Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mihai Tudose a răbufnit și vorbește despre marile ‘pariuri’ pierdute: ‘În cazul unui val 4 cine răspunde?’

Publicat

in

Fostul premier Mihai Tudose spune că ar trebui să se vorbească, în România, nu despre cât se vaccinează, ci despre cum se vaccinează, pentru că mai rău decât România, la acest capitol, stă doar Bulgaria. Tudose vorbește despre marile „pariuri” pierdute.

„Marile „pariuri” pierdute… Azi nu e despre cât se vaccinează în România, ci cum? Cât – e clar: suntem penultimii în UE, numai bulgarii stau mai rău ca noi. Știm explicația Guvernului: românii-s de vină pentru că avem 28% vaccinați cu minim o doză, față de media UE de 51% (Polonia, spre exemplu, e la 49%, iar Belgia la 58%). Am fost, zilele astea, prin satele brăilene și am văzut cum stăteau vaccinurile pe garduri, fără să fugă nimeni către ele”, scrie Mihai Tudose, sâmbătă, pe Facebook.

El îi îndeamnă pe guvernanți să verifice cât de „vinovați” sunt românii, cu statisticile UE pe masă.

„Dintre octogenarii indiferenți la vaccinurile plantate de Guvern pe toate gardurile, numai 18% sunt vaccinați astăzi cu minim o doză. Spre comparație, Polonia și-a vaccinat 60%, iar Belgia 88% din categoria cea mai vulnerabilă. Avem o treime din populația de 50-79 de ani vaccinată, la jumătate față de Polonia și la ani lumină de Belgia, care, spre exemplu, a vaccinat 93% din septuagenari. Diferențele scad sub 50 de ani. România are un sfert din categoria 25-49 de ani injectată cu minim o doză, în vreme ce Belgia are 35% și Polonia 37%. Iar la categoria 18-24 de ani îi depășim pe belgieni și suntem aproape de polonezi”, scrie Tudose.

El caracterizează această situație ca fiind o „logică inumană”.

„Cei mai vulnerabili ca vârstă dintre români sunt și azi cei mai expuși la Covid, din cauza campaniei de vaccinare duse, ca toată guvernarea asta, fără nicio noimă și fără nicio grijă pentru oameni. În cazul unui val 4, cine răspunde pentru victimele campaniei dezastruoase de vaccinare? Dar câte valuri de pandemie și câți morți mai trebuie să îndure România, ca să scape de un guvern criminal prin neputința și cinismul lui? Cum poți tu „guvern” să declari senin că mai sunt niște sute de morți de covid de prin anul trecut pe care-i declari acum? Atunci era nevoie de `scăderea` cifrelor pentru a organiza alegeri înainte de a fi nevoit să prezinți bugetul prin care să nenorocești oficial o țară? Cât credeți și până unde credeți că „va ține” guvernarea doar prin minciună și nesimțire? Cât Cîțule?”, mai scrie Mihai Tudose, în prezent europarlamentar PSD.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare. Obiceiul celor 12 noduri care te ajută să îţi găseşti sufletul-pereche

Publicat

in

De

Un obicei adânc înrădăcinat în conştiinţa românilor este cel al celor 12 noduri, care se leagă în timpul în care preotul săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. Este o tradiţie care se păstrează în special în partea de sud a ţării, îndeosebi de către fetele nemăritate, informează România Tv.

Mai exacte, tinerele aflate în căutarea sufletului-pereche fac 12 noduri unei ate, câte unul după fiecare Evanghelie citită, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-l pe fiecare pe măsură ce dorinţele se împlinesc. Atunci când se întorc de la denie, fetele nemăritate îşi pun şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

În alt zone ale ţării, aceste noduri se desfac la necaz au când traversezi o perioadă grea. Se spune că fiecare nod desfăcut înainte de o perioadă stresantă, care te solicită mai mult decât de obicei, te va ajuta să te linişteşti aproape instantaneu şi să-ţi recapeţi încrederea că vei face faţă provocării respective.

În unele locuri, la Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte să se pună la „VII”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie.

Cea mai puternică rugăciune pentru Joia Mare. Aduce alinare sufletelor zbuciumate

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre’.

Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele.

Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin

Citeste mai mult

NATIONAL

Doliu imens în muzica internațională: A murit unul dintre părinții fondatori ai rock and roll-ului

Publicat

in

De

Chitaristul american Duane Eddy, considerat de mulți drept unul dintre părinții fondatori ai rock and roll-ului, a murit la vârsta de 86 de ani.

Decesul său a survenit pe 30 aprilie în Franklin, Tennessee, a declarat soția sa, Deed. Cauza a fost cancerul.

Artistul, câștigător al premiului Grammy, a avut o serie de hituri instrumentale în anii 1950 și 1960. A ajuns din nou în topuri în 1986 cu un remake al piesei sale Peter Gunn.

A fost numit Regele Twang-ului pentru stilul său distinctiv. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994.

În 2008, și Musicians Hall of Fame and Museum l-a inclus în această categorie.

“Duane a inspirat o generație de chitariști din întreaga lume cu inconfundabila sa semnătură sonoră ‘Twang'”, a declarat reprezentantul lui Eddy, citat de site-ul Variety.

“A fost primul zeu al chitarei rock and roll, o ființă umană cu adevărat umilă și incredibilă. Ne va lipsi foarte mult”.

Eddy s-a născut în Corning, statul New York, în 1936. A început să cânte la chitară de la o vârstă fragedă.

Eddy a fost autodidact, iar sunetul său distinctiv a inspirat artiști de la The Beatles la Blondie.

În timpul carierei sale ilustre, care s-a întins pe parcursul a șapte decenii, a vândut peste 100 de milioane de discuri.

Ecouri ale twang-ului său lent distinctiv se aud clar și răspicat pe Day Tripper de la The Beatles, Born To Run de la Bruce Springsteen și Atomic de la Blondie.

În 2011, Eddy a declarat pentru BBC: “Când oamenii spun direct, cum ar fi Bruce Springsteen sau John Fogerty, și spun: “Duane a fost o mare influență”, acesta este doar unul dintre avantajele și recompensele a ceea ce am făcut.

“Asta valorează mai mult pentru mine decât banii și faima. Asta merge direct la inimă.”

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend