NATIONAL
De la „Generalul Suvorov” la „Alexandru al III-lea”: Cum vrea Putin vrea să recâștige supremația pe mare
Publicat
acum 1 anin
De
adminPreședintele rus Vladimir Putin își îndreaptă atenția spre mare și spre consolidarea flotei. Șeful Kremlinului – prin intermediul unei legături video – a luat parte la ceremonia de ridicare a pavilionului pe trei noi nave de marină, submarinul General Suvorov, corveta Grad din clasa Buyan și dragorul de mine Anatoli Șlemov, scrie Inside Over.
Vladimir PutinFoto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia
Coloana vertebrală a viitoarei marine rusești
Pentru flota rusă, punerea în funcțiune a navei Generalissimus Suvorov reprezintă un important pas înainte, mai ales într-un moment în care imaginea flotei și a forțelor armate ruse în general a fost puternic subminată de desfășurarea conflictului ucrainean. Construit la șantierul naval Sevmash din Severodvinsk, este al doilea submarin din seria Proiectului Borei-A, după Knyaz Oleg și după prima și cea mai importantă unitate a clasei, Knyaz Vladimir.
În comparație cu clasa Borei, această nouă generație de submarine a primit un upgrade în mai multe privințe, îmbunătățind, după cum a mai relatat Naval News, silențiozitatea, manevrabilitatea și capacitățile de navigație în ape adânci, precum și un sistem de control al armamentului îmbunătățit.
Aceste nave, înarmate cu rachete balistice intercontinentale Bulava, reprezintă, potrivit Moscow Defence, coloana vertebrală a viitoarei marine rusești.
Garantarea securității țării „pentru decenii de acum încolo”
Iar faptul că generalissimul Suvorov va fi detașat la Flota Pacificului indică faptul că pentru Kremlin este important să consolideze și frontul estic, nu doar cel mai fierbinte din Marea Baltică sau din Marea Mediterană și Marea Neagră.
Odată cu intrarea în serviciu a acestor noi unități ale flotei, Putin a anunțat și lansarea unui nou submarin nuclear, „Împăratul Alexandru al III-lea”. Putin a subliniat că, pe lângă „Împăratul Alexandru al III-lea”, „alte patru astfel de submarine vor fi construite ca parte a actualului program de reînarmare a statului”.
Un plan care, după cum a confirmat însuși președintele Federației Ruse, va servi la garantarea securității țării „pentru decenii de acum încolo”. (Integral pe Inside Over)
NATIONAL
De la ospețele cu miel și vin pelin, până la copacii împodobiți – Tradiții și obiceiuri de 1 Mai și Armindeni
Publicat
acum 2 minutein
1 mai 2024De
adminZiua de 1 Mai este cunoscută drept ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden (Armindeni). Tot „arminden” era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În prima zi de mai se petrecea la pădure cu miel fript, cu caș și cu vin pelin. Cum erau alungate spiritele rele? Cum se petrecea în Transilvania?
Decoratiuni de 1 MaiFoto: Shutterstock
Ziua ospețelor câmpenești cu miel la proțap, vin pelin și caș
Armindenul era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor. Era sărbătorit pe 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova și pe 23 aprilie în Muntenia și Oltenia. În Țara Lăpușului este celebrat la Rusalii.
Se țineau în Muntenia ospețe câmpenești cu miei la proțap, vin „cât cuprinde” și lăutari. În Transilvania se organizau – și încă se mai țin în unele locuri – așa-numite maialuri, sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, băutură, mâncare și dans.
În Moldova și Muntenia se organizau petreceri (la iarbă verde, în pădure, la câmp, în vii sau livezi) unde se mânca miel fript „haiducește” și se bea vin roșu amestecat cu pelin.
Pelinul, de care auzim rar în prezent, era o plantă extrem de importantă pentru oameni care locuiau pe teritoriile României de azi acum 150-200 de ani. Era folosit la descântece, se credea că un om care a plecat de acasă poate fi readus înapoi, la fel, se credea că pelinul alungă boala și purifică locuința și gospodăria. Adesea era pus în vin (se credea că înnoiește sângele), iar la Rusalii și la alte sărbători, frunze de pelin se purtau la pălărie, în sân și în buzunare. Se punea uneori și în haine sau pe podeaua caselor.
„Românii din Bucovina, Moldova şi cei din Muntenia îndatinează de a frige la Arminden sau Arminder un miel, a se duce apoi în pădure, într-o dumbravă, luncă, la vie, sau şi în grădină unde este iarbă verde, a se pune acolo la umbra unui copac şi, mâncând friptura de miel, a bea vin pelin, sau dacă nu este de acesta, atunci vin de celălalt, punând în el pelin verde. Unii aduc cu ei şi lăutari de le cântă şi astfel petrec apoi până către seară, când se întorc în sat cântând şi bând, împodobindu-se pe la pălării cu flori de liliac, dacă e înflorit, şi cu pelin verde”, scrie Fl S Marian, citat de Radu Anton Roman.
„Pelinul e, pe româneşte, numele absintului. În loc să boteze planta în alcool, ca Pernot sau, ca italienii, s-o asocieze cu alte plante pentru a face vermut, românul a tratat buruiana cu mai multă blândeţe şi, domesticind-o, a obţinut o băutură mai puţin savantă, dar mai blajină”, scrie Radu Anton Roman.
Există, în cartea de bucate a lui Radu Anton Roman, o prăjitură de armindeni la care aluatul este umplut cu miez măcinat de nucă și cu zahăr pudră, dar și cu stafide.
Un fragment dintr-o poezie de Nicolae Beldiceanu (1844-1896) despre ospățul de Armindeni:
Jos, sub nucul aromatic, toţi la umbră se aşază,
Cobza, naiul şi vioara pe Arminden îl serbează;
De voiţi o primăvară cu flori albe de la rai,
După datinele ţării să cinstim pe întâi Mai;
Şi de vreţi coşare pline şi de vreţi pline hambare,
Luna roadelor iubite o primiţi voios, cu vin;
Iar de vreţi în poloboace să nu prindă vinul floare,
Faceţi cum făceau străbunii: la Arminden beţi pelin!
Maialurile din Transilvania
Trebuie spus că se țin și în prezent, mai ales în Transilvania așa-numite maialuri, practic sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, mâncare și dans, organizate la început de mai, în special de elevi.
„Maifestul la sași sau Maialul la români este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari.
Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai mult la oraș, prin parade și petreceri ale tinerilor de la școlile și liceele germane”, scrie Mihaela Kloos-Ilea pe blogul „Povești Săsești”.
Maialul, Majalis la sași sau „Maifest-ul” are loc de regulă la începutul lunii mai. Făcând parte din seria de ritualuri și ceremonii dedicate primăverii, era adesea suprapus peste ziua de 1 mai. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care în special elevii celebrau frumusețea primăverii. Se sărbătorea cu dansuri pe muzică de fanfară ce aveau loc de obicei în păduri sau la iarbă verde la marginea localităților.
Prăjina fermecată care ne apără de rele
Crengile de stejar, fag sau plop puse de tineri la porțile fetelor sau ale sătenilor mai de vază în noaptea de Sf Gheorghe sau de 1 Mai aveau ca scop lupta cu forțele răului.
Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre Armindeni:
- „Obiceiurile specifice acestei zile sunt: Împodobirea cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetației a stâlpilor porților și caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice: împlântarea în curțile caselor, în mijlocul satelor, la stânele oilor, în țarină a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg, curățat până spre vârf de crengi. În Moldova se organizau petreceri câmpenești unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui și pentru apărarea oamenilor și animalelor de boli”.
Erau vremuri grele când, într-o gospodărie, vitele se îmbolnăveau, sau dacă erau distruse de grindină câmpurile cultivate. Oamenii rămâneau fără suficientă mâncare dacă se întâmplau aceste lucruri.
Luna mai, a cincea din an, este luna înfloririi plantelor și luna în care vegetația devine exuberantă. Denumirile populare sunt Florar, Florariu, Frunzar sau Pratar (din latină, pratum, pajiște). Timpul devine călduros și precipitațiile sunt abundente. „Mai e Rai!”, spunea o vorbă populară.
Și în martie sau aprilie sunt multe sărbători ale primăverii, dar în luna mai vremea este mult mai caldă și natura este înverzită. Totul arată în jur mult mai frumos față de 15 sau 20 martie.
Interesant, în unele locuri Armindeniul era considerat ca fiind începutul verii și era și limită calendaristică pentru semănatul porumbului. Alții semănau primele cuiburi de castraveți și de fasole.
Așadar, arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În unele sate tinerii plecau în pădure și tăiau cel mai înalt copac (brad sau fag), pe care îl puteau aduce pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pe care le împodobeau. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.
În unele zone este împodobit în noaptea de dinainte de Sf Gheorghe, în altele de Rusalii.
De ce împodobesc oamenii porțile cu „stâlpări de arminden” (crengi înfrunzite de fag, stejar, mesteacăn sau salcie)? O explicație ține de trecerea lui Isus Hristos prin lume și de faptul că o creangă verde a fost pusă, ca semn, la poarta casei Lui, de către cei care voiau să-l piardă.
„Pomul de mai” era, de obicei, doborât după seceriș, iar cu ramurile lui se încingea cuptorul în care se coace prima pâine din noua recoltă.
„În ziua de Armindeni (Sf Irimia), de 1 mai, să bei vin roșu, că se înnoiește sângele”, scria Artur Gorovei, la 1915.
Narcisa Știucă explică în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri” că gesturile de împodobire sunt mult mai vechi. În unele zone, flăcăii dăruiau ramuri verzi fetelor pe care le îndrăgeau, în alte locuri darul se îndrepta către sătenii ce se bucurau de un prestigiu deosebit.
Armindenul este zi de răgaz: pentru că se intră într-o nouă etapă vegetațională, oamenii ar trebui să se odihnească „pentru odihna pământului”.
„Cele mai evidente accente se pun însă pe voia bună, armonia și valențele stimulative pe care le aduce sărbătorirea în sine – să te speli pe mâini și pe față cu roua care cade peste noapte pe flori și pe ierburi, să mănânci caș alb și să bei vin-pelin pe iarbă verde, în fine, să ții sărbătoarea fiindcă, în caz contrar, vei zace un an întreg – sunt prescripțiile magico-rituale care o definesc”.
De unde vine numele Arminden
Numele arminden vine, fie din slavonă, „Jeremiinǔ dǐnǐ” „ziua sfântului Ieremia”, sărbătorită la 1 Mai, sau, susțin unele surse, din maghiară, „ármingyin”. Proorocul Ieremia este o figură importantă din Vechiul Testament, a trăit acum 26 de secole și a fost supranumit „profetul plângerii” pentru că a îndurat anii decăderii Ierusalimului și perioada de robie a evreilor sub dominația babilonienilor. Ziua care îl comemorează este și una a speranței, dar și a sacrificiilor, și una a bucuriei, dar și a examinării unor semne care-ți pot arăta cum va fi viitorul.
1 Mai în Europa și în istorie
Iată ce spune Gh F Ciaușanu:
„De multe ori nici nu se lucrează la 1 mai: se face blau, cum zic nemții, blauer montag. (…) Acest frumos obicei de a serba păngânește venirea primăverii îl au și germanii: ”Maibaum”, și francezii, „arbre de mai”. La cei din Lesbos (Grecia), în seara de 1 Mai, merg fetele cântând și culeg flori de câmp. Când se întorc, fac cununi pe care le atârnă noaptea la ferestre și la uși. Dimineața, fiecare casă se arată ochilor plăcut împodobită cu flori, cele mai multe roșii, cu spice și cu crenguțe. În coroane se pune și urzică și usturoi: urzici pentru a bășica pe duhul necurat care ar da să intre în casă: usturoi, pentru a feri de deochi. Femeile și fetele pun pe cap cununi de flori”.
Tinerii duceau și în satele din Franța la final de Ev Mediu crăci verzi de arbori pe 1 mai și le puneau în fața casei și la început de mai era prilej de mari sărbători și fetele puneau ramuri cu frunze care erau împodobite cu panglici colorate. Uneori crenguțele erau puse pe horn.
„La germani, în noaptea sfintei Walpurgii, (Walpurgisnacht), 30 aprilie – 1 mai, te asurzește vuietul împușcăturilor în văzduh, sfârâitul și vâjâitul pietrelor repezite din praștii, peste ogoare și chiuitul celor care cutreieră prin țarini (țarina este un câmp cultivat, ogor, arătură n. r.).
În seara aceasta, se înfig pe grămezile de gunoaie – locuri care la toate popoarele erau destinate duhurilor necurate – ramuri de soc, spini, mărăcini mesteacăn, pentru ca hainele vrăjitoarelor să se prindă în ele. Înainte de răsăritul soarelui, femeile se duc și adună rouă de pe spicele de grâu, apoi merg, tăcând, acasă, fără a se uita împrejur spală cu ea capul vacii, pentru a fi ferite de vrăji și pentru ca laptele să fie mănos.
În Bulgaria, fiecare casă este împodobită mai ales cu crengi de păr. Tot așa împodobesc țăranii și leaurile lor (acareturile n. r.). Apoi ies cu toții la câmp, beau lapte și se stropesc cu roua dimineții pentru a fi sănătoși peste an” (Ciaușanu).
Romanii aveau o celebră sărbătoare a vegetației numită Ambarvalia, care se ținea în primăvară, dar și în vară, iar la această sărbătoare se sacrifica o scroafă și o oaie și se făcea o procesiune împrejurul câmpurilor. Etnograful Gh F Ciaușanu face o frumoasă comparație cu sărbătorile creștine de primăvară:
„Sărbătoarea aceasta câmpenească a fost atât de bine înrădăcinată în populațiunile apusului încât creștinismul, care s-a pus ca un lustru peste culoarea firească a lemnului, a trebuit să cedeze, în mare parte, practicelor superstițioase. O procesiune, în frunte cu preotul, merge la Înălțarea Domnului prin sămănături, făcând patru popasuri în care se citește câte o bucată din cele patru Evanghelii. Tot cu prilejul acestei procesiuni se citește și o binecuvântare a timpurilor și sunt stropiți cu aghiazmă și oamenii și vitele. Ni se pare că vechiul rol al fraților arvali este jucat astăzi, tot cu aceeași dibăcie, de preotul romano – catolic”.
NATIONAL
Când se bea, de fapt, cafeaua? Care este ora ideală pentru a savura băutura
Publicat
acum 5 minutein
1 mai 2024De
adminDeși suntem o generație de oameni pe „repede înainte”, iar primul lucru pe care îl fac mulți la prima oră a dimineții este să bea cafea, specialiștii spun că este greșit.
O analiză recentă, realizată de Rex Isap, expert în somn și CEO la Happy Beds, dezvăluie faptul că există un moment ideal în care să-ți bei cafeaua.
Dar acesta nu este în primele minute după trezire, așa cum multe dintre noi suntem obișnuiți.
Cercetarea a fost realizată în Marea Britanie, unde ora medie de trezire a oamenilor este 7:33 dimineață și unde mulți își încep ziua cu băutură caldă și aromată, scrie realitatea.net.
La o oră după trezire, cel mai aproape de normal
De fapt, la o ora după trezire. Dacă și tu te trezești precum britanicii, în jurul orei 7:30, atunci bea cafeaua la 8:30. Dacă te trezești la alte ore, amână consumul de cafea până după ce trece măcar o ora de când ai deschis ochii dimineață.
Nu vei beneficia cu adevărat de efectele cafelei dacă o bei prea devreme.Când vine vorba despre momentul ideal pentru a bea prima cafea, avem tendința să pornim ceainicul imediat ce ne trezim. Ideal ar fi, totuși, să aștepți o ora pentru a primi beneficiile. Când ne trezim, nivelurile noastre de cortizol sunt la maximum. Cortizolul, adesea asociat cu stresul, îmbunătățește nivelurile de alertă. Așadar, consumul de cofeină în timp ce nivelul de cortizol este deja ridicat poate lucra împotriva acestui lucru sau chiar duce la dezvoltarea unei tolerante pentru cofeină”, explică expertul în somn.
Acest lucru ar putea duce la apariția somnolenței în timpul zilei
Rex a explicat: „În timpul zilei, creierul produce o substanță chimică numită adenozina. În esență, această provoacă somnul; pe măsură ce creierul este treaz mai mult timp, se acumulează și te ajută să te simți somnoros. Dar cofeină blochează receptorii de adenozina și favorizează starea de veghe.”
Este, de asemenea, important să nu consumi cofeină prea târziu în zi, deoarece poți avea dificultăți în a adormi.
Martin Seeley, expert în somn la MattressNextDay, recomandă să nu bei nici măcar ceai (verde sau negru) cu șase ore înainte de a merge la culcare.
El a explicat: „Ceaiul conține aminoacidul L-teanina, care promovează relaxarea – cu toate acestea, studiile sugerează că băuturile cu cofeină consumate înainte de culcare pot duce la un somn perturbat. Chiar și oprirea consumului de ceai cu câteva ore înainte de culcare nu este suficientă pentru a diminua efectele negative ale cofeinei conținute. Evita să bei ceai începând cu ora 15 pentru a te asigura că somnul nu este afectat.”
De la ospețele cu miel și vin pelin, până la copacii împodobiți – Tradiții și obiceiuri de 1 Mai și Armindeni
Când se bea, de fapt, cafeaua? Care este ora ideală pentru a savura băutura
Schimbări climatice: Giganții petrolului știau de problemă din anii ’60. „Au practicat dezinformarea” – raport american
„Țânțarul” care îl scoate din minți pe Putin. Cum epuizează Ucraina motorina și benzina din Rusia
Paul Auster a murit la 77 de ani. Romancierul american se lupta de mai multă vreme cu cancerul. „Dacă ai un creion în buzunar, sunt șanse mari ca într-o zi să te simți tentat să începi să îl folosești”
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
Guvernul a dat undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în...
ARGEȘ | Tânăr prins în flagrant furând bijuterii din aur dintr-o mașină parcată în centrul orașului
În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, de către un cetățean, că...
Argeșeni prinși cu mașinile pline cu lemne fără acte – AMENZI și MARFA CONFISCATĂ
În ziua de 25 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș...
ARGEȘ | Gospodărie mistuită de flăcări în orașul Ștefănești
Un puternic incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o gospodărie din orașul Ștefănești, satul Valea Mare.Forțele de...
Curtea de Argeș
ORAȘ BLOCAT PENTRU VOTURI | Asfaltarea forțată la Curtea de Argeș: Semn al disperării sau al incompetenței?
Marți, 30 aprilie 2024. O nouă zi cu blocaje majore în trafic la Curtea de Argeș și asfaltări pe repede...
STEINEL ELECTRONIC, mesaj special de Sărbătorile Pascale!
Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să...
PRIMĂRIA VALEA IAȘULUI, mesaj special de Paște!
Sărbătoriți această zi minunată cu sufletele deschise către lumina și iubirea divină. Vă trimit cele mai calde urări de sănătate,...
Polițiști noi în Argeș – Primii patru, la Albeștii de Argeș și Poiana Lacului
Patru absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului instituției, au fost întâmpinați, astăzi,...
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
Momente de spaimă pentru o șoferiță din Curtea de Argeș, în urmă cu puțin timp, la intrarea în oraș. Tănăra,...
Mioveni
ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a...
MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII
Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de...
O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident
O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la...
VIDEO | Accident grav în Argeș – Ambulanța cu doi pacienți răsturnată
Un grav accident rutier produs în comuna Suseni, in aceasta dimineată. În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta...
Câmpulung
ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele
Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au...
ATENȚIE! PNL Argeș vinde iluzii electorale periculoase: revitalizarea fostelor fabrici comuniste
Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu,...
ARGEȘ | Accident grav – Femeie de 75 ani dusă la spital
Un grav accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc în această dimineață în municipiul Câmpulung,...
În Trend
-
NATIONALacum o săptămână
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
-
NATIONALacum 3 săptămâni
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
-
ACTUALacum 3 săptămâni
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
-
NATIONALacum o săptămână
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
-
NATIONALacum o săptămână
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
-
ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Explozie violentă la un apartament din Curtea de Argeș – Proprietarul a murit, soția in stare gravă
-
ACTUALacum 2 zile
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
-
NATIONALacum 2 săptămâni
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
You must be logged in to post a comment Login