Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor, mesajul ‘Testează-te. Tratamentul îți poate salva viața!’, proiectat pe cel mai mare spital din România

Publicat

in

Șase clădiri emblematice din țară au fost iluminate arhitectural, ieri, 28 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor. Spitalul Universitar de Urgență București, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, Universitatea Ovidius din Constanța, Consiliului Județean Constanța și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova au fost iluminate în albastru.

În acest an campaniile dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor s-au desfășurat cu un mesaj specific promovat de Alianța Mondială împotriva Hepatitei (World Hepatitis Alliance): “Hepatita nu poate să aștepte.

Testează-te. Tratamentul îți poate salva viața!”. Acesta a fost și mesajul afișat pe fiecare din cele 6 clădiri care noaptea trecută au fost iluminate arhitectural, o acțiune specială care s-a încadrat în serie celor organizate cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor.

Prof. Univ. Dr. Liana Gheorghe, președinte Romanian Association for Liver Diseases (RoALD): Hepatita nu este o stigmă și nu este o sentință. În 2021 hepatita virală este o boală vidnecabilă sau controlabilă pe termen lung prin terapii antivirale, inovatoare, disponibile si compensate în România. Pentru a ști dacă suntem infectați este nevoie de testare. Testați-vă, tramentul vă poate salva viața”.

Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu, decan al Facultății de Medicină, manager al SUUB: pitalul Universitar de Urgență București este un exemplu de bune practici în diagnosticul, tratamentul și monitorizarea hepatitelor virale, atât a hepatitei B, cât și a hepatitei C. Spitalul Universitar, prin corpul său medical, un corp profesoral, un corp academic încearcă să impună, la nivel național, linii noi de tratament, linii noi de diagnostic și să fie un model pentru spitalele mai mici, pentru spitalele care culeg informații prin prisma ghidurilor si protocoalalelor cadre sa confdere buna practica medicaă in domeniul hepatitelor virale. Spitalul Universitar de Urgență București și Facultatea de Medicină sunt promotorii unor linii noi în diagnostic și tratamentul pentru hepatitele virale, dar, în egală măsură sunt și un bastion al luptei împotriva acestei importante probleme de sănătate publică din România”

Hepatitele virale reprezintă o boală silențioasă, un ucigaș tăcut, o boală infecțioasă care se transmite prin sânge. În cazul hepatitei, o perioadă lungă de boală care nu are simptome duce către ciroză și cancer hepatic și grăbește decesul. De aceea, testarea este soluția în eliminarea hepatitelor virale. Campania adresată populației generale, medicilor și autorităților a fost organizată de Romanian Association for Liver Diseases (RoALD), afiliată și sub egida SRGH, în parteneriat cu UMF Carol Davila București, Spitalul Universitar de Urgență București, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH- RO), Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF), Consiliul Județean Constanța și Campusul Universitar Universitatea Ovidius Constanța, UMF Grigore T. Popa Iași, UMF și Spitalul Județean Craiova.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO – Budapesta: Manifestaţie cu mii de oameni împotriva lui Viktor Orban

Publicat

in

De

Mii de maghiari au manifestat, duminică, împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, la un miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Peter Magyar, un fost membru al guvernului, considerat de unii observatori ca fiind prima ameninţare serioasă din ultimii ani la adresa lui Orban, a organizat mitingul la care au participat aproximativ 10.000 de persoane în oraşul Debrecen din estul ţării, un bastion al partidului de guvernământ Fidesz.

Candidaţii Fidesz au condus oraşul de la sfârşitul anilor 1990, partidul de guvernământ obţinând aproximativ 60% din voturi la ultimele alegeri, faţă de aproximativ o treime pentru partidele din opoziţie.

Adresându-se susţinătorilor care fluturau steaguri, Magyar a atacat una dintre politicile de bază ale lui Orban, criticând ceea ce el a numit nivelul extrem de scăzut al alocaţiilor pentru susţinerea copiilor în Ungaria.

“Dacă spui această poveste oriunde în Europa, nimeni nu te va crede”, a spus Magyar.

Orban spune că, dintre ţările UE, Ungaria cheltuieşte cea mai mare parte a economiei sale pentru susţinerea familiilor.

“Avem nevoie de un sistem complet nou, în care sprijinul social să fie într-adevăr direcţionat pe baza nevoilor sociale”, a spus Magyar.

El a spus că Ungaria este condusă de ceea ce el a numit o elită bine conectată, pe care va încerca să o elimine dacă va fi ales.

Organismele internaţionale de supraveghere spun că Orban a canalizat fonduri ale Uniunii Europene către oameni de afaceri apropiaţi de Fidesz pentru a-şi consolida puterea. Orban spune că Ungaria nu este mai coruptă decât alte ţări.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

Publicat

in

De

Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioada de înflorire, iar plantele abia au ieșit din pământ.

Depunere de grindinăFoto: Axel Seidemann / DPA / Profimedia

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de tip nowcasting, valabile până la ora 16.00, legate de precipitații abundente și de posibilitatea apariției grindinei. Prima dintre ele a vizat zona de vest a Olteniei. „Se vor semnala: local averse care vor acumula peste 20…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni”, preciza ANM.

Astfel sub cod galben au zona de munte a localităţiil Padeş, precum şi localităţile Motru, Tismana, Mătăsari, Padeş, Peştişani, Slivileşti, Cătunele, Godineşti, Câlnic, Glogova, Samarineşti, Ciuperceni din județul Gorj, iar în Mehedinți au fost vizate Baia de Aramă, Bala, Şişeşti, Broşteni, Ponoarele, Floreşti, Isverna, Ilovăţ, Balta, Şovarna, Podeni, Bâlvăneşti, Godeanu.

O altă avertizare era valabilă în localităţi din judeţul Arad: Arad: Sebiş, Bocsig, Beliu, Archiş, Dezna, Hăşmaş, Cărand, Moneasa, Igneşti. A treia avertizare era pentru localități din județele Alba, Sibiu și Brașov, iar a patra pentru Cluj și Sălaj.

După ce ploile și grindina au încetat, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu stratul de grindină depus, surprinse la Țebea, Șiria și în alte localități.

Deosebit de afectate au fost gospodăriile din mediul rural, unde pomii în floare și grădinile de legume au fost afectate în mod sever, recolta fiind în linii mari compromisă anul acesta. „Cam aşa este la mine, s-a prăpădit tot, plouă cu grindină de o oră. Cred că Dumnezeu s-a răzbunat pe răutatea noastră…”, a scris o femeie care postat imagini cu grădina acoperită de grindină.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend