Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ducii de Sussex au militat în Central Park pentru acces la vaccinuri ca ‘drept uman de bază’

Publicat

in

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan Markle au urcat, sâmbătă, pe scena din Central Park, în cadrul Global Citizen Live, şi au cerut ca accesul la vaccinuri să fie considerat „un drept uman de bază”. O serie de concerte la nivel mondial au fost organizate pentru a conştientiza ameninţările asupra planetei, sub egida ONG-ului Global Citizen.

„Soţia mea şi cu mine credem că modul în care v-aţi născut nu ar trebui să dicteze capacitatea de a supravieţui”, a declarat ducele de Sussex, în aplauzele a mii de persoane.

Cei doi au urcat pe scenă după Alessia Cara şi veterana muzicii pop Cyndi Lauper, care a dedicat femeilor afgane melodia sa „Girls Just Want to Have Fun”.

Administratorul Agenţiei American de Ajutor Internaţional (USAID), Samantha Power, a anunţat, într-un mesaj înregistrat, că Statele Unite „vor contribui cu peste 295 de milioane de dolari” în lupta contra foametei în lume, a violenţei sexiste şi va „răspunde nevoilor imanitare urgente” legate de pandemie.

După ce s-a încheiat concertul de la New York a început cel de la Los Angeles, cu grupul 5 Seconds of Summer în deschidere la Greek Theatre, care i-a primit şi pe Adam Lambert, Stevie Wonder, Demi Lovato, ONEREPUBLIC.

Din ţara sa, Brazilia, DJ Alok a lansat mesaje pe reţelele Global Citizen, atertând cu privire la situaţia din Amazonia.

Elton John a cântat în faţa a 20.000 de persoane la Paris. El a cântat: „Tiny Dancer”, „This Is Your Song”, „Rocket Man”, precum şi „After All”, în duet cu Charlie Puth, single de pe viitorul său album).

Aceste concerte live emblematice (şi spectacole de vedete preînregistrate precum BTS din Seul) organizate de ONG-ul Global Citizen îşi propun să mobilizeze un public numeros pentru planetă, în jurul unor teme precum „schimbările climatice”, „echitatea în privinţa vaccinurilor şi combaterea foametei”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Rareș Bogdan prezice o luptă în trei pentru Primăria Capitalei: ‘Piedone s-a născut speranță și a murit talent’

Publicat

in

De

Rareș Bogdan a declarat, duminică, la Realitatea PLUS, că Nicușor Dan scade în sondaje, și astfel, alături de Gabriela Firea și Sebastian Burduja, duce o luptă acerbă pentru scaunul de la Primăria Capitalei. Mai mullt, Rareș Bogdan nu îl ia în considerare pe Cristian Popescu Piedone, despre care spune că „s-a născut speranță și a murit talent”.

“Dintr-o dată, vedeți că Nicușor Dan nu mai are cifrele de 38-41 (de procente – n.r.). Nicușor Dan se duce spre 30. Vă pot spune – și vă rog să păstrați înregistrarea și s-o difuzați în noaptea de 9 spre 10 iunie – alegerile se vor câștiga în București cu scorul de 27-28%, pentru că cei 3 candidați principali ai celor 3 formațiuni politice importante vor fi umăr la umăr și va conta foarte mult mobilizarea. Aici mă refer la candidatul nostru, Sebastian Burduja, la Nicușor Dan și la dna Firea. Cristian Popescu Piedone n-a dansat decât o vară. El s-a născut speranță și a murit talent. Practic, va fi undeva între 10-15%, pentru că nu are bazin electoral și nu are nici activ de partid care să îl sprijine. Dna Firea probabil va fi undeva între 24 și 28%. Sebastian va fi între 24 și 28%, iar Nicușor Dan – din momentul acesta doar va coborî – și va conta foarte mult prestația fiecăruia.

Într-adevăr, Sebastian Burduja are o problemă legată de notorietate, dar președintele Ciucă și cu mine avem suficientă notorietate și vom apărea amândoi atât în pliante, cât și – cât se mai poate până la sfârșitul perioadei – pe panouri publicitare, pe autobuze, pe absolut tot ce se poate, pe afișe pentru a-i da încredere și pentru a-l asocia electoratul nostru cu PNL”, a declarat, duminică, Rareș Bogdan, pentru Realitatea PLUS.

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone – 20%, conform unui sondaj Avangarde, care indică şi că 42% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de modul în care arată lucrurile în oraş.

Citeste mai mult

NATIONAL

Aryna Sabalenka, calificare chinuită în optimi la Madrid – Set pierdut cu locul 183 WTA

Publicat

in

De

Aryna Sabalenka a obținut calificarea în optimile turneului WTA de la Madrid, după ce a învins-o în trei seturi pe Robin Montgomery, scor 6-1, (5)6-7, 6-4.

Aryna SabalenkaFoto: Sarah Stier / Getty images / Profimedia

Aryna Sabalenka, victorie cu Robin Montgomery în turul trei la WTA Madrid

Aryna Sabalenka (2 WTA) și-a asigurat prezența în optimile turneului WTA de la Madrid.

Favorita numărul doi a avut parte de un meci dificil împotriva Robinei Montgomery, locul 183 WTA, pe care a învins-o în trei seturi, după două ore și 32 de minute.

Deși a câștigat primul act cu scorul de 6-1, Sabalenka a avut probleme în setul secund pe care l-a pierdut la tiebreak. S-a ajuns la decisiv, acolo unde jucătoarea din SUA s-a ținut tare, revenind de la 2-0 și păstrând echilibrul pânâ la 4-4.

În cele din urmă, experiența Arynei Sabalenka și-a spus cuvântul, iar aceasta va juca optimi la Madrid, împotriva lui Danielle Collins (15 WTA), cea care a învins-o în turul trei pe Jaqueline Cristian (73 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.

Rezultatele zilei de duminică la WTA Madrid

Ashlyn Krueger – Sara Bejlek 3-6, 1-6

Mayar Sherif – Elena Rybakina (4) 1-6, 4-6

Yulia Putintseva – Caroline Dolehide 6-2, 6-2

Anastasia Pavlyuchenkova (20) – Daria Kasatkina (10) (5)6-7, 5-7

Marketa Vondrousova (7) – Mirra Andreeva 5-7, 1-6

Caroline Garcia (21) – Jasmine Paolini (12) 3-6, 2-6

Danielle Collins (13) – Jaqueline Cristian 3-6, 6-4, 6-1

Robin Montgomery – Aryna Sabalenka (2) 1-6, 7-6(5), 4-6

WTA Madrid, tabloul optimilor

Iga Swiatek (1) – Sara Sorribes Tormo

Beatriz Haddad Maia (11) – Maria Sakkari (5)

Coco Gauff (3) – Madison Keys (18)

Jelena Ostapenko (9) – Ons Jabeur (8)

Yulia Putintseva – Daria Kasatkina (10)

Sara Bejlek – Elena Rybakina (4)

Mirra Andreeva – Jasmine Paolini (12)

Danielle Collins (13) – Aryna Sabalenka (2)

Mutua Madrid Open este un turneu din categoria WTA 1000 ce se desfășoară în perioada 22 aprilie – 5 mai. Se joacă pe zgură, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Turneul este dotat cu premii totale în valoare de €7,877,020.

>> Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend