Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Germania caută de urgenţă 60.000 – 80.000 de şoferi de tir / Situație grea și în Marea Britanie: “Plecă șoferii români și polonezi”

Publicat

in

Asociația Companiilor de Transport (BGL) din Germania a lansat un nou apel pentru ocuparea zecilor de mii de locuri de muncă din domeniul transporturilor. În prezent, este un deficit de circa 60.000-80.000 de șoferi de tir, a declarat Dirk Engelhardt, purtătorul de cuvânt al asociaţiei, pentru agenția germană de știri DPA. Situația se înrăutăţeşte continuu, întrucât în fiecare an se pensionează 30.000 de șoferi, în timp ce numărul celor nou-intraţi în această profesie nu depășește 15.000, scriu grecii de la Kathimerini.

Asociația Internațională pentru Transportul Rutier (IRU) estimează, într-un studiu recent, că până în 2027 Germania va avea nevoie de încă 185.000 de șoferi noi de tir.

Intervenția asociaţiei a fost prilejuită de penuria uriaşă de bunuri de bază de pe rafturile supermarketurilor britanice, penurie pe care managerii o atribuie lipsei de șoferi pentru aprovizionarea adecvată a magazinelor.

Într-o oarecare măsură, acest lucru se datorează și consecințelor negative ale Brexitului. Însă Dirk Engelhardt consideră că „deşi problema din Marea Britanie este exacerbată de Brexit, sunt sigur că este doar o chestiune de timp până să ne confruntăm şi noi cu aceeași problemă în restul Europei de Vest”.

Marea Britanie: Pleacă șoferii polonezi şi români

Cazul extrem al Marii Britanii se datorează și faptului că restul europenilor nu se mai pot deplasa în această țară fără formalități, în căutarea unui loc de muncă.

Pentru eliberarea vizei sunt necesare proceduri costisitoare şi care necesită timp. Pe durata pandemiei, mulți șoferi, în special din Polonia și România, au părăsit Regatul Unit pentru a se întoarce la familiile lor și se preconizează că puţini dintre ei vor mai veni înapoi.

Dar şi dacă Marea Britanie ar fi rămas în UE, nu s-ar fi putut ocupa uşor toate locurile de muncă din domeniu, deoarece, potrivit reprezentantului Asociației Companiilor de Transport, există o penurie de șoferi în multe alte țări europene. Într-o declaraţie pentru ziarul Die Welt, Markus Ritter, expert în problemele legate de transporturi, subliniază un alt motiv pentru penuria actuală: „În timpul pandemiei, mulți șoferi nu au dorit să intre în programe de suspendare sau regim de muncă flexibilă și au ales să-şi schimbe profesia”.

De ce profesia nu-i atrage pe tineri?

Pentru început, salariul este considerat destul de mic, în condiţiile în care salariul lunar pentru un șofer începător este în medie de 2.500 de euro, brut. La această sumă se adaugă, desigur, diurna pentru mâncare, care se plătește de obicei separat, nu este impozitată și se ridică la câteva sute de euro pe lună. Dar chiar şi aşa, salariul este considerat tot mic, având în vedere că include și muncă în timpul weekend-ului. În plus, absența îndelungată a șoferului de acasă complică adesea o viață liniştită de familie.

În plus, în ultimii ani, pe măsură ce dezbaterea privind protecția mediului și lupta împotriva schimbărilor climatice capătă amploare în întreaga lume, s-a adăugat un alt factor care înrăutăţeşte situaţia: opinia publică tratează camioanele mai mult ca poluatori periculoși decât ca aliați valoroși pentru aprovizonarea pieţei. Iar „această imagine proastă îi îngrijorează pe șoferi”, spune Dirk. (Rador)

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO – Grindina a făcut prăpăd în mai multe zone din ţară, în prima zi de Paște

Publicat

in

De

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate, conform News.ro.

Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi importante de precipitaţii şi vânt puternic.

Pe Facebook au apărut imagini de la Ţebea, judeţul Hunedoara, dar şi de la Şiria, în judeţul Arad. ”Furtună cu grindină în această după-amiază”, anunţă Meteoplus. Alte imagini au fost surprinse la Galda de Jos, în judeţul Alba.

Oamenii se plâng că grindina a distrus grădinile sau livezile. ”Cam aşa este la mine, s-a prăpădit tot, plouă cu grindină de o oră…”, a scris o femeie.

Meteorologii au emis, duminică, numeroase avertizări cod portocaliu şi cod galben pentru mai multe zone din ţară.

Citeste mai mult

NATIONAL

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia la Apple. Conglomeratul lui Buffett nu ştie ce să facă cu uriaşele rezerve de numerar de 189 miliarde de dolari

Publicat

in

De

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia enormă la Apple în primul trimestru, iar conglomeratul lui Warren Buffett şi-a lăsat rezervele de numerar să crească până la un record de 189 de miliarde de dolari, relatează News.ro citând agenția Reuters.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images

Compania lui Buffett a înregistrat, de asemenea, un profit operaţional record de peste 11 miliarde de dolari, deoarece operaţiunile sale de asigurări au beneficiat de o subscriere îmbunătăţită şi venituri mai mari din investiţii, pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut.

Valoarea participaţiei Berkshire la Apple a scăzut cu 22%, la 135,4 miliarde de dolari, la 31 martie, de la 174,3 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2023, chiar dacă preţul acţiunilor producătorului de iPhone a scăzut cu doar 11% în trimestrul raportat.

Pe baza modificărilor din preţul acţiunilor Apple, Berkshire pare să fi vândut aproximativ 115 milioane de acţiuni, sau 13% din deţinerile sale, în trimestrul care s-a încheiat, cu aproximativ 790 de milioane.

O vânzare mare este o schimbare pentru Buffett, care este în mod normal reticent la sectorul tehnologic, dar a ajuns să vadă Apple ca pe o companie de bunuri de larg consum, cu o putere mare de stabilire a preţurilor şi clienţi devotaţi.

Unii investitori şi-au exprimat însă îngrijorarea că Apple a consumat prea mult din portofoliul de investiţii al Berkshire. Dar vânzările îl lasă pe Buffett cu peste şase ori mai mult decât suma minimă de 30 de miliarde de dolari pe care s-a angajat să o păstreze.

Pe Buffett nu îl deranjează

La întâlnirea anuală a acţionarilor Berkshire, de sâmbătă, Buffett i-a asigurat pe acţionari că „dacă nu se întâmplă ceva dramatic care schimbă cu adevărat alocarea capitalului, vom avea Apple ca cea mai mare investiţie a noastră”.

El a mai spus că „nu mă deranjează” extinderea rezervei de numerar, în lumina alternativelor de pe pieţele de acţiuni şi a conflictelor din întreaga lume, şi a spus că numerarul ar putea depăşi 200 de miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iunie.

Vânzările Apple au dus la realizarea de către Berkshire a câştigurilor după impozitare de 11,2 miliarde de dolari în primul trimestru, din vânzarea de investiţii.

Buffett a susţinut că nu-l deranjează să plătească taxe.

Profitul operaţional din primul trimestru al Berkshire a crescut cu 39%, până la 11,22 miliarde dolari, sau aproximativ 7.807 dolari pe acţiune de clasă A, de la 8,07 miliarde dolari cu un an mai devreme.

„Berkshire continuă să beneficieze de randamente atractive ale investiţiilor pe termen scurt şi de solduri mari de numerar”, a declarat analistul Edward Jones, James Shanahan, într-o notă de cercetare.

Profitul net a scăzut cu 64%, până la 12,7 miliarde de dolari, sau 8.838 de dolari pe acţiune, de la 35,5 miliarde de dolari cu un an mai devreme, când Berkshire avea câştiguri nerealizate mari din acţiunile sale.

O regulă de contabilitate cere ca Berkshire să raporteze acele câştiguri împreună cu rezultatele sale financiare. Buffett îi îndeamnă pe investitori să ignore volatilitatea rezultată.

De asemenea, Berkshire a răscumpărat 2,6 miliarde de dolari din propriile acţiuni în primul trimestru şi o sumă mică în primele trei săptămâni din aprilie.

Citește și:

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend