În anii 1940, în statul american Maine, un grup de oameni de știință a construit ceea ce a devenit cunoscut drept „Școala pentru Câini”, o unitate uriașă creată pentru un obiectiv neobișnuit: obținerea, prin reproducere selectivă, a unui „super-câine”.

Lucrurile nu au mers însă așa cum sperau cercetătorii.

Oamenii sunt fascinați de câini de mii de ani, dar la sfârșitul anilor 1940 această obsesie a atins un nivel fără precedent. Un experiment de proporții uriașe, desfășurat într-o unitate special construită pe o fermă din Maine, avea să urmărească dezvoltarea a peste 500 de pui pe parcursul a 13 ani.

Printre rasele studiate s-au numărat cocker spaniel, beagle, ciobănesc de Shetland, basenji și fox terrier cu păr sârmos.

De la naștere, dezvoltarea fiecărui pui era consemnată în cele mai mici detalii: prima reacție de tresărire, prima încercare de a consuma hrană solidă, prima joacă mai agresivă cu un frate și prima mișcare a cozii.

La vârsta de cinci săptămâni, puii începeau o serie de teste care urmăreau inteligența, dominanța, reactivitatea emoțională și capacitatea de a fi dresați.

„Când se năștea un cuib de pui, știam exact unde aveam să fiu în fiecare zi din următoarele 12 luni”, scria în 1985 John Fuller, unul dintre cercetătorii principali.

Oamenii de știință încercau să răspundă la numeroase întrebări. Sunt unele rase mai inteligente decât altele? Au rasele personalități diferite? Cât de important este rolul părinților? Ce se întâmplă dacă dezvoltarea normală a unui pui este perturbată? Și, mai ales, ar fi posibilă obținerea unui câine cu o inteligență ieșită din comun?

De la genetica animalelor și până la modul optim de socializare a puilor, concluziile acestui experiment aveau să schimbe profund felul în care oamenii înțeleg câinii. În același timp, ele aveau să ofere și o lovitură importantă teoriilor eugeniste.

Un megaproiect dedicat câinilor

Al Doilea Război Mondial tocmai se încheiase, iar Statele Unite intrau într-o perioadă considerată o adevărată epocă de aur a cercetării științifice. Sume uriașe erau investite în proiecte ambițioase, iar oamenii de știință aveau libertatea să gândească la scară foarte mare.

Studiul supranumit „Școala pentru Câini” a beneficiat din plin de acest context. Proiectul a primit o finanțare de 632.000 de dolari, echivalentul a aproape 9 milioane de dolari în prezent, o sumă care ar fi extrem de greu de obținut astăzi pentru un studiu similar.

La acea vreme, eugenia, ideea potrivit căreia reproducerea selectivă ar putea duce la o „superioritate genetică” a oamenilor, fusese deja compromisă moral și științific din cauza legăturii sale cu atrocitățile naziste și cu Holocaustul.

Cu toate acestea, câțiva oameni de știință importanți continuau să creadă în unele dintre principiile sale.

Printre aceștia se afla Alan Gregg, directorul de atunci al Diviziei de Științe Medicale din cadrul Rockefeller Foundation și responsabil de distribuirea fondurilor filantropice ale organizației.

Gregg era interesat de modernizarea psihiatriei și de identificarea cauzelor anumitor comportamente considerate indezirabile. El credea că delincvența, tulburările severe de comportament, instabilitatea emoțională sau personalitățile psihopatice ar putea fi explicate în mare parte prin genetică.

În realitate, relația dintre gene, personalitate și comportament este mult mai complexă.

Gregg era preocupat și de ceea ce considera o risipă de bani pentru educație. Într-o scrisoare din 1945, el susținea că o mai bună înțelegere a geneticii i-ar face pe oameni să realizeze că pot câștiga intelectual la fel de mult prin „împerecheri înțelepte” precum prin școli foarte scumpe.

La acea vreme, cele mai multe studii genetice erau realizate pe musculițe de oțet sau pe șobolani. Gregg a avut însă o altă idee: dacă cercetătorii ar încerca să obțină un câine extrem de inteligent, o astfel de reușită ar putea convinge publicul că inteligența este în principal ereditară.

El era dispus să finanțeze această ipotetică apariție a unui „super-câine”.

Cursa pentru crearea unui „super-câine”

Câinii au ridicat dintotdeauna întrebări interesante pentru geneticieni. Cum este posibil ca rasele aceleiași specii să arate atât de diferit? Cum pot un Dog German și un Pomeranian să aparțină aceleiași specii?

Diversitatea lor extraordinară a făcut din câini un subiect ideal pentru studierea geneticii. Cercetătorii presupuneau că, dacă există diferențe atât de mari de aspect, probabil există și diferențe importante în ceea ce privește inteligența și personalitatea.

John Fuller, fiziolog, și John Paul Scott, genetician specializat în comportament animal și coordonator al proiectului, au fost fascinați de această problemă.

Rezultatele studiului au început însă să se îndepărteze rapid de obiectivul inițial al finanțatorilor.

Rockefeller Foundation sperase că anumite rase vor demonstra o capacitate cognitivă superioară. Câinii au fost supuși unor teste de inteligență și învățare, inclusiv labirinturi în care trebuiau să găsească hrană sau sarcini repetate, pentru a vedea dacă performanța lor se îmbunătățește.

Rezultatele au arătat că unele rase se descurcau mai bine la anumite probe, însă nicio rasă nu excela constant în toate testele.

În cele din urmă, cercetătorii au concluzionat că nu se poate spune că o anumită rasă este în mod general „mai inteligentă” decât alta.

Au existat și diferențe de temperament. Fox terrierii, de exemplu, au manifestat o tendință mai mare spre comportament agresiv, ceea ce era explicabil și prin faptul că fuseseră crescuți pentru vânătoare. Contextul avea însă o influență foarte mare.

„Aceeași rasă putea fi temătoare într-o situație și încrezătoare în alta”, scriau Scott și Fuller în 1965.

„Basenji se temeau de situații necunoscute, dar nu se temeau deloc de alți câini.”

Per ansamblu, Scott și Fuller au considerat că rezultatele lor contrazic teoriile eugeniste despre crearea unor „super-câini” prin reproducere selectivă.

Concluzia avea implicații și pentru oameni.

„Încă din vremea grecilor, oamenii au visat la figuri eroice sau aproape divine care să combine forța fizică a unei gorile cu inteligența lui Einstein, talentul muzical al lui Beethoven cu frumusețea unui zeu grec”, au scris cercetătorii.

Datele lor arătau însă de ce un asemenea ideal nu poate fi obținut.

În cadrul unei specii sociale, trăsăturile sunt distribuite între indivizi, iar această diversitate are un rol.

De exemplu, curajul unor indivizi poate ajuta grupul să îndepărteze un pericol, în timp ce timiditatea altora îi poate ajuta să detecteze primele semnale de alarmă.

Un grup social funcțional are nevoie de mai multe tipuri de personalitate.

„Super-omul nu trebuie căutat într-un singur individ, ci într-o societate umană bine dezvoltată”, au concluzionat Scott și Fuller.

Ce au aflat despre atașamentul câinilor

Pe măsură ce proiectul continua, Scott și Fuller au devenit tot mai interesați nu de crearea unui câine excepțional, ci de felul în care experiențele timpurii influențează dezvoltarea ulterioară a unui animal.

În acea perioadă, teoriile lui Freud privind dezvoltarea copilului erau foarte populare, iar John Bowlby își dezvolta ideile influente despre stilurile de atașament și despre efectul pe care îl are îngrijirea primită în copilărie asupra vieții emoționale de mai târziu.

Scott și Fuller au început să se întrebe dacă un mecanism similar există și la câini.

Ce s-ar întâmpla dacă puii ar fi crescuți în izolare? Cum le-ar afecta acest lucru dezvoltarea?

Într-un experiment care astăzi ar fi considerat inacceptabil din punct de vedere etic, puii au fost crescuți singuri în spații exterioare mari, înconjurate de garduri înalte de aproximativ 2,4 metri. Hrana și apa le erau oferite fără ca ei să vadă oameni sau alți câini.

Prin modificarea perioadei petrecute în izolare, Scott și Fuller au descoperit ceea ce părea să fie o „perioadă critică” între vârsta de patru și 12 săptămâni.

Dacă un pui izolat avea contact cu un om sau cu un alt câine în această perioadă, el putea fi socializat în mod normal.

Dacă însă nu avea posibilitatea de a forma legături în acest interval, consecințele erau severe.

„Dacă nu îi lași să formeze atașamente în acea perioadă, nu vei obține niciodată un câine cu adevărat satisfăcător”, declara Scott în 1986.

„Fără niciun contact cu oamenii, până la vârsta de 14 sau 15 săptămâni deveneau asemenea unor mici animale sălbatice.”

În jurul anului 1958, proiectul „Școala pentru Câini” a început să fie oprit treptat.

Rockefeller Foundation a refuzat să îi mai acorde finanțare după ce a devenit clar că din experiment nu avea să apară niciun „super-câine”.

Animalele au fost distribuite către laboratoare din Statele Unite și Europa.

Un deceniu mai târziu, perioada de aur a finanțărilor masive pentru cercetarea americană avea să se încheie.

Un experiment greu de imaginat astăzi

Chiar și în prezent, cercetătorii sunt impresionați de amploarea și ambiția proiectului coordonat de Scott și Fuller.

„A durat ani, a implicat sute de câini”, spune Clive Wynne, director al Canine Science Collaboratory de la Arizona State University.

„Aveau hectare întregi de facilități și zeci de angajați. Este ceea ce noi numim «big science».”

Scott și Fuller sunt considerați în continuare pionieri ai cercetării moderne asupra câinilor.

„Munca lor a avut o influență enormă în transformarea câinilor într-un subiect serios de cercetare în științele cognitive și comportamentale”, spune Vanessa Woods, directoarea programului Puppy Kindergarten de la Duke University.

„A ajutat la construirea domeniului așa cum îl cunoaștem astăzi.”

Totuși, unele dintre experimentele lor nu ar mai putea fi realizate astăzi.

Creșterea puilor în izolare totală ar fi considerată prea crudă, mai ales că puii care deveneau imposibil de domesticit erau, în cele din urmă, eutanasiați.

„În zilele noastre, dacă vrei să studiezi câinii oamenilor, mai bine nu le faci nimic din ceea ce nu ai face propriului copil”, spune Wynne.

Și în ceea ce privește amploarea, este puțin probabil ca un proiect de dimensiunea „Școlii pentru Câini” să fie repetat prea curând.

„Metoda modernă este să nu cumpărăm câinii, ci pur și simplu să împrumutăm animalele de companie ale oamenilor”, explică Wynne.

Există totuși și proiecte de cercetare mai mari.

De exemplu, programul Puppy Kindergarten de la Duke University a testat și antrenat 101 pui pentru a vedea dacă cercetătorii pot anticipa care dintre ei vor deveni câini-ghid de succes.

„Nimeni nu a fost suficient de ambițios sau de nebun să repete ceea ce au făcut Scott și Fuller până când am apărut noi”, spune Woods, râzând.

Până în prezent, cercetările sale au identificat mai multe trăsături importante pentru succes, precum autocontrolul, memoria și capacitatea puilor de a interpreta semnalele sociale.

Dar Woods este de acord cu una dintre principalele concluzii formulate de Scott și Fuller în urmă cu zeci de ani: nu există o rasă care să poată fi considerată în mod categoric mai inteligentă decât toate celelalte.

„Această concluzie chiar a rezistat testului timpului.”

România a suferit o înfrângere categorică în fața Poloniei, scor 0-6, în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Națiunilor. Meciul de la Varșovia a fost marcat de eliminarea lui Radu Drăgușin în minutul 22, la o fază în urma căreia arbitrul elvețian Urs Schnyder a acordat și penalty pentru gazde. După partida care a provocat numeroase reacții, centralul nu a mai fost delegat de UEFA la niciun meci din etapa a patra a competiției.

Momentul care a schimbat radical partida Polonia – România s-a produs în minutul 22. Urs Schnyder l-a eliminat pe Radu Drăgușin pentru un fault asupra lui Robert Lewandowski și a dictat penalty pentru Polonia.

Atacantul polonez a transformat lovitura de la 11 metri, iar România, rămasă în inferioritate numerică, a încasat în cele din urmă șase goluri.

Urs Schnyder nu a fost delegat de UEFA în etapa a patra

Polonia – România a fost primul meci arbitrat de Urs Schnyder în actuala ediție a Ligii Națiunilor și va rămâne, cel puțin până în luna noiembrie, singurul.

UEFA nu l-a delegat pe arbitrul elvețian la niciuna dintre partidele etapei a patra a Ligii Națiunilor, potrivit Spotmedia.

Decizia vine după meciul în care faza eliminării lui Radu Drăgușin a provocat opinii total diferite în rândul foștilor arbitri români.

Cristi Balaj, după eliminarea lui Drăgușin: „Este inacceptabil!”

Cristi Balaj a criticat vehement decizia lui Urs Schnyder de a acorda penalty și cartonaș roșu la duelul dintre Drăgușin și Lewandowski.

„Atacantul a căzut din cauza faptului că a refuzat să mai continue alergarea, a blocat mișcarea picioarelor. Mâna pusă de apărător pe atacant nu a avut impact, mai exact, atacantul nu a căzut din cauza apărătorului. Mai ales că, în fotbal, ai voie să pui mâna pe adversar în lupta pentru minge, este un sport de contact.

Două decizii majore într-un asemenea duel pentru minge, este inacceptabil! Dacă arbitrul nu ar fi fluierat, precis cel din camera VAR nu ar fi intervenit!

Jenantă prestația elvețianului în prima repriză, o rușine. I-a dat un galben prea ușor lui Ghiță, iar după scurt timp, la o intrare asupra lui Ianis, l-a iertat pe polonez. Nu l-a iertat după două minute pe Băluță, care a jucat inițial mingea”, a spus Cristi Balaj, la Fanatik.

Adrian Porumboiu îl contrazice pe Balaj: „E roșu și penalty”

Adrian Porumboiu are însă o interpretare complet diferită. Fostul arbitru consideră că Urs Schnyder a luat decizia corectă la faza care a lăsat România în zece oameni.

„Îmi pare rău, dar trebuie să fim obiectivi. E roșu și penalty. Este un fault prostesc, nu sunt dubii. E regulamentar, n-avem ce discuta, ce vorbi şi ce găsi. Că a fost uşor, că a fost dictat nu ştiu cum… Categoric decizie corectă.

Poţi să răsfoieşti cât vrei textul regulamentului, dar n-ai cum. Un fundaş cu atâta experienţă să facă o asemenea gafă. Fără prea multe vorbe, decizia este corectă, aici nu avem ce discuta”, a spus Adrian Porumboiu.

România încearcă să se redreseze cu Suedia

După înfrângerea cu 0-6 în fața Poloniei, România revine pe teren pentru meciul cu Suedia, programat pe 5 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

Tricolorii traversează o serie de trei înfrângeri consecutive în Liga Națiunilor. Seria a început chiar împotriva Suediei, cu eșecul 1-2 de la Solna. A urmat înfrângerea cu Bosnia și Herțegovina, scor 2-4, iar apoi cea cu Polonia, 0-6.

Programul României în grupa din Liga B a Ligii Națiunilor

• Suedia – România 2-1

• România – Bosnia și Herțegovina 2-4

• Polonia – România 0-6

• România – Suedia, 5 octombrie, ora 21:45

• România – Polonia, 14 noiembrie, ora 21:45

• Bosnia și Herțegovina – România, 17 noiembrie, ora 21:45

Alertă de maximă urgență ieri după-amiază în comuna Bradu! Un apel disperat la numărul unic 112 anunța un accident neobișnuit și extrem de periculos: un localnic a rămas blocat cu membrele inferioare sub un tractor răsturnat direct într-un iaz.

Misiune contra cronometru a pompierilor: Victima, salvată din apă și dusă de urgență la spital

La sosirea echipajelor operative la fața locului, imaginea a fost una de groază. Pompierii au identificat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 57 de ani. Din fericire, bărbatul era conștient și cooperant, însă se afla într-o situație extrem de critică: ambele membre inferioare îi erau prinse strâns în freza utilajului agricol, prăbușit în apele lacului.

După o intervenție contracronometru și extrem de delicată pentru a nu-i agrava rănile, salvatorii au reușit să extragă bărbatul din fiarele utilajului și din apă. Acesta a fost predat de urgență echipajului medical, fiind stabilizat și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

România începe luna octombrie 2026 într-o situație extrem de vulnerabilă pe plan energetic, cauzată de secetă, debitul alarmant de scăzut al Dunării, producția slabă a hidrocentralelor și imposibilitatea de a reporni în siguranță reactoarele nucleare de la Cernavodă. În fața acestui scenariu critic, în care consumul de energie ar putea să atingă 8.000 MW la orele de vârf, Guvernul a decis de urgență prelungirea măsurilor speciale pentru prevenirea prăbușirii Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

Situația hidroenergetică pune presiune suplimentară pe sistemul energetic național. Prognoza debitului Dunării la intrarea în România nu oferă, potrivit notei de fundamentare a hotărârii de Guvern, o perspectivă sigură pentru repornirea cel puțin a unei unități de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă în luna octombrie 2026, informează Mediafax.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită pe 28 iulie, după reducerea nivelului Dunării în zona de aspirație a pompelor de răcire. Ulterior, pe 13 august, a fost oprită și Unitatea 2. În condiții normale, cele două reactoare operate de Nuclearelectrica asigură aproximativ 20% din producția națională de energie.

Lipsa precipitațiilor afectează în același timp producția hidro, în timp ce apropierea sezonului rece poate determina creșterea consumului. Pentru prima parte a lunii octombrie sunt prognozate temperaturi apropiate de valorile normale, însă cu scăderi mai importante pe timpul nopții. În aceste condiții, consumul de energie electrică la vârful de sarcină de seară ar putea ajunge la 8.000 MW.

Nivelul Dunării scade la cote alarmante: perioadă critică preconizată la centrala nucleară de la Cernavodă

Problema nu este doar lipsa temporară a producției de la Cernavodă. Debitul redus al Dunării afectează și perspectivele de producție ale hidrocentralelor, în timp ce nivelul apei este esențial pentru funcționarea în siguranță a sistemului de răcire de la Cernavodă.

Documentele guvernamentale indică menținerea unui regim hidrologic deficitar la intrarea în țară, la Baziaș. Debitul, estimat la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă la sfârșitul lunii septembrie, ar putea coborî spre 1.185–1.200 m³/s în intervalul 10–13 octombrie, în scenariul median.

Potrivit aceleiași analize, la Cernavodă se conturează o perioadă critică între 15 și 22 octombrie 2026. În scenariile nefavorabile ar putea fi atins sau depășit pragul de minus 262 de centimetri, ceea ce menține riscul operațional privind asigurarea nivelului necesar pentru răcire.

Producție de energie prăbușită pe linie: limitele termocentralelor pe cărbune, ale turbinelor eoliene și ale panourilor solare

Situația sistemului energetic este complicată și de evoluția celorlalte surse de producție. Potrivit datelor citate de Guvern, grupurile pe cărbune pot funcționa cu maximum 1.200 MW, în condițiile unor rezerve limitate de combustibil.

Producția eoliană este prognozată să atingă în următoarea perioadă valori cuprinse între 600 și 2.500 MW, însă pentru prima decadă a lunii octombrie estimările indică un maxim de aproximativ 1.000 MW.

Nici energia fotovoltaică nu oferă o soluție suficientă pentru acoperirea necesarului. Producția este estimată la maxime de sub 2.800 MW și urmează să scadă pe măsură ce durata perioadei de radiație solară se reduce. Nebulozitatea mai ridicată poate diminua suplimentar aportul energiei solare în Sistemul Energetic Național.

Deficit regional de electricitate: oprirea grupului nuclear din Ungaria complică posibilitățile de import

La nivel regional există, de asemenea, presiuni asupra producției nucleare. În Ungaria, un grup al centralei de la Paks este programat pentru retragere din exploatare în perioada 19 septembrie–10 octombrie, ceea ce înseamnă o reducere a producției cu aproximativ 500 MW.

Risc iminent de criză majoră în alimentarea cu energie la orele de vârf

Ministerul Energiei avertizează că vulnerabilitatea principală a sistemului este reprezentată de deficitul de producție dispecerizabilă în intervalul de vârf, respectiv între orele 18:00 și 22:00. În același timp, posibilitățile de import sunt limitate de situația energetică regională.

Documentul explică faptul că lipsa unor rezerve suficiente pentru echilibrarea sistemului poate genera probleme importante în perioadele de consum maxim.

„În condițiile prezentate mai sus, apreciem că există un risc de a se ajunge la o situație de criză în alimentarea cu energie electrică, când, în lipsa unor rezerve de putere și energie suficiente pentru echilibrarea sistemului la orele de vârf de consum, în vederea asigurării funcționării stabile, pot apărea consecințe economice și sociale grave. În plus, se ajunge la imposibilitatea echilibrării corespunzătoare a sistemului electroenergetic cu posibile efecte în funcționarea sigură a SEN și cu un grad de risc foarte ridicat de afectare a funcționării normale a sistemelor interconectate în cadrul interconexiunii sincrone Europa Continentală și, implicit a perturbării funcționării piețelor cuplate de energie electrică”, indică documentul citat.

Planul extrem al Transelectrica: de la oprirea exporturilor de curent până la raționalizarea consumului populației

Pentru a preveni deteriorarea situației și pentru a menține stabilitatea SEN, Transelectrica poate aplica mai multe măsuri de siguranță în cazul materializării unei situații de criză pe piața energiei electrice.

Măsurile pot fi aplicate atunci când este amenințată siguranța fizică sau securitatea persoanelor, a aparatelor ori a instalațiilor sau integritatea Sistemului Electroenergetic Național. Transelectrica trebuie să informeze ANRE și Ministerul Energiei, iar participanții la piața de energie electrică trebuie anunțați cu cel puțin 24 de ore înainte de aplicarea efectivă a măsurilor.

Ordinea măsurilor prevăzută de hotărârea de Guvern începe cu creșterea rezervelor tehnologice ale unităților de producție care pot funcționa cu combustibil alternativ și pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică.

Ulterior, pot fi reduse sau anulate capacitățile disponibile de interconexiune pentru export și schimburile de energie notificate pe direcția export.

Ultima măsură prevăzută este limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în condițiile stabilite de normativul aplicabil situațiilor de criză din Sistemul Electroenergetic Național.

Octombrie, luna decisivă pentru România: cum poate influența debitul Dunării securitatea energetică națională

Datele prezentate de Ministerul Energiei arată că problema este determinată de suprapunerea mai multor factori: nivelul redus al Dunării, producția hidro scăzută, indisponibilitatea reactoarelor de la Cernavodă, reducerea treptată a producției fotovoltaice și posibilitatea unui consum mai ridicat în orele de seară.

Autoritățile nu anunță că o criză de energie este inevitabilă, însă documentele oficiale indică în mod explicit existența unui risc și prevăd măsuri care pot fi activate dacă echilibrarea sistemului devine dificilă.

Pentru luna octombrie, evoluția debitului Dunării și posibilitatea revenirii unor capacități importante de producție vor fi, astfel, elemente esențiale pentru stabilitatea sistemului energetic național.

Premierul canadian Mark Carney a recunoscut săptămâna trecută că s-a pregătit pentru un scenariu odată de neimaginat: o invazie a Statelor Unite, informează Rador Radio România.

Subliniind că riscul este redus și că probabilitatea este extrem de scăzută, el a declarat pentru „New York Times” că are responsabilitatea de a lua în considerare toate posibilitățile, în contextul în care relația dintre SUA și Canada este redefinită sub președinția lui Donald Trump. „Este pur și simplu o chestiune de gestionare a riscurilor”, a spus Mark Carney.

Taxele vamale globale impuse de Donald Trump și dorința sa, repetată adesea, de a face din Canada cel de-al 51-lea stat au determinat Canada să simuleze un atac din partea americanilor.

Presiunile economice ale lui Donald Trump și reacția Casei Albe

În 2025, președintele SUA a declarat că era „extrem de improbabil” ca SUA să folosească vreodată forța împotriva Canadei. În schimb, a afirmat că va continua să exercite presiuni economice pentru a-și atinge obiectivele politice.

„Președintele Trump a făcut mai mult decât oricine pentru a proteja minunatul popor canadian”, a declarat Casa Albă într-un comunicat transmis săptămâna aceasta către BBC.

Ce spun experții militari și cum reacționează populația canadiană

Experții militari care au vorbit cu BBC consideră, de asemenea, că o invazie este puțin probabilă, subliniind multiplele modalități în care cele două țări colaborează în domeniul apărării.

Însă problema îi preocupă în mod evident pe canadieni. În ianuarie, după ce SUA l-au capturat pe Nicolás Maduro în Venezuela, un sondaj Leger a sugerat că peste 30% dintre canadieni considerau că o invazie americană era probabilă.

Actorul Michael Douglas a recunoscut în noile sale memorii, „One Helluva Ride”, că a avut o aventură secretă cu Kathleen Turner în timp ce filma pentru „Romancing the Stone” în 1984.

Actorul Michael Douglas, premiat cu Oscar a fost despărțit de prima sa soție, Diandra Luker, în momentul relației, deși erau încă căsătoriți legal, informează Mediafax.

Douglas a dezvăluit că el și Turner au ținut relația complet ascunsă de distribuție și echipă, inclusiv de regizorul Robert Zemeckis și de co-starul Danny DeVito, potrivit The Independent.

Confruntarea dramatică de pe platourile de filmare din Mexic

Aventura s-a încheiat după ce Luker a vizitat platourile de filmare din Mexic cu fiul lor mic și a confruntat-o pe Turner, care ulterior a pus capăt relației.

Adevărul ieșit la iveală după decenii de negări

Douglas, care a negat relația timp de decenii în timpul turneelor promoționale comune și este căsătorit cu Catherine Zeta-Jones din 2000, a declarat că el și Kathleen Turner au rămas prieteni apropiați de atunci.