Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Liga 1: Gaz Metan Mediaș vs Dinamo – Duelul suferinței

Publicat

in

​Dinamo calcă în străchini și în play-out, iar vineri, 22 aprilie, de la ora 20:00, are șansa reabilitării parțiale, în etapa a 6-a, contra celor de la Gaz Metan Mediaș.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Cocoșați de penalizări cu puncte, medieșenii sunt matematic retrogradați, fiind pe ultimul loc în clasament.

Gaz Metan Mediaș are 10 înfrângeri la rând, iar etapa trecută, la 1-2 cu Mioveni, a marcat primul gol după 8 etape.

Pe 4 februarie, ardelenii remizau acasă cu Rapid. De atunci, au încasat 30 de goluri, adică o medie de 3 goluri pe meci. Au înscris doar de două ori în acest interval.

Pentru Dinamo, aflată pe locul 14, cu doar 13 puncte, este meciul perfect pentru refacerea golaverajului, dar mai ales a moralului. Bătută de nou-promovata Craiova, gruparea din Ștefan cel Mare s-a înclinat și la Mioveni, cu Irobiso eliminat în minutul 80.

Jucătorii încep să cedeze psihic, neavând soluții. Neputința și-a spus cuvântul și în cazul lui Steliano Filip.

„E foarte greu, jucători lipsă de valoare, nu știu, nu vreau să vorbesc. Atât eu, cât și restul echipei ne-am făcut de rușine. E dureros, îmi este rușine. Nu credeam că o să trec pe aici. Sper ca de la meciul următor să câștigăm și să salvăm echipa.

Am luat primul gol din fază fixă, lipsă de concentrare, de valoare, de multe.. Fanii ne-au spus numai de bine, ce puteau să ne spună.

Îi înțeleg, dar m-am săturat să fiu înjurat la fiecare meci. Vreau să se termine odată, parcă e un coșmar. Sper să salvăm echipa asta și să o luăm pe drumuri diferite”, a declarat Steliano Filip, după 0-2 cu Mioveni.

Impresarul Victor Becali o sfătuiește pe Dinamo să retrogradeze, ca să-și curme suferința.

„Dinamo nu are nimic. Ce are Dinamo? Eu mă refeream din punct de vedere sportiv, că așa retrogradezi. La ce sunt favoriți la baraj? Părerea mea e că nu sunt favoriți cu nicio echipă. Dinamo, în acest moment, e favorită doar cu numele.

Tot s-a tărăgănat, ce au făcut suporterii e lăudabil. Te salvezi și la anul ce faci? Mai ajung pe la TAS, mai vin niște datorii, pe care trebuie să le plătești. Mai bine stai un an, doi ani în Liga 2, te faci bine, nu mai ai datorii și apoi revii. Să stăm mereu la pat? Mai bine faci un tratament puternic și te vindeci.

Nu vreau să ajungă Dinamo în B, dar s-a ajuns în această situație. Nu pot să dea suporterii mereu bani. La Dinamo trebuie să vină oameni cu bani și să ajungă un club sănătos”, a spus Victor Becali.

Sunt destui care cer ca echipa să nu se prezinte la meciurile de baraj, o umilință în sine, iar printre aceștia sunt foste glorii precum Florin Prunea și Ioan Andone sau antrenorul Vasile Miriuță.

Superbet are cota 1.6 pentru pariuri 3+ la Total Goluri Meci (se marchează 3 sau mai multe goluri).

Gaz Metan Mediaș vs Dinamo 3+
Cotă 1.6

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Iga Swiatek, liderul mondial, triumfă în fața Madisonei Keys și ajunge în finala turneului WTA de la Madrid

Publicat

in

De

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a trecut uşor joi de americanca Madison Keys, cu 6-1, 6-3, şi s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro.

Iga Swiatek a învins-o după numai o oră şi 10 minute de joc pe Madison Keys (20 WTA), care nu mai ajunsese niciodată atât de sus la Madrid, conform Agerpres.

Pentru Swiatek a fost a cincea sa semifinală din acest an şi a 15-a din cariera sa într-un turneu WTA 1.000. Poloneza a pierdut un singur set în actuala ediţie a turneului din capitala Spaniei, în confruntarea din sferturi cu brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Cealaltă semifinală le opune pe kazaha Elena Rîbakina, locul 4 mondial, şi belarusa Arina Sabalenka, locul 2 mondial. Arina Sabalenka este campioana de anul trecut de la Madrid, după o finală cu Swiatek.

Citeste mai mult

NATIONAL

Acuzații incredibile la adresa NATO dinspre Budapesta: „Alianța a trecut peste Linia Roșie”

Publicat

in

De

Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó, a precizat că NATO a trecut peste Linia Roșie, relatează portfolio.hu.

Obuze de calibrul 155 mmFoto: PJF Military Collection / Alamy / Alamy / Profimedia

Oficialul a postat imagini pe Facebook ce vizează pachetul de sprijin de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina pe care Alianța intenționează să-l distribuie în următorii 5 ani. Péter Szijjártó a declarat că pacea este din ce în ce mai departe pentru noi, europenii.

„NATO face salturi în depășirea liniilor roșii trasate anterior și, pe lângă faptul că dorește să coordoneze livrările de arme către Ucraina și antrenarea soldaților ucraineni mai îndeaproape decât înainte, acum vrea să pompeze încă 100 de miliarde de dolari în razboi”, a afirmat ministrul.

Citește materialul integral pe Știrile Protv

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend