DIVERSE
Cancelarul german Friedrich Merz, prima reacţie după înfrângerea zdrobitoare a partidului său la alegerile regionale: „Rezultatele nu pot fi cosmetizate. Sunt un dezastru”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

„Rezultatul din Mecklenburg-Pomerania de Vest nu poate fi cosmetizat. Este un dezastru”, a declarat Merz, într-o conferință de presă convocată la scurt timp după închiderea urnelor, potrivit Die Zeit. Potrivit cancelarului german, CDU a fost „strivită” în confruntarea electorală dintre social-democrații din SPD și partidul de extremă dreapta AfD.
Merz a precizat că își va păstra atât funcția de cancelar, cât și pe cea de președinte al CDU. El a transmis că va continua programul de reforme pe care și l-a asumat. În opinia sa, acestea reprezintă și o modalitate de a răspunde influenței tot mai mari a curentelor autoritare în societatea germană.
Partidul de extrema dreaptă AfD, aproape de primul loc în Mecklenburg-Pomerania de Vest
Potrivit estimărilor electorale, AfD a obținut între 37% și 38% din voturi în Mecklenburg-Pomerania de Vest, fiind la limită înaintea SPD, care a obținut aproximativ 36%.
CDU a ajuns însă la doar 5,1%-5,4% și riscă să nu treacă pragul electoral de 5%. Dacă acest lucru se confirmă, ar fi pentru prima dată de la înființarea Republicii Federale Germania când CDU nu ar reuși să intre într-un parlament regional.
În Berlin, CDU a pierdut, de asemenea, alegerile pentru Camera Deputaților, potrivit estimărilor, obținând aproximativ 20% din voturi. Partidul Die Linke se află în frunte, cu un scor estimat între 24,8% și 25,8%.
Rezultatul AfD din Saxonia-Anhalt, unde partidul a ratat la limită majoritatea absolută, alimentase anterior speculațiile privind o eventuală schimbare a cancelarului. Printre scenariile discutate s-au numărat demisia lui Merz sau convocarea unui vot de încredere.
În ultimele zile, însă, cei opt premieri regionali ai CDU, precum și liderul CSU și premierul Bavariei, Markus Söder, și-au exprimat sprijinul pentru Merz.
Cancelarul Friedrich Merz insistă cu reformele
Friedrich Merz a avertizat că încrederea în instituțiile statului este afectată de partidele radicale atât de stânga, cât și de dreapta. El a invocat, de asemenea, situația de securitate din Europa și problemele economice cu care se confruntă Germania.
„Răspunsul nu poate fi întoarcerea la vremurile bune de altădată”, a spus cancelarul. În schimb, Germania trebuie să fie pregătită pentru viitor, iar tinerilor trebuie să li se ofere perspective reale de dezvoltare.
Merz a recunoscut că reformele nu vor produce efecte imediat, însă a insistat că tocmai din acest motiv deciziile nu trebuie amânate.
Și CSU și-a reafirmat sprijinul pentru continuarea reformelor. Liderul grupului parlamentar al CSU, Alexander Hoffmann, a declarat că rezultatele alegerilor nu schimbă necesitatea reformării Germaniei și că guvernul trebuie să convingă populația că situația din țară se va îmbunătăți în urma acestor măsuri.
Rezultatele alegerilor regionale din Germania
În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, AfD s-a clasat pe primul loc, potrivit primelor estimări, cu 37-38% din voturi, foarte aproape de SPD, creditat cu 35,5-36,5%.
CDU a obținut însă doar 5-5,5% și riscă să nu intre în parlamentul regional. Dacă va coborî sub pragul de 5%, ar fi pentru prima dată de la înființarea Republicii Federale Germania când CDU nu reușește să intre într-un parlament de land.
Rezultatul este cel mai slab înregistrat de CDU la alegeri regionale în Germania după 1949.
Și la Berlin, CDU a pierdut alegerile. Potrivit primelor estimări, partidul lui Merz obține aproximativ 20%, în timp ce Die Linke conduce cu 24,5-26%.
![]()
Poate îți place și...

Nicuşor Dan, întâlnire cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress: Suntem pregătiţi să participăm activ la noul Grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului

Dinamo câștigă fără drept de apel meciul cu Farul. Denis Alibec, eliminat după ce și-a lovit adversarul cu capul în figură, în tunelul de la vestiare

EXCLUSIV Traian Băsescu, declarații privind situația în care se află România. Ce opinie are fostul președinte despre erorile din calculul pensiilor
DIVERSE
EXCLUSIV Traian Băsescu, declarații privind situația în care se află România. Ce opinie are fostul președinte despre erorile din calculul pensiilor
Publicat
acum o orăla
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Traian Băsescu a venit în platoul România TV, unde a vorbit despre situația politică din țara noastră. Acesta a punctat faptul că pentru a ieși din criză și pentru a evita să ne confruntăm cu și mai multe probleme în 2027 este nevoie de mai multă asumare și responsabilitat din partea oficialilor.
Întrebat cum vede perioada următoare, fostul președinte al României a declarat că „Nu urmează zile cu sărbătorile orașului, chiar dacă se produc peste tot, e o veslie-n patrie, nici nu ne cred străinii când spunem că suntem în criză, toată țara cântă, joacă, dansează. Nu cred că putem s-o scoatem la capăt dacă nu ne asumăm și un comportament decent, adică un comportament de oameni care au o problemă și sunt conștienți că au o problemă. Noi o ținem pe veselie, că așa e românul. În mod deosebit am văzut ieșiri la administrația locală.”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu, despre calculul eronat al pensiilor
Traian Băsescu a vorbit și despre problemele din instituții, punctând raportul făcut de Curtea de Conturi privind recalcularea pensiilor. Fostul președinte a criticat modul în care situația a fost gestionată și a pus sum semnul întrebării corectitudinea.
„La Curtea de Conturi e o mare problemă, întotdeauna umflă paginile, conturile, fără să aibă o reală înțelegere a ce are de făcut o întreprindere, au inspectori slabi și adesea scot niște cifre din astea.
Dacă două milioane de pensii au fost greșite înseamnă că trebuie desființat Ministerul Muncii, dar dacă n-au fost greșite, trebuie desființată Curtea de Conturi. Se pare că încasează niște prime dacă găsesc niște bani care trebuie recuperați și atunci ei încasează primele și peste câțiva ani când se termină de judecat procesul se constată că n-a fost pagubă.”
În același timp, fostul președinte a punctat faptul că speră și crede că lucrurile se vor îmbunătăți în România.
„Eu cred în țara asta, dacă nu vor s-o scoată ei, cei care-s la guvernare acum, ne apucăm noi toți ceilalți și o scoatem din belea.”, a conchis acesta.
Citește și: Cine ar putea face parte din Guvernul Mureșan. Numele luate în calcul pentru ministere
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Ce relație are Traian Băsescu cu Siegfried Mureșan: „L-am inventat ca om politic”. Cum vede fostul președinte desemnarea făcută de Nicușor Dan
Publicat
acum 2 orela
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, și-a exprimat opinia cu privire la Siegfried Mureșan, mărturisind că el a fost cel care l-a pus pe listă pentru Parlamentul European, remarcând abilitățile sale politice.
„L-am inventat ca om politic, l-am pus pe listă. L-am cunoscut la PPE.”, a punctat Băsescu.
„Când am avut ocazia l-am pus pe lista pentru Parlamentarul European în speranța că vom avea un parlamentar care vorbește și o limbă străină, nu doar limba română. Cert este că a avut o evoluție frumoasă. La doi ani de la alegerea ca europarlamentar în PMP a ajuns purtător de cuvânt al PPE-ului pentru că e o față prezentabilă și capabil să dialogheze cu presa în orice limbă.
Pe urmă a devenit negociator-șef al bugetului Uniunii Europene din Partea Parlamentului European, este vicepreședinte și marea mea nelămurire este de unde apare ca spion, am auzit afirmațiile acestea de un ridicol total.”, a spus fostul președinte.
Citește și: Cine ar putea face parte din Guvernul Mureșan. Numele luate în calcul pentru ministere
Băsescu, despre Siegfried Mureșan: „Îmi asum faptul că l-am luat dintr-o poziție din consilier și i-am dat șansa să facă politică”
Totodată, fostul președinte a mărturisit că a fost dezamăgit când Siegfried a plecat de la PMP în plină campanie politică, însă critică acuzațiile care i se aduc după desemnare.
„Eu l-am adus pe Siegfried Mureșan pe lista PMP-ului, pe urmă a plecat la PNL cu perspective mai bune. Pentru asta nu-l simpatizez, că a lăsat PMP-ul fără sprijin în campanie. Dar altfel, nu poți să faci dintr-un om care are niște calități să-l pui la stâlp doar pentru că sunt alte jocuri politice, poți să-l înfrângi alfel, dar nu cu mizerii.”
„Omul ăsta a făcut la Hunedoara Liceul Iancu de Hunedoara, a făcut ASE la București, după care a avut o bursă cu care și-a continuat studiile economice în Germania. Pe urmă a venit ca asistent stagiar la Parlamentul german.”
„Vreau să spun că mi-l asum. Îmi asum faptul că l-am luat dintr-o poziție din consilier și i-am dat șansa să facă politică.”
Traian Băsescu, despre posibilitatea ca Siegfried Mureșan să fie premier: „Ar fi un mare câștig având în vedere relațiile de la Bruxelles”
Întrebat dacă Nicușor Dan a făcut o alegere bună desemnându-l pe Siegfried Mureșan, Traian Băsescu a spus că „Cred că lucrurile sunt simple, Nicușor Dan e într-o situație dificilă, e acuzat că l-a încurajat pe Grindeanu să dea jos Guvernul condus de Bolojan, iar acum era între opțiunea Grindeanu și propunerea PNL-ului. După părerea mea, n-a avut altă variantă decât să-l desemneze pe Mureșan pentru a păstra ideea de parteneriat cu dreapta, și nu cu PSD-ul.”
Totodată, fostul președinte al României a punctat faptul că „este clar că din punct de vedere politic, Siegfried ar fi un mare câștig având în vedere relațiile de la Bruxelles, Ursula von der Leyen negociază cu el.”
„Având în vedere reputația pe care o are, eu sunt convins că dacă face o mică înțelegere cu AUR nu o să fie probleme. Ar fi un avantaj și pentru AUR, pentru că ei nu sunt respinși la Bruxelles, găsesc puncte comune de interes politic. Rămâne de văzut.”
„Nu-l subapreciați pe Siegfried. Știind care este susținerea și respectul de care se bucură în grupul PPE, dacă PPE-ul va hotărî să-l susțină, lucrurile vor merge înainte, nu ne vom trezi cu suspendări de finanțare și așa mai departe.”, a mai adăugat acesta.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Mitică Dragomir, declarații privind situația politică din România. Ce spune despre premierul desemnat de Nicușor Dan
Publicat
acum 2 orela
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mitică Dragomir a vorbit, duminică seara, la România TV, despre contextul politic din țara noastră. Acesta a precizat că decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Siegfried a fost una calculată, menționând în același timp că Mureșan nu va reuși să ajungă în funcția de premier din lipsa susținerii.
„Convingerea mea este că totul e calculat. Dacă a făcut-o fără să se înțeleagă cu PSD-ul nu mă aștept la ceva bine în viitor. Dacă a făcut-o în înțelegere, atunci e băiat deștept și a dat altă lovitură. Eu mi-aș dori ca Siegfried să iasă prim-ministru, și atunci să vedeți nenorocire în țara asta. El nu are susținere! În Parlament, PSD și AUR domină.
L-au dat pe Bolojan afară fără să aibă o înțelegere cu președintele Nicușor Dan asupra unei majorități, premier normal și drept și cinstit era Grindeanu, să-și asume Grindeanu, că partidul lui a câștigat, așa ar fi normal.
Cum să vină să ne conducă USR-ul? Nu se poate, nici constituțional nu este drept, cu toate că sunt câțiva oameni capabili în USR, dar de exemplu eu pe Chirilă îl cunosc de când s-a născut, e un copil cuminte, serios și a muncit pentru meseria lui, el merită. Ar putea fi la cultură, la învățământ, la mediu, oriunde, nu poți să-l pui la finanțe, la externe, dar în rest, de ce nu?”, a declarat acesta, la România TV.
Citește și: Mitică Dragomir, dezvăluiri legate de anii de sărăcie care l-au marcat: „Eu am simţit când n-aveam ce mânca”
Mitică Dragomir: „Cine nu știe să promită, să mintă, nu are ce să caute în politică”
Întrebat de ce l-a ales Nicușor Dan tocmai pe Siegfried, Dragomir a spus că au venit Nicușor, eu nu țin cu Nicușor, dar deocamdată joacă, nu știu dacă cu PSD sau cu altcineva.
„Când am văzut că s-a dus la nunta lui Nazare toată lumea a zis că îl pune pe Nazare și eu am zis că nu o să-l pună pe Nazare acum, voi nu cunoașteți omul politic din această țară și nu știți. „
„Cine nu știe să promită, să mintă, nu are ce să caute în politică, eu le spun în față treaba asta. Numai mincinoși! Uitați-vă ce spun aici la voi la televizor, eu îmi notez.”
„Eu mă rog să ajungă Siegfried prim-ministru! Numai atunci se vede în România cine a fost cinstit cu poporul și cine nu. Dacă domnul Siegfried nu va reuși, va fi Nazare, și va reuși. Dar acum nu, cu Siegfried nu, nu-l vor.”, a mai spus Mitică Dragomir.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general ONU, Antonio Guterres, la New York: „Am discutat despre eforturile ONU de a găsi soluţii la conflictele din lume”
Publicat
acum 3 orela
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

După întrevederea cu Antonio Guterres, preşedintele Nicușor Dan a transmis că România își va menține sprijinul pentru multilateralism și pentru procesul de reformare a ONU. Şeful statului a precizat că țara noastră va contribui la construirea unei Organizații a Națiunilor Unite mai puternice și mai bine pregătite să răspundă provocărilor actuale.
„A fost o plăcere să mă întâlnesc cu secretarul general Antonio Guterres la începutul vizitei mele la Organizația Națiunilor Unite”, a scris Nicușor Dan într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Președintele României i-a transmis lui Guterres „recunoștința profundă” a țării noastre pentru eforturile depuse în vederea găsirii unor soluții la conflictele internaționale și pentru poziția sa în favoarea păcii, dialogului și respectării dreptului internațional.
„I-am transmis recunoştinţa profundă a României pentru eforturile sale neobosite de a găsi soluţii la conflictele din întreaga lume şi pentru angajamentul său ferm faţă de pace, dialog şi respectarea dreptului internaţional”, a scris Nicușor Dan pe reţelele sociale.
Șeful statului a menționat și eforturile secretarului general al ONU de a limita consecințele războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, inclusiv efectele asupra situației umanitare și economice și asupra securității alimentare la nivel global.
România susține reforma ONU și Pactul pentru Viitor
Un alt punct atins de Nicușor Dan în mesajul său a fost poziția României față de procesul de reformare a ONU. Președintele a reafirmat sprijinul țării pentru multilateralismul eficient, inițiativa de reformă ONU80 și Pactul pentru Viitor.
„România va rămâne un susținător puternic și de încredere al multilateralismului eficient, al inițiativei de reformă ONU80 și al Pactului pentru viitor, contribuind la construirea unei Organizații a Națiunilor Unite mai puternice și mai bine pregătite să răspundă provocărilor actuale”, a transmis președintele.
Întâlnirea cu Antonio Guterres a avut loc înaintea participării lui Nicușor Dan la cea de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se desfășoară la New York în perioada 21-25 septembrie.
Preşedintele Nicuşor Dan, întâlnire cu ambasadorul SUA la ONU
În cadrul vizitei la New York, Nicușor Dan s-a întâlnit şi cu ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz. Acesta a publicat pe platforma X o fotografie alături de președintele României și a transmis că SUA și România sunt „parteneri puternici” în ceea ce privește reforma ONU.
Potrivit mesajului lui Waltz, obiectivele comune menționate în acest context includ reducerea risipei, readucerea păcii și securității în centrul atenției și respectarea suveranității.
În zilele următoare, preşedintele Nicuşor Dan urmează să participe la reuniunile dedicate celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Pe 23 septembrie, el este programat să susțină intervenția națională a României în cadrul Adunării Generale și să participe la Summitul Platformei Internaționale Crimeea, precum și la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.
![]()
DIVERSE
Cât pierde Siegfried Mureșan dacă renunță la postul de la Parlamentul European pentru funcția de premier
Publicat
acum 3 orela
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În cazul în care va fi premier, Siegfried Mureșan ar trece de la un venit brut de peste 11.000 de euro pe lună la echivalentul a aproximativ 4.500 de euro în funcția de prim-ministru, diferența depășind 6.700 de euro pe lună.
Potrivit datelor, salariul lunar al unui eurodeputat este de 11.255,26 euro brut. După impozitul european și contribuțiile de asigurări, Parlamentul European indică un venit de 8.772,29 euro net pe lună, înaintea eventualelor taxe naționale care pot fi aplicate de statul de origine.
La un curs orientativ de aproximativ 5,26 lei pentru un euro, salariul brut de europarlamentar înseamnă aproape 59.240 de lei pe lună.
Totodată, Parlamentul European acordă, pe lângă salariu, o indemnizație pentru cheltuieli generale în valoare de 4.950 de euro pe lună, destinată costurilor biroului și activității parlamentare, precum și o diurnă de 359 de euro pe zi în 2026 pentru perioadele de activitate parlamentară, cu respectarea condițiilor de prezență.
Cum arată salariul premierului României
Pentru funcția de prim-ministru, indemnizația aflată în prezent în plată este de 23.920 de lei brut pe lună, echivalentul a aproximativ 4.545 de euro.
Nivelul indemnizațiilor demnitarilor a fost menținut succesiv prin legislația fiscal-bugetară, iar pentru 2026, Legea 141/2025 stabilește că indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică rămân la nivelul aferent lunii decembrie 2025. În 2025 ele fuseseră, de asemenea, înghețate la nivelul din noiembrie 2024.
Astfel, Siegfried Mureșan ar trece de la aproximativ 59.240 de lei brut pe lună în Parlamentul European la 23.920 de lei brut la Palatul Victoria, diferența fiind de 35.300 de lei, adică aproximativ 6.710 euro.
Raportat la salariul actual de europarlamentar, reducerea ar fi de aproximativ 59,6%. Într-un an întreg, diferența salarială brută ajunge la circa 423.800 de lei, adică peste 80.500 de euro. Calculul nu include însă celelalte sume de care beneficiază un eurodeputat pentru desfășurarea activității parlamentare.
Citește și: Nicușor Dan, mesaj pentru românii din Diaspora: „România a lăsat gustul amar al promisiunilor neîndeplinite”
![]()
DIVERSE
Ce se schimbă în corpul uman după 50 de ani și de ce unele organe îmbătrânesc mai repede
Publicat
acum 3 orela
20 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Îmbătrânirea accelerată a organismului uman începe în jurul vârstei de 50 de ani, au explicat cercetătorii într-un studiu recent citat de Popular Mechanics. În cadrul studiului citat de Libertatea.ro, oamenii de știință au analizat mostre de țesut prelevate de la 76 de persoane cu vârste cuprinse între 14 și 68 de ani, care au decedat în urma unor accidente.
Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că organele îmbătrânesc în mod diferit. „De exemplu, glandele suprarenale, care produc hormoni importanți, încep să dea semne de îmbătrânire încă din jurul vârstei de 30 de ani. În schimb, vasele de sânge încep să îmbătrânească accelerat după 50 de ani”.
Cercetarea a mai arătat ceva interesant. În corpul uman sunt prezente 48 de proteine asociate îmbătrânirii accelerate și apariției unor boli. Analiza a arătat o creștere semnificativă a nivelului acestor proteine în jurul vârstelor de 45 și 55 de ani, iar cele mai importante schimbări au fost observate la nivelul aortei. Cercetătorii sugerează că vasele de sânge ar putea transporta molecule care contribuie la accelerarea procesului de îmbătrânire în întregul organism.
„În viitor, o simplă analiză a sângelui ar putea identifica persoanele care îmbătrânesc mai repede decât media”, afirmă cercetătorii.
Studiul mai atrage atenția asupra modului în care obiceiurile de somn pot influența procesul de îmbătrânire. Atât lipsa cronică de somn, cât și somnul excesiv sunt factori care pot grăbi procesul de îmbătrânire biologică a organelor interne.
![]()

Nicuşor Dan, întâlnire cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress: Suntem pregătiţi să participăm activ la noul Grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului

Dinamo câștigă fără drept de apel meciul cu Farul. Denis Alibec, eliminat după ce și-a lovit adversarul cu capul în figură, în tunelul de la vestiare

EXCLUSIV Traian Băsescu, declarații privind situația în care se află România. Ce opinie are fostul președinte despre erorile din calculul pensiilor

Cancelarul german Friedrich Merz, prima reacţie după înfrângerea zdrobitoare a partidului său la alegerile regionale: „Rezultatele nu pot fi cosmetizate. Sunt un dezastru”

EXCLUSIV Ce relație are Traian Băsescu cu Siegfried Mureșan: „L-am inventat ca om politic”. Cum vede fostul președinte desemnarea făcută de Nicușor Dan

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA

Vești bune! În curând, programări online în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36...
Curtea de Argeș

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
ACTUALacum o săptămânăScandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
ACTUALacum 2 săptămâniO femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
ACTUALacum o săptămânăPercheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
ACTUALacum 2 săptămâniProfesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
ACTUALacum 2 săptămâniReforma din hârtie igienică – Elevii din Argeș care încep școala tot la buda din fundul curții, după un alt eșec birocratic









Ultimele Comentarii