Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

Publicat

in

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primăria Capitalei.

Cătălin Cîrstoiu și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin

„Mi-am cerut scuze o dată şi o să-mi cer – cred că de acum toată viaţa – la domnul doctor Cîrstoiu, pentru că am fost unul dintre cei care l-am convins să intre în această competiţie, de bună credinţă, la fel ca şi domnia sa, şi ştim ce a urmat”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, miercuri seară, la postul România TV, potrivit News.ro.

El a adăugat că nu face „parte dintre oamenii politici care merg cu capul în zid, ignorând priorităţile românilor sau ale bucureştenilor”, susţinând că „bucureştenii au dorit altceva”.

„Nu mă pot acoperi de ridicol şi să continui un astfel de demers”

Ciolacu a mai afirmat că, dacă PSD şi PNL ar fi continuat să susţină candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, nu ar fi făcut altceva decât să „decidă cine va fi câştigătorul cursei electorale – Nicuşor Dan sau Cristian Popescu Piedone”.

„Cel mai frică în politică mi-a fost să mă acopăr de un profil aşa… de neputinţă. PSD-ul nu putea fi un arbitru între Nicuşor Dan şi Piedone. Spre acest lucru ne îndreptam cu candidatura domnului doctor Cîrstoiu: să fim arbitru şi să decidem cine câştigă, dacă câştigă domnul Nicuşor Dan sau dacă câştigă domnul Piedone. Eu nu mă pot acoperi de ridicol şi să continui un astfel de demers, cum cred că nici domnul doctor Cîrstoiu nu mai dorea să continue acest demers după reacţiile care au fost”, a susţinut Marcel Ciolacu.

PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrstoiu s-a aflat, luni, timp de peste cinci ore, la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a acestei hotărâri, social-democrata Gabriela Firea şi liberalul Sebastian Burduja revin în poziţiile de candidaţi pentru Primăria Generală, cei doi anunţându-şi, anterior desemnării lui Cîrstoiu, intenţia de a candida.

Citește și:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, prilej de restricții, în Olanda

Publicat

in

De

Oficialitățile de la Amsterdam au pregătit, sâmbătă, ceremonia anuală de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial cu acces public restricționat și securitate sporită ca urmare a războiului din Gaza.

Oficialitățile de la Amsterdam a anunțat încă de la începutul săptămânii că vor restricționa drastic participarea la ceremonia de comemorare din piața centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menține ceremonia în siguranță și pentru ”a reduce potențialele perturbări legate de războiul din Gaza”, relatează Reuters, titrează Mediafax.

Autoritățile olandeze au declarat că războiul dintre Israel și Hamas și insecuritatea crescută din Orientul Mijlociu au crescut riscul de proteste sau tulburări.

Sute de mii de oameni obișnuiesc să se adune în piața Dam și în alte locuri din Olanda în fiecare an, în 4 mai, pentru a ține două minute de reculegere la ora 20.00, pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial. În acest an, doar 10.000 de persoane, care au trebuit să se înregistreze pentru a obține un bilet de intrare, vor fi admise la comemorarea din Amsterdam, iar vizitatorii vor fi percheziționați.

La inaugurarea din martie a unui muzeu al Holocaustului din Amsterdam, protestatarii pro-palestinieni care se opuneau campaniei militare israeliene din Gaza au aprins artificii și l-au huiduit pe președintele israelian Isaac Herzog la sosirea sa la muzeu.

Citeste mai mult

NATIONAL

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Publicat

in

De

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump va sprijini din nou Taiwanul dacă va obține un nou mandat la Casa Albă.

Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecțiilor autorităților de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administrației Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scurt timp după ce a câștigat alegerile prezidențiale, la sfârșitul anului 2016, ceea ce a provocat furie la Beijing.

James Gilmore, care a fost ambasador în vremea administrației Trump la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, a declarat că Donald Trump ”nu este un izolaționist, ci încearcă să îi determine pe aliații SUA să își ia mai în serios propria apărare”, relevă Reuters.

“Cred că Trump va sprijini Taiwanul când va deveni iar președinte”, a declarat Gilmore, aflat în vizită la Taipei, potrivit Mediafax.

Trump, prezumtivul candidat republican la alegerile prezidențiale din toamnă din SUA, ar urma să se confrunte cu democratul Joe Biden, actualul președinte.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend