Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

La Liga: Real Madrid se impune în El Clasico (2-1 vs FC Barcelona) și urcă pe primul loc

Publicat

in

​El Clasico nu a dezamăgit nici de această dată, chiar dacă cele două echipe (în special catalanii) nu trec prin cele mai bune momente: Real Madrid s-a impus cu 2-1 pe terenul rivalei FC Barcelona, după un meci foarte spectaculos, și a urcat pe primul loc în La Liga.

Fundaşul David Alaba a marcat cu un şut spectaculos de pe partea stângă, în minutul 32. Acesta a fost prima reuşită a jucătorului austriac în tricoul madrilenilor, pe care-l poartă de vara trecută.

Tot pe contraatac, Lucas Vazquez a dublat avantajul oaspeţilor, în minutul 90+3, după ce a împins în poartă balonul respins în faţă de Ter Stegen, în urma unui şut al lui Asensio.

În minutul 90+7, Kun Aguero a marcat golul de onoare al gazdelor, reluând balonul în poartă după o centrare pe jos a lui Sergino Dest, de pe partea dreaptă. Şi Aguero este la primul gol pentru noua lui echipă, FC Barcelona

La meci au asistat 86.422 de spectatori, fiind cea mai slabă asistenţă din ultimele zece ediţii ale acestui derbi în Catalonia, cu excepţia partidei din 24 octombrie 2020, când spectatorii nu au avut acces pe Camp Nou, din cauza pandemiei de coronavirus, informează News.ro.

Clasament La Liga:

1. Real Madrid (24-11) 20 puncte / 9 meciuri
2. Sevilla (16-6) 20 / 9
3. Real Sociedad (12-7) 20 / 9
4. Osasuna (14-13) 18 / 10
5. Atletico Madrid (11-6) 17 / 8
6. Vallecano (15-9) 16 / 9
7. Athletic Bilbao (9-5) 16 / 9
8. Barcelona (15-10) 15 / 9 etc.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Stoltenberg l-a vizitat pe Zelenski la Kiev: ‘Nu e prea târziu’ pentru ca Ucraina să câştige războiul – Liderul ucrainean cere accelerarea livrărilor de arme

Publicat

in

De

Stoltenberg l-a vizitat pe Zelenski la Kiev: ‘Nu e prea târziu’ pentru ca Ucraina să câştige războiul – Liderul ucrainean cere accelerarea livrărilor de arme

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni că “nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra necesităţii de a accelera livrările de arme, relatează AFP şi Reuters.

“Întârzieri importante în sprijin au consecinţe grave pe câmpul de luptă”, a recunoscut Stoltenberg, referindu-se la întârzierea considerabilă a ajutoarelor militare americane şi europene.

“Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige”, a spus şeful NATO, dând asigurări că “mai mult ajutor este pe drum”şi că noi anunţuri în acest sens sunt aşteptate “în curând”.

Stoltenberg a făcut apel la aliaţi să instituie “un angajament financiar major şi multianual (…) pentru a demonstra că susţinerea noastră pentru Ucraina nu este pe termen scurt”.

“Moscova trebuie să înţeleagă că nu poate câştiga”, a afirmat şeful alianţei nord-atlantice

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că arme vitale americane încep să ajungă în Ucraina în cantităţi mici şi că procesul trebuie grăbit pentru că forţele ruse încearcă să profite de situaţie.

Zelenski a spus la conferinţa de presă comună că situaţia de pe câmpul de luptă depinde direct de viteza aprovizionării cu muniţie a Ucrainei.

“Sprijin rapid pentru armata noastră. Astăzi nu văd nimic pozitiv în acest punct încă. Există aprovizionări, au început puţin, acest proces trebuie accelerat”, a spus el.

SUA au adoptat recent un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari, punând capăt unei perioade de luni de zile de blocaj şi dând speranţe Kievului că stocurile sale de artilerie aproape epuizate vor fi realimentate.

“Împreună, putem face să eşueze ofensiva rusă”, a spus Zelenski, referindu-se la o nouă ofensivă de amploare pe care Moscova ar pregăti-o, atrăgând atenţia că Rusia “încearcă să profite” de întârzierea ajutorului occidental.

“Artilerie, (muniţii) de calibrul 155 mm, arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, în principal sisteme Patriot. Este ceea ce partenerii noştri au şi ceea ce ar trebui să funcţioneze acum în Ucraina pentru a distruge ambiţiile teroriste ale Rusiei”, a spus şeful statului ucrainean.

După eşecul contraofensivei sale din vara lui 2023, Ucraina este în defensivă

Rusia a preluat iniţiativa şi câştigă teren în Est, în pofida unor pierderi puternice, de la începutul anului, în faţa unei armate ucrainene care duce lipsă în special de muniţii.

În ultimele zile Moscova a revendicat cucerirea mai multor sate. Luni, armata rusă a anunţat că a ocupat Semenivka, iar cu o zi înainte Novobahmutivka.

Duminică, şeful statului major ucrainean, Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia de pe front s-a “deteriorat”, trupele ruse, superioare ca armament şi număr de trupe, obţinând “succese tactice” în mai multe zone.

Potrivit lui, armata rusă “şi-a concentrat eforturile în mai multe sectoare, creându-şi astfel un avantaj semnificativ în termeni de forţe şi mijloace”, în scopul de “a încerca să preia iniţiativa strategică şi să străpungă linia frontului”.

Şeful informaţiilor militare ucrainene Kirilo Budanov a prezis săptămâna trecută că situaţia se va înrăutăţi la jumătatea lui mai şi la începutul lui iunie, care va fi o “perioadă dificilă” pentru Ucraina.

Citeste mai mult

NATIONAL

fanatik.ro: “Te-au aranjat băieții”. Dezvăluiri despre îmbolnăvirea “suspectă” a Sorinei Pintea, pe vremea când era în guvern. Interceptări DNA

Publicat

in

De

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la trei ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită, sentință pe care aceasta a contestat-o. În motivare, judecătorii au apreciat că, în ciuda faptului că nu și-a recunoscut fapta, inculpata s-a prezentat la aproape toate termenele, nu are antecedente penale, are studii superioare și are doi copii majori, precum și un copil minor adoptat.

Sorina PinteaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

În motivarea instanței, magistrații au acordat o atenție deosebită asupra situației medicale a fostului ministru, respectiv o boală autoimună rară, pe care Sorina Pintea și-a descoperit-o la data de 6 noiembrie 2019, la exact două zile după ce a părăsit fotoliul de ministru al Sănătății, ca urmare a trecerii moțiunii de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă. Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend