Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Masacrul din Texas: Şeful poliţiştilor aflaţi la faţa locului nu a fost informat despre apelurile copiilor

Publicat

in

Şeful trupelor de poliţie responsabil cu operaţiunile în cursul atacului armat dintr-o şcoală primară din Uvalde nu a fost informat despre apelurile disperate făcute de unii copii blocaţi în clădire, a declarat joi un senator din Texas, notează AFP.

Apelurile, primite de poliţia oraşului Uvalde, “nu au fost transmise comandantului de la faţa locului, agentul (Pete) Arredondo”, care este şeful poliţiei districtului şcolar, a precizat într- o conferinţă de presă democratul Roland Gutierrez, membru al Senatul statului Texas, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Atacatorul din Texas a intrat în şcoală pe o uşă care ar fi trebuit să fie încuiată

Este “o deficienţă a sistemului”, a denunţat el, explicând că nu ştie exact cine a avut cunoştinţă de aceste apeluri.

Acţiunea poliţiei este în centrul criticilor după atacul armat care a avut loc la 24 mai în şcoala primară Robb. Nouăsprezece copii şi doi profesori au căzut sub gloanţele lui Salvador Ramos, în vârstă de abia 18 ani, unul dintre cele mai grave masacre din ultimii ani din Statele Unite.

Cei 19 agenţi care se aflau pe un coridor al şcolii au aşteptat aproape trei sferturi de oră în timp ce atacatorul se refugiase într-o sală de clasă cu elevi, înainte ca o unitate de elită să intre în cele din urmă şi să-l omoare.

Citește și: Video| Joe Biden a lăudat măsurile adoptate în Noua Zeelandă împotriva violenţei armate, după şirul de atacuri din SUA

În total, forţele de ordine au avut nevoie de aproximativ o oră pentru a interveni.

Şi asta în timp ce au fost făcute mai multe apeluri de şcolari şi profesori aflaţi în sălile lovite, printre care unul de un copil care a implorat: “Vă rog, trimiteţi poliţia acum”.

Săptămâna trecută, directorul Departamentului de siguranţă publică din Texas, Steven McCraw, a afirmat că agenţii nu au intervenit mai repede pentru că s-au gândit că “s-ar putea să nu existe supravieţuitori” – fără a explica cine ştia despre aceste apeluri la ajutor venite din interiorul şcolii.

Citește și: Video| Masacru în Texas: 14 elevi și un profesor au murit într-un schimb de focuri la o școală

“Trebuie să ştim ce făcea poliţia” şi ce proceduri au fost urmate sau nu, a insistat joi Roland Gutierrez.

“Toţi am eşuat. Au fost foarte multe rateuri”, a conchis acest senator, un partizan al reglementării mai stricte a armelor de foc.

Departamentul american de Justiţie a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că va analiza răspunsul poliţiei la atacul armat şi va publica un raport.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Suoerliga: Petrolul Ploiești încinge Oțelul Galați

Publicat

in

De

Petrolul Ploieşti a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-1 (1-1), duminică, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, notează Agerpres.

Petrolul a deschis scorul prin Gheorghe Grozav (11 – penalty), după ce Alexandru Musi a fost faultat în careu de portarul Eduard Pap. Oţelul a egalat înainte de pauză, prin portughezul Frederic Maciel (40), din centrarea bulgarului Milen Jelev.
Ploieştenii au marcat golul victoriei prin kosovarul Albin Berisha (81), care a deviat şutul lui Valentin Ţicu, după ce oaspeţii rămăseseră în zece oameni, atacantul Alexandru Mihai Pop accidentându-se când gălăţenii efectuaseră toate schimbările.

Petrolul şi-a mai creat ocazii bune de gol prin Musi (12) şi Grozav (45).

Petrolul venea după trei meciuri fără victorie, un egal şi două eşecuri. Cu acest succes, echipa antrenată de Laszlo Balint şi-a asigurat menţinerea în prima ligă.

În sezonul regulat, ambele meciuri directe s-au încheiat cu egaluri, 2-2 la Ploieşti şi 0-0 la Galaţi.

FC Petrolul Ploieşti – ACS SC Oţelul Galaţi 2-1 (1-1), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
Au marcat: Gheorghe Grozav (11 – penalty), Albin Berisha (81), respectiv Frederic Maciel (40).
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Valentin Avram (Bucureşti); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Arbitru video: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitru asistent video: Mihăiţă Necula (Bucureşti)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) – CCA, Ioan Mărginean (Alba Iulia) – LPF

Citeste mai mult

NATIONAL

Prima Doamnă a României, mesaj pentru români în prima zi de Paște

Publicat

in

De

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Paştele ordotox, deşi ea şi soţul ei au sărbătorit în urmă cu mai bine de o lună.

”Lumina, Înţelepciunea şi Puterea lui Hristos să vă îmbrăţişeze! Cristos a înviat!”, a scris Carmen Iohannis pe contul său oficial de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis şi el un mesaj de Paştele ordodox, în cursul zilei de sâmbătă, potrivit News.ro.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

Soţii Iohannis au sărbătorit Paştele în urmă cu mai bine de o lună, la Sibiu. Cei doi au luat parte la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend