Connect with us

NATIONAL

De la ospețele cu miel și vin pelin, până la copacii împodobiți – Tradiții și obiceiuri de 1 Mai și Armindeni

Published

on

Ziua de 1 Mai este cunoscută drept ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden (Armindeni). Tot „arminden” era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În prima zi de mai se petrecea la pădure cu miel fript, cu caș și cu vin pelin. Cum erau alungate spiritele rele? Cum se petrecea în Transilvania?

Decoratiuni de 1 MaiFoto: Shutterstock

Ziua ospețelor câmpenești cu miel la proțap, vin pelin și caș

Armindenul era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor. Era sărbătorit pe 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova și pe 23 aprilie în Muntenia și Oltenia. În Țara Lăpușului este celebrat la Rusalii.

Se țineau în Muntenia ospețe câmpenești cu miei la proțap, vin „cât cuprinde” și lăutari. În Transilvania se organizau – și încă se mai țin în unele locuri – așa-numite maialuri, sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, băutură, mâncare și dans.

În Moldova și Muntenia se organizau petreceri (la iarbă verde, în pădure, la câmp, în vii sau livezi) unde se mânca miel fript „haiducește” și se bea vin roșu amestecat cu pelin.

Pelinul, de care auzim rar în prezent, era o plantă extrem de importantă pentru oameni care locuiau pe teritoriile României de azi acum 150-200 de ani. Era folosit la descântece, se credea că un om care a plecat de acasă poate fi readus înapoi, la fel, se credea că pelinul alungă boala și purifică locuința și gospodăria. Adesea era pus în vin (se credea că înnoiește sângele), iar la Rusalii și la alte sărbători, frunze de pelin se purtau la pălărie, în sân și în buzunare. Se punea uneori și în haine sau pe podeaua caselor.

„Românii din Bucovina, Moldova şi cei din Muntenia îndatinează de a frige la Arminden sau Arminder un miel, a se duce apoi în pădure, într-o dumbravă, luncă, la vie, sau şi în grădină unde este iarbă verde, a se pune acolo la umbra unui copac şi, mâncând friptura de miel, a bea vin pelin, sau dacă nu este de acesta, atunci vin de celălalt, punând în el pelin verde. Unii aduc cu ei şi lăutari de le cântă şi astfel petrec apoi până către seară, când se întorc în sat cântând şi bând, împodobindu-se pe la pălării cu flori de liliac, dacă e înflorit, şi cu pelin verde”, scrie Fl S Marian, citat de Radu Anton Roman.

„Pelinul e, pe româneşte, numele absintului. În loc să boteze planta în alcool, ca Pernot sau, ca italienii, s-o asocieze cu alte plante pentru a face vermut, românul a tratat buruiana cu mai multă blândeţe şi, domesticind-o, a obţinut o băutură mai puţin savantă, dar mai blajină”, scrie Radu Anton Roman.

Există, în cartea de bucate a lui Radu Anton Roman, o prăjitură de armindeni la care aluatul este umplut cu miez măcinat de nucă și cu zahăr pudră, dar și cu stafide.

Un fragment dintr-o poezie de Nicolae Beldiceanu (1844-1896) despre ospățul de Armindeni:

Jos, sub nucul aromatic, toţi la umbră se aşază,

Cobza, naiul şi vioara pe Arminden îl serbează;

De voiţi o primăvară cu flori albe de la rai,

După datinele ţării să cinstim pe întâi Mai;

Şi de vreţi coşare pline şi de vreţi pline hambare,

Luna roadelor iubite o primiţi voios, cu vin;

Iar de vreţi în poloboace să nu prindă vinul floare,

Faceţi cum făceau străbunii: la Arminden beţi pelin!

Maialurile din Transilvania

Trebuie spus că se țin și în prezent, mai ales în Transilvania așa-numite maialuri, practic sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, mâncare și dans, organizate la început de mai, în special de elevi.

„Maifestul la sași sau Maialul la români este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari.

Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai mult la oraș, prin parade și petreceri ale tinerilor de la școlile și liceele germane”, scrie Mihaela Kloos-Ilea pe blogul „Povești Săsești”.

Maialul, Majalis la sași sau „Maifest-ul” are loc de regulă la începutul lunii mai. Făcând parte din seria de ritualuri și ceremonii dedicate primăverii, era adesea suprapus peste ziua de 1 mai. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care în special elevii celebrau frumusețea primăverii. Se sărbătorea cu dansuri pe muzică de fanfară ce aveau loc de obicei în păduri sau la iarbă verde la marginea localităților.

Prăjina fermecată care ne apără de rele

Crengile de stejar, fag sau plop puse de tineri la porțile fetelor sau ale sătenilor mai de vază în noaptea de Sf Gheorghe sau de 1 Mai aveau ca scop lupta cu forțele răului.

Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre Armindeni:

  • „Obiceiurile specifice acestei zile sunt: Împodobirea cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetației a stâlpilor porților și caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice: împlântarea în curțile caselor, în mijlocul satelor, la stânele oilor, în țarină a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg, curățat până spre vârf de crengi. În Moldova se organizau petreceri câmpenești unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui și pentru apărarea oamenilor și animalelor de boli”.

Erau vremuri grele când, într-o gospodărie, vitele se îmbolnăveau, sau dacă erau distruse de grindină câmpurile cultivate. Oamenii rămâneau fără suficientă mâncare dacă se întâmplau aceste lucruri.

Luna mai, a cincea din an, este luna înfloririi plantelor și luna în care vegetația devine exuberantă. Denumirile populare sunt Florar, Florariu, Frunzar sau Pratar (din latină, pratum, pajiște). Timpul devine călduros și precipitațiile sunt abundente. „Mai e Rai!”, spunea o vorbă populară.

Și în martie sau aprilie sunt multe sărbători ale primăverii, dar în luna mai vremea este mult mai caldă și natura este înverzită. Totul arată în jur mult mai frumos față de 15 sau 20 martie.

Interesant, în unele locuri Armindeniul era considerat ca fiind începutul verii și era și limită calendaristică pentru semănatul porumbului. Alții semănau primele cuiburi de castraveți și de fasole.

Așadar, arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În unele sate tinerii plecau în pădure și tăiau cel mai înalt copac (brad sau fag), pe care îl puteau aduce pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pe care le împodobeau. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.

În unele zone este împodobit în noaptea de dinainte de Sf Gheorghe, în altele de Rusalii.

De ce împodobesc oamenii porțile cu „stâlpări de arminden” (crengi înfrunzite de fag, stejar, mesteacăn sau salcie)? O explicație ține de trecerea lui Isus Hristos prin lume și de faptul că o creangă verde a fost pusă, ca semn, la poarta casei Lui, de către cei care voiau să-l piardă.

„Pomul de mai” era, de obicei, doborât după seceriș, iar cu ramurile lui se încingea cuptorul în care se coace prima pâine din noua recoltă.

„În ziua de Armindeni (Sf Irimia), de 1 mai, să bei vin roșu, că se înnoiește sângele”, scria Artur Gorovei, la 1915.

Narcisa Știucă explică în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri” că gesturile de împodobire sunt mult mai vechi. În unele zone, flăcăii dăruiau ramuri verzi fetelor pe care le îndrăgeau, în alte locuri darul se îndrepta către sătenii ce se bucurau de un prestigiu deosebit.

Armindenul este zi de răgaz: pentru că se intră într-o nouă etapă vegetațională, oamenii ar trebui să se odihnească „pentru odihna pământului”.

„Cele mai evidente accente se pun însă pe voia bună, armonia și valențele stimulative pe care le aduce sărbătorirea în sine – să te speli pe mâini și pe față cu roua care cade peste noapte pe flori și pe ierburi, să mănânci caș alb și să bei vin-pelin pe iarbă verde, în fine, să ții sărbătoarea fiindcă, în caz contrar, vei zace un an întreg – sunt prescripțiile magico-rituale care o definesc”.

De unde vine numele Arminden

Numele arminden vine, fie din slavonă, „Jeremiinǔ dǐnǐ” „ziua sfântului Ieremia”, sărbătorită la 1 Mai, sau, susțin unele surse, din maghiară, „ármingyin”. Proorocul Ieremia este o figură importantă din Vechiul Testament, a trăit acum 26 de secole și a fost supranumit „profetul plângerii” pentru că a îndurat anii decăderii Ierusalimului și perioada de robie a evreilor sub dominația babilonienilor. Ziua care îl comemorează este și una a speranței, dar și a sacrificiilor, și una a bucuriei, dar și a examinării unor semne care-ți pot arăta cum va fi viitorul.

1 Mai în Europa și în istorie

Iată ce spune Gh F Ciaușanu:

„De multe ori nici nu se lucrează la 1 mai: se face blau, cum zic nemții, blauer montag. (…) Acest frumos obicei de a serba păngânește venirea primăverii îl au și germanii: ”Maibaum”, și francezii, „arbre de mai”. La cei din Lesbos (Grecia), în seara de 1 Mai, merg fetele cântând și culeg flori de câmp. Când se întorc, fac cununi pe care le atârnă noaptea la ferestre și la uși. Dimineața, fiecare casă se arată ochilor plăcut împodobită cu flori, cele mai multe roșii, cu spice și cu crenguțe. În coroane se pune și urzică și usturoi: urzici pentru a bășica pe duhul necurat care ar da să intre în casă: usturoi, pentru a feri de deochi. Femeile și fetele pun pe cap cununi de flori”.

Tinerii duceau și în satele din Franța la final de Ev Mediu crăci verzi de arbori pe 1 mai și le puneau în fața casei și la început de mai era prilej de mari sărbători și fetele puneau ramuri cu frunze care erau împodobite cu panglici colorate. Uneori crenguțele erau puse pe horn.

„La germani, în noaptea sfintei Walpurgii, (Walpurgisnacht), 30 aprilie – 1 mai, te asurzește vuietul împușcăturilor în văzduh, sfârâitul și vâjâitul pietrelor repezite din praștii, peste ogoare și chiuitul celor care cutreieră prin țarini (țarina este un câmp cultivat, ogor, arătură n. r.).

În seara aceasta, se înfig pe grămezile de gunoaie – locuri care la toate popoarele erau destinate duhurilor necurate – ramuri de soc, spini, mărăcini mesteacăn, pentru ca hainele vrăjitoarelor să se prindă în ele. Înainte de răsăritul soarelui, femeile se duc și adună rouă de pe spicele de grâu, apoi merg, tăcând, acasă, fără a se uita împrejur spală cu ea capul vacii, pentru a fi ferite de vrăji și pentru ca laptele să fie mănos.

În Bulgaria, fiecare casă este împodobită mai ales cu crengi de păr. Tot așa împodobesc țăranii și leaurile lor (acareturile n. r.). Apoi ies cu toții la câmp, beau lapte și se stropesc cu roua dimineții pentru a fi sănătoși peste an” (Ciaușanu).

Romanii aveau o celebră sărbătoare a vegetației numită Ambarvalia, care se ținea în primăvară, dar și în vară, iar la această sărbătoare se sacrifica o scroafă și o oaie și se făcea o procesiune împrejurul câmpurilor. Etnograful Gh F Ciaușanu face o frumoasă comparație cu sărbătorile creștine de primăvară:

„Sărbătoarea aceasta câmpenească a fost atât de bine înrădăcinată în populațiunile apusului încât creștinismul, care s-a pus ca un lustru peste culoarea firească a lemnului, a trebuit să cedeze, în mare parte, practicelor superstițioase. O procesiune, în frunte cu preotul, merge la Înălțarea Domnului prin sămănături, făcând patru popasuri în care se citește câte o bucată din cele patru Evanghelii. Tot cu prilejul acestei procesiuni se citește și o binecuvântare a timpurilor și sunt stropiți cu aghiazmă și oamenii și vitele. Ni se pare că vechiul rol al fraților arvali este jucat astăzi, tot cu aceeași dibăcie, de preotul romano – catolic”.

Loading

DIVERSE

Irina Fodor, dezvăluiri despre noul sezon al emisiunii Chefi la Cuțite. Ce spune prezentatoarea despre relația cu chefii: „Nu e despre mine, e despre orgoliile lor culinare”

Published

on

Irina Fodor, în vârstă de 37 de ani, este una dintre cele mai carismatice și apreciate prezentatoare TV din România. Ea s-a făcut remarcată în cadrul emisiunii Chefi la Cuțite, unde a preluat cârma pe parcursul sezonului 9, după retragerea Ginei Pistol. Totodată, rolul de la Asia Express i se potrivește mănușă, zeci de mii de români iubind să o vadă pe micile ecrane.

Citește și: Irina Fodor, dezvăluiri din relația cu soțul ei: „La începuturi, eu eram foarte geloasă”

Într-un interviu recent, Irina a vorbit despre cum se simte în această perioadă, mărturisind că este prinsă în miezul filmărilor pentru „Chefi la cuțite” și cu „trollerele desfăcute acasă, pregătite pentru plecarea în Asia Express. 2”.

Întrebată la ce se pot aștepta telespectatorii în noul sezon al emisiunii culinare, aceasta a spus că „Chefi la cuțite vine cu mult foc la propriu și la figurat. Concurenții sunt foarte buni – genul acela care îi fac pe chefi să ridice sprânceana și să devină brusc foarte competitivi. Iar surprizele… sunt suficiente cât să țină tensiunea sus tot sezonul. Ca să dau un pic din casă, pot să îți spun că am fost, cu unul dintre chefi, tot sezonul, ca șoarecele și pisica. O să vedeți voi despre ce e vorba.”

Irina Fodor, mărturisiri din spatele camerelor de filmat

În același timp, Irina a vorbit despre reîntâlnirea cu cei patru chefi și a explicat cum gestionează micile momente tensionate din show.

„Reîntâlnirea cu cei patru e mereu zgomotoasă și plină de replici savuroase. Eu sunt, uneori, mediatorul, alteori spectatorul privilegiat. Când spiritele se încing, respir adânc și îmi spun: Nu e despre mine, e despre orgoliile lor culinare. Cine e cel mai supărăcios? Depinde de zi. Cine e cel mai conciliant? Tot depinde de zi… și de amulete!”, a declarat soția lui Răzvan Fodor.

Prezentatoarea TV a dezvăluit că eliminările din emisiune reprezintă o mare provocare pentru ea, la fel ca și finala.

„Eliminările sunt momentele care îmi dau fiori înainte. Emoțiile concurenților sunt cât se poate de reale și se simt până în măduva oaselor. Finala este iarăși un moment extrem de provocator, iar tensiunea începe să se simtă cu câteva zile înainte. Nu am reușit nici până la acest sezon să mă obișnuiesc cu emoțiile puternice pe care mi le dă anunțarea câștigătorului. În rest, iubesc energia de pe platou – e genul acela de haos organizat care îmi place.”, a mai spus Irina Fodor în interviul pentru Viva.

Citește și: Boala de care suferă Irina Fodor. Ce s-a întâmplat şi la filmările de la Asia Express, misterul umbrelei!

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Rezervor de gaz lichefiat, cu capacitatea de 2.600 de litri, descoperit îngropat pe plaja din Năvodari, avariat de un utilaj. Anunţul ministrului Mediului, Diana Buzoianu

Published

on

Incidentul a avut loc în zona fostei terase Lujo, din Năvodari, iar prezența rezervorului a fost observată după ce în zonă s-a simțit miros de gaz. Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au fost sesizați cu privire la situație, iar primele verificări au indicat că sursa mirosului provenea de la un rezervor GPL amplasat sub nivelul nisipului.

Potrivit Ministerului Mediului, rezervorul a fost avariat accidental în timpul lucrărilor de pregătire a plajei.

”Administraţia Naţională «Apele Române», prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), informează că astăzi, în jurul orei 13:00, în timpul lucrărilor de pregătire a plajei pentru sezonul estival, în zona fostei terase Lujo din Năvodari, un utilaj de tip terasier a avariat accidental un rezervor subteran de gaz, cu o capacitate de 2600 litri, îngropat în nisip”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului, luni, într-un comunicat de presă.

După producerea incidentului, zona a fost securizată pentru a preveni orice risc pentru persoanele aflate în apropiere.

”Situaţia a fost semnalată de îndată autorităţilor competente, iar la faţa locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, inclusiv echipa specializată pentru substanţe periculoase, Poliţia Română, precum şi reprezentanţi ai ABADL. Zona a fost izolată şi au fost aplicate toate măsurile necesare pentru eliminarea oricărui risc şi prevenirea unui incident major”, a precizat sursa citată.

Autoritățile au restricționat accesul publicului pe o rază de aproximativ 100 de metri, iar polițiștii au ridicat probe pentru deschiderea unui dosar penal. Ancheta urmează să stabilească legalitatea amplasării rezervorului și eventualele responsabilități.

Citeşte şi: Microbuz cu 10 pasageri implicat într-un accident pe Centura Nord-Est, între Cluj și Apahida. Patru persoane au ajuns la spital

Potrivit verificărilor preliminare efectuate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, rezervorul ar fi fost îngropat ilegal de operatorul economic care administra terasa din acea zonă.

”Contractul de închiriere pentru sectorul de plajă a încetat la data de 30 octombrie 2025, iar operatorului i-a fost impusă obligaţia de a dezafecta şi evacua toate dotările de pe plajă până cel târziu la data de 15 decembrie 2025. Rezervorul respectiv nu a fost declarat şi nu a avut niciun acord din partea Administraţiei Naţionale «Apele Române» pentru amplasare”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că descoperirea rezervorului reprezintă un risc major pentru siguranța publică și o dovadă de iresponsabilitate din partea operatorilor economici.

”Politica Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor cu privire la plajele din România este toleranţă 0 pentru ilegalităţile care pun în pericol mii de români. Ce a fost descoperit astăzi la Năvodari – un rezervor de gaz îngropat ilegal într-o zonă în care încetase contractul de închiriere anul trecut – este un risc foarte mare şi o iresponsabilitate uriaşă din partea operatorilor economici. Nu vom întoarce ochii la ilegalităţile de pe plajele din România indiferent cine sunt operatorii economici. Vom controla toate plajele eliberate de construcţii în 2025 pentru a vedea dacă această situaţie se repetă şi în alte zone”, a declarat Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului a anunțat că verificările vor continua și în alte zone de litoral, pentru a preveni situații similare și pentru a identifica eventuale instalații amplasate ilegal pe plajele din România.

Citeşte şi: Un adolescent din judeţul Sibiu, arestat pentru omor. Băiatul i-a luat bâta unui bătrân cu care s-a certat şi l-a lovit în cap de mai multe ori, apoi l-a lăsat să moară în frig

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei riscă să intre în incapacitate de plată în aprilie. Apelul lansat de edil

Published

on

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a avertizat recent că adoptarea bugetului de stat nu mai poate fi amânată, susținând  că Primăria Municipiului București riscă să intre în incapacitate de plată în luna aprilie în cazul în care legea nu este votată rapid. Într-o postare făcută pe Facebook, edilul a transmis un apel către partidele din coaliția de guvernare, cerând urgentarea adoptării bugetului de stat.

Citește și: Ciprian Ciucu anunță deblocarea concursurilor pentru posturile de manageri de teatre: ”Vor fi pe bune, nu vor fi decise de mine”

„Fac un apel la toate partidele Coaliției, în special la PSD, să nu mai amâne adoptarea legii bugetului. Nu credeți mesajele iresponsabile care vă spun că Bucureștiul  ‘ia de la săraci ca să dea la bogați’. Adevărul este că Bucureștiul este contributor net de la bugetul național: circa 35-40% din veniturile bugetului de stat provin din taxe impozite colectate în București”, susține Ciucu.

Ciucu a acuzat și modul în care au fost gestionate finanțele publice la nivel guvernamental.

„Am ajuns aici din cauza destrăbălării bugetare a Guvernului Ciolacu. Repet! În 2024 și în 2025, Primăriei Capitalei i s-au luat, pentru a acoperi găurile destrăbălării bugetare, peste 3,5 miliarde de lei. Mai mult, Sectorarelor li s-a luat o sumă echivalentă. Per total, Bucureștiul are un deficit de finanțare de 7 miliarde de lei. Suma este uriașă! Să vă dau un exemplu: în anul 2023, cotele erau de aproximativ 550 de milioane/lună. Astăzi, sunt de doar 350 milioane/lună”, a mai spus  Ciucu în postarea făcută pe Facebook.

Citește și: PSD, USR şi UDMR s-au aliat în coaliţie împotriva lui Ciucu şi Bolojan: „Nu puteţi lua ostatic bugetul României, pentru a rezolva problema domnului Ciucu de la Capitală”

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Rețetă pentru conopidă pane crocantă. Pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru un rezultat perfect

Published

on

Conopida pane este foarte populară în bucătăriile românești, în special în perioadele de post sau atunci când oamenii caută o alternativă la preparatele din carne. Mai mult, rețeta este simplu de făcut și nu necesită ingrediente complicate.

Citește și: Rețetă mănăstirească pentru salată de ciuperci cu maioneză de post. Ingredientele de care ai nevoie pentru un gust unic

Pentru această rețetă ai nevoie de câteva ingrediente simple, pe care s-ar putea să le ai deja în bucătărie.

  • 1 conopidă medie
  • 2 ouă
  • 4-5 linguri de făină
  • 100 g pesmet
  • sare, după gust
  • piper, după gust
  • ulei pentru prăjit.

Opțional, poate fi adăugată și boia dulce sau usturoi granulat pentru un plus de aromă.

Primul pas este pregătirea conopidei. Aceasta se spală bine și se desface în buchețele de dimensiuni medii.

Buchețelele de conopidă se fierb în apă cu puțină sare timp de aproximativ 5-7 minute. Nu trebuie să fie complet moi, ci doar ușor fragede. După fierbere, se scurg bine și se lasă să se răcească. Între timp, într-un bol se bat ouăle cu sare și piper. În alte două farfurii se pregătesc făina și pesmetul. Fiecare buchețel de conopidă se trece mai întâi prin făină, apoi prin ou și la final prin pesmet. Acest strat va crea o crustă crocantă atunci când conopida este prăjită.

Cum se pregătește conopida pane

Într-o tigaie se încinge uleiul la foc mediu. Buchețelele de conopidă se prăjesc câteva minute pe fiecare parte, până când devin aurii și crocante, iar după prăjire, conopida se scoate pe șervețele de hârtie pentru a elimina excesul de ulei.

Preparatul se poate servi cald, alături de sos de usturoi, sos de iaurt sau o salată proaspătă.

Pentru un rezultat perfect, ca la restaurant, bucătarii recomandă câteva trucuri simple: conopida nu trebuie fiartă prea mult, căci altfel se va sfărâma la prăjit. Uleiul trebuie să fie bine încins înainte de a adăuga conopida, iar pentru o crustă mai crocantă, buchețelele pot fi trecute de două ori prin ou și pesmet.

Citește și: Gogoși super delicioase după rețeta autentică recomandată de Cosânzene. Se fac foarte ușor și sunt porția de răsfăț pe care ți-o dorești mereu!

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Horoscopul banilor pentru luna martie 2026. Zodiile care vor avea parte de câștiguri neașteptate

Published

on

În luna martie, mai multe zodii vor avea parte de noroc pe plan financiar. În această perioadă, anumiți nativi vor avea parte de ajustări, renegocieri și câștiguri. Unele semne zodiacale se vor bucura de oportunități, în timp ce altele vor fi nevoite să își echilibreze bugetul Descoperă în rândurile de mai jos ce te așteaptă pe plan financiar în martie.

Citește și: 6 zodii chinezești norocoase în săptămâna 9-15 martie 2026. Ce îi așteaptă pe nativi

Berbec
Luna martie aduce șanse de creștere a veniturilor, mai ales prin proiecte noi sau colaborări. Este un moment bun pentru a negocia salariul sau pentru a cere un bonus. Evită însă investițiile impulsive.

Taur
Stabilitatea financiară este prioritară. Nu apar câștiguri spectaculoase, dar nici pierderi majore. Este o perioadă potrivită pentru economii și reorganizarea bugetului.

Gemeni
Pot apărea cheltuieli neprevăzute, în special legate de casă sau familie. Fii atent la contracte și la termenele limită. A doua parte a lunii aduce o oportunitate profesională interesantă.

Rac
Veniturile pot crește prin muncă suplimentară sau proiecte freelance. Este important să nu îți asumi mai mult decât poți duce. Analizează atent ofertele înainte de a semna.

Leu
Luna martie aduce vizibilitate profesională, ceea ce poate duce la câștiguri mai bune în lunile următoare. Totuși, evită cheltuielile pentru imagine sau achizițiile de lux.

Fecioară
Este o perioadă favorabilă pentru investiții calculate și planuri pe termen lung. Dacă ai în vedere un credit sau o achiziție importantă, documentează-te temeinic.

Balanță
Parteneriatele financiare sunt în prim-plan. O colaborare poate aduce profit, dar este esențial să clarifici toate detaliile legale. Evită împrumuturile riscante.

Scorpion
Atenție la cheltuielile emoționale. Luna aceasta te poate tenta să cumperi lucruri inutile. În schimb, concentrează-te pe reducerea datoriilor.

Săgetător
Se anunță oportunități din străinătate sau din domenii noi. Dacă îți dorești o schimbare profesională, martie poate fi luna potrivită pentru a face primul pas.

Capricorn
Responsabilitățile cresc, dar și șansele de a câștiga mai bine. Este o perioadă bună pentru a demonstra seriozitate și pentru a cere recunoaștere financiară.

Vărsător
Creativitatea poate deveni sursă de venit. Dacă ai un hobby sau un proiect personal, este momentul să îl monetizezi. Evită speculațiile financiare.

Pești
Situația financiară se stabilizează treptat. Este o lună bună pentru a pune bazele unui fond de urgență. Fii prudent în relațiile financiare cu prietenii.

Citește și: Se apropie sezonul Berbecului 2026. Zodiile vor suferi transformări pe toate planurile

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Ministra Oana Ţoiu şi consulul român din Emiratele Arabe Unite, chemaţi la audieri în Parlament

Published

on

Audierile au loc pe fondul unor acuzații apărute în spațiul public privind posibile nereguli în stabilirea listelor de pasageri pentru zborurile de evacuare organizate de statul român, în contextul conflictului militar din regiune. Parlamentarii vor solicita explicații atât cu privire la procedura de selecție a persoanelor evacuate, cât și la informațiile apărute în presă despre posibile abateri de la criteriile anunțate de autorități.

Controversa a izbucnit după ce Daciana Sârbu a afirmat public că fiica sa minoră, Irina Ponta, ar fi fost scoasă din autocarul care urma să o transporte la aeroport pentru unul dintre zborurile de evacuare organizate de România. Potrivit acuzațiilor formulate de aceasta, adolescenta ar fi fost eliminată de pe lista pasagerilor din motive de „vulnerabilitate de imagine”, afirmație care a declanșat un schimb de replici între Victor Ponta și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe a respins aceste acuzații și a susținut că selecția persoanelor evacuate s-a făcut exclusiv pe baza criteriilor consulare aplicate în mod obișnuit în situații de criză. Reprezentanții instituției au precizat că prioritate la evacuare au avut persoanele considerate vulnerabile, precum copiii, persoanele cu probleme medicale, femeile însărcinate și familiile cu copii mici.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a explicat că listele au fost întocmite de echipele consulare din regiune pe baza acestor criterii și că instituția nu are motive să pună la îndoială corectitudinea procedurii.

Citeşte şi: PSD, USR şi UDMR s-au aliat în coaliţie împotriva lui Ciucu şi Bolojan: „Nu puteţi lua ostatic bugetul României, pentru a rezolva problema domnului Ciucu de la Capitală”

„Priorităţile absolute pentru zborurile de evacuare sunt persoanele aflate la risc. În sens consular, sunt considerate la risc persoanele care sunt copii, persoanele cu probleme medicale şi femeile însărcinate”, a explicat Țărnea în cadrul unei conferințe de presă.

Disputa s-a amplificat după ce România TV a prezentat informații potrivit cărora printre pasagerii îmbarcați în avionul de evacuare s-ar fi aflat și persoane care nu se încadrau în categoriile prioritare anunțate de Ministerul de Externe.

Potrivit datelor, în aeronava organizată de România ar fi fost îmbarcate și cupluri aflate în vacanță în Dubai, fără probleme medicale sau alte situații care să justifice prioritatea la repatriere.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la MAE după scandalul cu Irina Ponta

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend