Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Fotbalul italian, în doliu după decesul unui jucător dintr-un campionat de amatori

Publicat

in

Un fotbalist în vârstă de 26 de ani, de la o echipă din divizia a cincea a campionatului Italiei, a murit după ce s-a prăbuşit duminică în timpul unui meci lângă Florenţa, a anunţat luni, pe Facebook, primarul localităţii în care îşi are sediul clubul la care era legitimat jucătorul, scrie ANSA, potrivit Agerpres.

Mattia Giani s-a simţit rău în timpul meciului dintre Castelfiorentino şi Lanciotto Campi, pe stadionul municipal din Campi Bisenzio. Giani a fost transportat de urgenţă la spitalul Careggi din Florenţa, iar partida nu s-a mai reluat. Primarul din Castelfiorentino, Alessio Falorni, a declarat luni că jucătorul a murit la spital.

Aşa cum s-a anunţat, un meci programat duminică în Serie A, Udinese – AS Roma, a fost întrerupt în minutul 72, după ce Evan Ndicka, fundaşul oaspeţilor, s-a prăbuşit pe gazon, serviciile medicale intervenit rapid pentru a-l resuscita cu ajutorul unui defibrilator.

Ndicka era conştient în momentul în care a a fost transportat la spital, iar AS Roma a precizat că jucătorul se simte bine şi are un moral bun, publicând şi o fotografie cu fundaşul pe patul de spital, unde va rămâne sub supravegherea medicilor.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Din motive de securitate ruşii şi belaruşii au fost refuzaţi ca voluntari pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris

Publicat

in

De

Ruşii şi belaruşii au fost refuzaţi ca voluntari pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris, din motive de securitate, relatează AFP, citat de Agerpres.

”Vă informăm cu regret că nu vă vom putea număra printre voluntarii pentru Paris-2024” a fost mesajul pe care ruşii şi belaruşii care fuseseră aleşi pentru a ajuta la buna desfăşurare a Jocurilor Olimpice l-au primit, din motive de securitate.

Diana, o rusoaică de 31 de ani care trăieşte în Franţa din 2019, fusese anunţată la finalul anului trecut că a fost selecţionată ca voluntar pentru JO, ”cel mai frumos cadou de Crăciun din toate timpurile”. Ea lucrase ca voluntari la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, iar acum dorea să contribuie la ”grandiosul eveniment” parizian.

Diana asistase în martie la o convenţie a voluntarilor, iar în mai trebuia să primească uniforma pentru JO 2024, însă a primit un mail în care era anunţată de ”finalul aventurii”.

”O opinie defavorabilă a fost emisă faţă de dumneavoastră” a fost informată din partea programului de voluntariat Paris-2024, care a citat ”un cod de securitate internă” francez.

Refuzarea ruşilor şi belaruşilor este legată de riscul de securitate care apasă asupra Jocurilor Olimpice, având în vedere că Parisul este aliatul Ucrainei, aflată în al treilea an de război cu Rusia.

În aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmată că nu are ”nicio îndoială” că Rusia va viza organizarea Jocurilor Olimpice, ”inclusiv din puncte de vedere informaţional”, Franţa denunţând de mai multe luni o campanie de dezinformare dusă de Rusia în mediul online, acuzaţii considerate ”nefondate” de Kremlin.

Belarus este aliatul Rusiei, iar sportivii săi, ca şi cei ruşi, nu vor putea participa la Jocurile Olimpice decât sub drapel neutru.

”Îi controlăm pe absolut toţi cei care participă la Jocurile Olimpice”, afirma în martie ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, care a adăugat că aproximativ 800 de persoane ”nu aveau cele mai bune intenţii” şi au fost excluse.

Din cei 300.000 de candidaţi pentru a deveni voluntari la Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie), au fost aleşi doar 45.000.

Întrebat de AFP în legătură cu voluntarii ruşi şi belaruşi, Darmanin a refuzat să comenteze.

Citeste mai mult

NATIONAL

Controversă uriașă după ce Selly a fost invitat să vorbească la NATO: Vloggerul s-a dezlănțuit

Publicat

in

De

Vloggerul Selly a din nou în centrul unei controverse. Iubit de adolescenți și respectat pentru că a reușit să facă extrem de mulți bani, din munca lui, la o vârstă fragedă, Selly a fost și subiectul unor scandaluri. Recent, acesta a rămas fără permis de conducere fiind prins în timp ce conducea cu peste 200 la oră.

Chiar și așa, abilitățile intelectuale ale lui Selly nu l-au scos de pe lista cu cei mai îndrăgiți vorbitori

Recent, vloggerul a fost invitat să vorbească la NATO, iar Mircea Geoană, secretarul NATO a devenit rapid ținta unui scandal, fiind acuzat că își face campanie pe spatele lui Selly.

Vloggerul a negat tot

“Nu exista nicio legătură cu Geoană sau staff-ul sau. Nu am fost eu sunat de la NATO, am fost invitat oficial de cei care reprezintă acest eveniment și nu au legătură cu Geoană. Nu fac campanie pentru nimeni”, a spus Selly la Realitatea PLUS.

Nu este prima vedetă cu care Mircea Geoană încearcă să atragă voturi. Fostul jucător de fotbal Giani Kiriță a postat un videoclip pe internet în care prezintă cea mai recentă carte a adjunctului NATO. Și interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu i-a promovat cartea în mediul online.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend