul, cataloghează Hamas drept grup terorist – a îndemnat Hamas să încheie un acord.

Cu toate acestea, discuţiile s-au blocat din cauza cererii de lungă durată a Hamas de a obţine un angajament de încetare a ofensivei de aproape şapte luni a Israelului, care insistă că, după orice armistiţiu, va relua operaţiunile menite să dezarmeze şi să dezmembreze facţiunea.

“Israelul nu va accepta sub nicio formă să pună capăt războiului ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor noştri”, a declarat sâmbătă un oficial israelian, semnalând că această poziţie de bază a rămas neschimbată.

Hamas a anunţat vineri că va merge la Cairo într-un “spirit pozitiv” după ce va studia ultima propunere de acord, din care puţine elemente au fost făcute publice. Israelul a dat un aviz preliminar pentru termenii care, potrivit unei surse, ar include returnarea a 20 până la 33 de ostatici în schimbul eliberării a sute de prizonieri palestinieni şi a unei suspendări a luptelor timp de câteva săptămâni.

Astfel, în Gaza ar mai rămâne aproximativ 100 de ostatici, dintre care Israelul spune că unii au murit în captivitate. Sursa, care a cerut să nu fie identificată după nume sau naţionalitate, a declarat pentru Reuters că returnarea lor ar putea necesita un acord suplimentar cu concesii israeliene mai largi.

“Acest lucru ar putea implica un sfârşit de facto, dacă nu formal, al războiului – cu excepţia cazului în care Israelul îi recuperează cumva prin forţă sau generează suficientă presiune militară pentru a face Hamas să cedeze”, a spus sursa.

Surse egiptene au declarat că directorul CIA, William Burns, a sosit vineri la Cairo. Acesta a fost implicat în discuţiile anterioare privind armistiţiul, iar Washingtonul a semnalat că ar putea exista progrese de data aceasta.

Citeste mai mult

NATIONAL

Negociatorii Hamas, discuții în toi privind un armistițiu în Gaza, la Cairo; șeful CIA este și el prezent

Publicat

in

De

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează surse egiptene.

Negociatorii Hamas au sosit sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuțiilor privind un posibil armistițiu în Gaza, care ar însemna întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat pentru Reuters un oficial Hamas. Directorul CIA este și el acolo pentru discuții privind acest subiect, relatează Reuters.

Un oficial palestinian, care este apropiat de acțiunile de mediere a păcii în Gaza, a arătat un optimism prudent. “Lucrurile arată mai bine de data aceasta, dar dacă un acord este la îndemână va depinde de faptul dacă Israelul a oferit ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a spus acesta, potrivit sursei citate de Mediafax.

Delegația Hamas a sosit de la sediul mișcării palestiniene din Qatar, țară care, împreună cu Egiptul, a încercat să medieze o încetare a focului în Gaza. Washingtonul, deși a evitat în mod oficial Hamas, i-a cerut acestuia să încheie un acord.

Semnalând un posibil progres al tratativelor, Hamas a declarat vineri că va veni la Cairo într-un “spirit pozitiv” după ce va studia ultima propunere de acord, din care puține elemente au fost făcute publice. Israelul a declarat anterior că este deschis la noile condiții.

Surse egiptene au declarat că William Burns, directorul Agenției Centrale de Informații a SUA, a sosit vineri la Cairo. Acesta a fost implicat în rundele anterioare de negocieri pentru armistițiu, iar Washingtonul a arătat că ar putea exista progrese de această dată. CIA nu a comentat pe seama acestui subiect.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend