Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Corporate News: Ca femeie de afaceri, Reese Whiterspoon a devenit cea mai bogată actriță din lume

Publicat

in

Ideea lui Reese Witherspoon de a paria pe ea însăși și pe subiecte având în centru femeile rentează din plin: actrița valorează acum 400 de milioane de dolari, estimează Forbes după știrea de luni că o companie de media susținută de Blackstone (cel mai mare fond de investiții din lume) a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni ale companiei ei, Hello Sunshine.

Tranzacția o evaluează pe Hello Sunshine, care a fost fondată în 2016 ca să dezvolte subiecte având în centru femeile, la 900 de milioane de dolari, datorită palmaresului cu succese precum Little Big Lies, The Morning Show și Little Fires Everywhere, dar și unui portofoliu promițător de adaptări ale unor cărți apreciate.

Noua firmă de media, care va fi condusă de foști executivi de la Disney, a cumpărat acțiunile unor investitori în Hello Sunshine, printre care AT&T și Laurene Powell Jobsʼ Emerson Collective, ca și o parte din cele ale lui Reese Whiterspoon.

Whiterspoon va păstra o cotă de cel puțin 18% și va primi o sumă estimată la 120 de milioane, după impozit, din vânzarea a aproximativ unei jumătăți din pachetul său de 40% din companie.

Restul averii ei provine din veniturile (după impozite) obținute într-o carieră de 30 de ani ca actriță și producătoare de succes. Ea câștigă în jur de un milion pentru un episod de serial tv și alte milioane pentru rolurile din filme. Este un promotor apreciat, care câștigă sume mari pentru apariția în reclamele unor companii precum Crate & Barrel.

Înainte de mișcarea #MeToo și de apelurile pe scară largă pentru egalitate de gen în industria spectacolelor, Reese Whiterspoon a fost frustrată de rolurile care i-au fost oferite și de absența subiectelor despre femei la Hollywood.

În 2012 a fondat Pacific Standard, care a produs filmele Wild și Gone Girl. În 2016, aceasta s-a transformat în Hello Sunshine. Compania are o serie de proiecte în dezvoltare, printre care viitorul serial Netflix intitulat From Scratch cu Zoe Saldana, și un altul, The Last Thing He Told Me, pentru Apple TV+, cu Julia Roberts.

Ca film, Hello Sunshine va adapta romanul de succes Where The Crawdads Sing. Whiterspoon și-a extins imperiul media cu Reeseʼs Book Club, inițiativă naturală având în vedere că un număr din proiectele sale sunt adaptări ale unor romane scrise de femei.

Clubul are 2,1 milioane de urmăritori și 42 din cele 50 de opțiuni ale lui au intrat în NewYork Times Best Sellers List – ceea ce înseamnă că viitoarele adaptări pentru film și televiziune au o audiență asigurată.

„Am fondat această companie ca să schimb modul în care sunt văzute toate femeile în media”, a sunat o declarație a lui Reese Whiterspoon.

Hello Sunshine va fi temelia unei noi companii media create de Mayer și Staggs. Cei doi erau în căutare de active. La începutul erei streamingului, ei au sesizat șansa de a face bani pe seama cererii aproape nestăvilite de la Hollywood pentru francize și proiecte de succes de divertisment, având în distribuție celebrități.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

Publicat

in

Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă de 88 de ani.

Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan

Conform sursei citate, evaluarea făcută marţi dimineaţă de către medici arată „o evoluţie lent favorabilă”.

„Starea generală se ameliorează, parametrii biologici inflamatori înregistrează o scădere faţă de ziua precedentă”, a transmis managerul interimar al Spitalului „Foișor”, Şerban Dragosloveanu, printr-un comunicat de presă.

Mesajul transmis de Florin Piersic, din spital: „Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

Luni seară, Florin Piersic a transmis un mesaj în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai are multe povești să-i spună, conform News.ro.

„Scumpilor şi prea dragilor mei, celor care m-aţi purtat in gândurile voastre, m-aţi înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, va spun Hristos a Înviat! Cu aceasta ocazie, va dau şi o veste: «sunt viu» şi asta datoria minunaţilor doctori care mă îngrijesc”, a transmis actorul, în primul mesaj de la debutul problemelor de sănătate care au dus la internarea în mai multe unităţi medicale din ţartă.

Actorul le-a mulţumit celor care l-au ajutat în ultima perioadă: „Mă amuză când văd la premiile Oscar cum vin actorii premiaţi cu un pomelnic de mulţumiri, dar astăzi chiar vreau să îi pun fiecăruia medalia inimii mele in piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roşianu, Dr. Florin Crişan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei, Dr. Şerban Dragosloveanu şi Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor in timpul operaţiei, dar…m-a şi adus înapoi”.

În final, marele actor s-a adresat publicului: „Ţineţi-mă aproape, pentru că mai am de spus multe poveşti minunatului meu public”.

Florin Piersic, diagnosticat cu sepsis

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală, de la Institutul Matei Balș. Starea generală a actorului, la momentul internării la Foișor, era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, au anunțat reprezentanții spitalului, într-un comunicat de presă.

Florin Piersic a fost internat, inițial, în secția de Terapie Intensivă a spitalului, iar ulterior a fost operat la genunchi, pentru extragerea protezei care devenise sursă de infecție.

Foișor, al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în mai puțin de o lună

Foișor este al patrulea spital unde Florin Piersic a ajuns în mai puțin de o lună. Problemele au început la mijlocul lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.

Medicii de la Institutul Inimii din Cluj afirmă că actorul avea deja septicemie în momentul în care a ajuns în unitatea medicală.

Infecția actorului a pornit, cel mai probabil, de la o branulă sau de la o perfuzie, au mai spus medicii clujeni de la Institutul Inimii, într-o conferință de presă care a avut loc miercurea trecută.

Citește și:

Citeste mai mult

NATIONAL

Fiul lui LeBron James, undă verde pentru NBA – A suferit un stop cardiac în 2023

Publicat

in

Bronny James a primit undă verde din punct de vedere medical pentru a fi recrutat în NBA, deși fiul starului LeBron James a suferit un stop cardiac în urmă cu zece luni, informează ESPN.

Bronny si LeBron JamesFoto: Alex Bierens de Haan / AFP / Profimedia

Bronny James, apt din punct de vedere medical pentru a juca în NBA

Un grup de medici din NBA a evaluat și aprobat cererea lui Bronny James de a participa la concursul de recrutare care va avea loc săptămâna aceasta în Chicago.

În iulie 2023, Bronny James (fiul cel mare al lui LeBron James) a suferit un stop cardiac în timpul unui antrenament al echipei de baschet a Universitații din California de Sud.

Bronny s-a prăbuşit pe teren înainte de a fi dus la spital, unde medicii au descoperit ulterior că suferea de o afecțiune cardiacă congenitală. El a fost supus ulterior unei intervenții pentru a remedia acest defect și a revenit pe teren în data de 10 decembrie.

În 25 de meciuri jucate pentru USC Trojans, Bronny (1,95m) a avut o medie de 19,3 minute jucate, 4,8 puncte, 2,8 recuperări și 2,1 pase decisive.

Bronny James a anunțat la începutul lunii aprilie că dorește să ia parte la draftul din 26-27 iunie. Jucătorul trebuie să ia o decizie până pe 29 mai (are ca opțiune și revenirea la baschetul universitar).

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend