Stai conectat...

ACTUAL

România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză

Publicat

la

România începe luna octombrie 2026 într-o situație extrem de vulnerabilă pe plan energetic, cauzată de secetă, debitul alarmant de scăzut al Dunării, producția slabă a hidrocentralelor și imposibilitatea de a reporni în siguranță reactoarele nucleare de la Cernavodă. În fața acestui scenariu critic, în care consumul de energie ar putea să atingă 8.000 MW la orele de vârf, Guvernul a decis de urgență prelungirea măsurilor speciale pentru prevenirea prăbușirii Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

Situația hidroenergetică pune presiune suplimentară pe sistemul energetic național. Prognoza debitului Dunării la intrarea în România nu oferă, potrivit notei de fundamentare a hotărârii de Guvern, o perspectivă sigură pentru repornirea cel puțin a unei unități de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă în luna octombrie 2026, informează Mediafax.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită pe 28 iulie, după reducerea nivelului Dunării în zona de aspirație a pompelor de răcire. Ulterior, pe 13 august, a fost oprită și Unitatea 2. În condiții normale, cele două reactoare operate de Nuclearelectrica asigură aproximativ 20% din producția națională de energie.

Lipsa precipitațiilor afectează în același timp producția hidro, în timp ce apropierea sezonului rece poate determina creșterea consumului. Pentru prima parte a lunii octombrie sunt prognozate temperaturi apropiate de valorile normale, însă cu scăderi mai importante pe timpul nopții. În aceste condiții, consumul de energie electrică la vârful de sarcină de seară ar putea ajunge la 8.000 MW.

Nivelul Dunării scade la cote alarmante: perioadă critică preconizată la centrala nucleară de la Cernavodă

Problema nu este doar lipsa temporară a producției de la Cernavodă. Debitul redus al Dunării afectează și perspectivele de producție ale hidrocentralelor, în timp ce nivelul apei este esențial pentru funcționarea în siguranță a sistemului de răcire de la Cernavodă.

Documentele guvernamentale indică menținerea unui regim hidrologic deficitar la intrarea în țară, la Baziaș. Debitul, estimat la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă la sfârșitul lunii septembrie, ar putea coborî spre 1.185–1.200 m³/s în intervalul 10–13 octombrie, în scenariul median.

Potrivit aceleiași analize, la Cernavodă se conturează o perioadă critică între 15 și 22 octombrie 2026. În scenariile nefavorabile ar putea fi atins sau depășit pragul de minus 262 de centimetri, ceea ce menține riscul operațional privind asigurarea nivelului necesar pentru răcire.

Producție de energie prăbușită pe linie: limitele termocentralelor pe cărbune, ale turbinelor eoliene și ale panourilor solare

Situația sistemului energetic este complicată și de evoluția celorlalte surse de producție. Potrivit datelor citate de Guvern, grupurile pe cărbune pot funcționa cu maximum 1.200 MW, în condițiile unor rezerve limitate de combustibil.

Producția eoliană este prognozată să atingă în următoarea perioadă valori cuprinse între 600 și 2.500 MW, însă pentru prima decadă a lunii octombrie estimările indică un maxim de aproximativ 1.000 MW.

Nici energia fotovoltaică nu oferă o soluție suficientă pentru acoperirea necesarului. Producția este estimată la maxime de sub 2.800 MW și urmează să scadă pe măsură ce durata perioadei de radiație solară se reduce. Nebulozitatea mai ridicată poate diminua suplimentar aportul energiei solare în Sistemul Energetic Național.

Deficit regional de electricitate: oprirea grupului nuclear din Ungaria complică posibilitățile de import

La nivel regional există, de asemenea, presiuni asupra producției nucleare. În Ungaria, un grup al centralei de la Paks este programat pentru retragere din exploatare în perioada 19 septembrie–10 octombrie, ceea ce înseamnă o reducere a producției cu aproximativ 500 MW.

Risc iminent de criză majoră în alimentarea cu energie la orele de vârf

Ministerul Energiei avertizează că vulnerabilitatea principală a sistemului este reprezentată de deficitul de producție dispecerizabilă în intervalul de vârf, respectiv între orele 18:00 și 22:00. În același timp, posibilitățile de import sunt limitate de situația energetică regională.

Documentul explică faptul că lipsa unor rezerve suficiente pentru echilibrarea sistemului poate genera probleme importante în perioadele de consum maxim.

„În condițiile prezentate mai sus, apreciem că există un risc de a se ajunge la o situație de criză în alimentarea cu energie electrică, când, în lipsa unor rezerve de putere și energie suficiente pentru echilibrarea sistemului la orele de vârf de consum, în vederea asigurării funcționării stabile, pot apărea consecințe economice și sociale grave. În plus, se ajunge la imposibilitatea echilibrării corespunzătoare a sistemului electroenergetic cu posibile efecte în funcționarea sigură a SEN și cu un grad de risc foarte ridicat de afectare a funcționării normale a sistemelor interconectate în cadrul interconexiunii sincrone Europa Continentală și, implicit a perturbării funcționării piețelor cuplate de energie electrică”, indică documentul citat.

Planul extrem al Transelectrica: de la oprirea exporturilor de curent până la raționalizarea consumului populației

Pentru a preveni deteriorarea situației și pentru a menține stabilitatea SEN, Transelectrica poate aplica mai multe măsuri de siguranță în cazul materializării unei situații de criză pe piața energiei electrice.

Măsurile pot fi aplicate atunci când este amenințată siguranța fizică sau securitatea persoanelor, a aparatelor ori a instalațiilor sau integritatea Sistemului Electroenergetic Național. Transelectrica trebuie să informeze ANRE și Ministerul Energiei, iar participanții la piața de energie electrică trebuie anunțați cu cel puțin 24 de ore înainte de aplicarea efectivă a măsurilor.

Ordinea măsurilor prevăzută de hotărârea de Guvern începe cu creșterea rezervelor tehnologice ale unităților de producție care pot funcționa cu combustibil alternativ și pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică.

Ulterior, pot fi reduse sau anulate capacitățile disponibile de interconexiune pentru export și schimburile de energie notificate pe direcția export.

Ultima măsură prevăzută este limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în condițiile stabilite de normativul aplicabil situațiilor de criză din Sistemul Electroenergetic Național.

Octombrie, luna decisivă pentru România: cum poate influența debitul Dunării securitatea energetică națională

Datele prezentate de Ministerul Energiei arată că problema este determinată de suprapunerea mai multor factori: nivelul redus al Dunării, producția hidro scăzută, indisponibilitatea reactoarelor de la Cernavodă, reducerea treptată a producției fotovoltaice și posibilitatea unui consum mai ridicat în orele de seară.

Autoritățile nu anunță că o criză de energie este inevitabilă, însă documentele oficiale indică în mod explicit existența unui risc și prevăd măsuri care pot fi activate dacă echilibrarea sistemului devine dificilă.

Pentru luna octombrie, evoluția debitului Dunării și posibilitatea revenirii unor capacități importante de producție vor fi, astfel, elemente esențiale pentru stabilitatea sistemului energetic național.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Angajări șoferi România. Salarii de până la 3.500 de euro net pe lună

Publicat

la

Autor

Compania lituaniană Girteka își începe operațiunile în România și angajează șoferi profesioniști, oferind salarii de până la 3.500 de euro net.

Compania și-a înființat o filială la Oradea și transmite că înmatricularea primului camion reprezintă începutul dezvoltării unei operațiuni locale care va include flotă, angajați și activități de transport.

„Acesta este doar începutul. Primul camion a fost înmatriculat, iar acum construim echipa, flota și operațiunile necesare pentru a ne dezvolta în România”, este mesajul transmis de companie, potrivit Profit.ro.

Odată cu lansarea operațiunilor, Girteka începe și recrutarea șoferilor profesioniști. Compania caută persoane care dețin permis categoria CE și vorbesc limba engleză sau rusă.

Citește și : Schimbare importantă pentru contractele part-time. Taxe mai mici pentru tinerii sub 29 de ani, chiar dacă sunt elevi sau studenți

Șoferii vor efectua transporturi de mărfuri către diverse destinații din Europa, în echipaj simplu, ceea ce înseamnă că un singur conducător auto va lucra pe camion.

Vehiculele puse la dispoziție vor fi noi, cu normă de poluare EURO 6, iar câștigurile nete anunțate sunt cuprinse între 3.060 și 3.500 de euro pe lună.

Compania explică faptul că dezvoltarea bazelor locale este legată inclusiv de nevoia de a atrage mai ușor șoferi profesioniști și de a asigura capacitatea de transport necesară clienților săi europeni.

„Extinderea bazelor pentru flota și echipele noastre ne oferă o flexibilitate sporită în atragerea șoferilor profesioniști și în asigurarea capacității de transport fiabile de care clienții noștri au nevoie în întreaga Europă”, arată Girteka.

Compania a decis să își mute o parte dintre operațiunile europene către Riga, în Letonia, și Oradea, pe fondul schimbărilor de pe piața europeană a muncii și al deficitului constant de șoferi profesioniști.

România era deja inclusă în rețeaua europeană de transport a Girteka încă din anii 2000, însă nu avea până acum o prezență locală la nivel de sucursală.

Noua structură din România va permite companiei să înregistreze local camioane, să angajeze șoferi și să gestioneze operațiuni de transport.

Girteka a fost fondată în 1996, la Vilnius, de antreprenorul Mindaugas Raila. Compania operează în principal cu o flotă proprie de transport FTL și este specializată în transportul mărfurilor cu temperatură controlată și al celor de mare valoare.

Printre clienții companiei se află nume precum Nestlé, IKEA și Unilever.

Datele publicate de Girteka pentru 2025 indică o flotă de aproximativ 6.500 de camioane și 8.000 de semiremorci, precum și peste 15.000 de angajați. Compania operează pe mai multe piețe europene și nordice, având o bază importantă în Polonia.

În mai 2025, Girteka a semnat cu Volvo Trucks un contract pentru 2.000 de camioane noi, livrate până la sfârșitul anului. Tranzacția a fost prezentată drept cea mai mare comandă individuală de camioane din Europa în 2025.

Compania mai achiziționase 2.000 de camioane de la Volvo și în 2017. În plus, a încheiat un acord pe termen lung cu Mercedes-Benz Trucks pentru 500 de camioane și a obținut finanțări de 250 de milioane de euro pentru modernizarea flotei.

Citește și : Cum să muncești la stat fără să pleci de acasă. Ce salariu se oferă și care sunt criteriile de angajare

În primul semestru din 2026, Girteka a efectuat peste 334.000 de transporturi, iar numărul clienților a crescut cu aproape 10%, depășind 5.000.

Grupul Girteka a înregistrat anul trecut venituri de 1,3 miliarde de euro, în scădere de la 1,4 miliarde de euro cu un an înainte, și pierderi de 12,4 milioane de euro.

Loading

Citește tot

ACTUAL

După un an de la moartea Andrei, coșmarul nu s-a terminat pentru familie. Ce spun rudele victimei lui Emil Gânj: „Nu suntem liniștiți, frica tot e”

Publicat

la

Autor

Familia Andrei, tânăra ucisă de Emil Gânj, trăiește în continuare cu frica, iar măsurile de protecție luate de autorități au schimbat inclusiv locul în care unii dintre apropiații Andrei trăiesc.

Citește și: Mama Valentinei, reacție dură după ce ucigașul fiicei sale a fost adus în țară. Ce pedepasă vrea pentru Vlad Bălțățeanu: „Să simtă durere, să fie chinuit cum a chinuit copilul meu nevinovat”

Avocatul Adrian Cuculis dezvăluia, în urmă cu câteva luni, că familia victimei a beneficiat de măsuri speciale de protecție. Mama și fiul Andei au fost luați și duși într-o locuință cu domiciliu protejat, în timp ce surorile victimei au rămas în zonă.

„Dosarul este cu atât mai interesant și important în același timp pentru familie să nu fie chiar devoalat fiecare element din el, pentru că în momentul de față ei au primit din partea statului român, prin programele atribuite unor asemenea situații, locuințe cu domiciliul protejat și protejate și ei ca familie de posibilele încercări ale lui Gânj de a face și altceva.”, a spus avocatul pentru WOWBiz, în urmă cu câteva luni.

Pentru surorile Andrei, însă, viața de după crimă nu a însemnat revenirea la normalitate. Teama a rămas, iar durerea provocată de pierderea tinerei este imensă. Tiberia Gyurca, sora victimei, a vorbit despre perioada care a urmat tragediei și despre sentimentul că Anda ar putea să apară din nou.

„Nu suntem liniștiți. Frica tot e. Pentru că el e tot în libertate. Cred că am fost șocată. Așteptam să vină de undeva acum. Am văzut-o intrând. Am văzut ultima oră când a fost tragedia aia când stăteam cu. La masă i-au intrat în casă. De atunci, ea nu a mai văzut-o, eu o știam așa cum e ea vie, de asta o așteptam să fie cumva de undeva și am fost șocată până acum. Și îmi lipsește foarte tare acum, parcă trece timpul și mi-e mai greu. Chiar îmi dau seama, dar chiar nu mai vine. Anul ăsta a fost un coșmar pentru voi. Și ca într-un film de groază, adică eu, când eram mică, îmi era frică de primele declarații, nu multă mele. Acum am ajuns chiar unu. Vedeți, nu credeam asta că se întâmplă niciodată.”, a spus ea pentru Știrile PRO TV.

Totodată, Tiberia a vorbit despre clipele dinaintea crimei și despre faptul că Emil Gânj fusese căutat în urma unor incidente anterioare.

„Păi nu era dată, doar îl căutau ei prima dată cu prima bătaie care i-a dat-o la sol. Pe urmă a venit, a răpit-o. Atunci era dat. Atunci. Și nu, nu au fost găsit. S-au întors după 6 luni de la răpire și au omorât-o. Resursele au fost mobilizate abia după tragedie, pentru «vânarea» criminalului. Și de această dată… tardiv!”.

Camelia, cealaltă soră a victimei, a spus că familia încă se află sub efectul traumei și că este dificil de acceptat realitatea.

„Dar cum să mai încasați un șoc că eu nici acum nu cred că am 2 moartă și omorâtă el. Și parcă ieri, alaltăieri s-a întâmplat, am rămas prinse acolo, toți e un coșmar, parcă totul se întâmplă.”

Dosarul în care Gânj a fost judecat a ajuns la o sentință, acesta fiind condamnat la închisoare pe viață pentru omor calificat, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.

Citește și: Tzancă Uraganu, mesaj pe rețelele sociale după ce Vlad Bălțăteanu a fost adus în țară: „Tot restul vieții tale să stai acolo”

Loading

Citește tot

ACTUAL

„Şi eu aş fi părăsit lotul Portugaliei”, îi ia apărarea Romario lui Cristiano Ronaldo

Publicat

la

Autor

Fostul atacant brazilian Romario, câştigător al Cupei Mondiale din 1994, i-a luat apărarea lui Cristiano Ronaldo, afirmând că şi el ar fi părăsit cantonamentul naţionalei Portugaliei dacă selecţionerul Jorge Jesus nu şi-ar fi respectat înţelegerea, scrie EFE.

„Aş fi făcut la fel. Singura diferenţă e că i-aş fi spus mai întâi să se ducă dracului, dar cu siguranţă aş fi plecat. Cred că asta a fost greşeala lui Cristiano: a plecat fără să-i spună individului să se ducă la naiba”, a declarat starul brazilian într-un interviu pentru Charla Podcast, potrivit Agerpres.

Fostul jucător de la FC Barcelona şi Valencia l-a descris pe Cristiano drept un „tip foarte direct”, deşi l-a lăudat şi pe Jorge Jesus, numindu-l un antrenor „incredibil” care a ajutat-o pe Flamengo „să devină mai mare”. Totuşi, el consideră că antrenorul portughez a dat dovadă de lipsă de onestitate dacă este adevărat că şi-a încălcat promisiunea faţă de fostul atacant al lui Real Madrid.

„Frate, când cineva nu se ţine de cuvânt faţă de tine… o strângere de mână valorează mai mult decât orice. Dacă cineva nu-şi respectă promisiunea, e un om lipsit de onestitate. Dacă lucrurile s-au întâmplat aşa cum a spus Ronaldo, atunci Ronaldo are dreptate”, a opinat el.

Astfel, Romario a justificat decizia drastică a lui CR7 de a părăsi cantonamentul pe 30 septembrie, după ce mai fusese „umilit o dată” făcând încălzirea pe margine fără a apuca să joace în meciul din Liga Naţiunilor împotriva Norvegiei.

„De ce să înduri umilinţa a doua oară? Mai bine pleci pur şi simplu. Cât despre lucrurile pe care conveniseră să le spună la conferinţa de presă… n-a zis nimic”, a afirmat el.

Prin urmare, el bănuieşte că Ronaldo „a simţit că i se arată lipsă de respect, că nu mai contează, şi de aceea a plecat”.

Atacantul echipei Al-Nassr a părăsit în mod brusc cantonamentul naţionalei Portugaliei – în plină campanie din Liga Naţiunilor – după o conferinţă de presă a lui Jorge Jesus, în care antrenorul a vorbit despre statutul de rezervă al jucătorului în meciul cu Norvegia, de la Oslo (2-1).

Căpitanul s-a încălzit timp de o jumătate de oră în timpul acelui meci, dar nu a jucat niciun minut, provocând o mare agitaţie în cadrul echipei naţionale.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ce bătaie de joc! Home Bank-ul de la ING este căzut pentru toți clienții băncii! Niciun român cu conturi la ING nu mai poate efectua tranzacții și nu mai poate avea acces la conturile proprii! Banca și-a șters numărul de telefon de pe site și nu poate fi contactată!

Publicat

la

Autor

ING Bank România se confruntă joi cu probleme importante la serviciile de internet banking. Mai mulți clienți au semnalat că aplicația Home’Bank nu mai poate fi utilizată în mod normal, accesul la conturi fiind blocat de erori afișate la deschiderea aplicației.

În momentul în care încearcă să intre în Home’Bank, utilizatorii primesc mesaje prin care sunt anunțați că serviciul nu funcționează corespunzător.

Unul dintre mesajele afișate este:

„Ceva n-a mers cum trebuia, când trebuia. Te rugăm să încerci din nou și, dacă tot apar probleme, să reîncerci un pic mai târziu. Mulțumim pentru răbdare.”

În alte situații, aplicația afișează un mesaj și mai scurt:

„A apărut o eroare, te rugăm să reîncerci mai târziu.”

Problema este una cu atât mai serioasă cu cât Home’Bank reprezintă principalul canal prin care clienții ING își gestionează relația cu banca.

Prin intermediul aplicației pot fi efectuate transferuri, pot fi verificate soldurile și tranzacțiile, pot fi administrate cardurile, dar și accesate numeroase alte servicii bancare.

ING anunța în urmă cu doar câteva luni că a ajuns la 2 milioane de clienți activi, persoane fizice și juridice, dintr-un total de aproximativ 2,2 milioane de clienți. Banca preciza că 95% dintre clienții persoane fizice utilizează activ produsele și serviciile sale.

Aplicația Home’Bank este accesată de aproximativ 1,5 milioane de ori în fiecare zi, iar banca spune că peste 1.000 de utilizatori fac operațiuni în aplicație în fiecare minut. În ultimele 12 luni au fost înregistrate aproximativ 500 de milioane de autentificări, potrivit sursei citate.

Până la acest moment nu există o explicație publică privind cauza exactă a defecțiunii. Nu este clar dacă este vorba despre o eroare tehnică, o problemă a infrastructurii informatice sau un incident de securitate.

Ipoteza unui posibil atac informatic nu poate fi exclusă în acest moment, dar nu există nicio confirmare oficială că ING ar fi fost ținta unui atac al hackerilor.

Problemele sunt cu atât mai neplăcute pentru clienți cu cât apar într-o perioadă în care ING tocmai implementează schimbări importante privind accesul în Home’Bank. Din octombrie 2026, banca introduce treptat autentificarea prin PIN de cinci cifre, în locul parolei și codului de utilizator.

O altă nemulțumire a clienților este legată de imposibilitatea de a lua legătura cu banca.

Pagina oficială de contact a ING pune în prezent accentul pe rezolvarea problemelor direct din Home’Bank și indică inclusiv posibilitatea de a utiliza chatul din aplicație. Pentru persoane fizice, numărul de telefon care era prezentat în paginile mai vechi ale ING nu mai este afișat în mod similar pe pagina actuală de contact.

În paginile ING sunt menționate serviciile de contact și numărul dedicat pentru blocarea carurilor, însă pentru un client care nu poate accesa Home’Bank, accesarea chatului din aplicație devine evident problematică.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Schimbare importantă pentru contractele part-time. Taxe mai mici pentru tinerii sub 29 de ani, chiar dacă sunt elevi sau studenți

Publicat

la

Autor

Proiectul include, de asemenea, persoanele care lucrează în domeniul învățământului și în cel al sănătății umane, corespunzătoare diviziunilor CAEN 85 și 86.

Inițiativa se află la începutul traseului parlamentar și, prin urmare, nu produce în prezent efecte.

Ce se întâmplă cu contractele part-time

În prezent, pentru contractele de muncă part-time se aplică regula potrivit căreia contribuțiile sociale nu pot fi, în anumite situații, mai mici decât cele calculate prin raportare la salariul minim brut, chiar dacă salariul obținut pentru programul redus este sub acel nivel. Codul fiscal prevede însă mai multe excepții de la această regulă.

Printre situațiile particulare prevăzute în prezent se numără elevii și studenții de până la 26 de ani aflați într-o formă de școlarizare, ucenicii cu vârsta de până la 18 ani, persoanele cu dizabilități sau alte persoane cărora legea le permite să lucreze mai puțin de opt ore pe zi.

Sunt prevăzute excepții ș pentru anumite categorii de pensionari pentru limită de vârstă, precum și pentru persoanele care obțin, în aceeași lună din două sau mai multe contracte individuale de muncă, dacă baza lunară cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară.

Una dintre principalele modificări propuse este introducerea unei noi categorii: unul dintre părinții care are în întreținere doi sau mai mulți copii, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Citește și: Val de nemulțumiri în rândul șoferilor opriți în trafic de CNAIR și întrebați unde merg, de ce călătoresc și cât câștigă: ”Asta ne mai lipsea, după ce că e aglomerat…”

Inițiatorii susțin că actualele excepții nu acoperă situația părinților din familiile numeroase, în special a mamelor, iar acest lucru ar putea limita accesul acestora la locuri de muncă cu program redus. Potrivit motivării, schimbarea ar trebui să încurajeze angajatorii să ofere locuri de muncă flexibile și să faciliteze reintegrarea pe piața muncii a părinților cu mai mulți copii.

„Această măsură ar:

  • încuraja angajatorii să ofere locuri de muncă flexibile;
  • sprijini reintegrarea pe piața muncii a părinților (mamelor, în principal) din familiile numeroase;
  • contribui la reducerea dependenței de prestații sociale. De asemenea, convertește dependența de prestații sociale în contribuție directă la bugetul de stat, prin creșterea numărului de persoane angajate.
  • reprezenta o formă indirectă de politică de stimulare a natalității, prin susținerea familiilor cu mulți copii”, se arată în motivare.

Citește și: Ce poți face dacă ți se pare că plătești prea mult la întreținere. Ce documente ai dreptul să ceri administratorului

Limita de vârstă crește la 29 de ani

Proiectul propune și extinderea excepției pentru tineri. În locul actualei prevederi referitoare la elevii sau studenții de până la 26 de ani aflați într-o formă de școlarizare, inițiativa vizează elevii, studenții și tinerii cu vârste de până la 29 de ani.

Inițiatorii își motivează propunerea inclusiv prin situația tinerilor NEET, respectiv cei care nu lucrează, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la programe de formare profesională. Potrivit datelor invocate în expunerea de motive, peste 500.000 de tineri s-ar afla în această categorie la nivel național, iar ponderea tinerilor NEET în România ar fi de 23%, comparativ cu o medie de 14% la nivelul statelor OCDE.

Proiectul introduce pe lista categoriilor vizate și persoanele care lucrează în activități încadrate în CAEN 85 – învățământ și CAEN 86 – activități referitoare la sănătatea umană.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO PSD ar putea intra în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Trebuie să evităm soluția proastă pentru țară”. Este premierul desemnat „omul președintelui”?

Publicat

la

Autor

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu, că social-democrații sunt dispuși să fie parte a unei soluții pentru formarea noului Guvern, dar nu vor susține o majoritate construită doar pentru a strânge cele 233 de voturi necesare învestirii. Grindeanu a insistat asupra necesității unei majorități politice asumate și a făcut un apel către celelalte partide pentru găsirea unei formule stabile de guvernare.

Întrebat care sunt șansele ca PSD să facă parte din viitorul Guvern și care este deschiderea partidului pentru o formulă alături de PNL și UDMR, Sorin Grindeanu a susținut că pentru social-democrați sunt importante atât componenta economică, cât și cea politică.

„Tocmai ce am anunțat. Sunt la fel de importante ambele componente: și componenta economică, și cea politică. Eu cred și știu, nu doar cred, că România are nevoie urgentă de un guvern. România are nevoie urgentă de un guvern tocmai pentru a putea îndrepta această direcție în care mergem și pentru a lua măsurile economice potrivite și pentru a putea evita un dezastru economic. Dar, la fel de important, este să existe o majoritate asumată, nu o majoritate de conjunctură. Se pot găsi, de conjunctură, în Parlament, 233 de voturi care să ducă la trecerea unui guvern. Asta nu este o soluție pe care PSD să o susțină. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții, dar nu oricum. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții dacă cele două componente amintite de mine mai devreme sunt îndeplinite ambele. Altfel, e încercarea unui partid de a se dovedi poate mai abil decât alt partid în acest demers și care, la sfârșitul zilei, când tragi linie, va duce la nevotarea unui guvern în Parlament. Nu există soluție perfectă pentru niciunul dintre partide. Dar trebuie să evităm soluția proastă pentru țară. De aici apelul meu către celelalte partide, așa cum am spus mai devreme”, a spus Grindeanu.

Grindeanu, despre Luca Niculescu: „Nu știu dacă e omul președintelui”

Liderul PSD a fost întrebat și dacă îl consideră pe Luca Niculescu „omul președintelui” Nicușor Dan. Grindeanu a răspuns că îl cunoaște pe premierul desemnat din perioada în care acesta era ambasador al României la Paris.

„Știți că eu l-am cunoscut pe Luca Niculescu înainte de a-l cunoaște pe Nicușor Dan. Ca să vă dau un exemplu, îl știam din perioada în care am fost eu prim-ministru și dânsul era ambasador la Paris. Și, dacă-mi aduc bine aminte, în acea perioadă cred că am deschis dosarul pentru aderarea României la OECD. Sper să nu greșesc, cu primul capitol, cel pe energie atomică, încheiat. Așa că nu știu dacă e omul președintelui. În schimb, știu sigur că a fost alegerea președintelui.”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend