Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Combaterea încălzirii dă foc țărilor bogate: Numai pentru zona de sud e nevoie de 1.000 de miliarde de dolari!

Publicat

in

Ţările sudice vor avea nevoie de peste 2000 de miliarde de dolari pe an până în 2030 pentru a-şi finanţa acţiunea climatică, din care aproape jumătate de la investitori străini, arată un raport comandat de preşedinţia COP publicat marţi, informează AFP.

Aceste investiţii pe pieţele emergente şi în ţări în curs de dezvoltare – cu excepţia Chinei – ar urma să contribuie la “reducerea emisiilor, întărirea rezilienţei, gestionarea pierderilor şi pagubelor provocate de schimbarea climatică şi refacerea pământurilor şi naturii”, conform raportului solicitat de actuala preşedinţie egipteană a COP27 şi preşedinţia britanică a reuniunii COP precedente (COP26, de la Glasgow).

Suma totală necesară pentru realizarea acestor obiective va ajunge la circa 2400 de miliarde de dolari pe an până în 2030, potrivit raportului publicat în cea de-a treia zi a conferinţei COP27 (cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice) ce are loc în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh.

Din acest total, 1000 de miliarde ar urma să provină din finanţări externe, prin intermediul investitorilor, al statelor dezvoltate şi instituţiilor multilaterale, iar restul din finanţare internă, prin investiţii private sau publice.

Dar pentru a obţine finanţările externe “lumea are nevoie de un impuls şi de o nouă foaie de parcurs pentru finanţarea climatică”, notează autorii raportului, economiştii Vera Songwe, Nicholas Stern şi Amar Bhattacharya.

“Pot apărea puternice efecte de multiplicare din partea forţelor complementare din toate sursele de finanţare”, consideră aceştia

Autorii propun ca soluţii concrete o remaniere a băncilor multilaterale de dezvoltare sau înmulţirea împrumuturilor cu dobânzi mici sau nule din partea ţărilor dezvoltate.

“Ţările bogate trebuie să recunoască faptul că este în propriul lor interes vital şi în acelaşi timp o chestiune de corectitudine, ţinând cont de efectele grave ale emisiilor lor ridicate de ieri şi de azi, să investească în acţiunea climatică” în aceste ţări, a punctat Nicholas Stern.

Problema finanţelor ocupă un loc central la COP27. Luni, secretarul general al ONU Antonio Guterres a făcut apel la o “revizuire” a funcţionării sistemului financiar internaţional pentru a putea ajuta mai mult unele ţări victime ale unor catastrofe, cum a fost recent cazul Pakistanului, lovit în această vară de inundaţii istorice, menţionează AFP.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Dennis Man și Valentin Mihăilă, în topul celor mai buni jucători de la Parma din acest sezon

Publicat

in

De

Parma Calcio a promovat miercuri seară în Serie A, iar Gazzetta dello Sport a alcătuit un top al celor mai buni jucători ai echipei în acest sezon.

Dennis ManFoto: Luca Amedeo Bizzarri/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dennis Man, cel mai bun jucător al Parmei în acest sezon – Românul, la egalitate cu Adrian Benabe

Parma a revenit în elita fotbalului italian, după ce a promovat matematic în urma remizei cu Bari (1-1).

Gazzetta dello Sport a făcut o analiză a jucătorilor rulați de antrenorul Fabio Pecchia în acest sezon, iar Dennis Man ocupă primul loc în acest clasament, la 3galitaye cu Adrian Bernabe (nota 8,5).

Românul care a fost pe bancă în ultimul meci jucat de Parma este golgheterul cruciaților în acest sezon, cu 11 goluri și 5 pase de gol. Spaniolul Bernabe a marcat de 8 ori și a oferit 3 pase decisive.

„Creşterea lui a coincis cu cea a echipei şi poate că nu este o coincidenţă. Cel mai bun marcator al echipei, precis cu pasele decisive, mereu gata să alerge pe flancul drept şi să-și depășească adversarul.

Când are chef, să fie oprit devine o problemă pentru oricine.” – au scris italienii despre Dennis Man.

De cealaltă parte, Valentin Mihăilă a fost notat cu 7,5, ca și Simon Sohm, adică se află pe poziția a treia, având 5 goluri și 2 pase de gol pentru Parma.

„În sfârşit un campionat fără accidentări grave şi pentru asta trebuie sa dăm credit antrenorilor şi întregului personal medical, care l-a condus cu înţelepciune pe român.

Letal în viteză, înzestrat cu o lovitură foarte puternică, se pricepe foarte bine la spaţii de atac”. Fosta extremă a Universității Craiova a bifat în acest sezon 33 de meciuri, a dat 5 goluri și 3 pase decisive.” – scrie în secțiunea dedicată lui Mihăilă.

Citeste mai mult

NATIONAL

Medicul care și-a ucis fosta amantă, condamnat pe viață în Ungaria, va fi transferat în România pentru ispășirea pedepsei

Publicat

in

De

Medicul Dan Stamatiu, în vârstă de 62 de ani, originar din Oradea, condamnat la închisoare pe viață în Ungaria, va fi transferat într-un penitenciar din România, unde își va executa pedeapsa primită de la un tribunal din Ungaria, după ce și-a omorât fosta amanta și l-a rănit pe soțul acesteia, relatează Bihoreanul și BihorOnline.

închisoareFoto: Photo 8707390 © Willeecole | Dreamstime.com

Decizia a fost luată marți de Curtea de Apel Oradea, care a admis o cerere în acest sens formulată de autoritățile judiciare din Ungaria.

„Dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale din 28 martie 2022 pronunţată de Tribunalul din Nyíregyháza (…), definitivă prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Debrecen (…) prin care persoanei condamnate Stamatiu Dan i s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat (…) şi tentativă la infracţiunea de omor calificat”, se arată în decizia Curții.

Stamatiu a fost condamnat definitiv după șapte ani de procese la închisoare pe viață, după ce în vara anului 6 a împușcat-o mortal pe fosta lui amantă și l-a rănit grav pe soțul acesteia.

Doctorul Stamatiu a fost anchetat după ce în vara lui 2016 a împușcat-o mortal pe fosta lui amantă și l-a rănit grav pe soțul acesteia. După șapte ani a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel din Debrețin, la închisoare pe viață.

„Instanţa a constatat că infracțiunile au fost comise din motive ticăloase. Inculpatul nu a putut procesa nici măcar la 2 ani de la despărțirea de victimă faptul că a fost părăsit, iar acțiunile sale au fost determinate de dorința de răzbunare. Intenția lui a fost să suprime viața victimelor. Ca circumstanţă agravantă se reţine faptul că doi copii au rămas orfani de mamă și că tatăl lor este limitat în îngrijirea lor de leziunile suferite. Pedeapsa pe viață aplicată inculpatului este proporțională cu infracțiunea, suficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei și proporțională cu gravitatea faptei și cu pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate”, se menţionează pe portalul Curţii de Apel Debreţin.

Medicul nu poate fi eliberat condiţionat decât după ce a ispăşit o perioadă de 30 ani din pedeapsă, iar ulterior are interdicţie încă 10 ani de a intra pe teritoriul Ungariei.

I-a împușcat de față cu cele două fete gemene

În 2016, medicul Dan Stamatiu era şef al Secţiei de Pneumologie al unui spital din Ungaria. Bărbatul și-a cumpărat un pisto de pe piața neagră și a mers la casa unde locuia fosta sa amantă, Valéria, 40 de 40 de ani, agent de vânzări la o firmă de farmaceutice, pe care o hărţuia de 2 ani, şi soţul ei, László, 49 de ani, antreprenor în construcţii.

I-a împușcat pe amândoi de față cu cei doi gemeni de 7 ani ai cuplului. Femeia a murit, iar soțul ei a fost rănit grav.

Femeia chiar a vrut să divorțeze în 2013, dar s-a răzgândit și a hotărât să rămână cu soțul ei, iar pentru a o convinge, Stamatiu a continuat să o caute fie personal, fie la telefon sau prin mesaje, însă fără succes.

Pentru a o convinge să reia relația cu el, medicul Stamatiu a continuat să o caute pe femeie fie personal, fie la telefon și prin mesaje trimise pe e-mail, dar fără succes.

Medicul, condamnat în România pentru contrabandă cu arme

În ziua comiterii faptelor, Stamatiu a trecut graniţa, fiind prins după 24 de ore în Cluj, unde a şi fost condamnat în final la 3 ani şi 4 luni de detenţie, pentru contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Medicul i-a spus unui judecător de la Curtea de Apel Cluj că a venit în Romînia pentru a-și lua viața, potrivit EVZ.

„Intenția mea a fost să ajung acasă și să mă sinucid, dar polițiștii au fost mai rapizi. Mai aveam de rezolvat două chestiuni și mi-am scris și scrisoare de adio.”

Medicul a susținut în fața magistratului clujean că i-a cruțat pe cei doi copii ai fostei sale amante pentru că i-ar fi fost milă de ei.

În septembrie 2019 a fost eliberat şi predat autorităţilor din Ungaria. (sursă foto Dreamstime)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend