Stai conectat...

ACTUAL

Întorsătură de situație în cazul Regelui Charles. Ce se întâmplă cu procesul în care este acuzat de genocid

Publicat

la

Un demers juridic care îl vizează pe regele Charles al III-lea a ajuns într-un punct decisiv, după o nouă hotărâre a unei instanțe din Australia. Un activist trebuie să aleagă acum între ultima opțiune pe care o mai are în țară și un pas la nivel internațional.

O Curte de Apel a respins demersul fără precedent al unui activist de a-l pune sub acuzare pe regele Charles al III-lea pentru presupusul genocid comis împotriva populațiilor indigene, potrivit The Independent, scrie Mediafax.

Hotărârea îi lasă lui Uncle Robbie Thorpe o singură opțiune în Australia: să solicite permisiunea de a face apel la Înalta Curte a Australiei, care acceptă doar aproximativ 10% dintre cererile de autorizare a apelului.

Thorpe, în vârstă de 68 de ani, lider al populației Krautatungalung, a declarat luni că nu se așteaptă să beneficieze de un proces echitabil în Australia.

După epuizarea tuturor opțiunilor în instanțele australiene, el a spus că își va înainta acuzațiile împotriva monarhului Curții Penale Internaționale din Țările de Jos.

„Curtea Penală Internațională va expune Australia pentru ceea ce este cu adevărat – o ocupație mincinoasă, rasistă și ilegală care comite genocid”, a declarat Thorpe.

A treia înfrângere în instanță

Hotărârea de luni este a treia înfrângere juridică suferită de Thorpe de când a început, în 2023, să încerce să inițieze o urmărire penală privată împotriva monarhului, la Tribunalul de Magistrați din Melbourne.

Cazul său susține că regele, care este și șeful statului australian, împreună cu guvernul australian și instituțiile acestuia, perpetuează un genocid prin menținerea unor sisteme care dezavantajează populațiile indigene în numeroși indicatori socioeconomici.

Australienii indigeni reprezintă aproximativ 4% din populație. Potrivit statisticilor oficiale, aceștia mor la vârste mai mici, au rezultate mai slabe în ceea ce privește starea de sănătate și sunt mai predispuși să fie încarcerați sau șomeri decât ceilalți australieni.

Îndoieli privind posibilitatea ca un australian să-l dea în judecată pe rege

Monarhul britanic beneficiază de imunitate față de orice răspundere penală și civilă în Regatul Unit. Această imunitate este chiar mai extinsă decât cea de care beneficiază un președinte al SUA, deoarece se aplică și actelor personale care nu țin de exercitarea atribuțiilor oficiale, a declarat o specialistă în drept constituțional.

Imunitatea monarhului britanic prevăzută de dreptul cutumiar britanic a fost, cel mai probabil, moștenită și de Australia, fostă colonie britanică, care continuă să recunoască monarhul britanic drept propriul șef al statului.

Parlamentele britanic și australian ar putea adopta legi pentru modificarea imunității monarhului. Însă monarhul britanic este și șeful statului în mai multe țări, inclusiv în Canada și Noua Zeelandă. Monarhul beneficiază de imunitate suverană în temeiul dreptului internațional cutumiar și în baza unor legi australiene, inclusiv Foreign States Immunities Act 1985 și Diplomatic Privileges and Immunities Act 1967.

Curtea Penală Internațională nu permite urmăriri penale private

Curtea Penală Internațională nu recunoaște imunitatea șefilor de stat și are jurisdicția de a judeca acuzații de genocid.

Însă o persoană precum Thorpe nu are posibilitatea de a iniția o urmărire penală privată la Curtea Penală Internațională, așa cum a încercat să facă în cazul său în fața unei instanțe australiene de nivel inferior.

Consiliul de Securitate al ONU poate sesiza Curtea Penală Internațională cu un caz, însă Marea Britanie ar bloca prin veto o astfel de măsură împotriva regelui Charles, a declarat un specialist în drept internațional.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Elev al școlii de șoferi, prins beat la volan în timpul orei de pregătire practică. Instructorul auto a primit amendă și a rămas fără permis

Publicat

la

Autor

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, se afla în timpul unei ore de pregătire practică atunci când a fost oprit de polițiști în trafic. La controlul cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Mediafax. Și cum întreaga responsabilitate pentru comportamentul elevului o poartă instructorul auto, acesta din urmă s-a ales cu o amendă de 1.946,25 de lei și cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

Poliția Giurgiu reamintește că instructorii auto poartă întreaga răspundere juridică pentru deplasarea vehiculului pe drumurile publice în timpul orelor de pregătire practică și că sunt luate măsuri în cazul încălcării normelor legale.

Caz similar la Brașov

Un caz aproape similar a avut loc cu aproximativ două săptămâni în urmă, la Brașov. De data aceasta, cel aflat sub influența băuturilor alcoolice era chiar instructorul auto în vârstă de 62 de ani. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a produs duminică dimineața, pe 13 septembrie, în jurul orei 08:30, pe strada Zaharia Stancu din Brașov. În urma verificărilor, instructorul a primit o amendă contravențională de aproape 2.000 de lei. Polițiștii i-au reținut și permisul de conducere pentru perioada prevăzută de lege.

Polițiștii brașoveni atrag atenția asupra faptului că instructorul auto poartă întreaga răspundere juridică pentru conducerea mașinii pe drumurile publice pe durata orelor de pregătire practică. Din acest motiv, obligațiile privind consumul de alcool i se aplică și atunci când nu el se află la volan, ci cursantul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Vlad Bălțațeanu, criminalul fetei din valiză, a fost arestat în Elveția. Tânărul s-a dus singur la o secție de poliție

Publicat

la

Autor

Vlad Bălțațeanu, criminalul Valentinei, s-a predat în Elveția.  Pe numele tânărului în vârstă de 30 de ani este emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Vlad Bălțățeanu s-a predat în Elveția. Bărbatul este acuzat că și-a omorât iubita

Bărbatul a reușit să fugă din țară imediat după ce și-a ucis iubita. Acesta traversat nestingherit Ungaria, Slovacia, Italia și Austria. În cele din urmă, probabil mustrat de conștiință, Vlad a mers să se predea la o secție de poliție din Elveția. Acesta urmează să fie adus în țară de autorități.

Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre Valentina și iubitul ei ar fi izbucnit în timpul unei petreceri organizate în locuința bărbatului din Tomșani, județul Vâlcea. Tânăra ar fi fost lovită până și-ar fi pierdut viața.

După ce și-ar fi dat seama că Valentina a murit, Vlad ar fi pus trupul acesteia într-o valiză și l-ar fi transportat cu mașina până la barajul Ionești. De acolo, potrivit informațiilor citate, ar fi aruncat valiza în râul Olt. Ulterior, suspectul ar fi mers cu mașina până la Sibiu, unde ar fi abandonat autoturismul și ar fi fost ajutat de un prieten să ajungă în Ungaria.

Reamintim că Valentina avea 28 de ani, era originară din județul Dolj și locuia fără forme legale în localitatea Tomșani, județul Vâlcea. Trupul ei neînsuflețit a fost descoperit marți, închis într-o valiză care plutea aproape de mal pe râul Olt, în zona barajului Ionești.

Rezultatele necropsiei au confirmat scenariul de o cruzime extremă: tânăra a avut o moarte violentă, cauzată de un șoc traumatic și hemoragic. Medicii legiști au stabilit că decesul a survenit luni, cu doar o zi înainte ca valiza să fie găsită.

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Victoriile extremiștilor îngrijorează serviciile secrete germane

Publicat

la

Autor

Victoriile înregistrate în această lună de partidele de extremă dreapta şi de extremă stânga în alegerile regionale din Germania au intensificat dezbaterea oficială cu privire la posibilitatea ca autorităţile din domeniul securităţii să restricţioneze accesul la informaţii secrete care ar putea fi transmise Rusiei sau grupurilor criminale, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), care a fost la un pas de a obţine majoritatea absolută în landul estic Saxonia-Anhalt pe 6 septembrie, şi partidul Die Linke, de extremă stânga, care a ieşit pe primul loc în capitala Berlin pe 20 septembrie, ar putea reprezenta amândouă riscuri, afirmă figuri de seamă din coaliţia de guvernare.

SISTEMUL FEDERAL GERMAN

În sistemul federal german, landurile dispun de propriile agenţii de informaţii interne, aflate sub controlul administraţiei locale, care fac schimb de informaţii între ele şi colaborează cu Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV).

Politicienii din partidele rivale şi foşti oficiali din domeniul securităţii şi-au exprimat temerile că, în cazul în care agenţiile ar ajunge sub autoritatea unor miniştri de extremă dreaptă sau de extremă stânga, informaţiile confidenţiale ar putea ajunge fie la Moscova, fie, în cazul Berlinului, la grupuri anchetate pentru suspiciuni de legături cu crima organizată.

„Este vorba de informaţii legate de crima organizată – aceasta ar fi o problemă în Berlin”, a declarat Alexander Hoffmann, şeful grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), partidul bavarez înfrăţit cu Creştin-Democraţii (CDU) cancelarului Friedrich Merz. „Şi este vorba de chestiuni legate de Rusia – aceasta ar fi Saxonia-Anhalt”, a adăugat el.

AfD respinge acuzaţiile partidelor rivale potrivit cărora ar fi, de fapt, aliaţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că urmăreşte doar evitarea războiului şi se opune acordării de sprijin militar de către Germania Ucrainei.

Un purtător de cuvânt al AfD a declarat că guvernul „se agaţă de orice pentru a încerca să discrediteze (partidul) în ochii electoratului”.

„Este revelator faptul că ne confruntăm cu astfel de speculaţii şi acuzaţii de mulţi ani, însă partea adversă nu a reuşit să prezinte nici măcar o singură dovadă”, a afirmat purtătorul de cuvânt într-o declaraţie transmisă prin e-mail.

Partidul Stângii (Die Linke) nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Însă liderii partidului au declarat anterior că ei consideră inacceptabilă orice asociere cu ceea ce poliţia germană identifică drept structuri de tip clan din cadrul comunităţilor kurde, libaneze şi palestiniene din Berlin, implicate în crima organizată. Acuzaţiile privind legăturile cu astfel de grupuri sunt adesea legate de acuzaţiile de antisemitism, pe care partidul afirmă, de asemenea, că le respinge cu fermitate.

SERVICIILE DE SECURITATE ELABOREAZĂ PLANURI

Discuţia privind restricţionarea informaţiilor confidenţiale este în curs de desfăşurare încă de când sondajele de opinie au indicat o posibilă victorie a AfD în Saxonia-Anhalt, unde filiala locală a partidului este desemnată ca fiind de extremă dreaptă de către biroul local al agenţiei de informaţii interne.

Hendrik Wuest, premierul landului Renania de Nord-Westfalia din partea CDU, a solicitat la începutul acestei luni înfiinţarea unei comisii speciale la nivel federal şi de land pentru a analiza modul în care să se abordeze problema schimbului de informaţii cu un guvern condus de AfD.

„Desigur, pregătirile sunt în curs – dar oamenii încă aşteaptă să vadă ce se va întâmpla, deoarece nici măcar nu este clar dacă AfD şi Partidul Stângii vor forma guverne”, a declarat un oficial din domeniul securităţii, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

Deşi a ieşit pe primul loc în alegerile din Saxonia-Anhalt, AfD nu a obţinut majoritatea absolută de care ar avea nevoie pentru a guverna singură, iar opţiunile sale de coaliţie sunt limitate, deoarece celelalte partide principale au exclus cu toatele cooperarea cu această formaţiune.

Partidul Stângii va încerca, totuşi, probabil să formeze o coaliţie cu social-democraţii de centru-stânga şi cu Verzii, dar ambele partide au cerut ca acesta să ia măsuri pentru a elimina antisemitismul din rândurile sale.

Mai multe filiale regionale ale AfD au fost desemnate drept grupuri extremiste de dreapta de către autorităţile de securitate internă, ceea ce a determinat, la rândul său, AfD să acuze serviciile de informaţii de ingerinţă politică.

TENSIUNI

Oficialii sunt, totodată, îngrijoraţi de faptul că funcţionarii din domeniul securităţii implicaţi în anchetarea AfD ar putea deveni ţinta unei viitoare administraţii conduse de AfD.

Tensiunile dintre partidele politice şi serviciile de securitate au ieşit la iveală din când în când în ultimele decenii, însă ideea excluderii sistematice din schimbul de informaţii subliniază gravitatea acestei diviziuni.

Alături de principala agenţie de securitate internă, BfV, alte servicii de securitate şi guverne ale landurilor iau acum în considerare impunerea unor restricţii, deşi oficialii din domeniul securităţii afirmă că nu ar dori să întrerupă complet schimbul de informaţii, invocând motive precum indicii privind potenţiale atacuri teroriste.

Reprezentanţii Partidului Stângii afirmă că termeni precum „criminalitatea legată de clanuri” stigmatizează adesea comunităţi etnice întregi şi susţin că dacă au contacte cu locuitorii din zonă nu înseamnă că le susţin activităţile criminale.

La fel ca AfD, Partidul Stângii nutreşte de multă vreme suspiciuni faţă de BfV. Programul electoral al Partidului Stângii pentru Berlin solicita desfiinţarea agenţiei landului Berlin şi înlocuirea acesteia cu „un organism transparent, controlat democratic şi apropiat de oameni”.

Cu toate acestea, un membru al Partidului Stângii din parlamentul federal a recunoscut că a avut contacte pe reţelele sociale cu un membru al unei familii extinse din Berlin, acuzat de implicare în grupuri criminale, şi a declarat că „îşi va lua timpul necesar pentru a risipi orice îndoieli” şi „îşi va revizui stilul de comunicare”.

„Nu există absolut nicio justificare pentru ca reprezentanţii aleşi să aibă contacte cu persoane asociate cu crima organizată”, a declarat Ferat Kocak într-o postare pe platforma X.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cerșetoria, o afacere profitabilă la Cluj. Trei bolnavi închipuiți, demascați de polițiștii locali. Sumele imense pe care reușiseră să le strângă în doar câteva ore

Publicat

la

Autor

În doar câteva ore, cerșetorii își umplu buzunarele cu sute de lei, sume pe care puțini dintre românii care muncesc cinstit reușesc să le strângă. Este și cazul a trei bolnavi închipuiți descoperiți în Cluj, care au fost demascați de polițiștii locali. Imaginile au fost făcute publice de viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, care face apel la oameni să nu-și mai deschidă larg buzunarele în fața cerșetorilor, pentru a nu mai încuraja această „activitate”.

@tarcea.dan.stefan Unii și-au făcut un „job” din bunătatea voastră. Mimează dizabilități ca să vă convingă să le dați bani. Cât timp primesc bani, au motive să se întoarcă în Cluj. Iar câștigul îi atrage și pe alții. Dacă vreți să ajutați, sprijiniți organizații în care aveți încredere sau ajutați direct pe cineva despre care știți că are nevoie. Nu le mai faceți înșelătoria profitabilă. #DanTarcea #ClujNapoca #NuVaLasatiPacaliti ♬ sunet original – Dan Ștefan Tarcea

Este vorba despre trei persoane, un bărbat și două femei, niciunul domiciliat în Cluj. Toți își simulaseră handicapul.

„V-am spus să nu vă mai lăsați păcăliți. Haideți să vă arăt și de ce. Uitați-vă la imaginile acestea. Da, e același bărbat. În Piața Mărăști stătea într-un scaun cu rotile și cerea bani pentru recuperarea medicală. La sediul Poliției Locale îl vedeți mergând, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat că își simula handicapul. Nu e clujean. E domiciliat în Republica Moldova. Făcuse aproximativ 500 de lei în câteva ore.

Citeste si Trend îngrijorător pe TikTok. Apar tot mai multe clipuri cu bărbați care amenință alte femei că le „bagă în valiză”. Semnalul de alarmă tras de o specialistă

Nici femeia aceasta nu este din Cluj. Este din Deva. În Piața Mihai Viteazul cerea bani cu ambele mâini bandajate. Când polițiștii i-au scos bandajele, a dispărut și povestea cu handicapul. Și ea făcuse deja câteva sute de lei.

Nici a treia femeie nu este din Cluj-Napoca. În scurt timp strânsese deja 80 de lei. Când au verificat-o polițiștii, avea ascunși în bentița de la păr banii. Bineînțeles, susține că nu cerșise.

Ca ei sunt mulți alții care profită de generozitatea voastră. Cerșitul poate aduce un venit peste media lunară a unui om care muncește în fiecare zi. D-asta vin aici, la Cluj, ca la job. Știu că le dați bani pentru că vă pasă. Tocmai pe asta mizează. Cât timp primesc bani se vor întoarce și vor veni și alții. Nu le mai dați bani! Nu mai încurajați fenomenul!”, a recomandat viceprimarul Dan Tarcea într-un clip postat pe TikTok.

Citeste si O eroare tehnică i-ar fi „șters” vinieta unei femei de 73 de ani. Aceasta a primit amenzi de peste 1.000 de euro

Loading

Citește tot

ACTUAL

Unde ar putea fi Vlad Bălțățeanu. Tatăl Valentinei spune că acesta ar fi câștigat 100.000 de euro la pariuri înainte să comită crima

Publicat

la

Autor

Unde ar putea fi Vlad Bălțățeanu. Tatăl Valentinei a dezvăluit că iubitul fiicei sale ar fi câștigat 100.000 de euro la pariuri sportive chiar înainte să comită crima.

Unde ar putea fi Vlad Bălțățeanu. Noi dezvăluiri făcute de tatăl Valentinei

Potrivit celor mai recente informații, tânărul de 30 de ani care ar fi ucis-o cu sânge rece pe Valentina s-ar afla în Italia. Tatăl tinerei ucise spune că înainte de crimă, iubitul fiicei sale se comporta normal și că nu s-a gândit în nicio clipă că o asemenea tragedie s-ar putea întâmplat.

”Nu știu absolut nimic de această persoană. Nu am știut absolut nimic. A venit la mine în casă, am întrebat fata dacă este violent cu ea, nu mi-a răspuns nimic. Au cules prune prin grădină, au zis că se apucă de renovări. Vorbeam des cu ei la telefon, nu a dat semne de nimic. Vorbisem cu cineva să facă o școală ca fata să pună gene. Totul mi s-a părut că e normal. Nu am știut nimic. Fata mi-a spus că e un băiat bun, că îl iubește”, a declarat tatăl Valentinei la o emisiunea de la Antena Stars, potrivit spynews.ro. 

Citește și Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu rupe tăcerea după moartea Valentinei: „Eu am reușit să plec la timp. Valentina nu a mai apucat”. Deși tânăra a depus plângere, dosarul a rămas în sertarul procurorilor timp de patru ani, iar hairstilistul a zburdat liber

De asemenea, bărbatul spune că înainte de tragedie tânărul ar fi câștigat 100.000 de euro la pariuri sportive. Deși acesta s-ar fi lăuat prietenilor că banii au fost deja cheltuiți, tatăl Valentinei este de părere că Vlad a premediat crima și și-a păstrat banii ca să poată fugi din țară.

Vecinii Valentinei spun despre Vlad că, la prima vedere, acesta părea un băiat liniștit și respectuos, în ciuda faptului că se știa că a avut un trecut destul de dubios.

„Ca aparență, era un băiat bun. Nu părea un interlop, era respectuos, dar de când îl știu eu a avut multe chestii la viața lui”, a declarat vecinul la „Acces Direct”.

De asemenea, vecinul Valentinei mai spune că a văzut-o într-o zi pe tânără cu un cohi vânăt.

„Când am văzut-o avea un semn la ochiul stâng. Cred că a bătut-o, a mai bătut-o. Avea un ochi vânăt”, a spus vecinul la „Acces Direct”.

Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre Valentina și iubitul ei ar fi izbucnit în timpul unei petreceri organizate în locuința bărbatului din Tomșani, județul Vâlcea. Tânăra ar fi fost lovită până și-ar fi pierdut viața.

După ce și-ar fi dat seama că Valentina a murit, Vlad ar fi pus trupul acesteia într-o valiză și l-ar fi transportat cu mașina până la barajul Ionești. De acolo, potrivit informațiilor citate, ar fi aruncat valiza în râul Olt. Ulterior, suspectul ar fi mers cu mașina până la Sibiu, unde ar fi abandonat autoturismul și ar fi fost ajutat de un prieten să ajungă în Ungaria.

Reamintim că Valentina avea 28 de ani, era originară din județul Dolj și locuia fără forme legale în localitatea Tomșani, județul Vâlcea. Trupul ei neînsuflețit a fost descoperit marți, închis într-o valiză care plutea aproape de mal pe râul Olt, în zona barajului Ionești.

Citește și Fratele lui Vlad a făcut primele declarații despre moartea Valentinei. Detaliul oferit în tragedia care a șocat România: „Am văzut la știri”

Loading

Citește tot

ACTUAL

Carambol pe Autostrada Moldovei, aproape de Adjud. Trei persoane au ajuns la spital

Publicat

la

Autor

Accident grav cu trei mașini pe autostrada A7, la kilometrul 183, pe sensul de mers către Bacău. La fața locului au fost direcționate imediat două echipaje cu asistent medical din cadrul Substației Adjud, precum și un echipaj SMURD.

Citește și: O eroare tehnică i-ar fi „șters” vinieta unei femei de 73 de ani. Aceasta a primit amenzi de peste 1.000 de euro

În urma evaluării medicale, trei dintre victime prezentau multiple leziuni și au fost transportate la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, cu traumatism craniocerebral deschis și o fractură deschisă la nivelul membrului inferior, un tânăr în vârstă de 26 de ani, cu traumatism craniocerebral, și bărbat în vârstă de 40 de ani, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor superioare.

Citește și: Dronă detectată în apropierea graniței cu Ucraina. Locuitorii din Tulcea au primit Ro-Alert în miez de noapte

”După acordarea primului ajutor calificat la locul intervenției victimele au fost transportate inițial la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud.
Ulterior, din cauza leziunilor suferite, pacienții au fost transferați de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani. (SAJ Vrancea)”, au anunțat autoritățile.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend