Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Marianne, simbolul Republicii Franceze, va suporta un ‘lifting’ artistic pentru a se adapta epocii moderne

Publicat

in

Marianne, femeia care simbolizează Republica Franceză în celebrul tablou “Libertatea conducând poporul” pictat de Eugene Delacroix, va suporta o procedură de “lifting”, conform dorinţei unui grup de artişti parizieni, care consideră că celebra personificare artistică ar trebui să fie mai reprezentativă pentru Franţa modernă, relatează EFE.

Colectivul de artişti Obvious Art încearcă, cu ajutorul algoritmilor şi miilor de fotografii de femei primite, să creeze o nouă Marianne, femeia care întruchipează faimoasele valori de “Libertate, Egalitate, Fraternitate” ale Revoluţiei franceze, potrivit Agerpres.

“Actuala Marianne nu ne deranjează absolut deloc, doar că dorim să avem ceva mai reprezentativ şi mai participativ pentru ţară”, a declarat Pierre Fautnel, unul dintre artiştii care promovează această iniţiativă sub numele “Nous sommes Marianne” (“Noi suntem Marianne”).

Ideea este de a prezenta până sfârşitul lunii aprilie sau începutul lui mai o imagine reînnoită a femeii care simbolizează Franţa şi a cărei reprezentare, cu bustul dezgolit şi cu boneta frigiană pe cap (în mare vogă în timpul Revoluţiei Franceze – n.r.), este omniprezentă în clădirile oficiale franceze.

Faimoasa pictură a lui Delacroix – “Libertatea conducând poporul” – o arată pe Marianne energică, în fruntea muncitorilor, în pofida cadavrelor îngrămădite la picioarele ei, pregătită pentru a continua lupta.

“Preşedintele Republicii are puterea de a schimba imaginea lui Marianne, decizia îi revine lui. Dar sperăm să fie şi a noastră”, a explicat Fautnel. Lansarea unei imaginii reînnoite a lui Marianne va coincide cu alegerile prezidenţiale franceze din aprilie.

“Cum va fi Marianne a secolului al XXI-lea într-o ţară cu o populaţie mult mai amestecată decât cea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea? Nu ştiu (…) noi primim fotografiile şi cu ajutorul algoritmului vom crea o nouă imagine”, a adăugat artistul francez.

Proiectul a primit până acum peste 5.000 de portrete de femei, care trebuie să aibă mai mult de 18 ani pentru a putea participa la această iniţiativă.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Simona Halep, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: Nu m-am gândit niciodată că pot trăi aşa ceva

Publicat

in

De

Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării, notează news.ro.

Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un camion.

“A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion. Când am primit e-mailul, eram: ‘Este o greşeală. Nu poate fi adevărat’. Da, a fost o durere foarte mare când s-a întâmplat asta şi nu m-am gândit niciodată că pot trăi aşa ceva”, a spus sportiva.

A fost foarte, foarte dificil, a menţionat ea în interviul care încă nu a fost difuzat, potrivit tennis.com. “În primul rând pentru că nu ştiam cum s-a întâmplat. Apoi, când am descoperit suplimentul contaminat, a fost un pic mai bine pentru că măcar ştii ce s-a întâmplat. Dar da, totuşi, a fost un dezastru să trăiesc această emoţie”.

Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an.

Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj.

Dar Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care a expirat în 6 iulie 2023.

De la revenirea în circuit, Simona Halep a jucat la un singur turneu, la Miami, unde a fost învinsă cu 1-6, 6-4, 6-3 de Paula Badosa în runda inaugurală.

Citeste mai mult

NATIONAL

Acum exact 100 de ani, la Paris, începeau Jocurile Olimpice din 1924, ediţie la care România a câştigat prima medalie

Publicat

in

De

Acum exact 100 de ani, la Paris, începeau Jocurile Olimpice din 1924, ediţie la care România a câştigat prima medalie, informează COSR, conform news.ro.

După un drum care a durat 4 zile , la clasa a III-a a unui tren plin de emigranţi, echipa de rugby în XV a României a debutat în competiţia olimpică alături de Franţa şi SUA. Chiar dacă a pierdut ambele meciuri, România a terminat cu bronzul la gât, o performanţă memorabilă pentru sportul românesc.

Pe 4 mai 1924, pe stadionul Colombes, România a jucat împotriva Franţei ( scor 3-59, eseul tricolorilor fiind reuşit de Florin Tudor). Partida cu SUA s-a disputant pe 11 mai, România a cedat cu 37-0 în faţa celor care aveau să cucerească aurul olimpic.

Potrivit COSR, cei care au scris prima pagină din istoria olimpică a românilor medaliaţi la Jocuri sunt: Dumitru Armasel, Nicolae Atanasiade, Gheorghe Bentia, Ion Cociocianu, Constantin Cratunescu, Teodor Florian, Ion Garlesteanu, Petre Ghitulescu, Constantin Ionescu, Octav Luchide, Henry Manu, Nicolae Marascu, Teodor Marian, Sorin Mihailescu, Paul Nedelovici, Iosif Nemes, Gheorghe Sfetescu, Mircea Sfetescu, Sterian Soare, Atanasie Tanasescu, Mihai Vardala, Paul Vidrascu, Dumitru Volvoreanu.

La ediţia de la Paris a Jocurilor Olimpice din 1924 a fost inaugurat conceptul de sat olimpic, s-a organizat pentru prima dată ceremonia de închidere a competiţiei, a fost adoptată deviza olimpică ”Citius – Altius – Fortius” şi, tot pentru prima dată, o parte din întreceri au fost transmise live, la radio.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend