Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Metrorex și-a făcut calculul: Cu toate subvențiile de la stat, pierderile vor crește cu 50% față de 2021, la aproape 420 de milioane de lei

Publicat

in

Metrorex a întocmit proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 dezechilibrat, cu o pierdere mai mare cu 47,54% decât cea realizată/preliminată la data de 31 decembrie 2021, respectiv în valoare de 418,355 milioane de lei.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti “Metrorex”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, veniturile totale au fost estimate în creştere în anul 2022 faţă de cele realizate/preliminate în 2021 cu 13,04%, respectiv 262,958 milioane de lei, de la 2,017 miliarde de lei anul trecut la 2,280 miliarde de lei anul acesta. Creşterea este datorată în principal înregistrării sumei de 1,112 miliarde lei la capitolul “Alte venituri din exploatare”, poziţia bugetară “venituri din subvenţii pentru investiţii”, reprezentând valoarea obiectivelor de investiţii ce urmează a fi înscrise în patrimoniul public la finele anului 2022.

În structură, veniturile din exploatare deţin o pondere 99,99%, iar veniturile financiare 0,01% în veniturile totale.

Veniturile din exploatare au fost estimate în creştere cu 13,03% faţă de cele realizate la data de 31.12.2021.

Cifra de afaceri în anul 2022 va creşte cu 51,32%, respectiv cu suma de 100,015 milioane de lei, de la 194,892 milioane de lei în 2021 la 294,906 milioane de lei.

Veniturile din serviciile prestate, respectiv veniturile din activitatea de transport călători cu metroul, vor creşte în anul 2022 cu 55,70%, respectiv cu suma de 95,804 milioane de lei, la 267,8 milioane de lei.

“În sensul celor prezentate, în anul 2022 se estimează o creştere a numărului de călători cu 38.439.829 călători, de la 91.560.171 călători realizat/preliminat la finele anului 2021 la un număr de 130.000.000 călători (anul 2022)”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de HG.

Anul acesta, subvenţia/compensaţia alocată Metrorex, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2022, are aceeaşi valoare ca în 2021, respectiv 818 milioane de lei. În urma reţinerii rezervei de 10%, în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 valoarea acestei subvenţii/compensaţii este de 736,2 milioane de lei.

Indicatorul “Alte venituri din exploatare” (care cuprinde şi veniturile din subvenţii pentru investiţii) a fost estimat în creştere cu 24,36%, la 1,249 miliarde de lei.

Veniturile financiare au fost estimate pe plus anul acesta cu 140,66%, respectiv cu suma de 116.890 lei faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2021, ca urmare a diferenţelor favorabile de curs valutar.

În ceea ce priveşte cheltuielile totale, în 2022 acestea sunt estimate în creştere cu 17,29% faţă de cele realizate/preliminate la data de 31.12.2021, respectiv cu suma de 397,755 milioane de lei, de la 2,301 miliarde de lei în anul 2021 la 2,698 miliarde de lei, ţinând seama de introducerea sumei de 1,112 miliarde lei la capitolul “Alte cheltuieli de exploatare – cheltuieli privind activele imobilizate”. Aceste cheltuieli reprezintă valoarea obiectivelor de investiţii care au fost puse în funcţiune şi care se vor înscrie în patrimoniul public în anul 2022, se menţionează în document.

“În anul 2021, în contextul economic precar, o serie de cheltuieli de exploatare au fost prioritizate, diminuate şi amânate pentru anul 2022 de exemplu: cheltuielile cu materialele consumabile şi piesele de schimb, cheltuielile cu obiectele de inventar, cheltuielile cu energia, cheltuielile cu personalul. În structura cheltuielilor totale, cheltuielile din exploatare deţin o pondere 99,99%, iar cheltuielile financiare deţin o pondere de 0,01%”, se arată în nota de fundamentare.

Cheltuielile din exploatare au fost estimate în anul 2022 în creştere cu 17,28% faţă de cele realizate la data de 31.12.2021. În cadrul cheltuielilor de exploatare, indicatorul “cheltuieli cu bunuri şi servicii” deţine o pondere de 21,67%, indicatorul “cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” deţine o pondere de 0,13%, indicatorul “cheltuieli cu personalul” deţine o pondere de 30,05%, iar indicatorul “alte cheltuieli de exploatare” are o pondere de 48,14%.

În structură, cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost programate în anul 2022 în creştere cu 68,39% faţă de cele realizate/preliminate la data de 31 decembrie 2021. Cheltuielile cu bunuri şi Servicii deţin o pondere de 21,67% în total cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile cu materialele consumabile, piesele de schimb, combustibilul se estimează în creştere în anul 2022 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2021, cu 179,29%, avându-se în vedere prioritizarea, diminuarea şi amânarea acestora în anul 2021, ca urmare atât a continuării evoluţiei situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cât şi a faptului că în anul 2021 Metrorex nu a avut un buget de venituri şi cheltuieli aprobat, iar societatea a funcţionat în limita a 90% din totalul cheltuielilor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2020, respectând prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013.

“Precizăm că nerealizarea întreţinerii şi reparaţiei căii de rulare (înlocuiri parţiale ale elementelor ce intră în componenţa acesteia) va conduce la încălcarea normelor de siguranţă a circulaţiei cu repercusiuni majore, deoarece neefectuarea acestor lucrări va determina în mod obligatoriu: introducerea de limitări de viteză, cu consecinţe directe în scăderea veniturilor din încasări, ca urmare a diminuării numărului de călători transportaţi (scăderea vitezei determină creşterea intervalului de succedare a trenurilor şi implicit scăderea numărului de călători transportaţi); uzura accelerată a elementelor ce intervin în contactul roată – şină, deoarece sistemul de cale de rulare este proiectat să funcţioneze optim în relaţia cu trenurile de metrou, la valori predefinite de viteză, conform normelor de proiectare şi siguranţă feroviară; scăderea coeficientului de siguranţă şi de confort al călătorilor, ca urmare a supra-aglomerării staţiilor şi trenurilor de metrou, cu consecinţe asupra respectării măsurilor de prevenire a răspândirii SARS- Cov-2”, potrivit sursei citate.

De asemenea, cheltuielile cu energia electrică, termică şi apă au fost estimate în creştere în anul 2022 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2021, cu 222,36%, din cauza creşterii preţurilor practicate de furnizorii actuali de energie pe piaţa de profil şi la nivel internaţional, a creşterii preţurilor practicate de furnizorii de ultimă instanţă (FUI) şi de nefinalizarea procedurilor de achiziţie prin licitaţie deschisă la preţurile estimate.

Cheltuielile cu alte servicii executate de terţi, în valoare totală de 90,771 milioane de lei, au fost estimate în creştere în anul 2022 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2021, cu 50,03%.

În privinţa cheltuielilor cu personalul, care deţin o pondere de 30,05% în cheltuielile totale, acestea au fost estimate în creştere cu 3,07% faţă de valorile aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, ca urmare a dării în funcţiune a Magistralei 5 de metrou – Secţiunea Eroilor – Râul Doamnei în luna septembrie 2020 şi care a determinat creşterea numărului mediu de personal.

Pentru anul 2022, cheltuielile de natură salarială, în cuantum de 737,828 milioane de lei au fost calculate pentru un număr mediu necesar de 5.262 persoane.

“În anul 2021, Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti ‘Metrorex’ SA nu a avut un buget de venituri şi cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern, context în care cheltuielile de natură salarială se vor raporta la bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2020. Cheltuielile de natură salarială prevăzute în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 au fost estimate în creştere cu 5,9%, respectiv cu suma de 41.116,14 mii lei, de la 696.712,05 mii lei (anul 2020) la 737.828,19 mii lei (anul 2022), respectându-se astfel prevederile art. 48, alin. (1), lit. a din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021: ‘… majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, astfel: a) cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2022’, care este de 6,5%”, se precizează în document.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform OG nr. 26/2013 şi Legii anuale a bugetului de stat nr. 317/2021, reprezintă 94,76% din câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) realizat pe anul 2021, ceea ce înseamnă o scădere de 5,24%, respectiv de la 11.408,70 lei/persoană (anul 2021) la 10.811,12 lei/persoană (anul 2022).

Productivitatea muncii creşte cu 47,07%, respectiv de la 43,59 mii lei/persoană la 64,10 mii lei/persoană.

“Precizăm că productivitatea muncii pe anul 2022, determinată în conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, va creşte cu 47,07% faţă de anul 2021. Având în vedere cele prezentate mai sus, se poate observa că indicele de creştere al productivităţii muncii pe anul 2022 este mai mare decât indicele de creştere a câştigului mediu brut/salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, astfel se respectă prevederile art. 48 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021: ‘Operatorii economici pot majora câştigul mediu brut lunar pe salariat în limita sumelor prevăzute la alin. (1), cu condiţia ca indicele de creştere a acestuia să nu depăşească indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz'”, potrivit notei de fundamentare.

Numărul de personal programat pentru finele anului 2022, de 5.861 salariaţi, a rămas acelaşi ca cel aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020. Numărul mediu de personal programat pentru finele anului 2022, de 5.262 salariaţi, se încadrează în numărul mediu de personal de 5.513 salariaţi, aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020.

Cheltuielile aferente contractului de mandat pentru directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie, sunt la nivelul anului 2021, iar calculul acestora s-a făcut respectând prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, modificările şi completările ulterioare.

Durata mandatului, atât pentru directorul general, cât şi pentru membrii Consiliului de Administraţie, este provizorie, mandatul fiind încheiat pe 4 luni, cu posibilitatea prelungirii până la 6 luni.

La data de 31.12.2021, Metrorex a înregistrat plăţi restante în valoare de 149,864 milioane de lei, din care ponderea cea mai mare o înregistrează Alstom Transport, în procent de 98,87% (servicii de mentenanţă a trenurilor de metrou, în valoare de 127,917 milioane de lei şi datorie conform sentinţei civile nr. 1163/20.07.2020, în valoare de 20,246 milioane lei).

“Având în vedere situaţia economico – financiară a societăţii până în prezent, pentru anul 2022, se estimează plăţi restante în sumă de 145.000,00 mii lei, către Alstom Transport SA şi Sindomet Servcom SA. În anul 2022, Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti ‘Metrorex’ – SA a prevăzut cheltuieli nedeductibile fiscal în valoare de de 7.056,92 mii lei, din care 7.054,90 mii lei reprezintă cheltuieli cu despăgubiri, amenzi şi penalităţi nedeductibile fiscal”, se spune în notă.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO – Grindina a făcut prăpăd în mai multe zone din ţară, în prima zi de Paște

Publicat

in

De

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate, conform News.ro.

Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi importante de precipitaţii şi vânt puternic.

Pe Facebook au apărut imagini de la Ţebea, judeţul Hunedoara, dar şi de la Şiria, în judeţul Arad. ”Furtună cu grindină în această după-amiază”, anunţă Meteoplus. Alte imagini au fost surprinse la Galda de Jos, în judeţul Alba.

Oamenii se plâng că grindina a distrus grădinile sau livezile. ”Cam aşa este la mine, s-a prăpădit tot, plouă cu grindină de o oră…”, a scris o femeie.

Meteorologii au emis, duminică, numeroase avertizări cod portocaliu şi cod galben pentru mai multe zone din ţară.

Citeste mai mult

NATIONAL

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia la Apple. Conglomeratul lui Buffett nu ştie ce să facă cu uriaşele rezerve de numerar de 189 miliarde de dolari

Publicat

in

De

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia enormă la Apple în primul trimestru, iar conglomeratul lui Warren Buffett şi-a lăsat rezervele de numerar să crească până la un record de 189 de miliarde de dolari, relatează News.ro citând agenția Reuters.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images

Compania lui Buffett a înregistrat, de asemenea, un profit operaţional record de peste 11 miliarde de dolari, deoarece operaţiunile sale de asigurări au beneficiat de o subscriere îmbunătăţită şi venituri mai mari din investiţii, pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut.

Valoarea participaţiei Berkshire la Apple a scăzut cu 22%, la 135,4 miliarde de dolari, la 31 martie, de la 174,3 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2023, chiar dacă preţul acţiunilor producătorului de iPhone a scăzut cu doar 11% în trimestrul raportat.

Pe baza modificărilor din preţul acţiunilor Apple, Berkshire pare să fi vândut aproximativ 115 milioane de acţiuni, sau 13% din deţinerile sale, în trimestrul care s-a încheiat, cu aproximativ 790 de milioane.

O vânzare mare este o schimbare pentru Buffett, care este în mod normal reticent la sectorul tehnologic, dar a ajuns să vadă Apple ca pe o companie de bunuri de larg consum, cu o putere mare de stabilire a preţurilor şi clienţi devotaţi.

Unii investitori şi-au exprimat însă îngrijorarea că Apple a consumat prea mult din portofoliul de investiţii al Berkshire. Dar vânzările îl lasă pe Buffett cu peste şase ori mai mult decât suma minimă de 30 de miliarde de dolari pe care s-a angajat să o păstreze.

Pe Buffett nu îl deranjează

La întâlnirea anuală a acţionarilor Berkshire, de sâmbătă, Buffett i-a asigurat pe acţionari că „dacă nu se întâmplă ceva dramatic care schimbă cu adevărat alocarea capitalului, vom avea Apple ca cea mai mare investiţie a noastră”.

El a mai spus că „nu mă deranjează” extinderea rezervei de numerar, în lumina alternativelor de pe pieţele de acţiuni şi a conflictelor din întreaga lume, şi a spus că numerarul ar putea depăşi 200 de miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iunie.

Vânzările Apple au dus la realizarea de către Berkshire a câştigurilor după impozitare de 11,2 miliarde de dolari în primul trimestru, din vânzarea de investiţii.

Buffett a susţinut că nu-l deranjează să plătească taxe.

Profitul operaţional din primul trimestru al Berkshire a crescut cu 39%, până la 11,22 miliarde dolari, sau aproximativ 7.807 dolari pe acţiune de clasă A, de la 8,07 miliarde dolari cu un an mai devreme.

„Berkshire continuă să beneficieze de randamente atractive ale investiţiilor pe termen scurt şi de solduri mari de numerar”, a declarat analistul Edward Jones, James Shanahan, într-o notă de cercetare.

Profitul net a scăzut cu 64%, până la 12,7 miliarde de dolari, sau 8.838 de dolari pe acţiune, de la 35,5 miliarde de dolari cu un an mai devreme, când Berkshire avea câştiguri nerealizate mari din acţiunile sale.

O regulă de contabilitate cere ca Berkshire să raporteze acele câştiguri împreună cu rezultatele sale financiare. Buffett îi îndeamnă pe investitori să ignore volatilitatea rezultată.

De asemenea, Berkshire a răscumpărat 2,6 miliarde de dolari din propriile acţiuni în primul trimestru şi o sumă mică în primele trei săptămâni din aprilie.

Citește și:

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend