Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Analişti şi investitori: Pfizer, BioNTech şi Moderna vor câştiga miliarde de dolari de pe urma rapelurilor vaccinurilor împotriva Covid-19

Publicat

in

Producătorii de medicamente Pfizer, BioNTech şi Moderna vor câştiga probabil, în următorii ani, miliarde de dolari de pe urma rapelurilor vaccinurilor împotriva Covid-19, pe o piaţă care ar putea rivaliza cu vânzările anuale de 6 miliarde de dolari ale vaccinurilor pentru gripă, potrivit analiştilor şi investitorilor în sectorul sănătăţii, scrie Reuters și News.ro.

Timp de mai multe luni, companiile au declarat că se aşteaptă ca persoanele complet vaccinate să aibă nevoie de o doză suplimentară din vaccinurile lor pentru a menţine protecţia în timp şi pentru a evita noile variante de coronavirus. Acum, o listă tot mai mare de guverne, inclusiv din Chile, Germania şi Israel, au decis să ofere doze de rapel cetăţenilor în vârstă sau persoanelor cu sistem imunitar slab în faţa variantei Delta cu răspândire rapidă. Joi târziu, Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat o doză de rapel din vaccinurile de la Pfizer şi Moderna pentru persoanele cu sistem imunitar compromis.

Pfizer, împreună cu partenerul său german BioNTech, şi Moderna au realizat cumulat vânzări de vaccinuri pentru Covid-19 de peste 60 de miliarde de dolari, pentru 2021 şi 2022. Acordurile includ furnizarea celor două doze iniţiale ale vaccinurilor lor, precum şi rapeluri de miliarde de dolari.

Pentru viitor, analiştii au prognozat venituri de peste 6,6 miliarde de dolari pentru vaccinul Pfizer/ BioNTech şi 7,6 miliarde de dolari pentru Modernam în 2023, în principal din vânzările de rapel.

În cele din urmă, aceştia văd că piaţa anuală se aşează la aproximativ 5 miliarde de dolari sau mai mult, pe această piaţă urmînd să concureze şi alte companii.

Producătorii de vaccinuri spun că dovezile scăderii nivelurilor de anticorpi la persoanele vaccinate după şase luni, precum şi o rată crescândă de infecţii descoperite în ţările afectate de varianta Delta susţin nevoia vaccinurilor de rapel.

Unele date timpurii sugerează că vaccinul Moderna, care oferă o doză mai mare la început, poate fi mai durabil decât vaccinul lui Pfizer, dar sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina dacă acest lucru este influenţat de vârsta sau starea de sănătate a persoanelor vaccinate.

Ca urmare, este departe de a fi clar cât de mulţi oameni vor avea nevoie de rapeluri şi cât de des.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Seceta a scos la iveală o comoară mondială: Un oraș vechi a ieșit de sub apă; zona a devenit o atracție turistică

Publicat

in

De

Un oraș vechi din Filipine a ieșit la suprafață din cauza secetei. Apele s-au retras și au dezvăluit clădiri ale localității. Zona a devenit o atracție turistică.

Din cauza secetei prelungite, apa dintr-un lac amenajat cu ajutorul unui baraj a dispărut, potrivit Reuters, titrează Mediafax.

După ce apele s-au retras, au putut fi văzute resturile unui vechi oraș din provincia Nueva Ecija. Sunt vizibile părți ale unei biserici și fundații ale caselor.

Rapid, zona a devenit o atracție turistică în special pentru locuitorii noului oraș. Vechiul oraș a fost mutat în anii 70 în timpul construirii barajului.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cum au pierit 100 de soldați ucraineni în gropile săpate lângă Ceasiv Iar, un episod simbolic pentru situația disperată de pe front

Publicat

in

De

Un soldat ucrainean care luptă într-un punct cheie al frontului din estul țării a povestit pentru Associated Press cum peste 100 dintre camarazii săi au fost uciși sau au dispărut în timp ce se străduiau să construiască fortificații sub tirul intens al Rusiei.

Militari ucraineni în Ceasiv IarFoto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia

Soldatul, din Brigada mecanizată separată 67 din Ucraina, a vorbit cu agenția de presă sub rezerva anonimatului pentru a descrie situația complicată de pe linia frontului.

Potrivit Associated Press, brigada sa a fost rotită la mijlocul lunii martie, pentru a menține o poziție la mai puțin de trei kilometri de orașul strategic Ceasiv Iar, din Donețk.

Însă în loc de adăposturile, labirintul de tranșee și pozițiile de tragere pe care le aștepta, militarul a găsit o serie de gropi care abia dacă erau suficient de mari pentru a permite soldaților ucraineni să se ascundă în timpul barajelor de artilerie.

„Mi-ar fi greu să le descriu drept poziții”, a declarat el.

Când brigada a intrat sub focul rusesc, „soldații ieșeau din gropi și începeau să sape unul în direcția celuilalt, astfel încât să existe cel puțin o legătură între ei”, a spus militarul.

Dar terenul era atât de nisipos încât pozițiile se prăbușeau imediat ce erau lovite de obuze, conform AP.

Neavând unde să se adăpostească și fără mijloace de a contracara barajul rusesc, soldații au fost nevoiți să se retragă.

Mai mult de 100 de soldați au fost declarați morți sau dispăruți, inclusiv comandanți de departament, comandanți de pluton, comandanți de companie și sergenți, a declarat soldatul.

„Am pierdut întregul schelet al brigăzii”, a spus el.

Planuri întârziate

Brigada implicată în aceste evenimente a fost dizolvată de Statul Major General al Ucrainei în urma retragerii sale la începutul lunii aprilie, comandanții afirmând că nu aveau resursele necesare pentru a reuși, conform Associated Press.

Episodul ilustrează nu numai superioritatea Rusiei în materie de armament, dar și greșelile strategice ale Kievului, au spus soldații.

În așteptarea ofensivei ucrainene din vara anului trecut, rușii au construit fortificații solide și au reușit să stopeze avansul trupelor Kievului.

În schimb, ucrainenii au întârziat mult cu construirea pozițiilor defensive în anumite puncte ale frontului.

După căderea Avdiivka, Kievul s-a grăbit să construiască tranșee fortificate cu beton, poziții de tragere și alte baricade pe linia frontului. Dar bombardamentele rusești neîncetate, lipsa de echipament și birocrația paralizantă afectează construcția pe întregul front vast de 1.000 de kilometri.

„A existat o lipsă de responsabilitate. Oamenii nu au înțeles că fortificațiile îți pot salva viața dacă le faci din timp”, a declarat pentru Associated Press Oleksandr, un comandant adjunct de infanterie din cadrul brigăzii 47 din Avdiivka.

Situația sumbră din Ceasiv Iar

Situația din jurul orașului Ceasiv Iar a devenit disperată pentru Ucraina, Rusia lansând bombe glisante asupra pozițiilor ucrainene cu efect devastator și depășind forțele ucrainene într-un raport de 10 la 1.

Orașul este considerat un premiu important pentru Moscova, comandanții ucraineni de rang înalt susținând că statul major rus a ordonat forțelor sale să îl cucerească până pe 9 mai, când Rusia sărbătorește sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Importanța micului oraș este în primul rând strategică, spun analiștii și militarii ucraineni. O retragere ucraineană din Ceasiv Iar ar putea pune în pericol întreaga apărare a regiunilor Donețk și Luhansk, cunoscute colectiv sub numele de Donbas.

Potrivit unei evaluări a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), forțele rusești încearcă să profite de o breșă tactică la nord-vest de Avdiivka pentru a crea o breșă mai mare și a cuceri Ceasiv Iar înainte ca ajutorul american pentru Ucraina să ajungă pe linia frontului.

ISW a avertizat că orice redistribuire a unităților rusești în zonă ar pune forțele ucrainene sub o presiune „din ce în ce mai mare”.

Până la 25.000 de soldați ruși au fost desfășurați în apropierea orașului în ultimele săptămâni, potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor terestre ucrainene din est.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend