În cofetăria profesională, o cremă nu se evaluează doar după gust, finețe sau aspectul obținut imediat după montaj. Pentru un tort destinat livrării, expunerii sau servirii la câteva ore după producție, criteriul esențial este comportamentul în timp: cât de bine își păstrează structura, cum reacționează la variațiile de temperatură și ce se întâmplă atunci când produsul este transportat.

Un tort poate avea muchii perfecte la ieșirea din frigider și totuși să prezinte probleme după câteva ore: straturile pot începe să alunece, umplutura poate migra spre exterior, crema de acoperire se poate înmuia, iar decorul poate pierde din stabilitate.

În practică, aceste probleme nu sunt provocate aproape niciodată de un singur ingredient. Ele apar din combinația dintre formulă, temperatură, grosimea stratului, umiditatea blatului, timpul de maturare la rece, construcția tortului și condițiile logistice.

Pentru profesioniști și semi-profesioniști, întrebarea relevantă nu este doar „ce cremă este mai bună?”, ci „ce cremă funcționează cel mai bine în configurația acestui produs și în condițiile în care va fi servit?”.

Stabilitatea trebuie evaluată în produsul finit, nu doar în bol

Consistența observată imediat după preparare oferă doar o indicație preliminară asupra comportamentului cremei.

În bol, crema nu este supusă greutății straturilor superioare, presiunii generate de blat, umidității provenite din inserții sau vibrațiilor din timpul transportului. De aceea, o cremă care pare suficient de fermă la montaj poate deveni instabilă după câteva ore.

Temperatura este unul dintre factorii principali.

O cremă pe bază de frișcă poate avea volum bun și o textură aerată la 4-6°C, dar își poate pierde rapid fermitatea dacă temperatura produsului începe să crească. Un ganache, în schimb, beneficiază de structura oferită de untul de cacao și devine mai ferm pe măsură ce se răcește.

Totuși, termenul „ganache” acoperă formule foarte diferite. Raportul dintre ciocolată și frișcă, tipul de ciocolată, procentul de cacao, prezența untului și temperatura de lucru modifică semnificativ textura finală.

Pentru producția profesională, acest tip de parametru ar trebui tratat ca parte din proces, nu ca simplă sugestie de rețetă. Temperatura cremei înainte de mixare, temperatura ingredientelor și timpul de răcire pot fi standardizate tocmai pentru a obține rezultate reproductibile.

Ce trebuie stabilit înainte de alegerea cremei

Alegerea formulei ar trebui făcută pornind de la arhitectura produsului și de la condițiile de lucru.

Înainte de montaj, este util să fie evaluate:

• înălțimea și diametrul tortului;
• numărul de straturi;
• greutatea estimată a produsului finit;
• grosimea stratului de cremă;
• gradul de însiropare al blaturilor;
• prezența fructelor, jeleurilor, compoturilor sau inserțiilor cu activitate mare de apă;
• tipul de finisaj exterior;
• durata de refrigerare înainte de livrare;
• durata transportului;
• temperatura estimată din timpul manipulării și servirii.

Aceste elemente influențează direct solicitarea mecanică asupra cremei.

De exemplu, o cremă aerată utilizată într-un tort de 12 cm înălțime se comportă diferit față de aceeași cremă montată într-un tort de 20 cm înălțime. Formula poate fi identică, însă presiunea verticală și deplasarea laterală sunt semnificativ mai mari în al doilea caz.

Același lucru este valabil pentru blaturi. Un blat dens și puțin însiropat solicită diferit crema comparativ cu un blat foarte umed, elastic sau intens însiropat.

Frișcă versus ganache: o decizie tehnică, nu doar de gust

În cofetăria profesională, comparația dintre crema de frișcă și ganache nu ar trebui formulată în termeni absoluți.

Cele două produse îndeplinesc funcții diferite.

Cremele pe bază de frișcă sunt apreciate pentru senzația mai ușoară la consum, aerarea ridicată și compatibilitatea cu fructele, cremele de vanilie, citricele sau blaturile foarte delicate. Dezavantajul este sensibilitatea mai mare la temperatură și la compresie.

Un ganache oferă, în general, o structură mai densă și o stabilitate mecanică mai bună. Din acest motiv este folosit frecvent pentru nivelare, realizarea marginilor, izolarea umpluturilor sau finisarea torturilor care trebuie transportate.

Diferențele dintre tipurile de ciocolată sunt însă importante.

Ganache-ul cu ciocolată neagră nu poate fi formulat identic cu unul pe bază de ciocolată albă. Cantitatea de unt de cacao, zahăr, masă de cacao și solide lactate modifică atât emulsia, cât și fermitatea la rece.

Într-un laborator de cofetărie este, prin urmare, riscant ca o formulă să fie adaptată prin simpla înlocuire a unui tip de ciocolată cu altul, păstrând aceleași proporții.

Bariera de ganache și controlul umpluturilor moi

O soluție utilizată frecvent la torturile cu umpluturi aerate sau mai puțin stabile este realizarea unei bariere structurale la marginea fiecărui strat.

De exemplu, într-un tort de 20 cm cu trei sau patru straturi, crema principală poate rămâne una lejeră, pe bază de frișcă sau mascarpone, în timp ce periferia stratului este delimitată cu un ganache mai ferm.

Rolul acestei bariere este mecanic: reduce deplasarea laterală a umpluturii în momentul în care straturile superioare exercită presiune.

Tehnica este utilă în special atunci când se folosesc:

• creme aerate;
• compoturi de fructe;
• inserții de fructe;
• creme cu conținut ridicat de frișcă;
• straturi relativ groase de umplutură.

Bariera nu rezolvă însă o formulă dezechilibrată. Dacă interiorul este excesiv de moale, dacă blaturile sunt prea grele sau dacă tortul nu este suficient stabilizat la rece, deplasarea poate apărea în continuare.

Răcirea este o etapă de proces, nu doar de depozitare

În producția profesionistă, timpul petrecut la frigider după montaj ar trebui privit ca o etapă tehnologică.

Scopul nu este doar scăderea temperaturii produsului. În acest interval se stabilizează grăsimile, se uniformizează temperatura dintre straturi, iar anumite creme ajung la consistența pentru care au fost formulate.

Dacă un tort este finisat și transportat înainte ca temperatura din centru să scadă suficient, exteriorul poate părea ferm în timp ce interiorul este încă sensibil.

Acest fenomen este important mai ales în cazul torturilor înalte sau cu diametru mare, deoarece răcirea centrului este mult mai lentă decât răcirea suprafeței.

Din acest motiv, simplul test prin atingerea exteriorului nu este întotdeauna suficient.

Într-un flux profesionist, timpul de răcire trebuie stabilit prin teste repetate pentru fiecare categorie de produs.

Transportul este un test mecanic

Frigiderul poate ascunde probleme pe care transportul le evidențiază imediat.

În timpul deplasării, tortul este supus accelerațiilor laterale, vibrațiilor, frânărilor și variațiilor de temperatură. Chiar și mișcările mici se repetă de sute sau mii de ori în timpul unui drum lung.

O umplutură care rezistă perfect pe masa de lucru poate începe astfel să migreze spre exterior.

Pentru un cofetar, observația importantă nu este doar aprecierea cremei, ci combinația dintre stabilitate și lucrabilitate. O cremă foarte tare poate oferi structură, însă poate deveni dificil de întins și poate afecta experiența la consum. O cremă foarte moale poate avea o textură plăcută, dar poate fi nepotrivită pentru muchii precise sau transport.

Protocol de verificare înainte de livrare

Pentru produsele destinate transportului, o verificare standardizată reduce mult riscul incidentelor.

Înainte de expediere, tortul ar trebui să aibă suprafața bine stabilizată și rece, iar baza să fie suficient de rigidă pentru greutatea produsului.

Cutia trebuie aleasă în funcție de dimensiunile tortului și ale decorului, nu doar în funcție de diametrul blatului. Decorurile înalte au nevoie de spațiu suplimentar pentru a nu atinge capacul.

Este recomandat ca produsul să fie transportat pe o suprafață plană și stabilă.

Scaunul unei mașini este rareori perfect orizontal și poate accentua înclinarea tortului. Pentru comenzile profesionale, o bază plană și o cutie imobilizată sunt opțiuni mai sigure.

Pentru traseele lungi, controlul temperaturii devine la fel de important ca stabilitatea mecanică. Aerul condiționat din habitaclu nu garantează automat că temperatura din interiorul cutiei rămâne constantă.

Din acest motiv, un transport de mai multe ore ar trebui validat în condiții cât mai apropiate de situația reală.

Testarea înainte de introducerea unei creme în producție

Una dintre cele mai utile practici pentru un laborator mic sau mediu este realizarea unei probe înainte ca o cremă nouă să fie introdusă în comenzile comerciale.

Nu este suficientă testarea gustului imediat după preparare.

O probă relevantă presupune montarea cremei în condiții similare cu cele din produsul final: aceeași grosime, același tip de blat și, pe cât posibil, aceeași temperatură.

Proba poate fi refrigerată, apoi menținută o perioadă controlată în afara frigiderului.

Se urmăresc:

• pierderea formei;
• separarea emulsiei;
• eliminarea apei;
• apariția unei cruste;
• deplasarea laterală;
• modificarea texturii după revenirea la temperatură de consum.

Pentru produsele livrate frecvent, un test simplu de transport poate fi la fel de important.

O mostră sau un tort de test transportat pe traseul obișnuit poate oferi informații pe care o rețetă, oricât de bine documentată, nu le poate anticipa.

Cremele gata preparate în producția profesională

Utilizarea unei creme gata preparate nu trebuie privită automat ca un compromis.

Într-un sistem de producție profesionist, predictibilitatea și repetabilitatea au valoare comercială. Dacă produsul permite reducerea variațiilor între loturi, scurtează timpul de pregătire și asigură o stabilitate constantă, poate fi o soluție justificată.

Pentru laboratoarele care urmăresc diversificarea portofoliului fără a complica inutil fluxul de producție, poate fi util accesul la o mare varietate de creme și umpluturi pentru deserturi pe tomvalk.ro, mai ales atunci când se caută soluții diferite pentru umplere, stratificare, finisare sau standardizarea unor rețete folosite constant.

Important este ca produsul să fie folosit în aplicația pentru care a fost formulat.

Unele creme sunt concepute pentru umplere, altele pentru acoperire, decor sau utilizări mixte. O cremă care funcționează bine într-un strat de 5 mm nu va avea neapărat același comportament într-un strat de 20 mm.

Înainte de introducerea unui produs gata preparat în fluxul de lucru, merită verificate:

• destinația recomandată de producător;
• temperatura de preparare;
• cantitatea exactă de lichid sau grăsime necesară;
• timpul și viteza de mixare;
• grosimea maximă recomandată a stratului;
• stabilitatea după refrigerare;
• comportamentul la temperatură de servire;
• compatibilitatea aromatică cu celelalte componente ale tortului.

Pentru laboratoarele cu volum mare, avantajul major poate fi standardizarea.

Un produs care permite obținerea aceleiași consistențe de către mai mulți membri ai echipei poate reduce pierderile și diferențele dintre comenzi.

Cum se alege crema în funcție de produs

Pentru un tort destinat consumului rapid și păstrat aproape permanent la rece, o cremă aerată pe bază de frișcă poate oferi cea mai potrivită experiență senzorială.

Pentru un tort cu multe niveluri, muchii precise sau transport îndelungat, un ganache sau o cremă structural mai stabilă poate fi o alegere mai potrivită pentru anumite zone ale produsului.

În multe cazuri, soluția optimă nu este folosirea unei singure creme.

O construcție poate combina:

• umplutură ușoară în interior;
• barieră fermă la periferia stratului;
• strat separat de nivelare;
• finisaj adaptat decorului final.

Această abordare permite separarea funcției senzoriale de cea structurală.

Crema consumată în interior nu trebuie neapărat să fie aceeași cu produsul folosit pentru obținerea muchiilor.

În cofetăria profesională, crema potrivită este cea care poate fi produsă constant, montată eficient și transportată în siguranță, păstrând în același timp caracteristicile senzoriale promise clientului. Iar această alegere se validează mai bine prin teste controlate decât prin aspectul cremei imediat după mixare.

Sursa foto: unsplash.com

Infertilitatea nu mai este de mult timp doar o afecțiune întâlnită în studiile de specialitate și în literatura medicală. Este o realitate cu care se confruntă cuplurile din ce în ce mai des. Soluții pentru a trece peste imposibilitatea de a rămâne gravidă există.  Fertilizarea în vitro rămâne standardul „de aur”, o procedură complexă cu șanse mari de reușită, mai ales dacă femeia are sub 35 de ani.

Fertilizarea a început să fie studiată la nivel de mecanism la animale încă din anii 1950-1960, punându-se bazele experimentale pentru reproducerea umană asistată. Biologul Robert Edwards și ginecologul Patrick Steptoe au perfecționat de-a lungul a aproape 10 ani recoltarea ovocitelor prin laparoscopie și tehnici de laborator specifice.

În 1978, pe 25 iulie, s-a născut Louise Joy Brown, o fetiță care avea să rămână în istorie pentru totdeauna. De ce? Era primul copil din lume conceput prin fertilizare în vitro, născută la Oldham and District General Hospital din Marea Britanie.

De la acest prim succes, tehnologia a evoluat rapid și a început să se folosească crioprezervarea embrionară (congelarea embrionilor), fertilizările prin injecție intracitoplasmatică a spermatozoidului (ICSI) și testarea genetică preimplantară.

Fertilizarea în vitro. Definiție, tipuri și etapele procedurii medicale

Fertilizarea este un proces natural întâlnit la mamifere, în care spermatozoidul, celula reproducătoare masculină, se „unește” cu ovulul, celula reproducătoare feminină, rezultând zigotul (o singură celulă nouă) și mai apoi embrionul. Pentru a avea o reproducere umană cu rate mari de succes este nevoie de ovocite maturizate, de fertilitate și de o dezvoltare embrionară normală.

Dacă apar probleme în orice etapă a procesului de reproducere și fertilitate, discutăm despre infertilitate.

Infertilitatea este incapacitatea de a obține o sarcină după 12 luni de relații sexuale neprotejate regulate. La femeile sub 35 de ani, 12 luni reprezintă „borna” după care cuplul se gândește la infertilitate, iar după 35 de ani, „borna” este de 6 luni.

Infertilitatea este definită în ghidurile medicale ca o afecțiune întâlnită la 1 din 6 persoane la nivel global.

Cauzele infertilității sunt simplu de intuit: disfuncția ovulatorie, problemele legate de ciclul menstrual, menstruația, sindromul ovarelor polichistice, infertilitatea de factor masculin (anomaliile spermatice cauzate de defecte genetice) și afecțiunile tubare.

Până la fertilizarea în vitro, cuplul poate încerca contactul sexual programat în funcție de ovulație sau inseminarea intrauterină (IUI), pentru a avea fertilizarea în momentul ovulației. Dacă nu se obține o sarcină în niciun scenariu, medicul specialist poate recomanda ca ovocitele mature să fie recoltate direct din ovar pentru fertilizare, cu un ac ghidat ecografic.

Fertilizarea în vitro este o tehnologie de reproducere asistată în care celula reproducătoare masculină și cea feminină sunt fertilizate în afara corpului uman. Se recoltează ovule direct din ovare și se combină manual cu spermatozoizi viabili colectați de la partenerul sexual, în laborator, pentru a obține fertilizarea.

După doar câteva zile de la fertilizare, ovulul fertilizat (embrionul) se plasează în uter și se urmărește implantarea sa în peretele uterin.

Fertilizarea în vitro se recomandă cuplurilor care încearcă să conceapă un copil pe cale naturală și nu reușesc, care au probleme medicale diagnosticate sau în curs de diagnosticare, trompe uterine blocate, infertilitate masculină, endometrioză sau infertilitate inexplicabilă. Cuplurile de același sex și persoanele singure care vor totuși o familie ar putea apela, de asemenea, la această procedură complexă.

Trompele uterine blocate se pot debloca sau reconstrui chirurgical, iar rezerva prea mică de ovule nu poate fi crescută, dar calitatea sau răspunsul folicular poate fi optimizat înainte de prelevare prin administrarea de medicamente hormonale.

Embrionii se testează pentru afecțiuni genetice înainte de implantarea în uter; astfel, transmiterea bolilor genetice este mai puțin probabilă în urma procedurilor medicale avansate. În infertilitatea inexplicabilă, când testele diagnostice tradiționale nu identifică cauze specifice, fertilizarea în vitro devine o opțiune terapeutică importantă pentru a avea un copil, într-un final.

În funcție de metoda de fertilizare și de protocolul de stimularea, avem mai multe tipuri de fertilizare în vitro:

Fertilizarea în vitro convențională – ovulele sunt înconjurate de spermatozoizi într-un vas Petri, iar un spermatozoid fertilizează ovulul;

Injecția intracitoplasmatică de spermatozoid – se alege un singur spermatozoid dintr-o probă de spermă și se injectează direct în ovul. Dacă parametrii spermatici sunt slabi, este o procedură cu indicație majoră. Atenție: poate exista un risc ușor crescut de anumite anomalii congenitale;

Fertilizarea în vitro cu ciclu natural – nu se folosesc medicamente de fertilitate pentru stimularea creșterii foliculilor. La peste 40 de ani, șansele de reușită ale procedurii sunt mult mai scăzute;

Mini-fertilizarea în vitro – poate fi luată în considerare la paciente cu rezervă ovariană scăzută sau vârstă avansată, dar și la paciente tinere. Presupune folosirea de doze mici de medicamente hormonale pentru a obține un număr mic, dar de calitate, de ovocite;

Fertilizarea în vitro cu ovule donate – donatoarea de ovule parcurge stimularea ovariană și recoltarea ovulelor. Transferul embrionar este efectuat pentru persoana care intenționează să ducă sarcina până la capăt.

Odată aleasă procedura complexă de fertilizare în vitro, sunt 6 etape esențiale de parcurs:

· Evaluarea medicală înainte de procedură – teste de fertilitate, examen clinic, partener sexual examinat și testat. Este inclusă o evaluare hormonală pentru funcția tiroidiană și rezerva ovariană, screening pentru ambii parteneri pentru infecții cu transmitere sexuală și o analiză de spermă a partenerului masculin;

· Stimularea ovariană – se administrează regulat medicamente de fertilitate pentru a începe dezvoltarea mai multor ovule, în scopul obținerii de mai mulți embrioni viabili. Timp de 8-14 zile (în medie 10-11 zile) se vor lua medicamentele, iar ovulele se maturează înainte de recoltare. Se vor monitoriza nivelurile hormonale și dimensiunile foliculilor până când foliculii principali ajung la 18-22 mm în medie;

· Injecția „trigger” și recoltarea ovulelor – o injecție subcutanată sau intramusculară se va administra după finalizarea stimulării, pentru a declanșa maturația finală a ovocitelor. Ovulele se recoltează cu 1-2 ore înainte de ovulație, de obicei la 35-36 de ore după injecția trigger, transvaginal, cu un ac de recoltare a ovocitelor. 8-15 ovocite per pacientă ajung să fie recoltate la o singură procedură;

· Fertilizarea în laborator – în aceeași zi începe și fertilizarea prin metoda convențională sau prin ICSI;

· Cultura embrionară – embrionii sunt cultivați în laborator câteva zile, monitorizându-se dezvoltarea lor. Se selectează cei mai buni embrioni pentru transfer, pe baza gradării și a aspectului celular;

· Transferul embrionar – la 3-5 zile după recoltarea ovocitelor intervine transferul propriu-zis. Un cateter este trecut cu grijă prin cervix în uter și se depune embrionul (sau embrionii) în uter, împreună cu o cantitate extrem de mică de fluid. La modul ideal, se transferă un singur embrion viabil. Dacă embrionii nu sunt transferați proaspeți în 5 zile, pot fi congelați și decongealați pentru transfer într-o altă sesiune;

· Testul de sarcină – după două săptămâni de la plasarea embrionilor în uter, se va recomanda un test de sarcină.

Ciclul complet de fertilizare în vitro durează 2-3 săptămâni, dar uneori poate dura și mai mult, reluându-se toate etapele dacă testul este negativ.

Pregătirea pentru procedura de fertilizare în vitro și șansele de reușită reale

Pregătirea pentru fertilizarea în vitro începe cu o evaluare completă a ambilor parteneri (hormonală, imagistică, analize de spermă), dar și cu evaluarea uterului și a trompelor uterine. În funcție de protocol, se pot administra contraceptive orale sau alte medicamente timp de 2-4 săptămâni înainte de începerea stimulării ovariene.

Recoltarea spermei bărbatului va ține cont de instrucțiunile laboratorului unde se va realiza colectarea spermatică. Partenerul sexual va evita ejacularea cu cel puțin 2-3 zile înainte de recoltarea celulelor reproducătoare, dar nu mai mult de 7 zile. La momentul recoltării în incinta laboratorului, într-un mediu privat, bărbatul trebuie să se asigure că proba de spermă nu este contaminată și este suficient de multă pentru a fi folosită mai departe la fertilizarea în vitro.

Foarte importantă este pregătirea fizică înainte de procedură: nutriția, somnul, gestionarea stresului și evitarea fumatului vor afecta calitatea ovulelor, a spermatozoizilor și implantarea.

Costurile medicamentelor și ale procedurii pot varia semnificativ în funcție de clinică și de țară, de aceea cuplurile care încearcă să aibă un copil trebuie să ia în calcul două sau trei cicluri de la început și să aibă resursele pregătite pentru mai multe încercări, dacă este nevoie.

Rata generală de succes a procedurilor de fertilizare în vitro este una destul de mare. Ea a crescut de la 6% în anii 1990 la 27% în 2021, în Marea Britanie, de exemplu. De ce această creștere? Pentru că au apărut avansuri tehnologice și perfecționări continue ale protocoalelor.

Dincolo de statistici, cel mai important factor care influențează direct șansele de succes este vârsta. Sub 35 de ani există șanse mai mari de obținere a unei sarcini în urma procedurilor avansate de fertilizare, în timp ce peste 38-40 de ani șansele scad semnificativ.

Cauza infertilității (endometrioza, un număr scăzut de ovule sau rezerva ovariană scăzută), stilul de viață (fumatul și consumul de alcool), precum și calitatea ovocitelor și a spermei vor fi pe lista de factori care pot influența rezultatele fertilizărilor în vitro. Rezerva ovariană este estimată prin nivelul AMH (hormonul anti-müllerian).

Riscul de avort spontan crește odată cu vârsta: de la 15-20% la femeile sub 35 de ani, la peste 40% la 40 de ani și peste 50% la peste 45 de ani. De vină sunt anomaliile cromozomiale ale embrionilor la femeile mai în vârstă.

Dacă se dorește totuși fertilizarea în vitro, iar vârsta este prea înaintată, există o soluție: ovulele donate. Vârsta afectează, într-adevăr, ovarele și ovulele, dar nu afectează la fel de mult uterul. Multe cupluri și persoane parcurg două-trei runde de fertilizare în vitro înainte de a rămâne însărcinate, iar după șase tratamente rata cumulativă de succes este vizibil mai mare.

Recomandări ale specialiștilor pentru șanse mai mari de reușită în cazul fertilizării în vitro

Înainte de procedură nu trebuie amânată intervenția complexă, mai ales dacă ne apropiem de 35 de ani. Cu fiecare an care trece peste 35 de ani, ratele de succes scad. Între 38 și 42 de ani, o întârziere de doar 12 luni reduce și mai mult opțiunile.

Foarte importantă este documentarea legată de procedură și înțelegerea ei, dar și căutarea unei clinici cu rezultate transparente și dovedite ca fiind foarte bune. Testarea completă pre-ciclu pentru ambii parteneri face parte din pregătirea pentru fertilizarea în vitro.

În timpul procedurilor de fertilizare avansată se va respecta cu strictețe protocolul de medicație pentru stimularea ovariană, dozele și orarul injecțiilor pentru maturarea optimă a ovulelor. Monitorizarea ecografică regulată a foliculilor pentru ajustarea corectă a tratamentului este obligatorie.

Cuplul poate purta discuții despre numărul de embrioni transferați pentru a reduce riscul sarcinilor multiple și al complicațiilor asociate lor.

După procedura de fertilizare în vitro se recomandă odihnă și recuperare. În primele 1-2 zile după transferul embrionar se vor evita activitățile ce implică efort fizic intens, mișcarea excesivă, ridicarea de greutăți și schimbările bruște de temperatură corporală, mai ales în zona genitală.

Congelarea embrionilor rămași este o variantă excelentă dacă se dorește accesul la ei în viitor pentru alte implantări sau proceduri. Un nou ciclu complet de transfer va porni cu șanse mai mari de reușită dacă există deja un embrion viabil congelat.

La vârste înaintate, monitorizarea sarcinilor apărute în urma fertilizării în vitro este absolut necesară, deoarece acestea prezintă riscuri crescute, inclusiv preeclampsie, diabet gestațional și naștere prematură, chiar și în cazul sarcinilor monofetale.

Un lucru extrem de important îl reprezintă suportul psihologic și emoțional, întrucât întregul proces poate fi foarte solicitant. Cuplurile nu trebuie să renunțe la proceduri sau să se simtă descurajate după primul eșec; este nevoie, așa cum am precizat deja, de 2-3 cicluri complete pentru a obține o sarcină evolutivă. Șansele cumulative cresc cu numărul de tentative, astfel că, în final, cuplul poate avea un copil dacă dă dovadă de răbdare și încredere în echipa medicală.

În clinicile, hyperclinicile și spitalele MedLife, pacientele care au nevoie de fertilizare în vitro pentru a avea un copil au la dispoziție Centrul de Fertilizare în Vitro (FIV), centrul cu cea mai mare rată de succes din România și peste 4.000 de cazuri tratate.

Centrul de Medicină Materno-Fetală și Reproducere Umană Asistată din cadrul MedLife oferă diagnosticare și tratamente adecvate pentru pacientele care își doresc să rămână însărcinate, prin abordări multidisciplinare și cu ajutorul medicilor specialiști din clinică. Medicii de aici sunt cadre universitare și doctori în medicină, garantând cele mai bune servicii medicale axate pe trei direcții principale: medicină materno-fetală, reproducere umană asistată și genetică medicală.

Centrul de Medicină Materno-Fetală și Reproducere Umană din cadrul MedLife are o rată de succes de peste 40% în cazul fertilizărilor în vitro. Cuplurile primesc sfaturi medicale avizate preconcepțional, screeningul anomaliilor cromozomiale în primul trimestru de sarcină și screeningul anomaliilor congenitale în trimestrul II.

Diagnosticarea invazivă a anomaliilor cromozomiale (Sindrom Down, Trisomie 18, Trisomie 13) și a sindroamelor genetice se realizează de fiecare dată prin biopsie de vilozități coriale și amniocenteză. 

Tot la MedLife, pacientele beneficiază de primul serviciu integrat de medicină reproductivă din România, cu specializări axate pe chirurgie reproductivă, endocrinologie reproductivă, embriologie, andrologie, genetică și urologie, precum și de primul serviciu de andrologie. 

Aici se efectuează în mod curent fertilizări în vitro cu ICSI la pacienți cu azoospermie obstructivă prin puncție testiculară, fiind posibil și un diagnostic genetic preimplantațional sau o abordare adecvată pentru femeile cu avorturi recurente.

Anomaliile genetice periculoase sunt depistate înainte ca acestea să aibă efecte nedorite asupra embrionului și asupra fătului în dezvoltare, asigurând astfel reușita ciclurilor de fertilizare.

MedLife, partener în programul FIV, garantează respectarea cu strictețe a schemei și a protocolului fertilizării în vitro, recomandând analize de sânge, teste ginecologice complete, analize pentru partener, spermograme și spermoculturi. Se adaugă analize precum Ag HBs, Ac anti-HCV, Ac anti-HIV 1/2, precum și Ac Treponema pallidum / VDRL / TPHA (valabile 6 luni).

Programările rapide online, telefonice sau prin aplicație, listele de așteptare optimizate, serviciile medicale și investigațiile de specialitate, alături de analizele decontate CNAS cu bilet de trimitere sau plătite integral, reprezintă facilități pe care pacientele le vor găsi la MedLife.

La 66 de ani, Cristian ajunsese să trăiască zilnic cu durere și cu o mobilitate foarte redusă a genunchiului stâng.

Problemele începuseră cu cinci ani înainte, în urma unui accident de motocicletă. De atunci, trecuse prin trei operații. Cu timpul, genunchiul devenise atât de rigid încât nu se mai putea încălța singur și îi era greu chiar să își îngrijească piciorul.

După accident, Cristian fusese tratat inițial prin artroscopie, o metodă minim invazivă, modernă, care poate rezolva multiple probleme articulare ale genunchiului.

Investigațiile făcute ulterior au arătat însă că în ciuda tratamentului, bărbatul avea articulația serios afectată, motiv pentru care a avut nevoie de o proteză de genunchi. La început, lucrurile au mers mai bine, dar mobilitatea a început să scadă treptat.

Pentru a îndepărta țesuturile care se formaseră în jurul articulației și blocau mișcarea, Cristian a mai trecut printr-o operație. Ulterior, pentru o perioadă, a reușit să îndoaie ceva mai bine genunchiul, dar rezultatul nu s-a menținut.

Când a ajuns la Dr. Liviu Ojoga, medic primar ortopedie și traumatologie și șeful Secției de Ortopedie și Traumatologie de la Spitalul Clinic SANADOR, situația era deja dificilă. Cristian nu putea întinde complet genunchiul, iar flexia era de numai 40 de grade. Practic, articulația devenise aproape nefuncțională.

Radiografiile au arătat că proteza veche era bine fixată, dar existau mici probleme de poziționare. În plus, țesuturile cicatriceale formate după operațiile anterioare limitau și mai mult mișcarea.

Medicul a urmărit evoluția pacientului și a analizat cu atenție variantele posibile înainte de a recomanda o revizie pentru proteză de genunchi. Intervenția trebuia pregătită cu multă atenție, luând în calcul și restul problemelor de sănătate pe care le avea pacientul, respectiv diabet zaharat cu polineuropatie, obezitate, hipertensiune arterială, dislipidemie și antecedente de infarct miocardic.

Astfel, la Spitalul Clinic SANADOR, echipa condusă de Dr. Liviu Ojoga a realizat prima artroplastie robotică de revizie a genunchiului din România cu ajutorul sistemului CORI. Operația a fost făcută sub rahianestezie. În chirurgia robotică ortopedică, sistemul CORI ajută la vizualizarea în timp real a anatomiei genunchiului și la poziționarea cu precizie ridicată a noilor componente.

În cazul lui Cristian, a fost nevoie ca echipa operatorie să îndepărteze proteza veche și țesuturile care blocau articulația, iar apoi să implanteze noile componente, cu protezarea rotulei, încercând să păstreze cât mai mult din osul existent.

Evoluția favorabilă a permis ca la doar trei zile de la operație, Cristian să fie externat, începând programul de recuperare. Ulterior, la mai puțin de trei săptămâni de la operație, putea deja să întindă complet genunchiul. De asemenea, putea să se încalțe singur și să își îngrijească singur piciorul, continuând programul de recuperare medicală, pentru creșterea mobilității și a forței musculare.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu probleme ale genunchiului au acces la consultații de ortopedie și traumatologie, investigații imagistice performante, precum și la tratament adaptat particularităților fiecărui caz. Intervențiile de chirurgie robotică în ortopedie, inclusiv pentru artroplastie primară și revizia protezelor articulare, atunci când există indicație, sunt realizate într-un bloc operator foarte bine dotat, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă.

Teodora Stoica a dezvăluit că a răcit, s-a accidentat la picior și a ajuns să aibă dureri puternice de spate. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, aceasta a recunoscut că nu mai are energia și motivația de a face lucrurile care o ajutau să se simtă bine.

Fiica lui MM Stoica a explicat că, în ultima perioadă, și-a neglijat propriile nevoi. Alimentația a devenit mai puțin echilibrată, somnul s-a dereglat, iar sportul și plimbările au dispărut aproape complet din programul său.

Citește și: Lorena, fosta soție a lui Robert Lele, a răbufnit după nunta manelistului cu Andra Voloș: „Acatiste la biserică vă fac”

În plus, o accidentare la picior a obligat-o să poarte o orteză și i-a limitat posibilitatea de a ieși la plimbare. Teodora Stoica a povestit că s-a confruntat și cu o răceală, deși susține că nu mai trecuse printr-un astfel de episod de ani buni. Ulterior, au apărut și dureri puternice de spate, care au ajuns să îi îngreuneze deplasarea.

Tânăra a vorbit deschis despre felul în care perioada emoțională dificilă i-a afectat obiceiurile și despre faptul că, deși știe ce ar ajuta-o, nu mai găsește energia necesară pentru a reveni la rutina sa.

„Sistemul meu nervos cedează şi corpul o arată.

În ultima perioadă, organismul meu începe să arate tot ce am dus emoţional. Am răcit (n-am mai răcit de ani). Am călcat strâmb (de data asta cu dreptul, e super umflat şi mă doare, deci nici plimbările nu le mai pot face), am piciorul în orteză, iar acum mă doare spatele atât de tare încât abia mă pot mişca.

Adevărul e că în ultima perioadă nu am deloc grijă de mine. Toate obiceiurile care îmi făceau bine, toate lucrurile despre care ştiu că mă ajută, acum pur şi simplu nu simt să le mai fac.

Nu am energie pentru ele şi, sincer, nici nu-mi pasă. Şi cred că, la un moment dat, corpul începe să-ţi ceară înapoi toată grija pe care ai uitat să i-o dai. Mănânc prost, dorm puţin şi haotic, nu mai fac sport, nu mai fac aproape nimic din lucrurile despre care ştiu că îmi fac bine şi continui să trag de mine ca şi cum corpul meu ar trebui să ţină pasul”, a transmis Teodora Stoica.

Citește și: Pescobar își caută șofer după ce a rămas fără permis! Ce salariu colosal oferă

„Gripa bărbătească” este folosită de mult timp ca o glumă pentru bărbații care par să sufere mai mult când răcesc, însă cercetările arată că există diferențe reale între răspunsul imun al bărbaților și cel al femeilor.

Potrivit experților, aceste diferențe pot influența atât felul în care organismul reacționează la infecții, cât și severitatea acestora.

Expresia „gripă bărbătească” nu desemnează o afecțiune medicală și nici nu înseamnă că toți bărbații suportă mai greu răcelile. Însă oamenii de știință au observat diferențe între sistemele imunitare masculine și feminine, atât la oameni, cât și la alte specii.

Citește și : Ce se schimbă în corpul uman după 50 de ani și de ce unele organe îmbătrânesc mai repede

„Sunt informații care întăresc ideea că bărbații și femeile, suferă efectele infecției în mod diferit”, a spus Marlene Zuk, profesor de ecologie, evoluție și comportament la Universitatea din Minnesota, potrivit The New York Times.

Studiile indică faptul că bărbații sunt, în anumite situații, mai susceptibili la infecții severe decât femeile. Diferențele au fost observate inclusiv în timpul pandemiei de COVID-19, când bărbații au avut rate mai ridicate de spitalizare și deces.

Un fenomen similar a fost observat și în timpul pandemiei de gripă din 1918, când numărul deceselor în rândul bărbaților a fost mai mare decât în cazul femeilor, potrivit cercetărilor menționate de experți. Cu toate acestea, biologia nu este singura explicație posibilă.

„O parte dintre aceste lucruri ar putea fi explicate prin comportament”, a spus dr. Matthew Memoli, cercetător principal la Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase.

Potrivit cercetărilor, bărbații tind să ia mai puține măsuri de prevenție, precum spălatul mâinilor sau purtarea măștii atunci când există un risc de infectare.

În plus, fumatul și consumul de alcool sunt mai frecvente în rândul bărbaților, iar aceștia sunt, în general, mai reticenți în a solicita îngrijiri medicale.

Cercetările efectuate atât pe oameni, cât și pe animale, indică însă și existența unor diferențe biologice între sistemele imunitare ale celor două sexe.

„Femeile adesea produc răspunsuri imune mai mari”, indiferent de boală, a explicat Sabra Klein, profesor de microbiologie moleculară și imunologie la Universitatea Johns Hopkins.

Diferențele pot fi observate chiar înainte ca o infecție să se dezvolte, în condițiile în care celulele sistemului imunitar feminin pot detecta mai rapid agenți străini precum virusurile și bacteriile.

După identificarea unei amenințări, organismul femeilor poate produce cantități mai mari de citokine, proteine implicate în răspunsul inflamator. De asemenea, femeile tind să producă mai mulți anticorpi ca reacție la virusuri și vaccinuri.

Cercetătorii consideră că și genetica ar putea avea un rol important în aceste diferențe, însă mecanismele exacte nu sunt încă pe deplin înțelese.

Marlene Zuk consideră că diferențele ar putea reprezenta rezultatul unui compromis evolutiv, în care organismul masculin ar fi acordat mai multă importanță reproducerii, în timp ce, pentru femei, supraviețuirea și rezistența la boli ar fi avut avantaje suplimentare pentru creșterea urmașilor.

Citește și : Băutura simplă recomandată seara pentru o glicemie mai echilibrată. Ajută la hidratare și la un somn mai liniștit

Chiar și așa, diferențele dintre sexe nu înseamnă că, în mod obligatoriu, fiecare bărbat va face o formă mai gravă de răceală sau că femeile sunt ferite de infecții.

Răspunsul imun diferă de la o persoană la alta, iar atunci când apar probleme de sănătate persistente sau severe, este recomandată evaluarea medicală.

Pe măsură ce zilele se scurtează și petrecem mai puțin timp în lumina naturală, ceasul biologic trebuie să se adapteze. Pentru unele persoane, această tranzacție poate veni cu somnolență, dificultăți de trezire dimineața, energie mai scăzută sau schimbări ale dispoziție. Nu echinocțiul este cel care produce aceste efecte peste noapte. Elementul important este reducerea progresivă a expunerii la lumină naturală, care continuă pe măsură ce ne apropiem de iarnă.

Cum ne afectează echinocțiul de toamnă

Corpul uman funcționează după ritmuri circadiene, cicluri biologice de aproximativ 24 de ore care contribuie la reglarea somnului și stării de veghe, dar și a secreției hormonale, temperaturii corporale și altor procese. Unul dintre cele mai importante semnale care sincronizează acest ceas intern este lumina.

Receporii de la nivelul retinei detectează lumina și transmit informația către zone ale creierului implicate în controlul ritmului circadian.

Toamna, cantitatea de lumină naturală scade. Diminețile sunt mai întunecate, iar seara soarele apune din ce în ce mai devreme. Pentru unele persoane, această schimbare poate îngreuna adaptarea ritmului somn-veghe.

Citește și: Un băiat de 3 ani s-a vindecat de cancer hepatic cu metastaze după doar două doze dintr-o terapie experimentală

Melatonina poate explica somnolența

Unul dintre hormonii esențiali pentru somn este melatonina. Organismul începe să o producă în condiții de întuneric, transmițând creierului semnalul că se apropie perioada de odihnă.

Lumina are efectul opus și inhibă secreția de melatonină. Tocmai de aceea, schimbarea duratei zilei poate influența momentul în care devenim somnoroși și ora la care organismul este pregătit să se trezească.

National Institute of Mental Health arată că modificările melatoninei sunt implicate în schimbările sezoniere ale somnului. În cazul persoanelor cu tulburare afectivă sezonieră de tip iarnă, cercetările sugerează că producția crescută de melatonină poate contribui la somnolență și la tendința de a dormi mai mult.

Asta nu înseamnă că fiecare persoană produce automat prea multă melatonină odată cu venirea toamnei. Răspunsul la schimbarea anotimpurilor diferă considerabil.

Citește și: Putem afla cât de repede îmbătrânește organismul nostru? Răspunsurile cercetătorilor mondiali, la București, la Congresul Internațional de Longevitate

Dacă vara te trezeai pe lumină, în lunile de toamnă aceeași alarmă poate suna când afară este încă întuneric.

Pentru organism, diferența contează. Lumina de dimineață reprezintă un semnal important pentru sincronizarea ritmului circadian și pentru trecerea de la somn la starea de veghe.

Reducerea expunerii la lumină poate contribui astfel la senzația că dimineața te ridici mai greu din pat, chiar dacă ai dormit un număr asemănător de ore.

Unele persoane pot observa și o tendință de a adormi mai devreme sau de a simți nevoia să doarmă mai mult.