ACTUAL
Cât costă o noapte de cazare de 1 Decembrie în Bucovina. Unii turiști vor beneficia și de reducere
Publicat
acum 2 orela
Autor
admin

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar pensiunile din țară fac deja ultimele pregătiri pentru oaspeți. În Bucovina, spre exemplu, petrecerile încep în minivacanța de 1 Decembrie, iar gazdele oferă reduceri suplimentare turiștilor care poartă numele Sfântului Andrei.
Citește și: Cum promovează președintele CJ Vaslui turismul în județ: „Avem diverse lucruri, nu-mi vin acum în minte!”
Vatra Dornei se numără printre destinațiile căutate de turiști, fiind perfectă pentru sporturile de iarnă.
„Ofera autenticitate, aici vorbim despre traditii, gastronomie. Au optiunea fie de a se plimba cu telescaunul, de a face o plimbare relaxanta in parcuri sau de a vizita muzeele si obiectivele turistice”, a spus Mihaela Cocîrță, manager destinație OMD Vatra Dornei.
Primele oferte pentru minivacanța de 1 Decembrie deja au apărut, iar cei din industrie vin cu discounturi de 10%.
„De la 2.950 de lei, patru nopti, cazare, mic dejun, acces spa. Cazare cu mic dejun, degustare de vin, un platou traditional si o seara cu muzica live”, a declarat Ana Țuca, asistent manager hotel.
De reducere vor beneficia cei care poartă numele de Andrei sau Andreea: „Un platou traditional insotit de o palinca, afinata sau visinata. Ei pot sa-si aleaga din meniul nostru diversificat bucate de bucovina cat si internationale”, a declarat Răzvan Horoţan, manager restaurant.
În alte unități hoteliere din Vatra Dornei, prețul pentru o noapte de cazare începe de la 250 de lei pe zi, de persoană, iar pachetul de trei nopți de cazare, cu cină festivă și muzică live costă 980 de lei.
La 40 de kilometri de Vatra Dornei se află Câmpulung Moldovenesc.
„Fata de anul trecut avem si o mica reducere. Pentru doua nopti avem pachete de 700 de lei cu demipensiune si petrecere cu muzica live”, a declarat Adriana Horia, administrator complex turistic.
Cei care sunt interesați de pachetul pentru trei nopți trebuie să știe că prețul este de 900 de lei de persoană. În unele pensiuni, jumătate din locurile disponibile au fost deja ocupate.
![]()
Poate îți place și...

Alocații copii octombrie 2026. Când intră banii pe card și când vine poștașul cu plicul

Trend îngrijorător pe TikTok. Apar tot mai multe clipuri cu bărbați care amenință alte femei că le „bagă în valiză”. Semnalul de alarmă tras de o specialistă

VIDEO Siegfried Mureșan dezvăluie că a fost căutat de parlamentari din PSD, care ar dori să-l susțină: Am lucrat cu ei în Parlamentul European
ACTUAL
Alocații copii octombrie 2026. Când intră banii pe card și când vine poștașul cu plicul
Publicat
acum 8 minutela
28 septembrie 2026Autor
admin

Alocații copii octombrie 2026. Potrivit calendarului prezentat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), părinții care au optat pentru plata în cont bancar vor primi banii înaintea celor care încasează alocația prin intermediul Poștei Române. Cunoașterea datelor de plată este importantă pentru familii, mai ales în această perioadă, când cheltuielile legate de începutul anului școlar pot pune o presiune suplimentară asupra bugetului, scrie bugetul.ro.
Când intră alocațiile pe card
Pentru luna octombrie, alocațiile de stat pentru copii sunt programate să fie virate în conturile bancare joi, 8 octombrie 2026. Banii sunt virați automat, iar părinții îi pot verifica în cont începând din dimineața zilei de plată. În funcție de procesarea operațiunilor bancare, este posibil ca unele sume să fie disponibile puțin mai târziu în cursul zilei. În cazul în care banii nu apar în cont pe 8 octombrie, este recomandată verificarea contului și în ziua următoare. Dacă plata întârzie în continuare, părinții pot solicita informații de la instituțiile competente.
Pentru evitarea întârzierilor, este important ca datele bancare și personale înregistrate în sistem să fie corecte și actualizate. Schimbarea contului bancar trebuie comunicată din timp autorităților responsabile cu plata.
Când vine poștașul cu alocația
Părinții care primesc alocația prin mandat poștal vor începe să primească banii *începând cu 12 octombrie 2026*. Distribuirea efectivă poate dura mai multe zile, în funcție de zona de domiciliu și de traseul poștașului. În mediul urban, banii sunt distribuiți, de regulă, în primele zile ale perioadei de plată, în timp ce în anumite localități rurale sau izolate livrarea poate avea loc mai târziu. Alocația este predată beneficiarului la domiciliu. Dacă acesta nu este găsit acasă, poștașul poate lăsa un aviz, iar suma poate fi ridicată ulterior de la oficiul poștal indicat.
Părinții trebuie să respecte termenul de ridicare menționat în aviz. În cazul în care banii nu sunt încasați în termenul prevăzut, suma poate fi returnată instituției care efectuează plata, iar recuperarea acesteia poate necesita o solicitare suplimentară.
Cât este alocația pentru copii în 2026
Valoarea alocației de stat diferă în funcție de vârsta copilului și de categoria în care acesta se încadrează. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani beneficiază de o sumă lunară stabilită potrivit legislației în vigoare, în timp ce pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani cuantumul este mai mare. Există și categorii de copii pentru care sunt prevăzute cuantumuri distincte, inclusiv copiii cu dizabilități, în condițiile stabilite de lege.
În anumite situații, plata alocației poate continua și după împlinirea vârstei de 18 ani. Este cazul tinerilor care urmează cursurile unei forme de învățământ, în condițiile prevăzute de legislație. Părinții și tinerii trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru continuarea plății și dacă documentele necesare sunt transmise autorităților.
Citeşte şi: Daniel Dines explică la ce sunt oamenii mai buni decât AI-ul. „Construiești intern frica și pedeapsa”
Cum pot fi evitate întârzierile la plata alocației
Pentru ca banii să ajungă la timp, beneficiarii trebuie să se asigure că informațiile din evidențele autorităților sunt actualizate. Este important ca orice schimbare privind datele personale, domiciliul sau contul bancar să fie comunicată instituțiilor competente. Părinții care doresc să renunțe la plata prin mandat poștal și să primească alocația în cont bancar pot solicita schimbarea modalității de plată, urmând procedura stabilită de autorități. În cazul unor întârzieri sau probleme privind plata, părinții pot contacta ANPIS sau instituțiile locale competente pentru verificarea situației.
![]()
ACTUAL
Trend îngrijorător pe TikTok. Apar tot mai multe clipuri cu bărbați care amenință alte femei că le „bagă în valiză”. Semnalul de alarmă tras de o specialistă
Publicat
acum 9 minutela
28 septembrie 2026Autor
admin

Un trend îngrijorător a luat amploare pe TikTok după ce Valentina Tănăsie a fost ucisă de iubit, mai mulți bărbați amenințând femei că le „bagă în valiză”.
Oana Băluță și Evelina Din abordează frecvent teme privind violența de gen, venind cu reacții în urma videoclipurilor apărute pe TikTok pe această temă.
„Amenințări precum „ar merita băgată în valiză” folosesc uciderea unei femei ca instrument de intimidare a altor femei. Nonșalanța cu care sunt formulate contează cu atât mai mult cu cât valiza nu este o metaforă: este obiectul în care a fost găsit recent corpul unei femei ucise. Această lejeritate spune ceva despre cât de normalizată este violența împotriva femeilor. Amenințările apar într-un context în care unii bărbați au învățat că pot judeca, controla sau pedepsi femeile care îi contrazic, îi refuză ori ies din rolurile așteptate de la ele. Aceste idei sunt legate de norme patriarhale și de inegalitatea de gen.
Comentariile par și o prelungire a manosferei în spațiul public al unei știri: reproduc un repertoriu de expresii misogine prin care ostilitatea față de femei devine o formă de apartenență între bărbați. Manosfera nu a inventat însă această violență și nu explică singură aceste reacții. Ea preia norme patriarhale mult mai vechi, le radicalizează și le oferă o circulație mai largă în mediul online. Nu presupun că fiecare comentator face parte dintr-o asemenea comunitate; dar tocmai faptul că limbajul ei poate fi repetat în afara acestor grupuri arată cât de ușor găsește teren favorabil”, a transmis Oana Băluță.
Citește și:
În același timp, creatoarea de conținut Evelina Din susține că acest trend ar trebui să alarmeze autoritățile și să le determine să aplice legea.
„Ce se întâmplă în acest caz este, în primul rând, o proiecție a propriilor frustrări legate de situațiile și contextele personale din viața lor. Și deși cred că în multe cazuri vorbim doar de o refulare, mulți indivizi care fac asta pot fi, la rândul lor, capabili, la un moment dat, de un act violent și în offline. Acest tip de conținut ar trebui să ne alerteze atât pe noi, cât și autoritățile.
Art. 369 din Codul Penal sancționează incitarea publică prin orice mijloace la violență, ură sau discriminare împotriva unei persoane sau a unei categorii pe baza unor criterii precum rasa, religia, genul, orientarea sexuală, dizabilitățile sau starea de sănătate cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Iar în cazul comentariilor de care discutăm în cazul Valentinei este instigare la ura și violență împotriva femeilor, precum și discriminare pe bază de gen. Legea o avem, dar problema, din punctul meu de vedere, este lipsa unei infrastructuri cu o entitate intermediară prin care oricine online poate raporta cu ușurință și direct aceste derapaje atunci când le întâlnește, pentru ca acestea să ajungă în atenția autorităților și a putea fi sancționate, nu pierdute într-un vid birocratic”, a spus Evelina Din.
Importanța de a separa femicidul de „crimă” sau „dramă pasională”
În presă, cazul a apărut ca o „crimă” sau, în unele articole, ca o „dramă pasională”. Oana Băluță a subliniat impirtanța folosirii termenului „femicid”.
„Actul de a numi este deosebit de important, cuvintele ne ajută să recunoaștem un fenomen, ce are acesta specific în raport cu altele. Omorul descrie fapta penală, pe când femicidul ne obligă să vedem și contextul în care o femeie este ucisă: controlul, amenințările, violențele anterioare și idea ori credințele agresorului că poate decide asupra vieții ei. Femicidul ar trebui să ne ajute să înțelegem că o astfel de crimă este legată inclusiv de ură asupra femeilor, de dominație, de inegalitate de gen.
Expresia „dramă pasională” reprezintă un cadraj înșelător care duce în derizoriu o discuție serioasă despre dominația bărbaților asupra femeilor, legitimarea și normalizarea controlului, a abuzului. În același timp, transformă posesivitatea și abuzul în iubire și mută atenția de la responsabilitatea agresorului. Nu în ultimul rând, acest cadraj ne spune multe despre cultura profesională din anumite redacții, despre formarea jurnaliștilor pentru a scrie despre violența asupra femeilor, violența de gen.
Când tratăm fiecare caz ca pe o tragedie izolată ori ca pe o ”„dramă pasională”, nu mai întrebăm ce semnale au existat, cine le-a cunoscut și unde putea interveni statul. Din aprilie 2026, România are, prin Legea nr. 53/2026, o definiție juridică a femicidului și măsuri care privesc inclusiv violențele ce îl precedă. Miza este ca această recunoaștere să schimbe intervenția instituțiilor înainte de ucidere”, a explicat cercetătoarea în studii de gen.
Totodată, creatoarea de conținut Evelina Din, cunoscută drept Evetastick, a relatat pericolele etichetării femicidului drept crimă pasională.
„Utilizarea sintagmei „crimă din pasiune” cred că este unul dintre cele mai dăunătoare aspecte păstrate în jurnalismul contemporan, în special în contextul actual al societății românești, câtă vreme înregistrăm printre cele mai mari cote de violență de gen la nivelul UE.
Expresia minimizează gravitatea crimei săvârșite pentru că îi oferă implicit cauze atenuante. La nivel verbal și implicit și subconștient în mintea cititorului, scoate crima din sfera omorului premeditat, cu intenție, și o mută aproape de un accident – ceva ce s-a întâmplat în flacăra momentului, din cauza emoțiilor puternice, pentru că agresorul iubea prea mult victima. Pentru că vorbim de o situație conflictuală în cuplu este un lucru cu care orice individ empatizează, cu toții ne-am enervat la un moment dat pe partenerul nostru, deci există pericolul ca audiența să găsească o justificare agresorului pentru faptele sale. Acest lucru nu ar trebui sub nicio formă să se întâmple atunci când vorbim despre o crimă”, a precizat Evelina Din.
Cum a reușit iubitul Valentinei să-și impună controlul în doar 3 luni
Cât despre cazul de omor al Valentinei, familia victimei a vorbit despre agresiuni anterioare, leziuni pe care tânăra i le arătase mamei într-un apel video, dar și despre intenția Valentinei de a rupe relația. Oana Băluță a explicat că acest tipar este relevant, repetarea unor acte reducând treptat libertatea persoanei și crescând dependența de abuzator.
„Durata scurtă a relației nu exclude controlul coercitiv. Controlul poate începe repede, prin verificarea telefonului, solicitarea permanentă a locației, gelozie prezentată ca „grijă”, presiuni de a renunța la prieteni, umilire, amenințări sau agresiuni urmate de scuze. Important este tiparul: mai multe acte care reduc treptat libertatea persoanei și cresc dependența de abuzator.
Dacă familia a văzut leziuni și cunoștea intenția de despărțire, anchetatorii trebuie să verifice aceste informații și să le analizeze împreună. În acest context, mi se pare cu atât mai importantă formarea profesioniștilor care intervin, de la polițiști la procurori și judecători.
Ei trebuie să înțeleagă violența de gen, cauzele ei structurale, comportamentului victimei într-o relație abuzivă și semnalele care pot preceda un femicid. În cercetările mele am arătat cât de important este ca acești profesioniști să poată recunoaște stereotipurile despre victime și dinamica violenței de gen. Fără această pregătire, fiecare episod riscă să fie tratat ca un incident separat, iar tiparul de control și riscul de escaladare pot rămâne invizibile”, a explicat Oana Băluță.
Lucrurile de care trebuie să țină cont femeile care vor să părăsească o relație abuzivă
În ceea ce privește despărțirea de agresor, cercetătoarea Oana Băluță susține că siguranța nu trebuie transformată într-o responsabilitate exclusivă a femeii și face referire la raportul alternativ coordonat de Asociația ANAIS privind implementarea Convenției de la Istanbul în România.
„Despărțirea poate fi momentul în care un agresor care pretinde că are drept de control simte că îl pierde. De aceea, intenția de a pleca, amenințările, urmărirea, violențele anterioare, inclusiv accesul la arme trebuie evaluate împreună. Pericolul nu înseamnă că femeia ar trebui să rămână în relație; înseamnă că plecarea are nevoie de un plan de siguranță și de instituții care acționează rapid.
Pentru o femeie care se pregătește să iasă dintr-o relație abuzivă, primul pas poate fi să discute în siguranță cu un serviciu specializat, organizație nonguvernamentală care oferă servicii sau cu o persoană de încredere, să stabilească unde poate merge și cum poate cere ajutor, să păstreze dovezile amenințărilor, dacă există pericol imediat să anunțe Poliția, linia gratuită 0800 500 333, disponibilă permanent, poate oferi îndrumare. Ce vreau să subliniez este că nu este corect să transformăm siguranța într-o responsabilitate exclusivă a femeii, cerându-i să prevadă singură ce va face agresorul.
În raportul alternativ coordonat de Asociația ANAIS care radiografiază implementarea Convenției de la Istanbul în România, la care am contribuit și eu, atragem atenția tocmai asupra vulnerabilităților din prevenție și protecție. Experiența organizației în lucrul direct cu supraviețuitoarele arată cât de mult contează ca evaluarea riscului să fie făcută riguros și repetată când situația se schimbă, inclusiv în momentul despărțirii. Poliția, procurorii, instanțele și serviciile sociale trebuie să pună cap la cap informațiile despre agresor, să lucreze împreună cu serviciile specializate, să asigure accesul la adăpost și să urmărească respectarea ordinelor de protecție. Aceste lucruri cer și formarea profesioniștilor pentru a recunoaște controlul coercitiv și riscul de femicid. O plângere sau un ordin de protecție nu pot ține locul unei protecții efective”, a mai relatat Oana Băluță.
Citește și:
![]()
ACTUAL
VIDEO Siegfried Mureșan dezvăluie că a fost căutat de parlamentari din PSD, care ar dori să-l susțină: Am lucrat cu ei în Parlamentul European
Publicat
acum o orăla
28 septembrie 2026Autor
admin

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat faptul că a fost căutat de oameni din interiorul PSD ”oameni alături de care am lucrat în Parlamentul European”. Mureșan a spus că a refuzat discuțiile cu ”aripioare din PSD”, pentru că el și-a dorit să poarte doar discuții instituționale, cu liderul legitim ales al PSD.
Siegfried Mureșan susține că a fost căutat de oameni din PSD
”Eu nu discut cu aripi, aripioare din PSD (…) Am mai avut discuții cu colegi, cu oameni alături de care am lucrat în Parlamentul European, dar eu mereu am căutat să discut doar cu conducerea aleasă, legitimă a partidului. De-a lungul timpului, dialogul meu doresc să fie cu președintele, fie că este vorba despre PNL sau despre alte partide. Partidului Național Liberal nu ne-a plăcut când alte partide au încercat să ne divizeze, să ne separe.
De aceea, cred că este corect ca, în relația cu PSD, să discut cu conducerea aleasă, cu conducerea legitimă, în jurul președintelui Sorin Grindeanu.”, a spus Siegfried Mureșan, la TVR.
Siegfried Mureșan: Nu știu cât de cuplat este PSD la realitățile din România
”Încerc să mă gândesc cât de cuplat este PSD-ul la realitatea din România, cu avioanele private spre Mykonos, Nisa și Monaco, dar să tratăm în serios și să luăm în serios, să tratăm în cheia dezbaterii din Parlament.
Președintele României m-a desemnat să formez o majoritate, să mă prezint în fața Parlamentului. Asta este procedura. Ca atare, eu mă prezint în fața Parlamentului. De aceea am spus de la început: ori de câte ori președintele Camerei Deputaților îmi cere să întorc spatele Parlamentului și să depun mandatul, nu voi face acest lucru. Mergem în Parlament.
Unu la mână. Doi la mână. Am prezentat un program de guvernare pe care chiar sâmbătă l-am depus la cabinetul președintelui Camerei Deputaților, așa cum îmi cere Constituția. Programul de guvernare este detaliat, are 370 de măsuri și, dintre acestea, aproximativ 60 de măsuri includ solicitări și propuneri în domeniul politicilor sociale care au fost incluse într-o listă de 10 solicitări pe care PSD-ul mi-a transmis-o.
Întrebat de ce nu s-a întâlnit cu liderii PSD, Siegfried Mureșan a spus că aceștia au anunțat clar că nu doresc să voteze acest guvern.
”Răspunsul este simplu: fiindcă Partidul Social Democrat nu dorește să voteze acest guvern. Fiindcă ei au luat decizia de a nu vota acest guvern, caută o serie de pretexte pentru a nu vota acest guvern.
Este la fel cum a fost cu moțiunea de cenzură, astă-primăvară, când luaseră decizia să depună moțiune de cenzură împreună cu AUR și, săptămâni de zile înainte, au înscenat o așa-numită consultare la baza partidului.
„Este domnul Ilie Bolojan un prim-ministru rău? Da sau da?” Rezultatul surprinzător a fost „da” în cadrul PSD.”, a mai spus premierul desemnat.
![]()
ACTUAL
„Vreți să fac un autodenunț?” – Parlamentarii i-au respins pe bandă rulantă pe miniștrii propuși de USR
Publicat
acum o orăla
28 septembrie 2026Autor
admin

Ministrul propus să conducă portofoliul Economiei, Digitaliz[rii, Antreprenoriatului și Turismului în cabinetul Siegfried Mureșan, actualul titular Irineu Darău (USR), a primit aviz negativ, luni seară, după audierea sa în comisiile parlamentare de specialitate: 40 de voturi „pentru” și 46 de voturi „contra”. Niciunul dintre miniștrii propuși de USR nu a reușit luni să treacă testul comisiilor parlamentare, în prima zi de audieri, Radu Miruță (Apărare) și Cătălin Drulă (Transporturi) primind și ei avize negative înaintea lui Irineu Darău (Economie).
„Ne dorim creștere economică anul viitor, pentru că anul trecut a fost austeritate provocată de dezmățul bugetar din trecut”, le-a spus Darău parlamentarilor, în timpul audierilor de luni seară.
El s-a pronunțat în favoarea renunțării la creșterea economică „bazată pe consum”.
„Vom fi foarte drastici cu companiile de stat”
„Vom fi foarte drastici cu companiile aflate pe pierdere doi ani consecutivi”, a avertizat ministrul propus la Economie. Darău a explicat că pentru cele aproximativ 50 de companii de stat aflate în subordinea ministerului va începe să implementeze „indicatori măsurabili pentru membrii Consiliilor de Administrație”, iar companiile de stat vor fi auditate astfel încât în termen de 12 luni de zile să existe un diagnostic pentru fiecare și „să știm ce o să facem cu ea”.
„Prioritatea este să avem consilii de administrație profesioniste, cu oameni numiți pe bune și care să fie monitorizați”, conform ministrul propus de USR.
„Vreți să fac un autodenunț?”
Legat de controversa întâlnirilor pe care le-a avut cu reprezentanții grupului german Schwartz, Darău le-a replicat parlamentarilor: „Vreți să fac un autodenunț că m-am întâlnit cu peste 1.000 de companii să le ascult? Vă declarați unii suveraniști, dar unele din aceste companii au foarte mulți angajați din România. Când nu știi, asculți și încerci să înveți. Să ne uităm cum fac alte state pe partea de suveranitate digitală”.
„Ministerul nu este respectat”
Darău a mai spus la audieri că o prioritate a sa este și eficientizarea Ministerului Economiei, pe care l-a descris ca fiind un „minister descompus și recompus, care este ineficient și nu este respectat”.
„Vreau o restructurare care taie 40% din posturile de conducere. S-a folosit un dublu truc pentru mai multe posturi de conducere și o să aduc la 8% posturile de conducere”, conform ministrului propus.
După avizele negative primite luni de Darău, Miruță și Drulă, vor intra marți la audieri și restul miniștrilor propuși de USR, anume Diana Buzoianu (Mediu) și Oana Țoiu (Mediu).
![]()
ACTUAL
Pensiile militare ar putea fi recalculate după o nouă formulă. Ce schimbări sunt prevăzute în programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan
Publicat
acum 2 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Documentul include atât modificări privind modul de calcul pentru pensiile militare, cât și schimbări referitoare la vârsta de pensionare și la condițiile în care personalul din aceste sisteme se poate retrage din activitate. Pensiile militare nu au fost recalculate în septembrie 2024. Un proiect de lege care ar fi dus la creșterea pensiilor militare se află în Parlament, după ce a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României (CCR). În acest context, reforma pensiilor de serviciu este prezentată în program ca una dintre priorități, cu obiective precum sustenabilitatea financiară și asigurarea unui sistem considerat echitabil, în paralel cu menținerea capacității operative a instituțiilor, scrie Capital.
Cum ar urma să fie calculate pensiile militare
Potrivit programului de guvernare, în cazul sistemelor din apărare, ordine publică și siguranță națională, cuantumul pensiilor ar urma să fie stabilit ținând cont de contribuție și de vechime. Particularitățile activității desfășurate în aceste domenii ar urma să fie reflectate prin stabilirea vârstei standard de pensionare și prin luarea în considerare a condițiilor de muncă. Documentul propune, de asemenea, diferențierea între personalul care este expus permanent riscurilor operative și angajații ale căror atribuții sunt preponderent administrative. Programul prevede și perioade de tranziție pentru persoanele care se află aproape de momentul pensionării, astfel încât schimbările legislative să fie introduse gradual.
O altă măsură anunțată este eliminarea pensionării anticipate în sistemele în care, potrivit programului, ieșirea din activitate are loc prea rapid.
Citeşte şi: Daniel Dines explică la ce sunt oamenii mai buni decât AI-ul. „Construiești intern frica și pedeapsa”
Recalcularea pensiilor și reforma pensiilor de serviciu
Programul de guvernare include finalizarea reformei pensiilor speciale și modificarea regulilor aplicabile pensiilor de serviciu. Pentru sistemele de apărare, ordine publică și siguranță națională, noul mecanism ar urma să pună un accent mai mare pe contribuție și vechime, în timp ce particularitățile anumitor activități ar fi reflectate prin condițiile de muncă și vârsta de pensionare. Potrivit documentului, reforma ar trebui să combine obiectivele de sustenabilitate financiară și echitate cu necesitatea de a păstra capacitatea operațională a instituțiilor.
Plan multianual pentru resursele umane
Programul propune și elaborarea unui plan multianual pentru gestionarea resurselor umane din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională. Planul ar urma să țină cont de evoluția efectivelor, numărul pensionărilor anticipate, deficitul de personal din anumite zone ale țării și specializările pentru care există un deficit de angajați. Recrutarea ar urma să fie realizată într-un mod predictibil și corelat cu capacitatea reală a instituțiilor de formare profesională.
În document sunt menționate următoarele direcții: „Plan multianual de resurse umane, construit pe evoluția efectivelor, pensionările anticipate, deficitul teritorial și specializările deficitare; recrutare predictibilă, corelată cu capacitatea reală a instituțiilor de formare; Pensiile de serviciu: orice reformă urmărește sustenabilitatea financiară și echitatea, cu protejarea capacității operative; reglementarea diferențiază între personalul expus permanent riscurilor operative și cel cu activități preponderent administrative, cu perioade de tranziție predictibile și dialog social”.
Programul de guvernare precizează că modificările privind pensiile de serviciu ar trebui să fie implementate astfel încât să țină cont atât de sustenabilitatea financiară a sistemului, cât și de particularitățile activităților desfășurate în structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională.
![]()
ACTUAL
Tanczos Barna, după avizul favorabil: „Agricultura are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. Ce pregătește pentru fermieri și produsele românești
Publicat
acum 2 orela
28 septembrie 2026Autor
admin

Tanczos Barna, propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit aviz favorabil după audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului. El susține că agricultura are nevoie de un Guvern cu puteri depline, care să poată interveni într-o perioadă în care fermierii se confruntă cu presiuni generate de costuri și de schimbările climatice.
Printre prioritățile prezentate de Tanczos Barna se numără creșterea producției autohtone și a procesării, investițiile în sisteme moderne de colectare a apei și irigații, absorbția fondurilor europene și promovarea mai vizibilă a produselor românești la raft.
Tanczos Barna: „Agricultura are nevoie de un Guvern cu puteri depline”
După audierea din Parlament, ministrul propus la Agricultură a anunțat că a primit aviz favorabil și a prezentat principalele argumente pentru programul său.
„Am primit astăzi aviz favorabil de la comisiile de agricultură ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La audieri am spus că agricultura are nevoie de un Guvern cu puteri depline, responsabil, care să vină în sprijinul fermierilor exact în perioada în care aceştia au nevoie de sprijin, o perioadă în care întreaga Europă conştientizează cât de mari sunt provocările cu care se confruntă agricultorii”, a transmis Tanczos Barna pe Facebook.
Producția românească, procesarea și irigațiile, printre priorități
Tanczos Barna a prezentat un program axat pe creșterea producției autohtone și dezvoltarea procesării, precum și pe susținerea fermierilor activi în fața costurilor și a provocărilor climatice.
Planul include dezvoltarea unor sisteme moderne de colectare a apei și de irigații, dar și utilizarea mai eficientă a fondurilor europene disponibile pentru agricultură.
Produsele românești, mai vizibile la raft
O altă prioritate anunțată de ministrul propus la Agricultură este promovarea produselor românești, astfel încât acestea să beneficieze de o vizibilitate mai mare în magazine.
„Urmărim, de asemenea, absorbţia şi utilizarea eficientă a fondurilor europene, precum şi promovarea produselor româneşti, astfel încât acestea să fie mai bine evidenţiate la raft. Le mulţumesc colegilor deputaţi şi senatori pentru încrederea acordată”, arată ministrul propus la Agricultură.
![]()

Alocații copii octombrie 2026. Când intră banii pe card și când vine poștașul cu plicul

Trend îngrijorător pe TikTok. Apar tot mai multe clipuri cu bărbați care amenință alte femei că le „bagă în valiză”. Semnalul de alarmă tras de o specialistă

Siegfried Mureşan nu merge pe austeritatea lui Bolojan: Pensiile trebuie indexate, nu mai avem nevoie de creşteri de taxe

O eroare tehnică i-ar fi „șters” vinieta unei femei de 73 de ani. Aceasta a primit amenzi de peste 1.000 de euro

Mureșan spune că are 200 de voturi şi vrea o întâlnire cu Grindeanu: Voi fi mâine, începând cu primele ore ale dimineții în Parlament

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT

ȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Curtea de Argeș

Cât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
Consilierii județeni din Argeș vor aproba în ședința de mâine a CJ participarea județului la ediția de toamnă a Târgului...

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
Un conflict izbucnit în seara de 18 septembrie, pe o stradă din Curtea de Argeș, s-a încheiat cu reținerea și...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...
Mioveni

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum 2 săptămâniFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum o săptămânăPETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
ACTUALacum 2 săptămâniCutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
DIVERSEacum o săptămânăHoroscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță
ACTUALacum 6 zileBătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
ACTUALacum 2 săptămâniPolițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
LIFESTYLEacum 2 săptămâniZincul nu se ia izolat: combinații, administrare și minerale care pot influența absorbția










Ultimele Comentarii