Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

AUR anunţă că va vota PRIMA MOȚIUNE de cenzură care ajunge în dezbaterea Parlamentului

Publicat

in

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că va vota prima moţiune de cenzură care intră în dezbaterea Parlamentului împotriva ”Guvernului ilegitim PNL-UDMR”.

”Guvernul Cîţu trebuie să plece cât mai curând de la conducerea ţării. Este lipsit de legitimitate şi acţionează în total dispreţ faţă de prevederile Constituţiei. A încercat introducerea ilegală a certificatului COVID şi promovează măsuri discriminatorii pe motiv sanitar”, a subliniat, marţi, deputatul George Simion, co-preşedinte AUR, potrivit News.ro.

Senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, precizează că parlamentarii formaţiunii vor vota oricare dintre moţiunile de cenzură care ajunge în plenul Parlamentului.

”AUR va vota pentru debarcarea Guvernului Cîţu, indiferent care moţiune de cenzură va intra prima în dezbaterea Parlamentului. Facem asta, dincolo de orice orgoliu, pentru că românii nu mai suportă această guvernare care a instituit dictatura sanitară. PSD a făcut un joc de imagine penibil pe seama întregii societăţi româneşti. A ţinut în viaţă în mod artificial acest guvern şi a împiedicat în mod neconstituţional moţiunea iniţiată de AUR. Nu vom uita blatul făcut de PSD şi Klaus Iohannis”, a declarat senatorul Claudiu Târziu.

Alianţa pentru Unirea Românilor semnalează faptul că moţiunea a fost amânată trei săptămâni, ”ceea ce reprezintă o sfidare a Constituţiei, lucru confirmat astăzi de Curtea Constituţională”.

Curtea Constituţională a admis marţi sesizarea Executivului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern – Parlament pe tema moţiunii de cenzură, agumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii.

Moţiunea USR PLUS-AUR îşi va continua traseul în Parlament, a transmis CCR, precizând că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare, iar prin faptul că Parlamentul nu a dezbătut-o, nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă astfel să încalce Constituţia.

PSD a depus, la rândul său, o moţiune de cenzură după decizia CCR.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Americanii critică dur Agenția Mondială Antidoping: „Ascunde sub preș 23 de teste pozitive”

Publicat

in

De

​Agenția Americană Antidoping (USADA) a criticat miercuri Agenția Mondială Antidoping (WADA) pentru că insistă cu „jumătăți de adevăr”, după ce organismul mondial a publicat un document care prezintă modul în care a gestionat un caz care implică înotători chinezi, informează Reuters.

Zhang YufeiFoto: Attila Volgyi / Xinhua News / Profimedia

WADA dezamăgește toți sportivii curați, spune USADA

WADA este criticată de luna trecută, când New York Times a relatat că 23 de înotători chinezi au fost depistați pozitiv la trimetazidină (TMZ) înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, dar au fost autorizați să concureze după ce au fost exonerați de o anchetă chineză.

WADA a acceptat concluziile unei anchete chineze, conform cărora înotătorii au fost expuși din greșeală la acest medicament, iar cazul nu a fost făcut public.

Într-un document cu „întrebări frecvente” publicat cu câteva zile în urmă, WADA a declarat că există „indicatori puternici că aceste cazuri ar putea fi un caz de contaminare în grup”.

Ca răspuns, USADA a scris miercuri că „faptele și informațiile susțin, de asemenea, o constatare de dopaj intenționat coordonat, astfel încât WADA ar fi trebuit să inițieze o anchetă privind sursa acestor teste pozitive. Dar nu a făcut-o, dezamăgind toți sportivii curați”.

Un purtător de cuvânt al WADA a declarat că organizația își menține conținutul fișei sale de întrebări frecvente și că „a urmat fiecare proces și linie de anchetă atunci când a analizat acest dosar”.

„Pe baza științei și a faptelor verificabile, precum și a consilierilor juridici externi, WADA a decis să nu facă ceea ce ar fi fost în mod inevitabil un apel sortit eșecului la Curtea de Arbitraj Sportiv.

Până în prezent, nu a fost prezentată nicio dovadă care să ne schimbe poziția în această privință. Continuă să se facă acuzații foarte grave și defăimătoare la adresa WADA fără nici măcar o fărâmă de dovadă în sprijinul lor. WADA continuă să respingă aceste acuzații ca fiind complet nefondate”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

WADA a declarat săptămâna trecută că va lansa o revizuire independentă cu privire la modul în care a gestionat cazul, pe fondul unei reacții ample, după ce USADA a cerut o revizuire completă a organismului mondial pentru a restabili încrederea înainte de Jocurile Olimpice de la Paris.

„Faptul că se dublează cu jumătăți de adevăr și raționamente în interes propriu pentru a nu-și aplica propriile reguli este profund îngrijorător. Cei care apreciază fair-play-ul rămân complet nemulțumiți de răspunsurile oferite de WADA în ceea ce privește ascunderea sub preș a 23 de teste pozitive”, a declarat USADA.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cină secretă la Paris – Macron și Scholz vor pune la cale strategia anti-China

Publicat

in

De

Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO.

Întâlnirea neoficială şi confidenţială a celor doi lideri cu greutate din UE, care are loc cu doar câteva zile înainte de o vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping în Europa, este descrisă ca fiind un eveniment semi-privat: Scholz şi soţia sa, Britta Ernst, se află într-o scurtă vacanţă în capitala franceză, unde se vor întâlni cu Macron şi soţia sa Brigitte într-un restaurant francez. Nu va participa niciun consilier, potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre dineu.

Scholz şi Macron s-au confruntat în mod repetat în ultimii ani, cel mai recent în februarie, când preşedintele francez a deschis uşa unei eventuale trimiteri de trupe terestre în Ucraina, lucru pe care cancelarul l-a respins ferm. Joi, în interviuri acordate presei internaţionale, Macron şi-a reconfirmat poziţia.

Xi Jinping vine în Europa

Un subiect cheie al discuţiei va fi vizita lui Xi Jinping, care soseşte duminică în Franţa pentru trei zile, înainte de a se îndrepta spre Serbia şi Ungaria.

Cina va fi o şansă pentru Scholz de a-l informa pe Macron despre întâlnirea sa cu Xi de luna trecută de la Beijing.

De asemenea, Scholz şi Macron nu sunt de acord cu privire la potenţiala impunere de taxe UE pentru vehiculele electrice chinezeşti subvenţionate.

Potrivit lui Noah Barkin, de la German Marshall Fund, care a relatat primul despre dineu, Macron va încerca să îl convingă pe cancelar să i se alăture la întâlnirea cu Xi de săptămâna viitoare, alături de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Un alt subiect probabil al dineului va fi politica UE, în special apărarea şi finanţarea acesteia. Macron face presiuni puternice pentru aşa-numitele obligaţiuni de apărare, care ar implica emiterea în comun la nivel european de datorii pentru a finanţa investiţiile militare. Până în prezent, Scholz a respins această idee.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend