Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Băsescu bagă bățul prin gardul PSD: ‘Piedone va fi menţinut acolo ca să-i reducă şansele Gabrielei Firea. Lui Ciolacu îi e frică de Firea’

Publicat

in

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că Nicuşor Dan are mari şanse să câştige bătălia pentru Primăria Capitalei, în condiţiile în care Gabriela Firea are de recuperat şapte procente, ceea ce reprezintă mult, aşa cum indică şi ultimul sondaj Avangarde. Despre Marcel Ciolacu, fostul şef de stat a spus că „e un meltican care le învârte, le zăpăceşte, ori la Bucureşti nu merge nici la PSD, nici la PNL”, deşi credea iniţial că este un om bun. El a adăugat că Cristian Poepscu Piedone nu se va retrage din competiţie, ci „va fi menţinut acolo ca să-i reducă şansele Gabrielei Firea”, fiindcă lui Ciolacu îi e frică de Firea şi de câştigarea unui mandat de primar general, pentru că atunci îi va lua şefia PSD.

„E previzibil. Nu sunt cifre care să ne arunce în expectaţie – «vai ce e cu sondajul asta». Problema este unde se opreşte Firea, se opreşte înainte de maximul lui Nicuşor sau se opreşte peste. Sincer să fiu nu cred că are şanse, sunt şapte procente de recuperat. Şapte procente de recuperat reprezintă mult. Este însă o chestiune care poate să apară şi o să vă spun de ce nu o să apară. Retragerea totală a lui Piedone. Dacă rămâne la Capitală, pierde categoric. Şi aşa nu-l bătea pe Nicuşor, dar, mă rog, e uşor de spus după război. Trebuia să o spun înainte. Marea problemă e retragerea lui Piedone care încalcă lista de votanţi a doamnei Firea şi s-ar putea să fie atunci o luptă la milimetru între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea. Eu nu cred că Piedone se va retrage. El va fi menţinut acolo ca să-i reducă şansele Gabrielei Firea. Lui Ciolacu îi e frică că Firea, victorioasă la Capitală, i-ar putea lua şefia partidului. Şi ar face bine să i-o ia la cum s-a comportat cu ea, să-l trimită în Buzău ca să înveţe acolo dacă e în Moldova sau în Regat”, a afirmat Traian Băsescu, duminică la Digi 24, potrivit news.ro.

Băsescu și-a schimbat părerea despre Ciolacu

Fostul preşedinte al României a adăugat că a crezut că Marcel Ciolacu este un om bun, însă după figura pe care a făcut-o cu Cătălin Cîrstoiu şi candidatura acestui la Primăria Capitalei, şi-a dat seama că liderul PSD „e un meltican care le învârte, le zăpăceşte, ori la Bucureşti nu merge nici la PSD, nici la PNL”.

„Am crezut că Marcel Ciolacu e un om bun, dar când am văzut ce a făcut pentru locale, m-am lămurit că e o făcătură. (…) Ciolacu e un meltican care le învârte, le zăpăceşte, ori la Bucureşti nu merge nici la PSD, nici la PNL. Ori la Bucureşti nu se face tot aşa, se face altfel, mai ales că sunt sectoarele care trăiesc zi de zi în partneriat şi PSD şi PNL au parteneriat la sectoare. N-ai cum să vii să plantezi un candidat peste noapte. Deci cred că a greşit Ciolacu”, a mai spus Băsescu.

Fostul şef de stat a mai precizat că Gabriela Firea, chiar şi victorioasă la Capitală, ar putea candida la alegerile prezidenţiale.

„Pentru Ciolacu nu va fi bine nici dacă Firea va câştiga Capitala, nici dacă va pierde la scor mic, de două, trei procente, fiindcă atunci îi va sări organizaţia de Bucureşti în cap deoarece nu a lansat-o în cursă mai devreme”, a declarat Băsescu.

Nicușor Dan are prima șansă

Acesta a preconizat că în actuala formulă a candidaţilor pentru PMB, Nicuşor Dan are şanse mari să câştige, iar Alianţa Dreapta Unită are foarte mari şanse să se apropie de PSD, ca scor.

„Ca o concluzie, în actuala conformaţie, Nicuşor Dan are şanse mari să câştige şi există şanse foarte mari ca Alianţa Dreapta Unită să se apropie de PSD. Alianţa Dreptei Unite este o alianţă care creşte, n-a intrat în scădere după rearanjarea jocurilor. Eu îmi doresc ca Alianţa Dreptei Unite să se retragă”,a mai afirmat Traian Băsescu.

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone – 20%, conform unui sondaj Avangarde, care indică şi că 42% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de modul în care arată lucrurile în oraş. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scorurile sunt: PSD – 31%, Alianţa Dreapta Unită – 25%, PNL – 20%. La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar obţine în Bucureşti 50%, urmată, la mare distanţă, de Alianţa Dreapta Unită, cu 26%, şi de AUR, cu 11%. Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că decizia alianţei PSD-PNL de a-l schimba pe candidatul comun, Cătălin Cîrstoiu, a fost o decizie bună.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Zi decisivă la CCR: Judecătorii se pronunță în plină campanie electorală pe comasarea alegerilor

Publicat

in

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului privind organizarea alegerilor din 9 iunie.

Este vorba despre OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor locale și a alegerilor europarlamentare.

Judecătorii de la Instanţa supremă au admis în luna martie o cerere depusă de reprezentanţii Partidului Reînnoim Proiectul European în România – REPER privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024, prin care au fost comasate alegerile.

„Guvernul României a depus tot efortul pentru a crea ilegal un avantaj partidelor-sistem, în detrimentul celorlalți competitori electorali. Suntem într-o situație în care avem două dispoziții legale care reglementează aceeași chestiune și anume aceea a compunerii birourilor electorale, dispoziții care, în mod evident, sunt contradictorii. Acest fapt conduce în final la restrângerea drepturilor electorale, încâlcând principii fundamentale într-un stat ce se declară a fi democratic și european” a declarat deputatul REPER Andrei Lupu, candidat la alegerile europarlamentare.

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend