Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Miliardarul britanic Joe Lewis, fostul proprietar al clubului englez de fotbal Tottenham, amendat cu 5 milioane de dolari

Publicat

in

Miliardarul britanic Joe Lewis, fostul proprietar al clubului englez de fotbal Tottenham, a fost amendat cu 5 milioane de dolari de un tribunal federal din Manhattan, dar a scăpat de închisoare într-un caz pe piaţa bursieră, potrivit news.ro

Pe lângă amendă, Joe Lewis, în vârstă de 87 de ani, a fost condamnat şi la trei ani de probaţiune. “Mă aflu astăzi aici pentru că am făcut o greşeală foarte gravă. Mi-e ruşine şi îmi cer scuze”, a declarat omul de afaceri, care a pledat deja vinovat. O figură fragilă, cu un plasture pe ochiul stâng, Joe Lewis pledase pentru clemenţă, promiţând să se împace “în timpul (pe care îl) mai are la dispoziţie”.

Omul de afaceri, care locuieşte în Bahamas, evită astfel închisoarea după ce a pledat vinovat, la sfârşitul lunii ianuarie, la trei capete de acuzare pentru “fraudă bursieră”, pasibile de pedepse maxime de 5 şi 20 de ani de închisoare.

Însuşi procurorii recomandaseră o pedeapsă măsurată, subliniind într-un document scris că acuzatul “se apropia de sfârşitul vieţii” şi că starea sa de sănătate era “în declin”. Joseph (“Joe”) Lewis a fost acuzat că a profitat de poziţia sa în consiliile de administraţie ale mai multor companii cotate la bursă, prin intermediul societăţii sale de investiţii Tavistock Group, pentru a avea acces la informaţii confidenţiale şi pentru a furniza în mod repetat ponturi bursiere angajaţilor, prietenilor sau partenerilor romantici, precum şi piloţilor avionului său personal, care au putut beneficia de ele.

Joe Lewis este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie, cu o avere estimată de Forbes la peste şase miliarde de dolari, legată de activităţile sale ca trader valutar începând cu anii 1980. Miliardarul deţine compania Tavistock Group din Bahamas, a cărei filială ENIC a devenit acţionar al clubului Tottenham din Premier League în 2001. Însă în 2022, Lewis a cedat controlul asupra Spurs unui fond de familie şi s-a retras oficial din gestionarea afacerilor clubului.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Principalul rival al lui Erdogan, pe poziții radical diferite: Hamas este o organizație teroristă, a comis acte de terorism (VIDEO)

Publicat

in

De

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, un rival al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, numește Hamas un grup terorist și spune că Turcia este “profund întristată” de masacrul din 7 octombrie, într-un interviu acordat CNN.

“Orice structură organizată care desfășoară acte teroriste și ucide oameni în masă este considerată de noi o organizație teroristă”, spune el.

Imamoglu adaugă că crime similare li se întâmplă și palestinienilor și face apel la Israel să pună capăt războiului împotriva Hamas.

Poziție radical diferită față de Erdogan

Victoria lui Imamoglu în alegerile municipale din martie a marcat cea mai mare înfrângere pentru Erdogan și Partidul său AKP în cele peste două decenii de când se află la putere și ar putea semnala o schimbare în peisajul politic divizat al țării.

Guvernul turc condus de Erdogan susține în mod deschis Hamas, denunță Israelul pentru ofensiva sa în Fâșia Gaza și a cerut o încetare imediată a focului.

Anul trecut, liderul turc a comparat tacticile premierului Benjamin Netanyahu cu cele ale liderului nazist Adolf Hitler și a numit Israelul “stat terorist” din cauza ofensivei sale împotriva Hamas în Gaza.

Citeste mai mult

NATIONAL

Rareș Bogdan prezice o luptă în trei pentru Primăria Capitalei: ‘Piedone s-a născut speranță și a murit talent’

Publicat

in

De

Rareș Bogdan a declarat, duminică, la Realitatea PLUS, că Nicușor Dan scade în sondaje, și astfel, alături de Gabriela Firea și Sebastian Burduja, duce o luptă acerbă pentru scaunul de la Primăria Capitalei. Mai mullt, Rareș Bogdan nu îl ia în considerare pe Cristian Popescu Piedone, despre care spune că „s-a născut speranță și a murit talent”.

“Dintr-o dată, vedeți că Nicușor Dan nu mai are cifrele de 38-41 (de procente – n.r.). Nicușor Dan se duce spre 30. Vă pot spune – și vă rog să păstrați înregistrarea și s-o difuzați în noaptea de 9 spre 10 iunie – alegerile se vor câștiga în București cu scorul de 27-28%, pentru că cei 3 candidați principali ai celor 3 formațiuni politice importante vor fi umăr la umăr și va conta foarte mult mobilizarea. Aici mă refer la candidatul nostru, Sebastian Burduja, la Nicușor Dan și la dna Firea. Cristian Popescu Piedone n-a dansat decât o vară. El s-a născut speranță și a murit talent. Practic, va fi undeva între 10-15%, pentru că nu are bazin electoral și nu are nici activ de partid care să îl sprijine. Dna Firea probabil va fi undeva între 24 și 28%. Sebastian va fi între 24 și 28%, iar Nicușor Dan – din momentul acesta doar va coborî – și va conta foarte mult prestația fiecăruia.

Într-adevăr, Sebastian Burduja are o problemă legată de notorietate, dar președintele Ciucă și cu mine avem suficientă notorietate și vom apărea amândoi atât în pliante, cât și – cât se mai poate până la sfârșitul perioadei – pe panouri publicitare, pe autobuze, pe absolut tot ce se poate, pe afișe pentru a-i da încredere și pentru a-l asocia electoratul nostru cu PNL”, a declarat, duminică, Rareș Bogdan, pentru Realitatea PLUS.

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone – 20%, conform unui sondaj Avangarde, care indică şi că 42% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de modul în care arată lucrurile în oraş.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend