Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Familiile cadrelor medicale confirmate cu COVID-19 din Neamț, revoltate că nu li se fac teste

Publicat

in

Un ambulanțier și un medic pneumolog din Neamț au fost confirmați, joi, pozitiv cu noul coronavirus. Soția ambulanțierului este revoltată că familiile cadrelor medicale nu sunt testate.

La nivelul județului Neamț, două cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19, a transmis, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un ambulanțier și un medic pneumolog de la un dispensar din Piatra-Neamț.

Soția ambulanțierului a declarat, pentru MEDIAFAX, că acesta a intrat în contact cu omul de afaceri Vasile Ouatu, al treilea român mort din cauza coronavirusului.

„Pe 17 martie l-a transportat pe Vasile Ouatu. Când i-a ieșit pozitiv domnului Ouatu, ne-au sunat să stăm la domiciliu în izolare. Eu, soțul, copilul meu în vârstă de 4 ani și mama mea în vârstă de 62 de ani. Doar soțul meu a fost testat și astăzi am aflat că este pozitiv și că vine să-l i-a ambulanța. ” – a spus femeia.

Citește și: ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Aceasta a mai declarat că este revoltată pe faptul că, deși a respectat toate regulile impuse, autoritățile nu vor să o testeze nici pe ea și nici pe ceilalți membri ai familiei.

„Surpriza a fost când ne-au spus că nu ne fac teste pentru că așa e protocolul. Noi am respectat toate regulile pe care ni le-au impus. Am stat în casă. Nu e vina noastră că pacientul a fost inconștient și nu a declarat. Nu e vina noastră că nu a fost luat în izolare și a fost lăsat acasă. Dacă procedează așa cu toate cadrele medicale să vedem cum va fi când vor suna (autoritățile n.red.) pentru familiile lor. Nu va putea veni nimeni, vor fi bolnavi cu toții. Vreau teste pentru noi, cei care am intrat în contact direct, fiind în izolarea la domiciliu impusă de ei. ” – a mai spus aceasta.

Un număr de 153 de cadre medicale și personal auxiliar sunt confirmate cu noul coronavirus, au transmis, joi, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit informării, cele mai multe confirmări sunt în cazul medicilor.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO halucinant: Un politician controversat confundă, în mesajul de Paște, Învierea Domnului cu Nașterea lui Iisus

Publicat

in

De

Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre “Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere.

Dan Gheorghe a încercat să impresioneze printr-un mesaj video, filmat pe o canapea, cu o lumânare aprinsă în față și un coș de ouă vopsite alături. Totuși, liberalul a confundat sărbătorile, exprimând urări pentru Crăciun, în loc de Paște.

“Este Noaptea de Înviere, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății! Lumina Sfântă, simbol al biruinței binelui asupra răului și Nașterea lui Iisus Christos să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Să aveți sufletul curat, trupul sănătos și să petreceți clipe minunate alături de cei dragi. Tot ce este rău să piară din viața noastră, iar binele să ne unească, să ne facă mai drepți și mai atenți la nevoile celorlalți. Vă doresc sănătate și un Paște Fericit! (…)”, a transmis Dan Gheorghe.

El nu este la prima aventură politică în PNL, anterior căutând faima în cadrul USR, fiind chiar președinte al organizației municipale Slatina, potrivit Gazeta Nouă.

O pată neagră din CV-ul său este aceea că a ocupat funcția de director economic atunci când fosta fabrică „Textila” din Slatina a fost vândută. În mod bizar, el a rămas proprietar al halelor unde funcționează un centru comercial (bazar) și un celebru supermarket.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ismail Haniyeh acuză Israelul că sabotează eforturile pentru un armistiţiu în Gaza

Publicat

in

De

Liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a acuzat duminică Israelul că sabotează eforturile de mediere în vederea unui armistiţiu în Gaza asociat cu o eliberare a ostaticilor deţinuţi în teritoriul palestinian, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Haniyeh a afirmat într-un comunicat că premierul israelian Benjamin Netanyahu vrea să “inventeze justificări constante pentru a continua agresiunea, a extinde (…) conflictul şi a sabota eforturile mediatorilor şi ale diferitelor părţi”.
Reprezentanţi ai mediatorilor – Qatar, Egipt şi Statele Unite – se află la Cairo, unde o delegaţie a Hamas s-a deplasat sâmbătă şi duminică pentru discuţii suplimentare privind un armistiţiu.

Oferta mediatorilor, prezentată Hamas la sfârşitul lunii aprilie, prevede un armistiţiu temporar combinat cu eliberarea prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel în schimbul eliberării ostaticilor răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul.

Dar, cu câteva ore înainte de reluarea negocierilor de duminică de la Cairo, un oficial Hamas a declarat că mişcarea sa “nu va accepta în niciun caz un acord care nu prevede în mod explicit încetarea războiului”.

Hamas a abordat discuţiile cu “seriozitate şi pozitivitate”, dar a pus sub semnul întrebării “sensul unui acord dacă primul rezultat nu este o încetare a focului”, a explicat Haniyeh, care se află la Doha.

El a adăugat că Hamas “rămâne dornic să ajungă la un acord cuprinzător”, “în etape”, “care să pună capăt agresiunii, să garanteze retragerea (Israelului) din Gaza şi să conducă la un acord serios privind schimbul” de ostatici deţinuţi în Gaza şi de prizonieri palestinieni.

Israelul “nu poate accepta” cererea Hamas, a declarat anterior Benjamin Netanyahu, după ce a jurat să anihileze mişcarea islamistă palestiniană în urma atacului din 7 octombrie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend