Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Fetești

Publicat

in

​În cursrul nopții trecute două trenuri de marfă s-au ciocnit în triajul stației Fetești, după ce un tren a intrat în spatele celuilalt, informează poliția din județul Ialomița. Circulația feroviară a fost grav afectată și trenurile au fost deviate prin Țăndărei. Este al treilea incident care se întâmplă în zona Fetești în nici zece zile, după două deraieri ale unor trenuri de marfă.

Iată ce spune Poliția Ialomița

În cursul nopții trecute polițiștii Postului Poliție Transporturi Feroviare Fetești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul ca două trenuri de marfă s-au ciocnit (un tren a intrat În spatele celuilalt) în triajul stației CF Fetești.

Firul 1 și 2 de circulație au suferit avarii la terasamente de cale ferată și linia de electrificare.
În urma evenimentului mai multe vagoane de marfă au fost distruse.
Traficul feroviar a fost deviat pe ruta Fetești- Țăndărei – Slobozia Veche – Ciulnița.
În cauză se efectueaza cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,accident de cale ferata,, faptă prevazută și pedepsita de art.333 CP.

Ce spune CFR Călători despre trenurile afectate

Pentru deblocarea circulației, încă de la ora producerii accidentului de la Fetești, CFR Călători a pus la dispozitia CFR SA care gestionează coordonarea ciculației, locomotive diesel.
Trenurile afectate în data de 29 iulie 2021 până la ora 07.30, ca urmare a evenimentului din stația CF Fetești:
• RE 8005 București Nord – Mangalia se anulează pe distanța Ciulnița – Mangalia și va circula pe ruta deviata ca tren RE 12898-1 în relația Ciulnița – Slobozia Veche – Țăndărei – Fetești – Constanța – Mangalia, în condițiile de circulație ale trenului impuse de CFR SA pe distanța Ciulnița – Fetesti apoi pe distanța Fetești – Mangalia în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului RE 8005.
• IR 1586/-1 Constanța – Brașov se anulează pe distanța Fetești – Brașov și va circula pe ruta deviată ca tren IR 12896-1 în relația Fetești – Țăndărei – Slobozia Veche – Ciulnița – București Nord – Brașov, în condițiile de circulație ale trenului impuse de CFR SA pe distanța Fetești – Ciulnița apoi pe distanța Ciulnița – Brașov în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului IR 1586/-
• R 8021 București Nord – Constanța se anulează în data de 29.07.2021.
• R 8024 Constanța – București Nord se anulează în data de 29.07.2021.
• R 8012 Fetești – București Obord se anulează în data de 29.07.2021.
• R 8023 București Obord – Fetești se anulează în data de 29.07.2021
• R 8443 Ciulnița –Călărași Sud si retur se anulează în data de 29.07.2021
• R 8592 Ciulnița –Călărași Sud si retur se anulează în data de 29.07.2021
• R 8591 Ciulnița –Călărași Sud si retur se anulează în data de 29.07.2021
• R 8581 Slobozia Veche – Ciulnița și retur se anulează în data de 29.07.2021
• R 8580 Slobozia Veche – Ciulnița și retur se anulează în data de 29.07.2021
• R 8014 Fetești – București Obor se anulează în data de 29.07.2021
• R 8002 Constanța – București Obor se anulează în data de 29.07.2021

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Olaf Scholz s-a enervat din cauza presiunilor Rusiei: S-a dus în Suedia să vadă cum se fac recrutările în Armată

Publicat

in

Germania trebuie să găsească modalităţi de a-i convinge pe oameni să se înscrie pentru o carieră militară, a declarat marţi cancelarul Olaf Scholz, în timp ce ţara sa, în faţa tensiunilor cu Rusia, analizează recrutarea ca o posibilă modalitate de a-şi spori apărarea, relatează Reuters.

“În cele din urmă, este vorba despre cum putem convinge suficiente femei şi bărbaţi să lucreze în Bundeswehr şi să îşi găsească un loc de muncă acolo”, a declarat Scholz în timpul unei vizite în Suedia, ţară care a reintrodus conscripţia în 2017, după anexarea Crimeei de către Rusia.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, membru al partidului social-democrat al lui Scholz, a însărcinat ministerul său cu explorarea unor potenţiale modele pentru conscripţia militară.

În Suedia, între 5.000 şi 6.000 de tineri, bărbaţi şi femei, sunt selectaţi pentru recrutare în fiecare an, dar guvernul doreşte să crească acest număr la 10.000, ceea ce ar însemna că aproximativ unu din 10 tineri va trebui să facă pregătirea de bază.

Războiul din Ucraina a provocat dezbateri în Germania cu privire la reintroducerea sistemului, în condiţiile în care forţele armate ale Bundeswehr-ului se confruntă cu scăderea numărului de trupe într-un moment în care Berlinul a promis o creştere fără precedent a apărării naţionale.

Germania nu a mai avut recrutare din 2011

Creştin-democraţii (CDU), principalul partid de opoziţie din Germania, s-au angajat să reintroducă serviciul militar obligatoriu, dacă va câştiga alegerile naţionale de anul viitor. Pistorius, al cărui minister nu a prezentat încă documentul cu modelele propuse, a descris anterior sistemul suedez ca fiind un model de urmat. Suedia pregăteşte recruţi, dar foloseşte doar atâţia voluntari câţi are nevoie armata profesionistă. “Nicio ţară nu are un model perfect şi toată lumea respectă diferite ţări care folosesc modele diferite, dintr-o serie de considerente istorice”, a declarat premierul suedez Ulf Kristersson după discuţiile cu Scholz. “Cred că, pentru noi, acest model funcţionează bine”, a comentat el.

Citeste mai mult

NATIONAL

Video – Ce noutăți aduce iOS 17.5? Schimbări importante pentru utilizatori din UE

Publicat

in

Apple a lansat recent noua versiune a sistemului de operare iOS. Versiunea 17.5 introduce schimbări importante, în special pentru utilizatorii din Europa.

Noul iOS 17.5 oferă suport pentru distribuția de aplicații pe web în Uniunea Europeană, permițând dezvoltatorilor să-și ofere aplicațiile pentru descărcare direct pe site-urile lor web. Utilizatorii de ‌iPhone‌ pot descărca aplicații iOS de pe site-uri web acceptate fără a utiliza App Store, relatează MacRumors.

La fel ca în cazul versiunii iOS 17.4, actualizare care a adăugat magazinele alternative de aplicații, această funcționalitate este limitată la dispozitivele ‌iPhone‌ și poate fi utilizată numai în Uniunea Europeană. Dezvoltatorii trebuie să fie membri ai programului pentru dezvoltatori Apple timp de doi ani sau mai mult și trebuie să aibă mai mult de un milion de instalări pe iOS în anul anterior pentru a oferi o aplicație pentru descărcare.

Alte schimbări introduse de Apple odată cu noul iOS 17.5

Toate aplicațiile descărcate de pe site-uri web pe iPhone-uri trebuie să se supună procesului de notarizare al Apple și, deși nu există niciun comision de plătit către Apple, compania percepe o taxă de tehnologie de bază de 0,50 euro. Disponibilă deocamdată doar pe iPhone, Apple va aduce această și pe tabletele iPad mai târziu în acest an.

De asemenea, iOS 17.5 adaugă suport pentru instrumente de urmărire third-party, o funcție la care Apple a lucrat încă de anul trecut. Apple și Google au dezvoltat o soluție multiplatformă pentru alertele de urmărire nedorite, iar iOS 17.5 va anunța utilizatorii ‌atunci când un instrument de urmărire third-party este în apropiere. „Puteți dezactiva acest articol și să-l opriți din a partaja locația cu proprietarul. Pentru a face acest lucru, urmați instrucțiunile furnizate pe un site de către producătorul acestui articol”, se arată în update.

Apple spune că funcția Cross-Platform Tracking Detection a fost concepută pentru a furniza notificări utilizatorilor dacă un tracker Bluetooth compatibil pe care nu îl dețin se deplasează cu ei, indiferent de sistemul de operare cu care este asociat dispozitivul. Pe lângă acestea, iOS 17.5 aduce și funcția Repair State ce permite utilizatorilor să trimită telefoanele în service fără să fie nevoiți să dezactiveze Find My și Activation Lock.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend