Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Galaţi: Oase umane descoperite pe Faleza Superioară de către muncitorii de la salubritate

Publicat

in

Mai multe oase umane au fost descoperite pe Faleza Superioară din Galaţi de către muncitorii de la salubritate în momentul în care săpau gropi pentru plantarea unor copaci, potrivit monitoruldegalati.ro.

Plaja Dunarea Galati 9Foto: Gabriel Bejan

Oasele au fost descoperite în zona Hotelului Faleza de către muncitorii de la Gospodărire Urbană, în momentul în care săpau nişte gropi pentru plantarea unor copaci.

Din primele date, se pare că ar fi vorba despre fragmente umane foarte vechi, care ar putea proveni din vechiul cimitir al Bisericii Fortificate Precista.

Reprezentanţii Direcţiei de Cultură Galaţi fac acum verificări în acest caz.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani pentru mai puțin de 12 ani. Calculul raportat la speranța de viață din România

Publicat

in

De

România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, de 76,6 ani. Asta înseamnă că un român cotizează la pensie 35 de ani și primește bani doar pentru 11 ani și 6 luni.

Vârsta standard de pensionare este 65 de ani, în țara noastră. Ca să primească pensie minimă, un român trebuie sa cotizeze 15 ani. În prezent, pensia minimă este 1.281 lei.

Stagiul complet de cotizare este 35 de ani. Dintr-un salariu minim 25% din bani merg către fondul de pensii. Asta înseamnă ca statul oprește lună de lună 775 lei.

Românii primesc la pensie nici jumătate din cât au cotizat

Dintr-un salariu mediu, statul oprește aproximativ 2.000 lei lună de lună. În prezent, pensia minimă este 1.281 lei, iar pensia medie este 2.125 lei. Analiștii apreciază că românii ajung să primească după ce ies la pensie nici jumătate din cât au cotizat.

”Paradoxul este că, atunci când intră în perioada de pensionare, media beneficiilor acordate unui cetățean român reprezintă doar 40%-50% din venitul pe care îl obținea anterior”, susțin specialiștii, citați de Antena 3 CNN.

Cât cotizăm la pensii lună de lună

VÂRSTA DE PENSIONARE: 65 ANI

– stagiu complet de cotizare: 35 ani

– stagiul minim: 15 ani

– salariul minim: 3.300 lei brut

– cotizatie la pensie: 775 lei

– salariu mediu: 7.990 lei brut

– cotizație pensie: 1.998 lei

– pensia minimă: 1.281 lei

– pensia medie: 2.125 lei

Citeste mai mult

NATIONAL

„Israelul nu poate accepta acest lucru”: Reacție vehementă a lui Netanyahu la pretenția Hamas

Publicat

in

De

Premierul Benjamin Netanyahu a duminică deosebit de vehement la solicitarea Hamas de încetare a războiului din Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că acest lucru ar menține gruparea islamistă palestiniană la putere și ar reprezenta o amenințare pentru Israel, notează Reuters.

Benjamin NetanyahuFoto: JINI / Xinhua News / Profimedia

Netanyahu a declarat că Israelul este dispus să întrerupă luptele din Gaza pentru a asigura eliberarea ostaticilor încă deținuți de Hamas, despre care se crede că sunt peste 130.

„În timp ce Israelul și-a arătat disponibilitatea (de a discuta), Hamas rămâne blocat pe pozițiile sale extreme, prima dintre ele fiind cererea de a ne retrage toate forțele din Fâșia Gaza, de a pune capăt războiului și de a lăsa Hamas la putere”, a spus Netanyahu.

„Israelul nu poate accepta acest lucru”, a subliniat premierul israelian.

„Hamas ar putea să își pună în practică amenințarea de a efectua din nou și din nou și din nou masacre, violuri și răpiri”, a mai spus Netanyahu.

Declarațiile sale vin în contextul în care liderii Hamas participă duminică la o a doua zi de negocieri, cu mediatori egipteni și qatarezi, pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, fără progrese evidente, în condițiile în care gruparea islamistă și-a menținut solicitarea ca orice acord să pună capăt războiului din enclavă, au declarat oficiali palestinieni pentru Reuters.

Un oficial palestinian, apropiat de efortul de mediere, a spus că delegația Hamas a sosit la Cairo cu hotărârea de a ajunge la un acord „dar nu cu orice preț”.

„Un acord trebuie să pună capăt războiului și să scoată forțele israeliene din Gaza, iar Israelul nu s-a declarat încă dispus să facă acest lucru”, a declarat oficialul pentru Reuters, cerând să nu-i fie dat numele.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend