DIVERSE
EXCLUSIV Sebastian Ghiță, atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu există joc politic care să permită României să se contrapună Americii”. Ce spune despre Germania, gazele României și interesele Rusiei
Publicat
acum 7 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Sebastian Ghiță a declarat că poziționarea premierului Ilie Bolojan în scandalul legat de relația cu Statele Unite este, în opinia sa, nepotrivită. Fostul deputat a spus că nu se aștepta la o asemenea atitudine din partea lui Ilie Bolojan, despre care a afirmat că ar trebui să înțeleagă nevoile și situația strategică a României.
„În primul rând este extrem de surprinzător, este extrem de nepotrivit ceea ce se întâmplă și de aceea am și găsit de cuviință să intervin într-o astfel de situație. Pentru că realitatea este că toată această poziționare a prim-ministrului Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, este anormală. Nu mă așteptam de la dânsul. A fost președinte interimar al României și știe foarte bine nevoile României, înțelege foarte bine situația pe care ar trebui să o gestioneze”, a declarat Sebastian Ghiță.
Acesta a susținut că România nu ar trebui să ajungă într-o situație în care să fie nevoită să aleagă între Washington și Berlin.
„Nu există discuție despre parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii și nu există nicio șansă să contrapunem Germania cu Statele Unite”, a afirmat fostul deputat.
Ghiță a criticat ceea ce consideră a fi încercări de afectare a relației dintre București și Washington și a invocat rolul Statelor Unite în sprijinirea Ucrainei.
„Dar realitatea și ceea ce am trăit patru ani în războiul dintre Ucraina și Rusia, dintre suportul Occidentului pentru Ucraina și atacurile inumane ale Rusiei arată că doar tehnologia americană poate să reziste și să blocheze atacurile Rusiei”, a spus acesta.
În același context, Ghiță a susținut că România nu își permite să trateze parteneriatul cu SUA ca pe un subiect de dispută politică.
„Nu există joc politic care să permită României să se contrapună Americii”, a declarat el.
Sebastian Ghiță acuză existența unor interese legate de gazele rusești
Fostul deputat a vorbit și despre interesele economice pe care le atribuie unor cercuri din Germania, făcând referire la relațiile comerciale cu Rusia și la gazoductele Nord Stream.
Ghiță a susținut că anumite persoane ar fi obținut profituri din comercializarea gazelor rusești în Europa și a criticat ideea ca statele europene să își dezvolte strategii de securitate care să intre în contradicție cu interesele americane.
„Ori, practic, Germania și niște agenți ruși, care aveau cetățenie germană, vindeau Europei gaze prin Nord Stream 1 și Nord Stream 2 la preț dublu. Făceau bani și pentru Rusia și pentru ei”, a afirmat Sebastian Ghiță.
Acesta a susținut că România ar trebui să își consolideze colaborarea cu Statele Unite, în loc să se îndepărteze de Washington.
„Astăzi, să cultivi această mare teorie, dom’le, Europa trebuie neapărat să-și facă armate, capacități, umbrele nucleare și învârtări financiare, care să respingă interesele americane, să le concureze și să le blocheze, este o idioțenie”, a declarat fostul deputat.
Ghiță a lansat și acuzații la adresa unor politicieni români, despre care a spus că ar servi indirect interesele Rusiei. În intervenția sa, acesta a folosit în repetate rânduri expresia „idioți utili ai Rusiei”.
„Cine se opune acestui plan doar lucrează pentru interesele rusești. Adică ori e prost rău de tot, ori e incapabil, ori incompetent, ori e un idiot util”, a afirmat Sebastian Ghiță.
Atacuri la adresa USR și acuzații privind presupuse influențe rusești
Sebastian Ghiță a criticat USR și a susținut că partidul ar trebui să își clarifice poziția față de relația României cu Statele Unite. El a făcut referire la acuzațiile de trădare lansate în spațiul public și a contestat ideea că politicienii care au relații cu oficiali americani ar acționa împotriva intereselor României.
În timpul discuției despre o plângere penală anunțată de reprezentantul USR Alexandru Dimitriu, Ghiță a reacționat cu ironii și atacuri personale.
„Să acuzi pe un politician român că face aranjamente și colportează împreună cu Statele Unite, cu ambasadorii Statelor Unite, este un caz de… Spitalul 9. Nu vreau să-l jignesc pe om”, a spus fostul deputat.
Ulterior, acesta a cerut conducerii USR să ia măsuri împotriva lui Dimitriu și a susținut că partidul riscă să devină, în opinia sa, antiamerican și anti-NATO.
„Cred că Fritz, Trans, Klaus, Maus ar trebui să facă o ședință și să-l excludă din partid. Pentru că altfel tot acest USR va ajunge un partid anti-NATO, anti-America, și va fi un pericol pentru România”, a declarat Ghiță.
Fostul deputat a continuat cu acuzații privind presupuse influențe rusești în partid.
„Nu înțeleg cum acest USR a căzut în această plasă rusească și cred că instituțiile statului trebuie să ia măsuri și să vadă care sunt agenții de influență ai Rusiei adânc infiltrați în USR”, a afirmat acesta.
Ghiță a susținut că România nu ar trebui să aibă o problemă cu Germania ca stat sau cu cetățenii săi, ci cu ceea ce el a descris drept interese economice și politice care ar putea afecta relația cu SUA.
„Dar nu-i nimic rău cu Germania. Eu am foarte mulți prieteni acolo, foarte mulți prieteni din establishmentul lor”, a precizat fostul deputat.
Ce spune Sebastian Ghiță despre gazele României și colaborarea cu americanii
Sebastian Ghiță a afirmat că țara noastră ar putea obține beneficii economice importante prin valorificarea propriilor gaze și prin colaborarea cu Statele Unite în domeniul gazelor naturale lichefiate.
„România are gaz. Nu chiar cât ar avea nevoie, dar, mai ales cu exploatările din Marea Neagră, România are gaz. Și are un avantaj. România are gaz de calitate”, a declarat Ghiță.
Acesta a susținut că gazele românești ar putea fi combinate cu gaz natural lichefiat american, iar resursele rezultate ar putea fi valorificate pe piețele din regiune.
„Gazul nostru într-un mix cu LNG-ul american, care e foarte ieftin. Scump e transportul, scumpe sunt gazificările, taxele de terminal, dar gazul nostru împreună cu gazul american poate fi un suport masiv pentru Ucraina”, a afirmat fostul deputat.
Ghiță a susținut că România ar putea deveni un furnizor important pentru statele din jur și a vorbit despre posibilitatea ca gazele să ajungă în regiune prin terminale din Grecia sau Turcia.
„Toate țările din jurul nostru au nevoie de gazul nostru amestecat cu gazul american. Din care România va face bani, va face profit”, a spus acesta.
În opinia sa, o asemenea colaborare ar putea aduce beneficii economice României și ar contribui la securitatea energetică a statelor din flancul estic al NATO.
„Eu nu înțeleg de ce nemții au voie să vândă gaz de la ruși la preț dublu, dar noi nu avem voie să ne aliem cu americanii să vindem gaz. Că noi îl vindem pe al nostru și ce aducem de la americani”, a declarat Sebastian Ghiță.
Fostul deputat a criticat și opoziția față de unele achiziții de echipamente militare americane, susținând că România ar trebui să își consolideze cooperarea cu Washingtonul atât în domeniul securității, cât și în cel economic.
„România trebuie să înțeleagă care sunt interesele sale”
Sebastian Ghiță a afirmat că România trebuie să își urmărească propriile interese, indiferent de partidul aflat la putere în Statele Unite. El a susținut că autoritățile de la București ar trebui să păstreze relații atât cu democrații, cât și cu republicanii.
„Noi românii avem interesul nostru de români. Trebuie să înțelegem, să învățăm chestia americană și să ne reprezentăm interesele”, a declarat fostul deputat.
Acesta a mai spus că România nu ar trebui să devină dependentă de interesele altor state și că relația cu SUA trebuie să rămână una strategică, fără ca Bucureștiul să renunțe la propriile obiective economice și politice.
„Noi avem interesele noastre românești, ale României. Nimeni nu spune asta în România”, a afirmat Ghiță.
![]()
Poate îți place și...

Cât timp mai are planeta noastră până când supapa termică a Oceanului Atlantic se va închide

‘Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus’: Siegfried Mureșan, reacție fermă după pierderea mandatului lui Dominic Fritz

Clipe de groază într-un parc din SUA: Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri aniversare
DIVERSE
Amendă și permis suspendat pentru șoferii care fac acest gest în trafic. Greșeala aparent banală care îi poate lăsa pietoni timp de 30 de zile
Publicat
acum 6 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pe șoselele din România, unii conducători auto folosesc insistent semnalele luminoase pentru a-i determina pe șoferii din față să elibereze banda. Deși gestul poate părea unul obișnuit în trafic, repetarea lui cu scopul de a-l obliga nejustificat pe celălalt conducător auto să se dea la o parte poate fi sancționată.
Codul Rutier include această conduită în categoria comportamentelor agresive la volan. Mai exact, este vorba despre „folosirea repetată a semnalelor sonore si/sau luminoase de natura a obliga nejustificat conducatorul vehiculului care circula in fata sa sa elibereze banda de circulatie”.
Citește și: Bucureștiul ar putea interzice anumite categorii de mașini în orele de vârf. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru șoferii care nu respectă regulile
Prin urmare, nu orice semnal luminos folosit pentru a comunica în trafic intră automat în această categorie. Contează conduita repetată și scopul de a-l determina nejustificat pe șoferul din față să elibereze banda
Fapta este încadrată în clasa a II-a de sancțiuni, iar amenda este cuprinsă între 4 și 5 puncte-amendă.
La valoarea de 165 de lei pentru un punct-amendă în 2026, sancțiunea ajunge la 660–825 de lei. Pe lângă amendă, șoferul riscă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Citește și: Greșeala pe care o fac șoferii când spală mașina. Obiceiul care distruge lacul caroseriei
Sancțiunile cresc în cazul în care, ca urmare a comportamentului agresiv, se produce un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
În această situație, amenda ajunge la 6–8 puncte-amendă, adică între 990 și 1.320 de lei, iar perioada de suspendare a permisului crește la 60 de zile.
![]()
DIVERSE
Adrian Veștea cere ca PSD să voteze guvernul condus de Siegfried Mureșan: „Grindeanu e așteptat să voteze acest guvern. Perioada de interimat vine cu costuri mari”
Publicat
acum 6 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Adrian Veștea afirmă că, în cazul în care Siegfried Mureșan a fost nominalizat pentru funcția de premier, acesta ar trebui să primească voturile necesare pentru învestirea guvernului. Președintele CJ Brașov a recunoscut că a fost surprins de atitudinea lui Mureșan la prima nominalizare, însă spune că, în actualul context, formarea unui nou Executiv este esențială.
„Am fost surprins de atitudinea lui când a fost nominalizat prima dată ca premier. Au fost multe voci și au fost mulți colegi care au tratat chestia asta cu multă ură (…) dar cum cred că țara trebuie să fie condusă dacă Siegfried Mureșan a fost nominalizat el trebuie să fie votat ca premier”, a declarat Adrian Veștea la Antena 3.
Liberalul a atras atenția asupra costurilor pe care le presupune prelungirea perioadei de interimat și a avertizat că lipsa unui guvern cu puteri depline poate duce la blocaje în funcționarea unor instituții publice.
„Acum PNL cere sprijinul PSD, Grindeanu e așteptat să voteze acest guvern. Perioada de interimat vine cu costuri mari și vom intra în blocaj. În zona de protecție a copilului și sănătate sunt multe instituții publice care nu vor putea să funcționeze dacă nu se fac aceste rectificări pentru care e nevoie de un guvern”, a mai spus Veștea.
Veștea spune că PSD și PNL trebuie să treacă peste orgolii
Președintele CJ Brașov consideră că cele două partide trebuie să găsească o soluție pentru ca activitatea instituțiilor statului să nu fie afectată de disputele politice. Veștea a vorbit și despre măsurile economice discutate în cadrul negocierilor, precizând că susținerea acestora ar depinde de impactul asupra bugetului.
„Își doreau anumite măsuri economice, iar eu le-am spus ca în măsura în care acele măsuri nu vor încărca bugetul peste măsură vom putea să le punem în aplicare”, a afirmat liberalul.
Veștea a respins, totodată, ideea unei interferențe externe în schimbarea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
„Nu cred că a existat vreo interferență referitoare la schimbarea guvernului Bolojan”, a declarat acesta.
Ce spune Adrian Veștea despre relația României cu Statele Unite
În aceeași intervenție, liberalul a subliniat importanța relației strategice dintre România și Statele Unite, în condițiile în care cele două țări sunt aliate în cadrul NATO. Veștea a afirmat însă că au existat situații în care autoritățile române ar fi trebuit să fie mai atente în relația cu Washingtonul.
„Cred că trebuie să avem o relația stragegică cu SUA mai ales că suntem parteneri în NATO. Sunt situații în care ar fi trebuit să fim mai atenți în relația cu SUA”, a spus Adrian Veștea.
Declarațiile vin în contextul unei relatări publicate de The Wall Street Journal, potrivit căreia Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, ar fi făcut, în timpul unei cine desfășurate în martie la Atena, o declarație din care ar fi reieșit o presupusă implicare americană în căderea Guvernului Bolojan.
Potrivit publicației, diplomata ar fi sugerat că un scenariu similar s-ar putea produce și în Grecia. Informația se referă la o presupusă declarație a ambasadoarei, nu la o confirmare oficială a unei implicări a administrației americane în schimbarea Guvernului României.
Kimberly Guilfoyle este una dintre susținătoarele americane ale Coridorului Vertical de Gaze, proiect regional care include și România și care urmărește transportul gazelor naturale către Europa Centrală și de Est.
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu a dat curs solicitărilor consorțiului americano-grec care operează proiectul privind achiziția de gaze din Statele Unite, la un preț mai ridicat decât cel al pieței, potrivit informațiilor prezentate în relatarea citată.
![]()
DIVERSE
Alertă aeriană în județul Tulcea. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert după identificarea unor ținte în apropierea graniței cu Ucraina
Publicat
acum 8 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFITPotrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, țintele aeriene au fost observate în zona de frontieră cu Ucraina. Mesajul de avertizare a fost transmis populației cu câteva minute înainte de ora 20:41.
Prin alerta RO-Alert, oamenii au fost sfătuiți să își păstreze calmul și să se deplaseze în beciuri sau în adăposturile de protecție civilă, dacă au la dispoziție astfel de spații.
În cazul în care nu au acces la un adăpost, locuitorii au fost îndemnați să rămână în interiorul locuințelor și să se îndepărteze de ferestre și de pereții exteriori. Recomandările au fost transmise prin mesajul emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Avertizarea a fost emisă după identificarea țintelor aeriene în apropierea graniței și în contextul posibilității unei incursiuni de drone.
ISU Tulcea a precizat că, până la momentul comunicării informațiilor, nu fuseseră înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112 în legătură cu situația semnalată.
![]()
DIVERSE
România – Bosnia și Herțegovina, fără spectatori pe Arena Națională. Ce schimbări pregătește selecționerul Gică Hagi
Publicat
acum 8 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Decizia Comisiei de Disciplină a UEFA obligă România să dispute partida cu Bosnia și Herțegovina cu porțile închise. Restricția se aplică tuturor spectatorilor, inclusiv copiilor, care nu vor avea acces în tribunele Arenei Naționale.
Sancțiunea a fost dictată după incidentele de la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, în Liga Națiunilor. Partida nu a mai fost reluată după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul în prelungiri.
Ulterior, UEFA a decis ca România să câștige meciul cu 3-0, considerând Kosovo responsabil pentru abandonarea partidei. Federația Română de Fotbal a primit însă mai multe sancțiuni pentru incidentele din tribune, iar valoarea totală a amenzilor a ajuns la 128.000 de euro.
Cea mai dură pedeapsă a fost o amendă de 50.000 de euro și obligația ca naționala să joace următorul meci de pe teren propriu dintr-o competiție UEFA fără spectatori. Forul european a invocat comportamentul discriminatoriu al suporterilor și scandările xenofobe.
Sancțiunea nu a putut fi aplicată în preliminariile Cupei Mondiale, competiție organizată sub egida FIFA. Astfel, aceasta va fi executată acum, odată cu revenirea României în Liga Națiunilor.
Hagi pregătește schimbări după eșecul cu Suedia
România vine după înfrângerea cu 1-2 suferită în deplasare, în fața Suediei. De cealaltă parte, Bosnia și Herțegovina a început competiția cu o remiză, scor 0-0, pe terenul Poloniei.
România, Suedia, Bosnia și Herțegovina și Polonia fac parte din Grupa B4 a Ligii Națiunilor. După eșecul din prima etapă, tricolorii încearcă să obțină primele puncte în confruntarea de luni.
Hagi a anunțat, duminică, la conferința de presă, că intenționează să facă mai multe modificări în echipa de start. Selecționerul a explicat că are la dispoziție un număr mare de jucători convocați și că are încredere în fiecare dintre ei.
„Vrem să luăm cele 3 puncte, jucăm la victorie, mai ales că jucăm acasă”, a declarat Hagi.
Citește și: Şocant: un portar de 10 ani și o fetiță din clasa a VI-a au jucat în Liga 5 Sălaj. Scorul a fost 21-0!
![]()
DIVERSE
Ain Borcan, „Regele TikTok-ului”, a fost trimis în judecată după ce a agresat o femeie și a transmis imaginile în direct
Publicat
acum 10 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Procurorii au finalizat ancheta în cazul lui Alin Borcan și l-au trimis în judecată, alături de alți doi bărbați. Cei trei sunt acuzați în legătură cu un incident în care o femeie a fost agresată, iar imaginile au fost transmise în direct pe TikTok.
Potrivit informațiilor din dosar, ancheta a fost încheiată într-un interval de aproximativ o lună. Procurorii susțin că Borcan ar fi filmat și transmis în direct imagini cu caracter sexual explicit, urmărite de mii de utilizatori.
Alin Borcan, live cu agresiunea pe TikTok
Conform procurorilor, Alin Borcan ar fi difuzat pe TikTok „imagini cu caracter sexual explicit, în care două persoane s-ar fi masturbat în public și s-ar fi lovit reciproc cu organele genitale”. Transmisiunea ar fi fost urmărită în timp real de aproximativ 4.000 de utilizatori.
Anchetatorii susțin că, în aceeași noapte, într-o spălătorie self-service din Dumbrăvița, Borcan ar fi determinat o persoană dezbrăcată să intre în autoturismul unei femei și să o îmbrățișeze fără consimțământul acesteia. Momentul ar fi fost, de asemenea, filmat și transmis în direct pe TikTok.
Procurorii afirmă că imaginile cu femeia ar fi fost difuzate în continuare și ulterior. Acestea ar fi ajuns inclusiv la prieteni și clienți ai victimei, afectându-i demnitatea și reputația profesională. Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi tulburat și ordinea și liniștea publică.
Legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru fapta de a expune ori distribui, în public și fără drept, imagini care prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă articolul 374 din Codul penal.
Borcan nu se află la primul dosar
Înainte de acest caz, Alin Borcan fusese ridicat de mascați, după ce a fost acuzat că s-ar fi dat drept Cristian Popescu Piedone, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Potrivit acuzațiilor, acesta ar fi mers în magazine și benzinării, unde ar fi simulat controale, filmându-se în timpul acțiunilor pentru a publica ulterior imaginile pe TikTok.
![]()
DIVERSE
Andra și Cătălin Măruță, apariție de senzație la nunta fiicei Adinei Buzatu. Cum s-au îmbrăcat cei doi la eveniment
Publicat
acum 11 orela
27 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Sara, fiica Adinei Buzatu, și soțul ei au sărbătorit nunta sâmbătă, 26 septembrie, la două săptămâni după ce s-au căsătorit civil și religios, alături de familie și prieteni. Printre invitați s-au numărat Andra și Cătălin Măruță, care au petrecut toată seara alături de mireasă și de mama acesteia.

Pentru acest eveniment, Andra a ales o rochie scurtă, care i-a pus în valoare silueta. Cătălin Măruță a filmat-o în timp ce dansa și se distra alături de Adina Buzatu și de Jojo.

Într-un videoclip publicat de creatoarea de modă pe Instagram, prezentatorul a făcut și o remarcă despre gazda petrecerii: „Așa arată o mamă soacră. Sara avea 8 ani când a venit la nunta noastră”, a spus Cătălin Măruță.
Cu o zi înainte de eveniment, Adina Buzatu a publicat un mesaj în care a vorbit despre emoțiile pe care le trăiește în această perioadă și despre relația cu fiica sa. Creatoarea de modă a mărturisit că și-a dorit ca Sara să fie independentă, iar acum se bucură că aceasta o alege în continuare să-i fie aproape.
„Mâine e nunta Sarei. Sau, mai exact, partea care a mai rămas din ea. Și abia acum realizez cu adevărat ce înseamnă. Mi-am petrecut jumătate din viață învățând-o să nu aibă nevoie de mine. Să fie liberă, sigură pe ea, să-și construiască singură viața.
Iar acum, când nu mai are nevoie de mine ca să-i conduc pașii, bucuria mea cea mai mare este că mă alege în continuare. Știu că nimic esențial nu se schimbă.
Sara își continuă viața, acum alături de soțul ei, iar eu le voi fi alături amândurora. Singura diferență e că familia noastră a crescut. Până acum m-a ținut adrenalina pregătirilor. Acum, când totul e gata, parcă mă ajung din urmă toate emoțiile. Bine ai venit în familia noastră, Luca. Deși adevărul e că erai deja aici de mult”, a scris Adina Buzatu pe Facebook.
Citește și: Ema Uta, agresată de iubit. Vedeta a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
![]()

Cât timp mai are planeta noastră până când supapa termică a Oceanului Atlantic se va închide

‘Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus’: Siegfried Mureșan, reacție fermă după pierderea mandatului lui Dominic Fritz

Clipe de groază într-un parc din SUA: Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri aniversare

Papa Leon rupe tăcerea: Ce le-a cerut Papa Leon al XIV-lea episcopilor în privința abuzurilor din Biserică

Premiile MTV Video Music Awards 2026: Lista completă a nominalizaților și momentele spectaculoase ale galei

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani

ȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Curtea de Argeș

Cât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
Consilierii județeni din Argeș vor aproba în ședința de mâine a CJ participarea județului la ediția de toamnă a Târgului...

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
Un conflict izbucnit în seara de 18 septembrie, pe o stradă din Curtea de Argeș, s-a încheiat cu reținerea și...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...
Mioveni

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum 2 săptămâniFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum 7 zilePETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
ACTUALacum 2 săptămâniCutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
LIFESTYLEacum 2 săptămâniAbonamente fitness vs. wellbeing: cum alegi un beneficiu potrivit pentru echipele hibride
LIFESTYLEacum 2 săptămâniAi auzit de ashwagandha? Ce este, cum se folosește și ce trebuie să știi
DIVERSEacum o săptămânăHoroscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță
ACTUALacum 6 zileBătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani

:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2026/03/tulcea.png)
:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2026/09/urs-campina.jpg)








Ultimele Comentarii