Stai conectat...

ACTUAL

Electrocasnicele vechi se colectează gratuit. Aparatele mari sunt ridicate de acasă în mai puțin de 24 de ore

Publicat

la

Primăria Sectorului 6 a anunțat că locuitorii pot preda gratuit aparatele electrice și electronice pe care nu le mai folosesc, subliniind că acestea nu trebuie abandonate lângă ghenele de gunoi. Potrivit primăriei, frigiderele, mașinile de spălat, aragazele, fiarele de călcat, mixerele și alte echipamente electrice pot fi colectate gratuit.

Pentru electrocasnicele mari, cetățenii pot solicita ridicarea de la domiciliu la numerele de telefon 021 431 91 17, 0757 024 222 și 0773 848 145.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au precizat că echipajele de colectare ajung la adresa indicată în cel mult 24 de ore de la solicitare.

Aparatele de mici dimensiuni pot fi duse la cele 12 centre de colectare deschise permanent. Acestea sunt amplasate la intersecțiile Poarta Sărutului – Valea Ialomiței, Pasărea în Văzduh – Pupăza cu Moț, Fabricii – Apeductului, Valea Argeșului – Valea Oltului, Liniei – Timonierului și Drumul Taberei – Târgu Neamț, precum și pe Bd. 1 Mai nr. 49, Calea Giulești nr. 252, Bd. Timișoara nr. 35, în Piața Crângași, pe Str. Performanței nr. 45 și pe Str. Apusului nr. 11.

Citește și: Kaufland dublează suma pentru cei care reciclează ambalaje. Campania se desfășoară până la finalul lunii iunie

Cum se colectează în restul Capitalei

Sectorul 1

În Sectorul 1, serviciile de salubritate sunt asigurate de Compania Romprest Service S.A.. Locuitorii pot sollicita ridicarea electrocasnicelor voluminoase direct de la domiciliu, prin programare telefonică la dispeceratul operatorului.

Totodată, Primăria Sectorului 1 organizează periodic campanii speciale de colectare, de regulă în weekend, când mașinile dedicate circulă pe trasee stabilite, iar cetățenii pot scoate aparatele vechi în fața locuinței sau a blocului pentru a fi preluate.

Sectorul 2

În Sectorul 2, colectarea este realizată de Supercom S.A.. Ridicarea de la domiciliu se face pe bază de programare, stabilită prin intermediul dispeceratului companiei. Autoritățile atrag atenția că aparatele electrice și electronice nu trebuie abandonate lângă platformele de colectare a deșeurilor menajere. De asemenea, sectorul colaborează cu organizații de mediu pentru amenajarea unor puncte temporare de colectare în piețe și intersecții importante, în cadrul campaniilor organizate periodic.

Sectorul 3

În Sectorul 3, serviciile sunt gestionate de Direcția Generală de Salubritate. Locuitorii pot solicita ridicarea gratuită a aparatelor voluminoase de la domiciliu prin programare la numerele de contact ale instituției. Totodată, aceștia au posibilitatea să predea personal și gratuit echipamentele electrice vechi și alte deșeuri voluminoase la centrul permanent de colectare de pe Drumul Lunca Visagului.

Citește și: Colegiul din România unde candidează 10 elevi de clasa a 5-a pe loc. Concurență uriașă pentru copiii care abia au terminat clasele primare

Sectorul 4

În Sectorul 4, activitatea este coordonată de Direcția de Salubritate Sector 4 și Totul Verde S.A. Solicitările pentru ridicarea electrocasnicelor se fac prin intermediul Call Center-ului unic al Primăriei Sectorului 4, iar serviciul este gratuit. În perioadele dedicate curățeniei generale, autoritățile amplasează în cartiere containere de mari dimensiuni pentru colectarea deșeurilor voluminoase și a echipamentelor electrice și electronice.

Sectorul 5

În Sectorul 5, colectarea este realizată de Salubrizare Sector 5 S.A. Ridicarea de la domiciliu se face în urma unei programări telefonice la operatorul local. Autoritățile recomandă ca aparatele să fie scoase din locuință și amplasate în fața porții sau lângă platforma de colectare cu cel mult o oră înainte de sosirea echipajului, pentru a evita sancțiunile aplicate de poliția locală.

Loading

ACTUAL

Un bărbat din Iași are grijă de 300 de câini în condiții greu de descris. A fost sancționat dur de autorități: „Mi-a murit copilul, toată dragostea mea s-a dus la animale”

Publicat

la

Autor

Laurențiu Pârâu, un bărbat din Iași care are grijă de aproximativ 300 de câini, a fost reclamat de mai multe persoane care spun că animalele cresc în mizerie, iar mirosul de la acestea este greu de suportat.

Casa acestuia se află în comuna Popești, sat Vama, strada Cantonului, în apropierea unei păduri. În spatele propriei locuințe a amenajat mai multe țarcuru unde crește sute de câini. Animalele care nu sunt în țarcuri sunt legate de copaci. Din cauza numărului mare de animale, vecinii sunt nemulțumiți.

„De vreo trei ani e așa, aduce toți câinii aici. Are vreo 300 de animale. Miroase urât, e mizerie mare acolo. Au făcut oamenii reclamații, a venit poliția, dar doar atât. Nu știu cu ce îi aduce, le dă momeli. E o gălăgie de la câini! Vine mașina cu mâncare, cred că de la o asociație, și le aduce mâncare.

Au cumpărat casă acolo de câțiva ani, dar puteau să se ducă mai în pădure, să nu mai deranjeze. Au mai scăpat câinii din lanțuri, dar nu au mușcat pe nimeni”, susține o vecină, potrivit bzi.ro.

Citește și: Afacerea uriașă pornită din resturile de la pui: „Vom putea hrăni toţi câinii şi pisicile din România numai din fabrica pe care am construit-o“

Aceștia spun că situația este aceeași de mai mulți ani: „E hărmălaie mereu, dimineața, seara. Eu am venit aici de doi ani și erau deja câinii în curtea lui”, susține un alt vecin.

Bărbatul locuiește alături de mama sa, o femeie în vârstă.

„Eu de cinci ani car tone de apă pentru câini. Erau morți și eu le-am oferit hrană, i-am sterilizat. Atât am putut să fac pentru ei, le-am oferit o șansă. Câinii sunt veseli, sănătoși. Problema e că nu sunt condiții cum ar trebui să fie la un padoc. La cei care sunt în lanț încă nu am putut să le fac țarcuri. Eu sunt singur, nu mă ajută nimeni. Nu îmi dă nimeni un leu donație, o crochetă.

Cățeii mănâncă 8 paleți de mâncare pe lună. Un palet are 60 de saci. Le-am zis la cei de la Poliția Animalelor. Atât pot să le ofer câinilor. Dacă nu e bine, luați-i voi, duceți-i unde știți. Nu sunt chiar 300 de câini, dar sunt mulți. Am avut probleme cu hoții de lemne. Le-am făcut un șanț să nu mai treacă, după aceea au început și ei «jihadul», au distrus 20 de țarcuri unde erau câinii”, a declarat Laurențiu Pârâu.

Citește și: Amenzi pentru românii care au animale de companie la bloc. Ce oraș din România permite doar doi câini sau două pisici într-un apartament

Din cauza numărului mare de animale, bărbatul a fost sancționat de Garda de Mediu. Sancțiunea a fost aplicată pentru poluare. Bărbatul spune că se va judeca cu autoritățile.

„E mafie mare în industrie. Eu îi dădeam gata cipați, sterilizați la padoc și ei îi vindeau. Ați văzut ce s-a întâmplat cu câinii de la padocurile acelea (n.r. – situația gravă de la adăpostul privat «Arca lui Noe» din comuna vrânceană Suraia). După ce nu le-am mai dus câinii, a început «jihadul», au început să mă reclame peste tot.

Eu am vândut o vilă și patru apartamente ca să am grijă de ei. Îmi ia 10-12 ore să le dau de mâncare, nu am timp să lucrez. Am muncit. Am fost inginer la IRE (n.r. – Institutul Român pentru Energie), apoi, 10 ani, în Orientul Mijlociu. M-am întors acasă și am deschis o făbricuță de mobilă.

Mi-a murit copilul, cred că dintr-o eroare medicală, și probabil că toată dragostea mea care era pentru copil s-a dus la animale. Când am realizat că nu iau nimic cu mine, am zis să dau totul la câini. Soția m-a pus să aleg între 50 de câini și ea.

Când stăteam în Iași, în vila din Păun, am avut 50 de câini, stăteam cu soția. Acolo m-am războit cu vecinii, mă reclamau în fiecare săptămână. Atunci am câștigat procesul, după ce mi-au dat amenzi. Acum, când au fost de la DSP, DSV, Garda de Mediu, Poliția Animalelor, mi-au dat 350 de milioane amendă pentru că am îngropat rahatul în pământ. O să mă războiesc și cu ei”, mai spune bărbatul din Iași.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO George Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru Guvernul Veștea: ‘Voiau votul pe degeaba’/ Reacția Palatului Cotroceni

Publicat

la

Autor

Liderul AUR, George Simion, susține că, în seara votului din Parlament pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea, a fost contactat de un consilier prezidențial care i-ar fi transmis că „este un lucru bun” ca parlamentarii AUR să voteze noul Executiv.

Declarațiile au fost făcute de Simion în emisiunea „Marius Tucă Show” de la Gândul, unde liderul AUR a povestit ce s-a întâmplat în culisele negocierilor din ziua votului.

Simion: „Am primit zeci de telefoane. Ni se spunea că Nicușor vrea ca noi să votăm”

George Simion a afirmat că, încă de duminică seara și pe tot parcursul zilei de luni, a primit numeroase apeluri din partea unor persoane care susțineau că sunt conectate la centrele de putere.

„Pe tot parcursul zilei de luni, de duminică seara și pe tot parcursul zilei de luni, până am ieșit în conferința de presă, am primit zeci de telefoane din partea unor oameni care pretindeau că sunt conectați la sferele de putere, la Palatele Cotroceni, Victoria și așa mai departe, în care ni se spunea: «Nicușor vrea ca voi să votați acest guvern»”, a declarat George Simion.

Liderul AUR spune că a avut însă alte informații și că nu a crezut mesajele transmise pe diferite canale.

„Ne-au sunat mai mulți oameni importanți, care spuneau că noi suntem incluși în arhitectura puterii de stat. Eu aveam alte date. Cred și sunt convins că datele mele erau bune, nu ceea ce mi se spunea mie la telefon”, a afirmat acesta.

„Voia votul pe degeaba”

George Simion a susținut că i s-a cerut, în esență, sprijinul parlamentar fără ca AUR să facă parte din viitoarea majoritate.

„Voia votul pe degeaba, ca să zic așa, fără ca AUR să fie parte a guvernării, fără ca AUR să fie parte a puterii. Ori asta nu se poate întâmpla. Pentru că eu nu sunt întors cu cheița, nu sunt de la păduri”, a spus liderul AUR.

Simion: „La ora 21:15 m-a sunat un consilier prezidențial”

Potrivit liderului AUR, apelul ar fi venit cu doar 15 minute înainte de expirarea ultimatumului pe care îl dăduse președintelui Nicușor Dan.

„M-a sunat un consilier prezidențial. M-a sunat la 9:15 minute, dar nu a confirmat în vreun fel că Nicușor Dan este de acord ca noi să fim parte a puterii. «E un lucru bun ca voi să votați», mi-a spus”, a declarat Simion.

Acesta nu a precizat despre ce consilier prezidențial este vorba.

Liderul AUR a mai afirmat că ulterior au existat și informații potrivit cărora el i-ar fi promis președintelui susținerea Guvernului.

„Și după aia vine Sorin Grindeanu și, în mod mincinos, îi zice lui Gigi Becali: «Simion i-a promis președintelui»”, a spus George Simion.

AUR a părăsit sala înaintea votului

Înaintea ședinței de plen, George Simion îi ceruse președintelui Nicușor Dan să ofere până la ora 21:30 „clarificări” privind poziția sa față de o eventuală susținere din partea AUR.

Cum aceste clarificări nu au venit, liderul AUR le-a cerut parlamentarilor partidului să părăsească sala de plen, pe care a numit-o „sala trădării”.

Guvernul Adrian Veștea nu a reușit să obțină numărul de voturi necesar pentru a fi învestit.

Reacția Palatului Cotroceni

După declarațiile lui George Simion, Administrația Prezidențială a transmis că președintele Nicușor Dan nu are cunoștință despre o astfel de conversație și că este exclus să fi mandatat vreun consilier pentru negocieri politice.

„Președintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități parlamentare”, a transmis Palatul Cotroceni pentru Digi24.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Până acum ai folosit greșit butonul pentru reglarea temperaturii din frigider! Eroarea care afectează alimentele și consumul de energie

Publicat

la

Autor

Butonul numerotat din frigider stârnește semne de întrebare multor familii. Cu siguranță te-ai întrebat atunci când ai vrut să răcești alimentele dacă trebuie să setezi frigiderul pe 1 sau pe 5. Răspunsul ar putea părea evident, însă multe persoane comit o greșeală care poate afecta atât conservarea alimentelor, cât și consumul de energie.

Citește și: Alarmă în frigider! Cât rezistă carnea de pui ținută la rece. Trei semne clare că s-a stricat și îți poate amenința sănătatea

În cazul celor mai multe frigidere, numerele de pe buton nu indică direct temperatura în grade Celsius. Acestea indică, de fapt, nivelurile de putere ale sistemului de răcire. Cu cât numărul selectat este mai mare, cu atât va fi mai mare intensitatea de răcire, notează Immobiliare.it.

Astfel, dacă frigiderul dispune de o scală de la 1 la 5, 1 corespunde răcirii minime, iar 5 corespune răcirii maxime. Cu alte cuvinte, frigiderul răcește mai mult atunci când este sett pe 5.

Confuzia vine din faptul că oamenii sunt obișnuiți să ia în calcul temperaturile ca valori numerice. 0 °C este mai rece decât 10 °C, iar -5 °C este mai rece decât 0 °C.

În frigider, însă, numerotarea butonului nu reprezintă temperatura internă, ci intensitatea muncii depuse de compresor.

Când se selectează la nivelul 5, sistemul funcționează mai mult timp pentru a menține o temperatură mai scăzută. Dimpotrivă, alegând nivelul 1, compresorul se activează mai rar, iar răcirea produsă va fi mai mică.

Cu toate că butonul nu indică gradele exacte, experții recomandă o temperatură cuprinsă între 3 °C și 5 °C.

Acest interval permite:

  • încetinirea proliferării bacteriilor;
  • conservarea mai îndelungată a alimentelor proaspete;
    evitarea risipei;
  • menținerea unui echilibru bun între eficiența energetică și performanță.

O temperatură prea ridicată poate favoriza stricarea alimentelor. O temperatură excesiv de scăzută riscă să înghețe anumite produse, alternându-le consistența și gustul.

Nu este mereu necesar să setezi frigiderul la puterea maximă. Există, totuși, câteva situații în care poate fi util să crești temporar nivelul:

  • pe timpul verii:  temperaturile ridicate obligă frigiderul să funcționeze mai intens pentru a menține frigul în interior. În perioadele deosebit de calde, poate fi indicat să treci de la un nivel mediu la unul mai ridicat;
  • după o cumpărătură mare: când introduci multe alimente la temperatura camerei, temperatura interioară tinde să crească. În aceste cazuri, o setare mai ridicată ajută la readucerea rapidă a temperaturii optime;
  • dacă frigiderul este deschis des: în familiile numeroase sau la petreceri, deschiderea frecventă a ușii favorizează pătrunderea aerului cald. Un nivel de răcire mai intens poate compensa această situație.

Citește și: Ce alimente să nu depozitezi niciodată în frigider. Frigul le alterează gustul și textura. Unele devin nocive

Loading

Citește tot

ACTUAL

Prima reacție a lui Fulgy după ce a fost externat de la Obregia: „Mă adresez exact ca un lord!”

Publicat

la

Autor

După ce a fost internat la Spitalul Obregia pentru că a amenințat că aruncă blocul în aer și se aruncă de la etaj, Fulgy, fiul Clejanilor, a fost externat și a reapărut în atenția publică. Acum, după perioada de supraveghere medicală, el a ieșit din spital și a fost surprins din nou în spațiul online acolo unde și-a anunțat fanii că este bine.

Mesajul transmis de fiul Clejanilor

După două luni petrecute la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia, Fulgy a fost externat. Primul lucru pe care fiul Clejanilor l-a făcut după ce a avut din nou acces la telefon, a fost să intre live pe TikTok .

Postarea a fost imediat remarcată de fanii săi. Dacă unii i-au urat bun venit, alții au făcut haz de necaz, și i-au spus că a părăsit spitalul pentru a-i lăsa locul rapperul Cheloo.

Dan Constantin Manole, cunoscut sub numele de Fulgy a fost izolat de urgență de medicii psihiatri în luna aprilie, după ce a amenințat într-un live pe rețelele sociale că a deschis gazele în apartament și intenționează să arunce blocul în aer.

Pe durata internării, Fulgy ar fi avut mai multe solicitări speciale adresate personalului medical, iar potrivit informațiilor apărute, medicii și angajații unității s-ar fi confruntat în repetate rânduri cu reacții dificile și situații tensionate.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ilie Bolojan, la recepția de Ziua SUA: „Militarii americani reprezintă coloana vertebrală a NATO în regiune”

Publicat

la

Autor

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut un discurs ferm și plin de recunoștință în cadrul festivităților dedicate Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii. Șeful interimar al Executivului a subliniat rolul istoric global al SUA, importanța strategică a parteneriatului bilateral și a transmis mulțumiri armatei, comunității de afaceri și diplomaților americani pentru sprijinul constant acordat României.

În deschiderea alocuțiunii sale, Ilie Bolojan a salutat prezența numeroasă de la eveniment și a adus un omagiu istoriei Statelor Unite, evidențiind influența masivă pe care această națiune o exercită la nivel mondial, de un sfert de secol.

„Această mare națiune, cu o istorie de 250 de ani, are o influență covârșitoare asupra lumii prin puterea sa economică, prin capacitatea de a inova și prin forța armatelor sale. Să ne gândim doar la salvarea Europei sau la căderea comunismului. Se cuvine, așadar, să mulțumim Statelor Unite pentru acești 250 de ani și pentru impactul global masiv pe care l-au avut, inclusiv asupra României”, a declarat premierul interimar.

Bolojan a punctat că, dincolo de argumentele economice sau militare, fundamentul acestei relații strânse este reprezentat de valorile comune: libertățile individuale, democrația și egalitatea de șanse, principii care continuă să motiveze profund societatea românească.

Securitatea națională: Mulțumiri trupelor SUA și investitorilor străini

Un punct central al discursului a fost dedicat dimensiunii de securitate, în contextul geopolitic tensionat din regiune. Premierul interimar a ținut să mulțumească în mod expres militarilor americani dislocați pe teritoriul țării noastre.

Parteneriatul economic și podurile culturale dintre națiuni

Pe plan economic, șeful Cabinetului a adresat mulțumiri companiilor americane care au ales să investească în România, generând locuri de muncă, oportunități de dezvoltare și un transfer tehnologic esențial. Totodată, acesta a apreciat eforturile acestor firme și ale Camerei de Comerț Româno-Americane (AmCham) de a promova imaginea României peste Ocean.

Ilie Bolojan nu a omis nici dimensiunea umană a parteneriatului, mulțumind comunităților de români din SUA, studenților, precum și comunității americane care trăiește în România, numindu-i „o punte vie și o bază solidă de dezvoltare a relațiilor bilaterale”.

Schimbări la nivelul misiunii diplomatice a SUA la București

Finalul discursului a fost dedicat corpului diplomatic. Premierul interimar l-a felicitat pe noul ambasador al SUA la București, remarcând debutul său dinamic.

„Îl felicit pe domnul ambasador pentru că, în cele puțin peste 100 de zile de la preluarea mandatului, a început în forță. Sunt convins că va contribui semnificativ în anii următori la întărirea parteneriatului dintre România și Statele Unite, la dezvoltarea relațiilor de afaceri și la promovarea investițiilor în domenii strategice precum energia și infrastructura”, a subliniat Bolojan, urându-i succes în misiune.

În același timp, premierul interimar a adus un omagiu special atașatului comercial și fostului însărcinat cu afaceri, domnul Dickerson, care își încheie oficial misiunea după aproape patru ani petrecuți în țara noastră, exprimându-și convingerea că acesta va rămâne un prieten pe termen lung al României.

„La mulți ani, Statelor Unite! La mulți ani, România! La mulți ani prieteniei dintre țările noastre!”, a încheiat Ilie Bolojan.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, pe aceeași scenă în plină criză politică: „Vă asigur că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru propria apărare”

Publicat

la

Autor

Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan au participat la recepția organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenței, într-un moment marcat de provocări politice și economice pe plan intern.

Nicușor Dan: „Statele Unite au un rol central în asigurarea libertății și securității”

„Acum Statele Unite dețin un rol central într-un sistem de alianțe și parteneriate care ne asigură libertatea, securitatea și prosperitatea. Acest sistem occidental, în sens politic nu geografic, are o valoare specială pentru România, ca stat care, încă de la Unirea Principatelor, și-a asumat voluntar și conștient rolul de exponent al unei civilizații clădite pe ideile și principiile care i-au animat și pe părinții fondatori ai Statelor Unite.

Este un rol care a necesitat și necesită multe eforturi, generație după generație, într-un context regional adesea descurajant. Astăzi, rezultatele perseverenței românilor privind apartenența la comunitatea occidentală de valori sunt mai importante ca oricând.

Sunt și motivul pentru care am onoarea să salut independența Statelor Unite, ca președinte al unei țări care, în 2027, va celebra 30 de ani de când este partener strategic al Statelor Unite, 20 de ani de când aparține Uniunii Europene și 23 de ani de când este membră NATO.

Pe acești trei piloni se fundamentează identitatea occidentală a României de azi, un partener dedicat, onest și responsabil, care contribuie la asigurarea securității și prosperității noastre comune.

Nu trebuie să uităm că, în vecinătatea noastră, agresiunea Rusiei contra Ucrainei continuă, iar România și cetățenii ei sunt afectați direct de consecințele escaladării nesăbuite în care s-a angajat Kremlinul. Flancul estic al NATO și regiunea Mării Negre se află în prima linie a amenințărilor Rusiei.

Doresc să exprim și cu această ocazie profunda recunoștință a României și a cetățenilor săi pentru eforturile Statelor Unite și ale aliaților noștri pentru a consolida măsurile de apărare și descurajare în țara noastră.

Dar, în timp ce suntem recunoscători tuturor aliaților noștri, vă asigur că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru propria apărare și contribuie la securitatea partenerilor săi. Peste câteva zile, la summitul NATO de la Ankara, voi prezenta președintelui Trump și aliaților noștri eforturile pe care România le face pentru creșterea capabilităților forțelor sale armate.

Astfel, participăm cu determinare la efortul comun european de consolidare a securității euroatlantice. Domnule ambasador, în plan bilateral, lucrăm intens pentru un obiectiv comun, acela de a ridica parteneriatul strategic între România și Statele Unite la un nivel superior de ambiție și de a fructifica pe deplin întregul potențial de care dispunem în calitate de cel mai apropiat și delicat aliat al Statelor Unite în această regiune.

Sunt încrezător că vom înregistra progrese semnificative prin valorificarea oportunităților strategice în beneficiul cetățenilor noștri în domenii precum apărarea, comerțul, securitatea energetică, tehnologiile avansate, securitatea cibernetică, conectivitatea strategică și dezvoltarea de lanțuri de aprovizionare sigure.

Aderarea țării noastre la OCDE este o prioritate strategică, nu doar prin prisma intereselor economice naționale, ci și prin cea a apartenenței la un set de valori comune, iar sprijinul Statelor Unite este esențial în acest demers.

Pentru că am amintit de valori pe care le împărtășim, revin la ideea cu care am început, forța durabilă a idealurilor proclamate prin Declarația de Independență. Această forță trebuie să continue și să ne inspire și azi, când suntem confruntați cu provocări complexe și crize suprapuse la nivel global. Arma noastră comună cea mai eficientă este unitatea, iar forța unității vine tocmai din valorile noastre comune. De aceea, România va rămâne de neclintit alături de Statele Unite în apărarea libertății și democrației. La mulți ani, Statelor Unite ale Americii! La mulți ani, prieteniei româno-americane! Happy Independence Day!”, a declarat Nicușor Dan, președintele României.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend