Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mariupol riscă să devină focar de holeră, avertizează Ministerul britanic al apărării

Publicat

in

Orașul Mariupol riscă să se transforme într-un focar de holeră, în condițiile în care rușii nu sunt capabili să asigure servicii publice de bază, iar sistemul medical este deja în colaps, a transmis vineri ministerul britanic al apărării în raportul privind evoluția războiului din Ucraina.

Tancuri rusești pe străzile din MariupolFoto: Alexei Alexandrov / Associated Press / Profimedia Images

Cel mai probabil, există o criză de medicamente și în Herson.

Rusia se chinuie să asigure servicii publice de bază popoulației din teritoriie ocupate.

Riscul privind izbucnirea unui focar de holeră a fost semnalat încă de luna trecută de oficiali ucraineni. Primul care a tras un semnal de alarmă a fost șeful echipei OMS pentru criza din Ucraina,Dorit Nitzan.

Ucraina s-a confruntat cu o epidemie majoră de holeră în 1995, iar de atunci s-au mai înregistrat cazuri, în special de-a lungul coastei Mării Azov.

Avertismentul a fost reluat de ministrul ucrainean al Sănătății care atrăgea luni atenția că există riscul aparițiilor de focare de holeră din cauza înmormântărilor în masă și a lipsei apei potabile.

”Știm că s-au înregistrat cazuri de holeră în această regiune și în Mariupol în trecut și ne concentrăm pe prevenirea acestui lucru pe cât posibil”, a spus el.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Un cunoscut jurnalist român a fost condamnat la închisoare pentru sex cu minori instituţionalizaţi

Publicat

in

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte.

Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi 8 luni.

content-image

“Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”, se arată în decizia instanţei.

De asemenea, instanţa a decis şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de doi ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV

Buga este obligat de instanţă să plătească celor doi minori daune morale de câte 10.000 de lei.

Instanţa a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV. Reprezentanţii televiziunii au anunţat imediat după ce jurnalistul a fost reţinut că au aflat cu surprindere despre investigaţie.

“Condamnăm cu tărie orice acţiune imorală (…). Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv la acel moment.

Citeste mai mult

NATIONAL

Decizie BEC: Primarii trebuie să asigure panouri electorale separate pentru primar, consiliu local, consiliu județean și președinte de consiliu județean

Publicat

in

Biroul Electoral Central aa doptat, marţi, o decizie care prevede că, la alegerile locale din acest an, primarii asigură panouri electorale distincte pentru alegerea primarului, alegerea consiliului local, alegerea preşedintelui consiliului judeţean şi pentru alegerea consiliului judeţean.

”În şedinţa din data de 14 mai 2024, Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat o Hotărâre de interpretare, potrivit căreia, în cazul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, primarii asigură panouri electorale distincte pentru alegerea primarului, alegerea consiliului local, alegerea preşedintelui consiliului judeţean şi pentru alegerea consiliului judeţean”, a transmis, marţi seară, Biroul Electoral Central, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, în cazul municipiului Bucureşti, primarii de sector asigură panouri electorale distincte pentru alegerea primarului, alegerea consiliului local, alegerea primarului general şi pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

”Pe fiecare dintre respectivele panouri electorale, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale ori candidat independent care participă la alegeri poate aplica un singur afiş electoral. Totodată, şi în cazul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, fiecare competitor electoral are dreptul la un sigur afiş electoral aplicat pe un panou”, a pecizat BEC.

De asemenea, BEC arată că integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate este asigurată de primar, cu sprijinul Poliţiei Locale sau, în localităţile unde poliţia locală nu este constituită, cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

”Conform Hotărârii BEC, sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat. De asemenea, este interzisă utilizarea în scop electoral a vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă şi a oricăror altor materiale electorale care nu sunt prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, a mai transmis BEC.

Birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti soluţionează, prin hotărâre, plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice, alianţe electorale ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în circumscripţia în care funcţionează.

”Totodată, Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale aferentă alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European derulată în afara ţării soluţionând, prin decizii, plângerile înregistrate cu privire la împiedicarea unui partid politic, unei alianţe politice, unei alianţe electorale sau unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale care participă la alegeri ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege”, se mai arată în comunicatul citat.

Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la desfăşurarea campaniei electorale atrage aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau penale, după caz.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend