Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Dus de ambulanţă la Spital şi fuge cu taxi-ul

Publicat

in

Un tânăr câmpulungean bolnav de ciroză hepatică dă bătăi de cap medicilor care fac gărzi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal Câmpulung. Claudiu Minea, de 33 ani, a crescut la casa de copii fiind părăsit de părinţi. Fără rude sau prieteni, tânărul locuieşte într-o garsonieră socială din Blocul 17 – C. Bolnav fiind ajunge la Spital cu ambulanţa, destul de des, iar la puţin timp după ce i se face internarea cheamă un taxi şi dispare.
Mai mult, într-una din zilele sărbătorilor Pascale, lui Claudiu i-a fost furat telefonul după ce a stat la băutură cu mai mulţi vecini. Anunţând Poliţia a reuşit să reintre în posesia telefonului mobil.
„Mi l-au luat şi mi l-a găsit poliţiştii la unul dintre ei. Mi l-au adus, dar cu memoria ştearsă. Cred că se pregăteau să îl vândă, dar i-a prins poliţiştii la timp.”, ne-a precizat Caudiu.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident

Publicat

in

De

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp comuna Căldăraru. În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism, pe DN 65 A, dinspre Pitești, în localitatea Căldăraru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp de electricitate și un copac și s-a răsturnat pe plafon.

În urma impactului, conducătorul auto și un pasager, de 15 ani, au rămas încarcerați, iar în urma extragerii de către echipajele specializate, au fost declarați decedați.

Alți doi tineri, de 14, respectiv 17 ani, pasageri în autoturism, au fost răniți, însă, după evaluarea efectuată de echipajele medicale, au refuzat transportul la spital.

În cauză, va fi întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

A fost vorba de un autoturism care a lovit un stâlp și a fost găsit, de către forțele de intervenție, răsturnat în afara părții carosabile.

Toate cele patru persoane sunt de sex masculin, două se afla acum în grija echipajelor medicale, iar pentru celelalte două, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

La acest incident au fost alocate două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, alături de două echipaje ale SAJ cu două ambulanțe.

Citeste mai mult

ACTUAL

Mânz în pericol, salvat de Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș

Publicat

in

De

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, în urma unui apel 112, de către polițiștii Postului de Poliție Băiculești, cu privire la faptul că, pe raza localității Băiculești se află, abandonat, un exemplar cabalin, de vârstă foarte mică.

Întrucât mânzul se afla în stare de pericol, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor l-au transportat la o asociație privată de protecție a animalelor, de pe raza localității Brăduleț, pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată.

În baza art.24, ind.1 din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, a fost emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost.

Verificările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care animalul a ajuns în această situație și luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de animale să se preocupe de bunăstarea acestora, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea lor.

Fapte precum lăsarea în libertate fără supraveghere sau abandonarea sunt sancționate de normele legale în vigoare.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend