DIVERSE
Dana Rogoz, agresată în copilărie doar pentru că era Abramburica: „Mă scuipau chiar înainte de a se închide ușile de la troleu”
Publicat
acum 3 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Dana Rogoz a vorbit public despre experiențele dificile prin care a trecut în copilărie și adolescență, după ce a observat că, la ani distanță, încă există oameni care tratează cu superficialitate comportamentele agresive.
Cunoscută încă din copilărie pentru rolul Abramburica, actrița spune că popularitatea a venit și cu momente greu de gestionat pentru un copil. În urmă cu opt ani, actrița a răspuns public unui mesaj postat de o femeie care relata un comportament agresiv avut față de ea în perioada în care era copil.
„A înnebunit asta cu perfectu ei… doamneee… mi-aduc aminte că în urmă cu ani când venea la ProTV… am bătut-o pe stradă… pur și simplu vorbea îngâmfat… noi de vârsta ei… eu și o prietenă am intrat în vorbă cu ea… sincer o admiram… nah… erau alte vremuri… ea înfumurată a zis ceva în sictir… era o proaspătă vedetă ea cică… apoi i-am tras un scuipat plus o palmă… rușine oricum… e rușine să te porți urât în sictir cu oamenii care te plac…”, a scris actrița.
Atunci, Dana Rogoz a răspuns pe blogul său, iar reacția ei a fost readusă în discuție recent.
„Acum 8 ani primeam acest mesaj… Și tot acum 8 ani îi răspundeam pe blog așa: Tocmai am citit pe Instagram acest mesaj. Inițial m-am blocat. Mi s-a oprit respirația. Probabil m-am blocat la fel ca Dana-copil în momentul respectiv.
Eram Abramburica, un copil cu o stea norocoasă, un copil iubit de mulți alți copii. Tocmai de aceea nu m-am plâns niciodată când eram victima a bullying-ului. Și alți colegi de școală erau agresați, doar că din alte motive. La mine, ‘problema era că sunt ‘vedetă.
Atât. Era suficient pentru unii. Uneori mă recunoșteau pe stradă, alteori în autobuz, și ‘admirația lor se manifesta în felul descris mai sus.
Mă scuipau chiar înainte de a se închide ușile de la troleul aglomerat și rămâneam să mă șterg pe scări, neputincioasă. Aveam vreo 9–10 ani. Pe la 12 trebuia să suport deja mâinile băieților care voiau cu orice preț să ridice fusta Abramburicăi pe stradă. Dar le treceam pe toate la ‘riscurile meseriei și mergeam mai departe.
Doar că azi, în urma acestui mesaj, aș vrea să mă întorc la Dana-copil lovită și scuipată de aceste fete și să îi spun că nu e vina ei, că nu a greșit cu nimic.
Dana-adult vrea să îi șteargă scuipatul, să o strângă în brațe pe Dana-copil și să o felicite pentru instinctul bun pe care l-a avut încercând să evite astfel de oameni. Și să o las-o să îmi plângă în brațe.
Și tot Dana-adult vrea să îi răspundă femeii care se laudă acum cu acest comportament. Rușinea e a dumneavoastră, doamnă. Rușinea că anii au trecut și că ați rămas la fel. Îmi pare rău pentru proasta educație pe care ați primit-o când erați copil, dar nu pot să vă acuz pentru adultul care ați devenit. Pare că sunteți la rândul dumneavoastră mamă.
Îmi imaginez, cu tristețe, că încurajați genul acesta de comportament. Îmi imaginez că ați fi fericită știind că v-a moștenit și că tradiția merge mai departe. Pentru copilul meu și pentru alți copii sunt furioasă acum.
Sunteți mândră de ce mi-ați făcut împreună cu prietena dvs încât aveți curajul să vă lăudați pe contul meu? Să vă fie rușine. Nu ați înțeles nimic din viața asta.”, a scris Dana Rogoz.
![]()
Poate îți place și...

Vreme schimbătoare în România în prima lună de vară. ANM anunţă unde sunt așteptate cele mai multe ploi

Incidentul dronei rusești care a lovit la Galați, dezbătut luni în Consiliul de Securitate ONU. ”Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”

Mesaj îngeri iunie 2026. Află călăuzirea divină pentru zodia ta
DIVERSE
Vreme schimbătoare în România în prima lună de vară. ANM anunţă unde sunt așteptate cele mai multe ploi
Publicat
acum 12 minutela
1 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

ANM a publicat luni prognoza pentru următoarele două săptămâni. Veștile nu sunt bune: ploi sunt așteptate în majoritatea zilelor.
Transilvania
Vremea va fi schimbătoare până pe 5 iunie. Maximele vor fi între 20 și 26 de grade, minimele între 10 și 13 grade. După 6 iunie temperaturile cresc ușor, spre maxime de 24 de grade și minime de 12 grade. Averele sunt așteptate în special după-amiaza, pe tot intervalul, anunţă ANM.
Prognoza ANM Banat
Prima săptămână aduce alternanțe termice frecvente. Maximele variază între 24 și 28 de grade. Minimele sunt între 12 și 15 grade. Weekendul vine cu ușoară încălzire – până la 28 de grade ziua și 16 noaptea. Probabilitatea pentru averse rămâne ridicată aproape zilnic.
Crișana
Vreme instabilă în prima săptămână. Maximele oscilează între 22 și 28 de grade, minimele între 12 și 14 grade. Weekendul aduce 27 de grade ziua. Ulterior, ușoară scădere spre 25 de grade. Averele sunt posibile în aproape toate zilele.
Maramureș
Variații termice semnificative în prima săptămână. Pe 1 și 2 iunie – 21 de grade. Pe 3 iunie – 26 de grade. Pe 4 iunie – coborâre la 23 de grade. Până la finalul intervalului, maxime între 24 și 26 de grade. Ploi estimate în majoritatea zilelor.
Prognoza ANM Moldova
Primele două zile sunt reci – maxime de 18–20 de grade, minime de 10–12 grade. Din 3 iunie se încălzește treptat. Pe 6 iunie maximele ajung la 26 de grade. Între 6 și 14 iunie minimele rămân constante la circa 14 grade. Averse frecvente după-amiaza.
Muntenia
Instabilitate și alternanțe termice până pe 6 iunie. Maximele între 24 și 28 de grade, minimele între 12 și 16 grade. Ulterior ușoară scădere – spre 26 de grade ziua și 15 noaptea. Averse în cea mai mare parte a intervalului.
Prognoza ANM Oltenia
Prima săptămână aduce variații termice rapide. Maximele între 24 și 28 de grade. Weekendul – până la 29 de grade ziua. A doua săptămână – maxime de 26 de grade, minime de 14 grade. Instabilitate atmosferică aproape în fiecare după-amiază.
ANM-Prognoza-2-saptamani-site-260601122413
Dobrogea
Pe 1 și 2 iunie – maxime de 20–22 de grade, sub normalul climatologic. Ulterior încălzire treptată spre 26 de grade ziua și 16–17 grade noaptea. Ploi în majoritatea zilelor, mai consistente la început.
Prognoza ANM La munte
Primele două zile – reci, cu maxime de 14 grade și minime de 7 grade. Pe 3 iunie ușoară încălzire, spre 17 grade ziua. Din 6 iunie – maxime de 16 grade, minime de 8 grade. Perioade cu ploi frecvente, cantități mari mai ales pe 2 și 3 iunie.
![]()
DIVERSE
Incidentul dronei rusești care a lovit la Galați, dezbătut luni în Consiliul de Securitate ONU. ”Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”
Publicat
acum 2 orela
1 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Convocarea Consiliului de Securitate al ONU a fost făcută în baza articolului din Cartă, conform căruia organizația ”poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend”.
„Imediat după incidentul dronei ruseşti care a explodat pe clădirea de apartamente din Galaţi, România a declanşat consultări la ONU şi a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 şi 35 din Carta Naţiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situaţii care pun în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”, a anunţat ambasadorul României la ONU, Cornel Feruţă, citat de news.ro.
Potrivit lui Feruță, intruziunea dronei şi explozia acesteia într-o zonă dens populată în urma căreia au fost răniţi cetăţeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU şi dreptului internaţional.
Întrunirea Consiliului de Securitate al ONU este programată pentru ora 22:00, ora României, la New York.
România va fi reprezentată de ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.
”Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, prevede articolul 34 din Carta ONU.
Articolul 35 are următoarele prevederi:
1. Orice Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend sau situaţii de natura celei menţionate în Articolul 34.
2. Un Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend la care este parte dacă acceptă în prealabil, în privinţa acelui diferend, obligaţiile de rezolvare paşnică prevăzute în prezenta Cartă.
3. Acţiunile întreprinse de Adunarea Generală în chestiunile asupra cărora i se atrage atenţia în temeiul Articolului de faţă vor fi supuse dispoziţiilor Articolelor 11 şi 12.
Președintele Nicușor Dan a anunțat oficial, pe baza probelor tehnice, că drona care a lovit blocul din Galați este de proveniență rusească.
Potivit șefului statului, investigațiile specialiștilor români arată o concluzie fără dubiu: aparatul de zbor prăbușit în 29 mai este o dronă rusească militară, model Geran-2.
”Faptul că un astfel de aparat a lovit un bloc de locuințe din România, provocând răniți și pagube materiale, este de o gravitate deosebită, iar singurul responsabil este Rusia.
Siguranța cetățenilor români și integritatea teritoriului național sunt obligații fundamentale ale statului român și vor fi apărate cu toată fermitatea.
Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene.
România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi.
România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român”, a mai subliniat șeful statului.
![]()
DIVERSE
Mesaj îngeri iunie 2026. Află călăuzirea divină pentru zodia ta
Publicat
acum 2 orela
1 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mesaj îngeri iunie 2026. Ai încredere în echipa ta de îngeri și cere-le ajutorul! Este foarte sănătos să trăiești cu credința că ești susținut de o putere mai mare decât tine, că ești îndrumat și ghidat de Divinitate. Îngerii sunt mereu alături de tine, chiar dacă crezi sau nu. Iată aici care sunt cele mai uzuale semne prin care recunoști că ești călăuzit și protejat.
Află mai multe despre îngerii păzitori ai semnelor zodiacale aici, ca să vezi că nu ești singur niciodată!
Una din formele prin care îngerii îți transmit un răspuns sau un mesaj la o întrebare sau un subiect ce te frământă sau preocupă este prin cardurile îngerilor. Acestea sunt o cale străveche, confirmată de vreme, de a lua legătura cu îngerii și călăuzitorii spirituali. Ele sunt pe deplin sigure pentru că atrag doar energia cerească plină de iubire a mesagerilor prin Legea atracției divine.
Iată care sunt mesajele îngerilor pentru cele 12 zodii pentru luna iunie 2026.
Mesaje îngeri luna iunie 2026 BERBEC
„Răspunsurile la unele din rugăciunile și afirmațiile tale sunt realizate în lunile de iarnă.”
Toamna și iarna aceasta este timpul pentru o finalizare, iar acest mesaj indică faptul că dorințele tale se vor realiza în următoarele luni. Între timp, la fel cum animalele și păsările își fac planuri pentru sezon, continuă să lucrezi pentru obiectivele tale urmărindu-ți intuiția.
Alte interpretări: • ia o pauză • conectează-te cu prietenii și familia • respectă-ți nevoile corpului • cere ajutorul zânelor
Mesaje îngeri pentru zodii luna iunie 2026 TAUR
„Scopul vieții tale implică să îi înveți pe alții despre spiritualitate și vindecare.”
Ai primit acest mesaj pentru că ești preocupat de scopul tău de viață la acest moment al călătoriei tale și ce direcție de carieră îți este cea mai benefică. Mesajul îți indică faptul că ești născut ca un învățător spiritual ce poate da sfaturi și informații străinilor, prietenilor și membrilor de familie. Abilitățile tale naturale de consiliere și învățare îți vor servi într-un sens profesional. Poți începe cu pași mici și poți construi o carieră în această direcție. Dacă ai nevoie de instruire suplimentară, ghidul tău interior te va îndruma și vei ști ce e bine pentru tine când vei întâlni. Cere zânelor să te ajute cu indicații și ele îți vor deschide uși miraculoase.
Alte interpretări: investighează o carieră ca și consilier sau psiholog / scrie articole sau cărți / un mesaj despre un învățător spiritual îți validează intuiția / ține un workshop / începe să încasezi bani pentru consilierea pe care o oferi sau pentru ședințele de vindecare pe care le poți ține.
Mesaje îngeri luna iunie 2026 GEMENI
„Copilul tău este vegheat și protejat în timp ce explorează lumea.”
O preocupare a ta implică copilul tău, probabil de sex masculin. Poate că ți-ai făcut griji pentru el sau ai simțit chemarea să îl ajuți într-un anumit fel. Acest mesaj îți validează sentimentele intuitive și te susține să acționezi cum simți. Zânele doresc ca tu să știi că copilul tău este în siguranță, fericit și vegheat. Dă orice griji spre ele, ca vindecarea să înceapă.
Alte interpretări: ești însărcinată sau vei fi însărcinată ori vei adopta un copil / scopul vieții tale implică să ajuți copiii / un copil din ceruri îți transmite că este fericit și îți trimite iubirea sa / copilul altei persoane are nevoie de ajutorul tău / iubești să ai grijă de un animal de companie care este ca un copil pentru tine.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
ACTUAL
O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
Publicat
acum 3 orela
1 iunie 2026Autor
admin
Vești excelente pentru iubitorii de adrenalină și relaxare în natură! Un nou pol de atracție turistică și-a deschis porțile în județul Argeș, mai exact pe dealurile de la intrare in Domnești dinspre Curtea de Argeș, anunță portalul de cazări Turism Argeș, turismarges.ro. Este vorba despre cel mai mare parc de agrement din regiune, o investiție de anvergură menită să redefinească turismul local și să atragă vizitatori din întreaga țară.
Adrenalină pe 25.700 de metri pătrați
Proiectul impresionant se întinde pe o suprafață totală de 25.700 mp și a fost conceput ca un spațiu multifuncțional destinate distracției în familie și sporturilor de aventură.
Piesa de rezistență a întregului complex este, fără îndoială, un Alpine Coaster (bob pe șine) modern, care ocupă o suprafață de 825 mp și promite coborâri pline de adrenalină printre peisajele spectaculoase ale zonei.
Pentru cei care vor o pauză de relaxare, parcul pune la dispoziție o clădire modernă de 375 mp care adăpostește o zonă de recepție și o cafenea-bistro. De asemenea, infrastructura a fost gândită pentru a asigura un confort sporit vizitatorilor.
Locație strategică, în inima naturii
Investiția este realizată de societatea Cristerra Transport Agrement SRL din București, care a ales o amplasare ideală pentru acest complex, la granița dintre accesibilitate și natură sălbatică. Terenul pe care a fost ridicat parcul beneficiază de o poziționare geografică deosebită, fiind flancat de repere naturale și căi de acces majore.
Poziționarea parcului în vecinătatea unio drum național și a domeniului silvic Domnești oferă un cadru natural de poveste, aer curat și o panoramă spectaculoasă, transformând o simplă tură cu bobul într-o experiență memorabilă în mijlocul naturii argeșene.
Noul parc de agrement Argeș promite să devină rapid una dintre cele mai căutate destinații de weekend din sudul țării, aducând un plus de valoare economiei și turismului din județul Argeș.
![]()
DIVERSE
Regulă nouă de la 1 iunie 2026. Şoferii pot primi înapoi taxa de autostradă dacă rămân blocaţi în ambuteiaj
Publicat
acum 3 orela
1 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Autoritatea Națională de Transporturi din Italia (ART) a stabilit regulile prin care şoferii pot primi înapoi taxa de autostradă în anumite situații.
Pe traseele de până la 50 de kilometri, rambursarea se acordă dacă durata călătoriei depășește cu zece minute timpul obișnuit. Pe distanțe mai lungi, pragul crește la 15 minute întârziere.
La o întârziere de cel puțin trei ore cauzată de trafic, șoferul primește înapoi întreaga taxă de autostradă. Rambursarea parțială se aplică pentru întârzieri mai mici, proporțional cu timpul pierdut, scrie Bild.
Regula se aplică exclusiv ambuteiajelor provocate de șantiere. Accidentele, condițiile meteo și șantierele de urgență nu sunt acoperite de noua reglementare.
O aplicație comună pentru toate autostrăzile este în pregătire, dar nu este încă disponibilă. Până la lansarea acesteia, operatorii de autostrăzi sunt obligați să ofere alternative: site-uri web proprii sau linii telefonice de asistență. Nu este clar deocamdată în ce măsură vor beneficia și șoferii străini de această reglementare.
Rambursare totală după trei ore de blocaj
Regulile sunt și mai clare în cazul blocajelor totale de trafic, de exemplu după accidente grave:
- între 60 și 119 minute de staționare: rambursare de 50%
- între 120 și 179 minute: rambursare de 75
- peste 3 ore: rambursare integrală a taxei de autostradă pentru segmentul afectat
Există și excepții importante, anumite situații nefiind eligibile pentru rambursare:
- lucrările de urgență apărute după furtuni, alunecări de teren sau accidente
- șantierele mobile, cel puțin până la finalul anului 2027
În plus: se rambursează doar sume de minimum 10 cenți, iar plata efectivă se face doar după acumularea unui total de cel puțin un euro.
Autoritățile italiene pregătesc și o aplicație unică prin care șoferii vor putea solicita automat rambursările. Aplicația va reuni toți operatorii privați de autostrăzi și ar urma să simplifice procedura pentru șoferi.
Nu s-a decis încă dacă și în ce condiții turiștii străini vor putea solicita rambursările. Regulile pentru șoferii din alte țări urmează să fie clarificate.
La 1 ianuarie 2024, în Italia erau înregistrați 1,73 milioane de cetățeni români, potrivit raportului CNEL din 2025, intitulat „Cetățeni străini în Italia”.
Ministrul italian al Transporturilor, Matteo Salvini, a numit decizia un „moment de cotitură” pentru drepturile șoferilor. Președintele ART, Nicola Zaccheo, a descris-o ca pe o măsură de protecție pentru călători.
Există și voci critice. Organizația de protecție a consumatorilor Codacons avertizează că operatorii de autostrăzi pot recupera costurile despăgubirilor prin majorări ulterioare ale taxelor.
Noua regulă a fost adoptată de Autoritatea italiană de reglementare a transporturilor (ART), prin decizia nr. 211/2025. Potrivit autorităților, șoferii vor putea cere rambursarea taxei de autostradă atunci când sunt afectați semnificativ de lucrări sau alte blocaje de trafic. Președintele ART, Nicola Zaccheo, a explicat încă din 2025 că taxa de autostradă trebuie să fie „corectă și proporțională cu serviciul primit efectiv”.
Italia are aproximativ 7.000 de kilometri de autostrăzi cu taxă. Este a treia destinație preferată a turiștilor germani, după Spania și Turcia. În 2023, circa 12 milioane de germani au vizitat Italia.
![]()
DIVERSE
VIDEO Escaladare majoră în Orientul Mijlociu: SUA lovesc ţinte iraniene, iar Kuweitul este atacat cu drone și rachete
Publicat
acum 3 orela
1 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

SUA anunţă că au efectuat „lovituri de autoapărare” asupra unor staţii radar şi de control al dronelor iraniene din Goruk şi de pe Insula Qeshm, în Iran, în weekend, acţiune descrisă ca fiind o reacţie la acţiunile „agresive” ale Teheranului, relatează Reuters.
Comandamentul Central al SUA a precizat într-o postare pe X că Iranul a doborât o dronă americană MQ-1 care opera în apele internaţionale.
CENTCOM a declarat că avioanele de vânătoare americane au ripostat prin distrugerea sistemelor de apărare aeriană iraniene, a unei staţii de control terestre şi a două drone de atac.
De asemenea, s-a precizat că niciun membru al personalului militar american nu a fost rănit.
🇺🇸BIG success for American forces: The US Air Force just struck Qeshm and Goruk Islands in Iran, destroying multiple radar sites, air defense systems, drone launchers, and missile positions used to target commercial vessels in the Strait of Hormuz. pic.twitter.com/ZelhYzfAxV
— And We Know©🇺🇸 (@andweknow) June 1, 2026
Cele două ţări au lansat atacuri reciproce şi săptămâna trecută, Iranul vizând o bază aeriană americană după ce armata SUA a efectuat ceea ce un oficial de la Washington a descris ca fiind atacuri îndreptate împotriva unei operaţiuni cu drone iraniene în apropierea Strâmtorii Ormuz.
La scurt timp, Iranul a confirmat că a desfășurat o operațiune de represalii. În paralel, Kuweitul a anunțat că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat drone și rachete care se îndreptau spre teritoriul țării, relatează Associated Press.
Noile incidente evidențiază fragilitatea armistițiului aflat în vigoare de câteva săptămâni între Washington și Teheran. Cele două părți continuă negocierile pentru prelungirea acordului, însă schimburile de atacuri nu au încetat.
Comandamentul Central al armatei americane a precizat că loviturile au fost efectuate sâmbătă și duminică în apropierea orașului Geruk și pe insula Qeshm.
#BREAKING GUY’S 🇺🇸 ❌🇮🇷
You shoot down a US drone, you pay the price. CENTCOM just leveled Iranian radar and drone command centers in Goruk and Qeshm Island. Message sent. 🇺🇸💥 #CENTCOM #Retaliation #NoFlyZone pic.twitter.com/QP8nSI4XVb— U.S.ArmyPower🇺🇸 🎖️ (@USarmypwr) June 1, 2026
Potrivit armatei americane, operațiunea a vizat sisteme de apărare aeriană, un centru de control la sol și două drone de atac. Oficialii americani au susținut că acestea reprezentau o amenințare pentru navele care tranzitează apele din regiune.
Washingtonul a transmis că niciun militar american nu a fost rănit în timpul operațiunii.
Iranul revendică un atac de represalii
La rândul său, Garda Revoluționară iraniană a afirmat că forțele americane au lovit un turn de telecomunicații aflat pe o insulă iraniană.
Organizația a anunțat ulterior că a răspuns printr-un atac, fără să ofere detalii privind ținta vizată.
Potrivit unor evaluări, declarația ar putea face referire la incidentul raportat de Kuweit. Statul din Golf găzduiește cartierul general regional al armatei americane pentru Orientul Mijlociu.
Armistițiul dintre SUA și Teheran, pus sub presiune
Escaladarea are loc în timp ce negocierile dintre SUA și Iran continuă. Unul dintre principalele subiecte îl reprezintă stocurile iraniene de uraniu îmbogățit.
În weekend, forțele americane au lovit o navă cargo sub pavilion gambian care, potrivit Washingtonului, încerca să spargă blocada impusă de Iran asupra porturilor sale.
Autoritățile americane și iraniene încearcă în continuare să ajungă la un acord pentru prelungirea armistițiului și reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz.
Iranul continuă să controleze accesul prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul mondial cu petrol și gaze naturale.
Doar un număr limitat de nave a reușit să tranziteze zona în ultimele săptămâni. Situația menține presiunea asupra piețelor energetice și a lanțurilor de aprovizionare.
Regiunea Golfului produce aproximativ 30% din îngrășămintele chimice comercializate la nivel global, ceea ce alimentează temerile privind posibile probleme de aprovizionare în sectorul agricol.
Tensiuni și pe frontul israeliano-libanez
Criza regională este amplificată și de situația de la frontiera dintre Israel și Liban.
Israelul și-a extins prezența militară dincolo de râul Litani, în sudul Libanului. În același timp, gruparea Hezbollah continuă să lanseze drone către teritoriul israelian.
Trump: Iranul vrea un acord
Președintele american Donald Trump s-a întâlnit vineri cu principalii săi consilieri, însă nu a anunțat o decizie privind viitorul negocierilor.
Într-un mesaj publicat luni pe platforma Truth Social, Trump s-a declarat optimist cu privire la discuțiile cu Teheranul.
Potrivit liderului de la Casa Albă, Iranul dorește încheierea unui acord. De cealaltă parte, autoritățile iraniene susțin că negocierile nu au fost încă finalizate.
![]()

Vreme schimbătoare în România în prima lună de vară. ANM anunţă unde sunt așteptate cele mai multe ploi

Incidentul dronei rusești care a lovit la Galați, dezbătut luni în Consiliul de Securitate ONU. ”Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”

Mesaj îngeri iunie 2026. Află călăuzirea divină pentru zodia ta

Amendă de peste 800 de lei pentru șoferii care fac această greșeală în timpul staționării

O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah

EXCLUSIV! ATROCITATE FĂRĂ MARGINI: Aproape 100 de câini, uciși prin GAZARE în România anului 2026! Dezvăluiri incendiare ale șefului DSVSA Argeș!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
Vești excelente pentru iubitorii de adrenalină și relaxare în natură! Un nou pol de atracție turistică și-a deschis porțile în...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
Performanță de excepție în sportul minții pentru un elev al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș! Timp...
Curtea de Argeș

ACUM! Turist atacat de urs la Barajul Vidraru
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în zona Barajului Vidraru pentru acordarea îngrijirilor medicale...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
Două eleve din Curtea de Argeș au reușit să atragă toate privirile la nivel național după ce au dezvoltat o...

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum 2 săptămâniULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
ACTUALacum 2 săptămâniTradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
ACTUALacum 2 săptămâniAsfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCumpărăturile last-minute: cum să găsești oferte bune pentru carucior 3 în 1
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCalculul amprentei de carbon: cum să reduci efortul manual și să faci raportarea ESG mai eficientă
ACTUALacum 2 săptămâniSTART! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
BUSSINESacum 2 săptămâniServicii SEO: ce pierzi fara ele si cum alegi firma potrivita pentru afacerea ta












Ultimele Comentarii