Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Gigantul francez Auchan rămâne în Rusia; o decizie justificată ‘din punct de vedere uman’

Publicat

in

CEO-ul Auchan Retail International Yves Claude apără duminică o menţinere a activităţilor grupului francez în Rusia, o alegere ”care nu este simplă”, în urma unui apel al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece ”a pleca este imaginabil pe plan economic, dar nu din punct de vedere uman”, relatează AFP.

Grupul francez Auchan  – interpelat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul francez, miercuri, cu privire la activitatea sa în Rusia, unde este prezent de aproxmativ 20 de ani şi unde are 30.000 de angajaţi  – a decis să rămână în Rusia, în pofida faptului că preconizează pierderi în 2022, anunţă Yves Claude într-un intervu acordat Le Journal du Dimanche (JDD).

Auchan realizează în Rusia 10% din vânzările sale mondiale.

”Avem o poziţie de discounter şi credem că noi contribuim, într-o perioadă de inflaţie puternică, la apărarea puterii de cumpărare a locuitorilor” Rusiei, declară el, adăugând că nu vrea să-şi lase salariaţii – dintre care 40% sunt acţionari – de locul de muncă, iar clienţii fără ”pâinea” zilnică.

”Este uşor să fim crticaţi, dar noi suntem acolo, facem faţă şi acţionăm pentru populaţia civilă”, răspunde el criticilor, care cer Asociaţiei Familiale Mulliez (Leroy Merlin, Auchan sau Decathlon) să părăsească Rusia, apreciind că mărcile asociaţiei reprezintă unul dintre cei mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Yves Claude, numit recent la conducerea Auchan Retail şi Auchan France, subliniază că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia şi că filiala sa (232 de magazine şi activităţi comericale online) funcţionează ”autonom”.

La fel ca alte grupuri, el subliniază că o retragere ar expune liderii locali la urmăriri în justiţie şi ar alimenta capitaluri ruseşti, o decizie ”contraproductivă”.

”Îmi pun întrebări zilnic, pentru că decizia nu este uşor de luat, dar sunt convins că este bună. Mă simt suţinut de către acţionarii mei, colaboratorii mei şi partenerii noştri sociali”, dar şi de către politicieni, răspunde Yves Claude atunci când este întrebat care sunt consecinţele acestei rămâneri asupra imaginii grupului.

El conchide că nu ”resimţit” dezbateriinterne în cadrul Asociaţiei Familiale Mulliez, care are 77.5000 de angajaţi în Rusia.

În Ucraina – unde Auchan operează 43 de magazine (6.000 de angajaţi) -, condiţiile sunt ”extreme” şi are loc o epuizare a stocurilor produselor proaspete, deoarece 90% dintre produse proveneau din interiorul ţării.

Soluţii de aprovizionare din ţări vecine au fost implementate săptămâna aceasta, precizează CEO-ul.

Aproximtiv 100 de angajaţi ucraineni au fost primiţi de colegi de-ai lor din străinătate şi urmează să fie recruraţide către grup, ai căror acţionari vor aloca o parte din dividende ajutării refugiaţilor, anunţă el.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO A apărut primul trailer al filmului-eveniment pe care Francis Ford Coppola l-a pregătit timp de peste patru decenii

Publicat

in

De

Primul trailer al „Megalopolis”, filmul lui Francis Ford Coppola, fără a dezvălui cu adevărat nimic despre intrigă, prezintă o scenă spectaculoasă de două minute în care apare eroul acestui film futurist, interpretat de Adam Driver, transmite News.ro.

Scenă din filmul MegalopolisFoto: Captura YouTube

Le pacte, compania responsabilă cu distribuţia în Franţa, a profitat de lansarea primului trailer al filmului „Megalopolis” pentru a dezvălui într-un comunicat de presă liniile generale ale scenariului a ceea ce ar putea face senzaţie pe Croazetă:

„Megalopolis este o epopee romană plasată într-o Americă modernă imaginară aflată în plină decadenţă. Oraşul Noua Romă trebuie neapărat să se schimbe, ceea ce creează un conflict major între Caesar Catiline, un artist genial cu puterea de a opri timpul, şi primarul arhiconservator Franklyn Cicero. Primul visează la un viitor utopic ideal, în timp ce al doilea rămâne ferm ataşat de un status quo regresiv care protejează lăcomia, privilegiile şi miliţiile private. Fiica primarului, Julia Cicero, îndrăgostită de Caesar Catilina, este împărţită între cei doi bărbaţi şi va trebui să descopere ce crede ea că este mai bine pentru viitorul omenirii”.

Această poveste „coliseană” a fost pregătită timp de patru decenii de Coppola, care a finanţat-o din banii săi (130 de milioane de euro), şi care, potrivit primelor indicii, ne va plonja într-o Americă pe cât de modernă, pe atât de imaginară.

Aşa cum se întâmplă adesea în cazul regizorului filmelor „The Godfather” şi „Apocalypse Now”, distribuţia nu va lăsa pe nimeni indiferent.

Alături de Adam Driver se vor afla Giancarlo Esposito (Franklyn Cicero), Nathalie Emmanuel (Julia Cicero), Aubrey Plaza, Shia LaBeouf, Jon Voight, Jason Schwartzman, Talia Shire, Grave Vanderwaal, Kathryn Hunter şi Dustin Hoffman.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere

Publicat

in

De

Lumânarea cu care creștinii ortodocși duc acasă Lumina Sfântă luată de la slujba de Înviere joacă un rol crucial în datinile religioase legate de acest eveniment. Ceea ce nu știu mulți credincioși este cât timp se păstrează această lumânare.

Preoții susțin că ea ar trebui să fie arsă câte un pic în toată Săptămâna Luminată.

Se crede că lumânarea din noaptea de Înviere are capacitatea de a alunga toate energiile negative din casă, mai ales dacă este așezată în fața unei icoane.

Lumânarea ar trebui păstrată tot anul și aprinsă la nevoie

De asemenea, oamenii ar mai putea să o aprindă atunci când trec printr-un moment dificil. Totodată, se mai spune că ea are puteri vindecătoare, astfel că ar trebui aprinsă atunci când un membru al familiei este bolnav.

Prin urmarea, lumânarea din noaptea de Înviere ar trebui păstrată cu sfinţenie tot timpul anului şi aprinsă ori de câte ori este necesar.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend