ACTUAL
Cât timp mai are planeta noastră până când supapa termică a Oceanului Atlantic se va închide
Publicat
acum o orăla
Autor
admin

Sub suprafața Oceanului Atlantic de Nord acționează un sistem uriaș și invizibil, al cărui rol este esențial pentru echilibrul climatic global. Cercetătorii au analizat recent Circulația Meridională de Răsturnare din Atlantic (AMOC) și au descoperit că funcționează după reguli complet diferite față de ipotezele anterioare. Această nouă perspectivă ar putea schimba fundamental modul în care înțelegem viitorul climei.
Acesta nu este un simplu curent maritim care transportă apă caldă la suprafață, ci o structură verticală de dimensiuni gigantice. Sistemul coboară în adâncurile oceanului și urcă ulterior din nou la suprafață, iar prin această dinamică neîntreruptă influențează direct condițiile meteorologice pe continente întregi.
Fără o funcționare corectă a acestui mecanism, precipitațiile globale și ecosistemele din oceane ar suferi transformări drastice. Oamenii de știință avertizează însă că sistemul prezintă semne clare de slăbire, iar un studiu recent publicat în revista Nature Geoscience arată că încetinirea provocată de încălzirea globală ar putea deveni ireversibilă la un moment dat.
Secretul din Pleistocen și oscilațiile climei
Întrebarea care frământă acum comunitatea științifică este simplă și înfricoșătoare: unde se află pragul exact dincolo de care nu mai există cale de întoarchere?
Pentru a răspunde, cercetătorii au făcut un salt în timp. Au mers în Pleistocen, acum zeci de mii de ani, când Pământul trecea prin schimbări climatice brutale, cunoscute sub numele de evenimente Dansgaard-Oeschger.
Urmele lor sunt încă vizibile în carotele de gheață din Groenlanda, adevărate arhive care păstrează amprenta unor variații rapide de temperatură. Aceste episoade arată un lucru tulburător: clima nu se schimbă întotdeauna treptat. Poate bascula brusc dintr-o stare în alta, ca un întrerupător.
Până de curând, explicația dominantă pentru aceste oscilații era un balans termic între emisfere, un fel de leagăn în care, atunci când o parte se încălzește, cealaltă se răcește, scrie curiozitate.ro.
În acest model, AMOC era doar o bandă rulantă orizontală, care muta căldura dintr-un punct în altul fără să schimbe cantitatea totală. Noua abordare răstoarnă complet această imagine. AMOC nu ar fi o bandă rulantă, ci o supapă termică.
Cum funcționează AMOC ca o supapă termică
Atunci când funcționează la capacitate maximă, convecția profundă din Atlanticul de Nord eliberează căldura către atmosferă și, mai departe, către spațiu. Când circulația slăbește, convecția încetinește sau se oprește.
Căldura rămâne atunci blocată în ocean, iar planeta, în loc să disipeze energia, o acumulează. Această interpretare rezolvă o enigmă veche. De ce carotele de gheață din Groenlanda arată variații rapide și dramatice de temperatură, în timp ce cele din Antarctica evoluează mult mai lent?
Răspunsul stă în faptul că cele două arhive nu măsoară același lucru. Groenlanda înregistrează viteza cu care supapa termică se deschide sau se închide. Antarctica reflectă conținutul termic global al oceanului, o mărime care se schimbă inevitabil mai lent.
Două ceasuri climatice, reglate pe ritmuri diferite, dar conectate prin același mecanism ascuns.
Ce înseamnă slăbirea sistemului AMOC pentru viitorul Pământului
Modelul explică și de ce anumite perioade glaciare intermediare au fost deosebit de instabile.
Haosul climatic nu ar fi venit dintr-un simplu dezechilibru între emisfere, ci dintr-o incapacitate structurală a sistemului de a împăca absorbția globală de căldură cu ritmul de pierdere a acesteia în Atlanticul de Nord. Iar implicația pentru epoca noastră este directă.
Dacă AMOC s-ar slăbi durabil din cauza încălzirii globale, planeta ar putea începe să rețină mai multă căldură în loc să o elimine. Pragul exact rămâne necunoscut, dar instrumentul conceptual oferit de acest studiu este mai precis decât vechiul model al basculării bipolare.
Rămâne o întrebare la care nicio carotă de gheață veche de milenii nu poate răspunde: cât timp mai este până când această supapă discretă, dar vitală, se va închide sub ochii noștri? Săpând în trecutul glaciar, cercetătorii au desenat, poate, contururile unui viitor încă incert.
![]()
Poate îți place și...

‘Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus’: Siegfried Mureșan, reacție fermă după pierderea mandatului lui Dominic Fritz

Clipe de groază într-un parc din SUA: Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri aniversare

Papa Leon rupe tăcerea: Ce le-a cerut Papa Leon al XIV-lea episcopilor în privința abuzurilor din Biserică
ACTUAL
‘Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus’: Siegfried Mureșan, reacție fermă după pierderea mandatului lui Dominic Fritz
Publicat
acum 2 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Premierul desemnat Siegfried Mureşan afirmă, după evenimentul de duminică, de la Timişoara, organizat înaintea încheierii mandatului de primar al lui Dominic Fritz, că îi pare rău pentru „atacurile nejustificate” la care a fost supus în ultima perioadă, fiind „sigur” că acesta „va continua să facă lucruri bune pentru România şi Timişoara”. „Un om integru, corect, muncitor, interesat cu adevărat să facă bine”, îl caracterizează Mureşan pe primarul Timişoarei, scrie news.ro.
Mesajul de susținere transmis de Siegfried Mureșan
„Pe Dominic Fritz l-am cunoscut mai bine în ultimele luni. Am văzut un om integru, corect, muncitor, interesat cu adevărat să facă bine Timişoarei şi României. Faptul că, de mulţi ani, încă dinainte de a intra în politică, s-a evidenţiat prin acţiuni de voluntariat în Timişoara, sprijinind, deopotrivă, copiii şi adulţii din categoriile vulnerabile, merită tot respectul nostru”, afirmă Siegfried mureşan într-o postare pe pagina sa de Facebook, însoţită de o fotografie în care apare alături de Dominic Fritz.
Premierul desemnat spune despre Fritz că, în calitate de primar, „a modernizat oraşul prin îmbunătăţirea drumurilor, a transportului în comun şi prin investiţii în infrastructura şcolară”.
„Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus în ultima perioadă. Sunt sigur că va continua să facă lucruri bune pentru România şi Timişoara şi de acum încolo”, încheie Siegfried Mureşan.
Evenimentul „Timişoara. Revoluţia continuă” și finalul de mandat
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat duminică, în cadrul evenimentului „Timişoara. Revoluţia continuă”. că există tristeţe, cu câteva zile înainte de încheierea mandatului său de primar, precizând că acesta se termină pentru că o majoritate politică toxică pentru România a decis să-l întrerupă „brutal şi neconstituţional”. Edilul a precizat că simte o nedreptate uriaşă care a fost făcută în primul rând timişorenilor. Evenimentul s-a încheiat cu Dominic Fritz cântând ”Deşteaptă-te, române” şi acompaniindu-se la pian, la final sala scandând, în picioare, ”Timişoara! Timişoara!”.
Evenimentul public „Timişoara. Revoluţia continuă” a fost organizat de primarul Municipiului Timişoara, Dominic Fritz, şi de echipa sa, cu prilejul împlinirii a şase ani de la alegerile locale din 2020.
Motivul pentru care Dominic Fritz își pierde mandatul
Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei, ca urmare a aplicării Legii integrităţii nr. 180/2026 prin care persoanelor faţă de care, până la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, conflictul de interese sau averea nejustificată şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei „le încetează de drept funcţia, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Amendamentul în acest sens a fost susţinut de PSD şi contestat puternic de USR.
![]()
ACTUAL
Clipe de groază într-un parc din SUA: Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri aniversare
Publicat
acum 3 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri de ziua de naștere. Schimbul de focuri a avut loc într-un parc al orașului american Georgia, iar 12 adolescenți au fost răniți, informează Mediafax.
Schimbul de focuri a avut loc duminică dimineață devreme, la scurt timp după miezul nopții, în Parcul Carolyn Crayton din Macon, a declarat șeriful comitatului Bibb, David Davis, în cadrul unei conferințe de presă.
Cum s-a produs confruntarea armată din Parcul Carolyn Crayton
Potrivit AP, un grup de tineri s-a dus în parc pentru a sărbători cea de-a 18-a aniversare a unei fete, după ce au fost dați afară dintr-o casă închiriată pentru petrecere cu câteva ore mai devreme, a spus Davis. La un moment dat, un alt grup a apărut în parc și a avut loc o confruntare.
„Ambele grupuri s-au certat, au fluturat arme de foc și apoi au început să tragă unul în altul”, a spus Davis.
Anchetatorii încă încercau să stabilească legătura dintre cele două grupuri și ce a declanșat ostilitățile. Înregistrările video de pe camerele de supraveghere din parc arat un schimb de focuri care a durat aproximativ 30 de secunde, în timp ce oamenii fugeau din zonă.
Starea victimelor și primele concluzii ale anchetei
Victimele au fost transportate la un spital din apropiere. Un băiat de 19 ani, patru băieți de 18 ani, cinci băieți de 17 ani și două fete de 18 ani au fost îngrijiți pentru rănile suferite. Două dintre persoane erau în stare critică, iar celelalte erau stabile, potrivit sursei citate.
„Nu există nicio indicație că vreuna dintre aceste persoane care au fost rănite în acel moment ar fi participat la focurile de armă”, a spus Davis.
![]()
ACTUAL
Papa Leon rupe tăcerea: Ce le-a cerut Papa Leon al XIV-lea episcopilor în privința abuzurilor din Biserică
Publicat
acum 3 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Papa Leon al XIV-lea a cerut Bisericii Catolice să își recunoască eșecurile și să combată abuzurile sexuale, în timpul unei liturghii în aer liber ce a avut loc duminică la Lourdes. SLujba a reprezentat ultima oprire a vizitei sale în Franța, informează Mediafax.
„Biserica trebuie să aibă curajul să fie prima care trece prin această convertire. Pentru a vindeca rănile adânci, actele de infidelitate și abaterile dureroase comise în mijlocul ei, trebuie să stăm cu umilință sub privirea purificatoare a Domnului”, a spus Papa Leon al XIV-lea.
Papa Leon consideră că recunoașterea greșelilor este esențială
Conform Euronews, Suveranul Pontif a adăugat că „recunoașterea propriilor greșeli este esențială pentru progresul nostru spiritual”.
Duminică, Papa s-a întâlnit în privat cu episcopii francezi, lăudând eforturile acestora de a combate abuzurile sexuale și îndemnându-i să rămână vigilenți.
„În ultimii ani, ați înfruntat cu hotărâre flagelul dureros al abuzurilor împotriva minorilor comise de membri ai clerului sau într-un context eclezial”, le-a spus el, conform unor declarații publicate de Vatican.
„Ați luat măsuri curajoase pentru a răspunde, prin ascultare, căutarea adevărului, dreptății, iertării, despăgubirii și un angajament ferm față de o cultură a prevenirii și protecției împotriva acestor crime”, a adăugat acesta.
Papa i-a îndemnat pe episcopi să-și continue eforturile, sprijinind în același timp membrii clerului.
„Este important să continuăm pe această cale”
„Este important să continuăm pe această cale, menținând cea mai mare vigilență. În același timp, clerul vostru trebuie să fie sprijinit și încurajat. Știu că acesta este punctul central al preocupării voastre părintești”, a spus el.
Papa Leon urma să se întâlnească duminică cu șapte supraviețuitori ai abuzurilor sexuale comise de clerici, inclusiv o persoană care a fost abuzată la vârsta adultă.
Cu toate acestea, întâlnirea a atras critici din partea unor supraviețuitori. Aceștia au pus la îndoială modul în care au fost selectați participanții, potrivit sursei citate.
![]()
ACTUAL
Premiile MTV Video Music Awards 2026: Lista completă a nominalizaților și momentele spectaculoase ale galei
Publicat
acum 4 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Premiile MTV Video Music Awards din acest an vor avea loc în noaptea dintre duminică spre luni, la ora 02:30 ora României. Lista completă a artiștilor nominalizați și a momentelor artistice ce vor avea loc.
Premiile MTV Video Music Awards din acest an se vor deschide cu prima reprezentație a Madonnei la premiile VMA din ultimii 23 de ani.
Potrivit Yahoo News, va exista un moment dedicat lui Dolly Parton de către Kacey Musgraves, precum și reprezentații ale Lisei, Raye, Shaboozey și ale altora, scrie Mediafax.
Nirvana va primi premiul Video Vanguard din acest an, iar Taylor Swift va fi onorată cu premiul inaugural MTV VMA Artist Director Honors. Cântăreața va lansa în premieră noul ei videoclip pentru „Patient Zero”, cu Dakota Johnson și Colin Farrell în rolurile principale.
În ceea ce privește nominalizările la premiile MTV VMA din 2026 , Madonna conduce cu 11 nominalizări. Taylor Swift este la mică distanță în urma ei cu nouă nominalizări, iar Ariana Grande și Sabrina Carpenter sunt la egalitate pe locul trei, cu șapte nominalizări fiecare.
Snoop Dogg, gazda galei din acest an
Snoop Dogg va găzdui ediția din acest an a premiilor.
„MTV și VMA-urile au făcut parte din povestea mea încă de la început. Unele dintre cele mai importante momente ale carierei mele s-au petrecut pe acea scenă și pe MTV – au oferit hip-hop-ului un loc unde să fie zgomotos, neînfricat și văzut de întreaga lume. Așadar, să mă întorc acum și să găzduiesc VMA-urile, după toți acești ani, este un moment de închidere a cercului pentru me”, a transmis rapperul.
Ce artiști sunt nominalizați
Cel mai bun videoclip al anului
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Bruno Mars, „I Just Might” Gener8ion, „Storm starring Yung Lean” Madonna, „Confessions II — The Film” Sabrina Carpenter, „Tears” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cel mai bun artist al anului
Ariana Grande Bruno Mars Madonna Morgan Wallen Sabrina Carpenter Taylor Swift
Cântecul anului
BTS, „Swim” Ella Langley, „Choosin’ Texas” Huntr/X: Ejae, Audrey Nuna, Rei Ami, „Golden” Madonna & Sabrina Carpenter, „Bring Your Love” Olivia Dean, „Man I Need” PinkPantheress, „Stateside + Zara Larsson” Raye, „Where Is My Husband!”
Cel mai bun artist nou
Bella Kay Cortis Magnus Ferrell Malcolm Todd Myles Smith Sienna Spiro Stella Lefty
Cea mai bună colaborare
Clipse, Kendrick Lamar, Pusha T, Malice, „Chains & Whips” French Montana x Max B, „Ever Since U Left Me” Madonna & Sabrina Carpenter, „Bring Your Love” PinkPantheress, „Stateside + Zara Larsson” Shakira & Burna Boy, „Dai Dai” Teyana Taylor & Lucky Daye, „Hard Part”
Cea mai bună piesă Pop
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Charli xcx, „SS26” LISA feat. Kentaro Sakaguchi, „Dream” Olivia Rodrigo, „Drop Dead” Sabrina Carpenter, „House Tour” Tate McRae, „Nobody’s Girl” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cea mai bună piesă Hip-Hop
Cardi B feat. Kehlani, „Safe” Don Toliver, „E85” Drake, „Janice STFU” Megan Thee Stallion, „Lover Girl” Travis Scott, „Dumbo” Tyler, the Creator, „Sugar on My Tongue”
Cea mai bună piesă R&B
Bruno Mars, „I Just Might” Chris Brown, „It Depends/Obvious” Dave & Tems, „Raindance” Justin Bieber, „Yukon” Kehlani, „Folded” Mariah the Scientist & Kali Uchis, „Is It a Crime”
Cea mai bună piesă Alternative
Geese, „Taxes” MGK & Fred Durst, „Fix Ur Face” Noah Kahan, „The Great Divide” Olivia Rodrigo, „The Cure” Sombr, „Homewrecker” Tame Impala, „Dracula” Twenty One Pilots, „Drag Path”
Cea mai bună piesă Dance
Bebe Rexha & Faithless, „New Religion” Harry Styles, „Aperture” Lady Gaga & Doechii, „Runway” PinkPantheress, „Stateside + Zara Larsson” Slayyyter, „Dance…” Tate McRae, „Nobody’s Girl”
Cea mai bună piesă Latino
Anitta with Shakira, „Choka Choka” Bad Bunny, „Nuevayol” Fuerza Regida, „Tu Sancho” Karol G, „Papasito” Rosalía feat. Yahritza Y Su Esencia, „La Perla” Ryan Castro, Kapo & Gangsta, „La Villa” Shakira & Burna Boy, „Dai Dai”
Cea mai bună piesă K-Pop
Blackpink, „Jump” BTS, „Swim” Cortis, „Redred” Katseye, „Pinky Up” Le Sserafim (feat. J-Hope of BTS), „Spaghetti” LISA feat. Kentaro Sakaguchi, „Dream”
Cea mai bună piesă Country
Ella Langley, „Choosin’ Texas” Kacey Musgraves, „Dry Spell” Lainey Wilson, „Somewhere Over Laredo” Luke Combs, „Back in the Saddle” Shaboozey, „Cowgirl” Stella Lefty, „Boston” Tucker Wetmore, „Brunette”
Cea mai bună direcție
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Bruno Mars, „I Just Might” Gener8ion, „Storm starring Yung Lean” Madonna, „Confessions II – The Film” Sabrina Carpenter, „House Tour” Taylor Swift, „Opalite”
Cea mai bună direcție artistică
Charli xcx, „SS26” Lady Gaga & Doechii, „Runway” Madonna, „Confessions II — The Film” PinkPantheress, „Stateside + Zara Larsson” Sombr, „My Body Isn’t Ready” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cea mai bună cinematografie
A$AP Rocky, „Punk Rocky” Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Lisa feat. Kentaro Sakaguchi, „Dream” Madonna, „Confessions II — The Film” Shaboozey, „Cowgirl” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cel mai bun edit
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Bruno Mars, „I Just Might” Lisa feat. Kentaro Sakaguchi, „Dream” Madonna, „Confessions II – The Film” Sabrina Carpenter, „House Tour” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cea mai bună coreografie
Gener8ion, „Storm starring Yung Lean” Harry Styles, „Dance No More” Katseye, „Pinky Up” Madonna, „Confessions II — The Film” Tate McRae, „Nobody’s Girl” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cele mai bune efecte vizuale
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Jisoo x Zayn, „Eyes Closed” Madonna, „Confessions II — The Film” PinkPantheress, „Stateside + Zara Larsson” Raye feat. Hans Zimmer, „Click Clack Symphony” Taylor Swift, „The Fate of Ophelia”
Cea mai bună formație
Blackpink BTS Cortis Fuerza Regida Geese Katseye Twenty One Pilots
Cel mai bun video în format lung
Charli xcx, „Music, Fashion, Film” Ella Langley, „Choosin’ Texas” Gener8ion, „Storm starring Yung Lean” Madonna, „Confessions II — The Film”
Cel mai bun album
Drake, Iceman Madonna, Confessions II Olivia Dean, The Art of Loving Olivia Rodrigo, You Seem Pretty Sad for a Girl So in Love Sabrina Carpenter, Man’s Best Friend Taylor Swift, The Life of a Showgirl
Piesa verii
Ariana Grande, „Hate That I Made You Love Me” Bruno Mars, „Risk It All” Charli xcx, „Camera” Ella Langley, „Choosin’ Texas” Katseye, „Hootie Frutti” Latto feat. Doja Cat, „Okayyy” Morgan Wallen, „Been by Now” Olivia Dean, „So Easy (To Fall in Love)” Olivia Rodrigo, „Stupid Song” Sabrina Carpenter, „House Tour” Slayyyter, „Brand New Chanel$” Sombr, „Homewrecker” Stella Lefty, „Boston” Tame Impala and Jennie, „Dracula” Taylor Swift, „I Knew It, I Knew You”
![]()
ACTUAL
Gucci rupe tradiția „Made in Italy”. Pantofi sport de 800 de euro, produși în China
Publicat
acum 5 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Gucci a făcut un pas neobișnuit pentru tradiția sa de producție și a lansat noi modele de pantofi sport de lux care poartă eticheta „Made in China”. Schimbarea vine în timp ce celebra casă de modă încearcă să-i atragă din nou pe cumpărătorii din clasa de mijloc, mai atenți la prețuri, transmite Reuters.
Decizia este luată într-o perioadă complicată pentru Gucci, cel mai important brand din portofoliul grupului Kering. Vânzările mărcii s-au redus la jumătate în ultimii trei ani, evoluție care a afectat marjele și a dus la închiderea a zeci de magazine.
În acest context, designerul Demna, care și-a prezentat vineri cea mai nouă colecție la Milano, are misiunea de a combina lansarea unor produse inovatoare cu necesitatea ținerii sub control a costurilor.
Modelul Drip, produs în China și vândut cu aproximativ 800 de euro
Drip, prezentat de Gucci drept primul sneaker conceput de Demna pentru casa de modă, a ajuns pe piață luna trecută, odată cu colecția Primavera. Modelul este produs în China și are un preț de aproximativ 800 de euro pe piața europeană și de 1.000 de dolari în Statele Unite.
Prețul este mai redus decât cel al multor alte modele de pantofi Gucci, însă produsul continuă să fie încadrat în categoria de lux.
Pantofii Drip nu au șireturi și sunt confecționați din nailon, pânză sau piele întoarsă. Tot în colecția Primavera se află un al doilea model fără șireturi, realizat din piele, care poartă, la rândul său, eticheta „Made in China”.
În schimb, toți ceilalți pantofi Gucci pentru care este precizată țara de origine pe site-ul companiei sunt fabricați în Italia.
Gucci explică de ce a apelat la un producător din China
Casa de modă susține că decizia de a produce aceste modele în China a fost luată în funcție de cerințele tehnice ale produselor.
Gucci a transmis că Italia va rămâne „întotdeauna în centrul modelului de producţie şi al identităţii Gucci”, explicând însă că furnizorul ales în China deține tehnologia și capacitățile necesare pentru atingerea standardelor de performanță și calitate dorite.
Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că Gucci nu are în vedere un plan mai amplu prin care producția să fie transferată în afara Italiei.
China se numără printre cele mai importante centre de producție a pantofilor sport la nivel mondial, iar fabricile din această țară au o reputație solidă în rândul brandurilor din segmentele mass-market și premium.
Analiștii văd un risc pentru imaginea de lux
În cazul Gucci, renunțarea la eticheta „Made in Italy” pentru anumite produse ridică însă semne de întrebare în rândul unor analiști, care consideră că această schimbare ar putea intra în contradicție cu poziționarea de lux pe care marca încearcă să o consolideze din nou.
„Credem că acest lucru creează o posibilă tensiune între provenienţa produselor şi poziţionarea de lux pe care Gucci încearcă să o recâştige”, au afirmat analiştii Berenberg.
Consultantul Simon Whitehouse a avut o reacție și mai tranșantă: „Made in China nu dă bine”.
Gucci încearcă să recâștige teren și prin prețuri
În același timp, Gucci a redus prețurile unui număr restrâns de produse, inclusiv pe piața din China, în încercarea de a recupera cotă de piață, potrivit declarațiilor făcute pentru Reuters de două surse din interiorul Kering.
Analista Barclays Carole Madjo a declarat că aceste reduceri i-au luat prin surprindere pe unii investitori. Apariția produselor Gucci fabricate în China ar putea intensifica, în același timp, discuțiile referitoare la relația dintre prețurile practicate de brand și valoarea percepută a acestuia.
![]()
ACTUAL
Descoperire macabră în Mexic: Peste 1.600 de dinți de lapte, descoperiți de voluntari într-o groapă comună pe terenul unui cartel
Publicat
acum 6 orela
27 septembrie 2026Autor
admin

Un grup de voluntari din Mexic susține că a găsit cel puțin 1.600 de dinți de lapte într-o groapă comună.
Descoperirea ar fi fost făcută în orașul Zacapu, din statul Michoacán, potrivit New York Post. Autoritățile statului neagă că ar fi primit vreo sesizare despre caz, conform Mediafax.
Grupul „Buscando Cuerpos en Todo México” a fost fondat de fosta deputată Margarita López. Fiica ei a dispărut în 2011, iar rămășițele i-au fost găsite doi ani mai târziu.
López a povestit pentru publicația mexicană Milenio că totul a început în 2021. Atunci, voluntarii au văzut fum ridicându-se de pe un deal, în timpul unei căutări.
Terenul ar aparține unui traficant de droguri din Sinaloa. Acolo, grupul ar fi găsit rămășițe umane, iar un anchetator a stabilit că un dinte provenea de la un copil.
De-a lungul anilor, voluntarii ar fi scos la iveală fragmente de oase. Recent, grupul a găsit ceea ce păreau a fi seturi de dinți de lapte.
Groapa comună din Zacapu. Voluntarii cer teste ADN pentru 1.600 de dinți de lapte
López sugerează, fără dovezi deocamdată, că dinții ar fi aparținut unor copii de 1-12 ani. Aceștia ar fi putut fi victime ale traficului de organe sau ale exploatării sexuale.
Descoperirea nu a fost confirmată prin teste medico-legale. Autoritățile nu au legat dinții de victime anume.
Procuratura din Michoacán afirmă că, din 2021, nu a primit nicio plângere sau cerere de expertiză legată de acest caz. Nici Procuratura Generală a Mexicului nu ar fi fost sesizată.
López contestă această poziție. Ea susține că recuperarea s-a făcut în prezența unor procurori și a personalului medico-legal, iar totul este documentat.
De două săptămâni, grupul protestează la Mexico City și cere teste genetice. López a solicitat și ajutorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
În Mexic, peste 130.000 de persoane sunt date dispărute, printre care 18.104 copii.
![]()

Cât timp mai are planeta noastră până când supapa termică a Oceanului Atlantic se va închide

‘Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus’: Siegfried Mureșan, reacție fermă după pierderea mandatului lui Dominic Fritz

Clipe de groază într-un parc din SUA: Două grupuri de oameni s-au împușcat reciproc în timpul unei petreceri aniversare

Papa Leon rupe tăcerea: Ce le-a cerut Papa Leon al XIV-lea episcopilor în privința abuzurilor din Biserică

Premiile MTV Video Music Awards 2026: Lista completă a nominalizaților și momentele spectaculoase ale galei

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani

ȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Curtea de Argeș

Cât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
Consilierii județeni din Argeș vor aproba în ședința de mâine a CJ participarea județului la ediția de toamnă a Târgului...

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
Un conflict izbucnit în seara de 18 septembrie, pe o stradă din Curtea de Argeș, s-a încheiat cu reținerea și...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...
Mioveni

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum 2 săptămâniFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum 7 zilePETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
ACTUALacum 2 săptămâniCutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
LIFESTYLEacum 2 săptămâniAbonamente fitness vs. wellbeing: cum alegi un beneficiu potrivit pentru echipele hibride
LIFESTYLEacum 2 săptămâniAi auzit de ashwagandha? Ce este, cum se folosește și ce trebuie să știi
DIVERSEacum o săptămânăHoroscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță
ACTUALacum 6 zileBătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani









Ultimele Comentarii