Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ciclistului Sonny Colbrelli i s-a implantat un defibrilator / Italianul este campion european en-titre

Publicat

in

Ciclistului Sonny Colbrelli i s-a implantat un defibrilator, a anunţat sâmbătă echipa sa, Bahrain-Victorious. În timpul Turului Cataloniei, care a avut loc luna trecută, italianul a fost victima unui stop cardio-respirator, scrie AFP.

Sonny ColbrelliFoto: Facebook – CONI

„Pe baza rezultatelor examinării sale clinice, în acord cu personalul medical al echipei sale, lui Sonny Colbrelli i s-a montat un defibrilator subcutanat (DSC)”, a informat Bahrain-Victorious într-un comunicat.

Campion european en-titre, câştigător al ultimei curse Paris-Roubaix, italianul şi-a pierdut cunoştinţa după terminarea celei de-a doua etape a Turului Cataloniei, pe 21 martie.

Resuscitat de urgenţă, el a fost mai întâi transportat la Spitalul Universitar din Gerona (Spania), înainte de a fi repatriat pe 26 martie şi internat la Clinica de Cardiologie a Universităţii din Padova.

„La Padova, ciclistul a fost supus unui examen clinic, genetic şi imagistic complet pentru a identifica cauza aritmiei care a dus la stopul său cardiac şi pentru a determina cel mai potrivit tratament.

Decizia de a-i implanta acest dispozitiv de salvare a fost luată în consultare cu Colbrelli, care a primit un DSC. Acest dispozitiv face posibilă corectarea ritmului cardiac dacă este necesar în cazuri extreme”, a declarat profesorul Domenico Corrado, care a coordonat procedeul.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Josep Borrell face declarația care ‘aruncă în aer’ UE: Ce decizie ar urma să ia mai multe state europene în conflictul israeliano-palestinian

Publicat

in

De

Josep Borrell face declarația care ‘aruncă în aer’ UE:  Ce decizie ar urma să ia mai multe state europene în conflictul israeliano-palestinian

Mai multe state europene ar putea recunoaște statul palestinian luna viitoare. Declarația aparține șefului politicii externe UE, Josep Borrell. Diplomatul nu a menționat numele statelor.

Mai multe state europene ar putea să recunoască statul palestinian până la sfârșitul lunii mai, a spus Josep Borrell, potrivit Sky News.

El a făcut declarația luni, în timpul unei reuniuni speciale a Forumului Economic Mondial de la Riad

El a făcut declarația luni, în timpul unei reuniuni speciale a Forumului Economic Mondial de la Riad. Tot luni, ministrul de externe al Norvegiei a spus că „vrem cu adevărat să recunoaștem statul palestinian”.

Luna trecută, Israelul a avertizat țările europene că orice plan de recunoaștere a unui stat palestinian constituie un „premiu pentru terorism” care ar reduce șansele unei soluții negociate a conflictului din Gaza.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ursula von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene

Publicat

in

De

Candidata Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actuala preşedintă a acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu exclude interzicerea TikTok în Uniunea Europeană dacă va fi realesă pentru un nou mandat după alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie, informează EFE și Agerpres.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der LeyenFoto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP / Profimedia

„Nu este exclus”, a spus Von der Leyen în timpul primei dezbateri dinaintea alegerile europene, întrebată dacă, în cazul în care va obţine un nou mandat, va interzice TikTok în UE din cauza legăturilor sale cu China, aşa cum iau în considerare Statele Unite.

Comisia Europeană a fost „prima instituţie din lume” care a interzis instalarea TikTok pe telefoanele corporative şi se cunoaşte „exact pericolul TikTok”, a subliniat candidata PPE.

Ea a evidenţiat totodată că, sub conducerea sa, executivul comunitar „a făcut mult” pentru reglementarea serviciilor astfel încât să se asigure că platformele sunt responsabile pentru conţinutul pe care îl furnizează, precum şi pieţele digitale, pentru a se asigura că marile companii nu acţionează ca gardieni ai intrărilor şi pentru ca să existe un acces echitabil la acestea.

Ursula von der Leyen a făcut aceste declaraţii cu doar o săptămână înainte de a se întâlni la Paris cu preşedintele Xi Jinping în cadrul turneului european pe care şeful statului chinez îl va efectua săptămâna viitoare. Un turneu în care va vizita Franţa, Ungaria şi Serbia şi care va fi prima sa călătorie în Europa în ultimii cinci ani.

Posibilitatea interzicerii reţelei de socializare în Statele Unite a marcat şi vizita secretarului de stat american Anthony Blinken la Beijing, după ce Senatul SUA a aprobat un proiect de lege ce va obliga compania chineză ByteDance, care a creat TikTok, să vândă populara aplicaţie video dacă nu doreşte ca platforma să fie interzisă în SUA.

În UE, TikTok a suspendat miercurea trecută programul de puncte al versiunii Lite pe care l-a lansat în Spania şi Franţa, după ce Comisia Europeană a avertizat că noua aplicaţie a fost lansată fără să fi fost publicat mai întâi raportul de analiză a riscurilor impus de legislaţia europeană în privinţa serviciilor digitale.

Cu toate acestea, platforma a trimis acest raport executivului european, care urmează acum să o analizeze, evitând astfel amenda de până la 1% din cifra de afaceri globală cu care a ameninţat Bruxelles-ul.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend