Stai conectat...

ACTUAL

Dominic Fritz: În prezența lui Simonis n-am băut niciodată altceva decât apă plată

Publicat

la

Dominic Fritz a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îl critic pe Alfred Simonis, cel acre l-a criticat pentru că „papucii mei nu sunt suficient de scumpi”

„Legea ANI împotriva votului timișorenilor a fost “care pe care” și “așa e când pornești război cu toată lumea”. Asta zice Alfred Simonis într-un nou auto-denunț, după ce a devenit celebru pentru aroganța cu care m-a criticat pentru că papucii mei nu sunt suficient de scumpi.

Mai clar nu putea exprima miza amendamentului anti-Fritz: să execute un adversar incomod pe baza rezultatului, citez, “alegerilor parlamentare din 2024”. Adică degeaba au votat timișorenii la alegerile locale dacă există o majoritate PSD-AUR în parlament care vrea altceva. Un așa dispreț pentru Timișoara și toate valorile sale venind din partea președintelui CJ Timiș e de neiertat. De apreciat că măcar e pe față dorul de putere și asuprire. PSD, succesorul partidului comunist, n-a putut accepta niciodată spiritul liber al timișorenilor. Puterea, la ei, are rost doar dacă e absolută, fără limită.

În această cheie trebuie citite și celelalte declarații mincinoase ale lui Simonis: se preface că nu înțelege de ce îl critic pe el. Că doar noi doi cică “am avut o relație extrem de apropiată, cumva forțată” de el, Simonis.

Citiți citatul asta încă o dată…

„În prezența lui Simonis n-am băut niciodată altceva decât apă plată”

Trecem peste faptul că o relație poate fi ori apropiată, ori forțată, dar nu amândouă. Trecem peste faptul că exemplele date de el pentru presupusa apropiere sunt manipulative – da, ”ne cunoaștem soțiile”, în sensul în care ne salutăm la evenimente publice, dar nu am avut nicio întâlnire cu notă personală, n-am luat nici măcar o dată masă împreună, cu sau fără soții. În prezența lui Simonis n-am băut niciodată altceva decât apă plată.

Altceva e revelator aici: în lumea în care trăiește PSD, influența politică și relațiile personale și financiare se suprapun constant. De la două botezuri, domnul Simonis a declarat “daruri” în valoare de 128.800 euro. (Oare de la relații apropiate sau forțate?). Prietenia, în lumea aceea, e adeseori combustibilul pentru favoruri politice. Amicițiile soțiilor, în lumea aceea, întăresc alianțe ca în familii regale (sau clanuri mafiote), iar colaborările politice se extind și în zona de business, cum o lume întreagă a văzut când Ciolacu, Grindeanu și Simonis au zburat cu avionul de lux al țeparilor de la Nordis.

Nu e lumea mea. Face parte din responsabilitatea de reprezentant al orașului să am relații instituționale corecte și respectuoase cu toată lumea, indiferent de culoare politică. Politețea mea este înțeleasă de unii ca o slăbiciune. Alții au încălcat Constituția ca să scape de mine tocmai pentru că n-au obținut de la mine supunere, ci doar corectitudine.

Așa suntem noi, la Timișoara. Și de aceea nu vom abandona lupta. Și nici nu votăm PSD.”, este mesajul postat de șeful USR.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Un șofer beat a intrat cu un Ferrari în patru mașini parcate în Sibiu. A avariat și o țeavă de gaz

Publicat

la

Autor

Un șofer beat a intrat cu un Ferrari în patru mașini parcate în Sibiu. Polițiștii de la Biroul Rutier Sibiu au intervenit la accident sâmbătă dimineața, în jurul orei 04:00. Din primele verificări făcute la fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 50 de ani, domiciliat în Sibiu, conducea un autoturism pe strada Octavian Goga când a pierdut controlul volanului, conform turnulsfatului.ro.

„Din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu 4 autoturisme parcate pe strada Octavian Goga”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Citește și: Un bărbat de 35 de ani a sfârșit în același mod în care a murit nepotul său. Ambii au căzut de la același etaj

În urma impactului, șoferul autoturismului Ferrari a suferit a suferit un traumatism facial și a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sibiu.

Conform imaginilor transmise redacției Turnul Sfatului de un martor care a surprins locul accidentului, șoferul unui Ferrari a lovit un Jeep Wrangler Rubicon galben parcat, un Opel Corsa, un Range Rover.

Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai multe imagini pe turnulsfatului.ro.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Rezultate LOTO 13 septembrie 2026. Trageri speciale la Loto 6/49, Joker şi 5/40. Premii suplimentate!

Publicat

la

Autor

Rezultate LOTO 13 septembrie 2026. Loteria Română anunță Tragerile Speciale Loto Aniversare, duminică, 13 septembrie. Astfel, vor fi trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker si Loto 5/40.

Loteria Română sărbătoreşte 120 ani de activitate, fiind astfel una dintre cele mai longevive companii româneşti, cu o importantă tradiţie în susţinerea proiectelor de interes public naţional.

Cu această ocazie, Loteria Română organizează duminică, 13 septembrie, Tragerile Speciale Loto Aniversare.

Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc două trageri: o tragere principală şi o tragere suplimentară.

 

Rezultate loto din 13 septembrie 2026, live pe România TV

Joker: /

Joker suplimentar:

Noroc Plus:

Loto 5 din 40:

Loto 5 din 40 suplimentar

Super Noroc:

Noroc:

Loto 6 din 49:

Loto 6 din 49 suplimentar

Pentru cea de-a doua tragere, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează:

  • – Loto 6/49 – 200.000 de lei
    – Joker – 100.000 de lei
    – Loto 5/40 – 50.000 de lei

Preţurile variantelor simple de joc sunt:

  • – pentru Loto 6/49: 16 lei
    – pentru Joker: 14 lei
    – pentru Loto 5/40: 10 lei
    – pentru Noroc: 4 lei
    – pentru Noroc Plus: 3 lei
    – pentru Super Noroc: 2 lei

Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”, începând cu ora 18:30

Duminică, 13 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 10 septembrie, Loteria Română a acordat peste 20.400 de câştiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,86 milioane de lei (peste 1,11 milion de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 4,77 milioane de lei (peste 908.800 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,34 milioane de lei (peste 1,20 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 766.500 de lei (peste 145.900 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report în valoare de peste 839.500 de lei (peste 159.700 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,18 milioane de lei (peste 225.900 de euro). La Super Noroc este în joc un report la categoria I în valoare de peste 416.300 de lei (peste 79.200 de euro).

REZULTATE LOTO 10 SEPTEMBRIE 2026. Joi, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de duminica, 6 septembrie, Loteria Romana a acordat  peste 27.700 de castiguri in valoare totala de peste 2,2 milioane de lei.

Rezultate loto din 3 septembrie 2026

Joker: 5/38, 18, 25, 15, 21

Noroc Plus: 5 6 0 2 1 4

Loto 5 din 40: 18, 31, 7, 16, 38, 13

Super Noroc: 4 3 1 3 6 4

Noroc: 0 8 0 7 9 0 6

Loto 6 din 49: 34, 14, 15, 6, 9, 33

TRAGERILE LOTO AU FOST DIFUZATE, IN DIRECT, PE ROMANIA TV, IN CADRUL EMISIUNII “ROMANII AU NOROC”, INCEPAND CU ORA 18:30.

La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 5,28 milioane de lei (peste 1 milion de euro). La Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 4,65 milioane de lei (peste 886.100 de euro).

Rezultate Loto 6 septembrie 2026. Prima duminică de toamnă aduce mult noroc la bani. UPDATE: Un român a câştigat 74.000 de lei al Joker

La Joker, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 6 milioane de lei (peste 1,15 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 708.300 de lei (peste 134.800 de euro). La Noroc Plus este in joc la categoria I un report in valoare de peste 816.600 de lei (peste 155.400 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 1 milion de lei (peste 207.300 de euro). La Super Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 417.500 de lei (peste 79.500 de euro).

NOROC PENTRU TOȚI ROMÂNII!

La tragerea JOKER s-a castigat premiul la categoria a III-a in valoare de 74.753,50 lei. Biletul norocos a fost jucat pe joaca.loto.ro.

Citeste si Șofer de TIR, lovitura vieții! A câștigat marele premiu la loto cu un bilet de nici un euro. „Am tras pe dreapta și am înlemnit”

Când s-a câştigat ultimul mare premiu la Loto 6/49

La tragerea Loto 6/49 din 13 august, s-a înregistrat cel mai mare câștig la categoria I din întreaga istorie a acestui joc, valoarea fiind de 52,83 milioane de lei, echivalentul a peste 10 milioane de euro.

Biletul norocos care a doborât toate recordurile a fost completat cu o singură variantă simplă la Loto 6/49. Prețul achitat de jucător pentru această bifa istorică a fost de 8,5 lei.

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 6 din 49

categoria 1 – toate cele 6 numere extrase
categoria 2 – 5 numere din cele 6 extrase
categoria 3 – 4 numere din cele 6 extrase
categoria 4 – 3 numere din cele 6 extrase

Citește și „Spaima Loteriei” dă lovitura în direct la Capatos! Cum a câștigat prezentatorul la loto cu numerele sugerate de Stelian Ogică

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Joker

categoria 1 – toate cele 5 numere din primul set și Joker-ul
categoria 2 – toate cele 5 numere din primul set
categoria 3 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 4 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set
categoria 5 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 6 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set
categoria 7 – oricare 2 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 8 – oricare număr din cele 5 ale primului set și Joker-ul.

Citește și Numerele cel mai des extrase la Loto 6/49. Statistici şi strategii pentru jucători

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 5 din 40

categoria 1 – 5 numere din primele 5 extrase
categoria 2 – 5 numere din toate cele 6 numere extrase
categoria 3 – 4 numere din toate cele 6 numere extrase

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Noroc

categoria 1 – toate cele 7 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – ultimele 6 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine
categoria 4 – ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria N + 3 – tot numărul + 3
categoria N – 3 – tot numărul – 3

Cum se câștigă la Noroc Plus

categoria 1 – toate cele 6 ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului (în ordine)

Cum se câștigă la Super Noroc

categoria 1 – toate cele 6 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre

Loading

Citește tot

ACTUAL

Marco Bezzecchi va pleca din pole-position la Marele Premiu al San Marino

Publicat

la

Autor

Marco Bezzecchi (Aprilia) a dominat calificările şi a stabilit recordul turului (1’29”982), sâmbătă dimineaţă, la Marele Premiu al San Marino.

Aflat deja pe pole-position în 2025, italianul va porni din fruntea grilei de start atât la sprintul de sâmbătă (ora 16:00), cât şi la cursa de duminică (ora 15:00).

„A fost o calificare reuşită”, a declarat pilotul la microfonul Canal+. „Sunt foarte fericit, dar va fi o cursă sprint şi un Grand Prix dificil.”

Nefiind în măsură să egaleze timpul rivalului său, Marc Marquez (Ducati, + 0”198) a obţinut al doilea timp şi revine pe prima linie la San Marino pentru prima dată din 2017.

Prima linie va fi completată de Fermin Aldeguer (Ducati, + 0’«368), locurile 4 şi 5 revenindu-le lui Fabio Di Giannantonio (VR46, + 0»’404) şi lui Jorge Martin (Aprilia, + 0”587).

Loading

Citește tot

ACTUAL

FOTO Începe să prindă contur Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești: „Cârtița” pentru realizarea tunelului intră pe linie dreaptă

Publicat

la

Autor

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova anunţă, sâmbătă, că peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe Secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu–Piteşti, iar la începutul lunii viitoare este programat să înceapă montajul componentelor utilajului.

”Lucrările pentru pregătirea montajului utilajului de forare a Tunelului Poiana, de pe Secţiunea 3 Cornetu–Tigveni a autostrăzii Sibiu–Piteşti, avansează conform planificării. Stadiul de construire a infrastructurii necesare şi platforma de lansare a TBM-ului („cârtiţa”) sunt finalizate în proporţie de peste 80%”, anunţă, sâmbătă, DRDP Craiova.

Potrivit sursei citate, la începutul lunii viitoare este programat să înceapă montajul componentelor utilajului, furnizate de producător, etapă importantă în pregătirea forării celui mai lung tunel de pe această secţiune.

Peste 80% din infrastructura pentru lansarea utilajului, finalizată

Tunelul Poiana – 1.780 de metri – va fi realizat cu ajutorul unui utilaj TBM, tehnologie modernă utilizată pentru excavarea mecanizată a tunelurilor, care permite desfăşurarea lucrărilor în condiţii controlate şi cu un ritm constant de înaintare.

Secţiunea 3 Cornetu–Tigveni este primul sector de autostradă de pe raza DRDP Craiova aflat în totalitate în administrarea direcţiei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Omagiu la înălțime pentru Mircea Lucescu. Avionul care poartă numele legendei din fotbal a intrat în flota Tarom și face prima cursă

Publicat

la

Autor

TAROM a anunțat că începând de astăzi, aeronava care poartă numele fostului selecționer al României, Mircea Lucescu, va începe să efectueze zboruri. Antrenorul a murit pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București.

Aeronava Boeing 737 MAX va efectua curse la Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj.

Anunțul TAROM

„Astăzi începe un nou capitol în istoria TAROM! Descoperă zborurile MAX cu Eroul mult așteptat: avionul „Mircea Lucescu”!

🎊 Pentru noi, Happy este energia de care ai nevoie să ajungi mai sus ca niciodată. E acea bucurie și acea forță de a-ți împlini cele mai importante planuri. Noua aeronavă Boeing 737 MAX va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj.

✈️ Pregătește-te să devii parte din aceste călătorii! Be MAX! Be Happy!”.

Boeing 738 Max 8, 189 de locuri

Aeronava Boeing 738 Max 8 are 189 de locuri.

”Sunt la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Otopeni, unde are loc prezentarea şi inaugurarea primei aeronave Boeing 738 Max 8 din flota Tarom, care a fost botezată cu numele legendarului «Mircea Lucescu”. Aeronava a fost preluată direct de la Boeing, din Seattle, Statele Unite ale Americii, de echipajele şi specialiştii tehnici TAROM şi adusă de aceştia acasă, în România, pe 8 septembrie”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.

Avionul de generaţie nouă are motoare CFM LEAP-1B, mai eficiente, consum redus de combustibil şi poate zbura cu o viteză maximă de 850km/h. Noul avion este cu 50% mai silenţios, are cu 20% mai puţine emisii de dioxid de carbon şi o autonomie de până la aproximativ 6.400 km.

Avionul a fost preluat direct de la Seattle şi adus la Bucureşti, într-un traseu în două etape.

Urmează aeronava ” Ivan Patzaichin”

A doua aeronavă Boeing 737 MAX care înnoieşte flota TAROM va purta numele lui Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni ai sportului românesc.

Odată cu alegerea numelui „Ivan Patzaichin”, TAROM continuă să lege procesul de modernizare a flotei de valori precum performanţa, disciplina, perseverenţa şi capacitatea de a depăşi obstacolele, susţin reprezentanţii companiei.

Iniţiativa TAROM de a purta la bord numele unor mari reprezentanţi ai sportului românesc a început în 2024, anul în care aeronava „Nadia Comăneci” a fost prima din flota companiei care a primit numele unui sportiv român. Protocolul de utilizare a numelui Nadiei Comăneci a fost semnat în aprilie 2024, iar aeronava Boeing 737-800 a transportat lotul olimpic al României la Jocurile Olimpice de la Paris.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?

Publicat

la

Autor

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au efectuat o descindere în forță la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, județul Argeș. Acțiunea s-a desfășurat miercuri seară, 9 septembrie 2026, imediat după finalizarea probelor concursului pentru ocuparea posturilor de infirmieri, anchetatorii ridicând saci de documente, liste cu candidați, procese-verbale și medii de stocare a datelor.

Potrivit informațiilor publicate de portalul Regatul Argeșului, ancheta procurorilor anticorupție vizează suspiciuni extrem de grave privind nelegalitatea organizării examenelor de recrutare (atât pentru infirmieri, cât și pentru asistenți medicali), trafic de influență, mită în bani și produse exotice, dar și o schemă ilegală de internări fictive decontate din fonduri publice.

Concursuri măsluite de comisie și subiecte dictate verbal

Jurnaliștii de la Regatul Argeșului dezvăluie că numele candidaților favorizați erau stabilite de luni de zile, comisiile de evaluare fiind formate din persoane cu funcții de conducere, printre care dr. Stănescu Cristiana-Felicia (Director Medical) și dr. Micu Mărioara, medic pensionat.

Includerea dr. Micu Mărioara reprezintă o încălcare flagrantă a HG nr. 1336/2022 (Regulamentul-cadru privind cariera personalului contractual din sectorul bugetar), normă ce impune ca membrii comisiilor să fie salariați cu contract individual de muncă ai instituției sau specialiști desemnați din alte instituții publice. Desemnarea unui colaborator extern/pensionar atrage nulitatea absolută a deciziilor comisiilor și a tuturor actelor emise.

Modul de operare utilizat a fost unul extrem de precaut: subiectele de examen nu au fost puse pe hârtie și nici transmise electronic, ci au fost dictate verbal candidatelor favorite de către dr. Stănescu Cristiana-Felicia și dr. Micu Mărioara, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor urme digitale sau scrise. Astfel, participante precum Giurca Raluca Andreea (deja admisă ca asistent medical), Ducu Loredana și Caval Corina au fost sprijinite direct să ocupe posturile.

Mita: Produse din Istanbul, bani, băutură și fructe exotice

Conform surselor citate de Regatul Argeșului, favorizarea candidatelor depășește sfera unor simple amabilități, la mijloc fiind vorba despre un circuit bine structurat de beneficii:

  • Trafic de mărfuri: Una dintre candidate, Caval Corina, desfășura activități de comerț paralel cu produse aduse din Istanbul (parfumuri, articole de îmbrăcăminte, cosmetice), pe care le oferea cadou conducerii spitalului.
  • Plocoane periodice: La acestea se adăugau atenții în bani (lei), băuturi alcoolice și produse alimentare/fructe exotice (smochine, prune) aduse la camera de recreere a spitalului pentru directoarea medicală și managera unității.

Faptele cad sub incidența infracțiunilor de Luare de mită (art. 289 Cod Penal), Dare de mită (art. 290 Cod Penal), Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art. 301 Cod Penal) și Fals în declarații (art. 326 Cod Penal) – având în vedere semnarea falsă a declarațiilor privind lipsa conflictului de interese.

Transferuri suspecte și funcții create „cu dedicație”

Manevrele din cadrul unității medicale nu privesc doar concursurile locale, ci și transferuri dubioase efectuate dinspre alte spitale din Argeș:

  1. Transformări de posturi: Un post destinat inițial domeniului DDD (Dezinsecție, Dezinfecție, Deratizare) a fost transformat peste noapte în funcția de Șef Serviciu Tehnic Administrativ pentru o angajată venită de la un alt spital, implicată anterior într-un caz cercetat de DNA la Pitești.
  2. Modificări nelegale: Un alt post adus prin transfer a fost modificat din post de electromecanic pentru a croi o funcție cu dedicație.

Internări fictive pentru decontări CAS, în timp ce spitalul se îngroapă în datorii

Regatul Argeșului atrage atenția asupra situației financiare dezastruoase a Spitalului Leordeni, care abia mai acoperă fondul de salarii și a tăiat drastic bugetul pentru hrana și medicamentele bolnavilor. Cu toate acestea, conducerea spitalului plătește un avocat extern din bani publici, ignorând consilierul juridic angajat în spital.

Mentinerea în activitate a dr. Micu Mărioara prin contracte de colaborare ar avea la bază o schemă ilegală de decontare:

  • Spitalizare pe bandă rulantă: Persoane din categorii sociale vulnerabile sau consumatori frecvenți de alcool, fără afecțiuni respiratorii reale, erau internate fictiv.
  • Diagnostice inventate: Acestora li se atribuiau diagnostice grave (cum ar fi „tuberculoză pulmonară”) doar pentru raportarea de cazuri către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) și atragerea de fonduri, fapte ce constituie Înșelăciune (art. 244 Cod Penal) și Fals intelectual (art. 321 Cod Penal).

Procurorii DNA continuă cercetările, fiind analizate toate înscrisurile și probele ridicate din spital pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și a prejudiciului cauzat.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend