Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alegeri în Cehia: Generalul în rezervă Petr Pavel, uşor avans în faţa fostului premier Andrej Babis, după primul tur

Publicat

in

Generalul în rezervă Petr Pavel are un uşor avans în faţa fostului premier, miliardarul Andrej Babis, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Cehia, relatează Reuters, informează News.ro.

Rezultatele din 99,99% din circumscripţiile electorale arată că Pavel a câştigat cu 35,39%, înaintea lui Babis, cu 35,00%.

Rolul preşedintelui ceh este în mare parte ceremonial, dar şeful statului numeşte guvernul, alege guvernatorul băncii centrale şi judecătorii Curţii Constituţionale şi este comandantul-şef al forţelor armate.

Pavel, în vârstă de 61 de ani, este pro-occidental şi sprijină continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, precum şi adoptarea monedei euro.

Babis, care a construit un imperiu chimic, agricol şi media, ar fi o schimbare mai mică, deoarece împărtăşeşte relaţiile calde ale lui actualului preşedinte Milos Zeman cu premierul ungar Viktor Orban, care a fost în dezacord cu partenerii din Uniunea Europeană în privinţa statului de drept.

Babis, în vârstă de 68 de ani, a fost împotriva unui ajutor militar mai mare pentru Ucraina şi a spus sâmbătă că va încerca să organizeze un summit pentru pace.

Imediat după anunţarea rezultatelor parţiale, Pavel l-a numit pe Babis populist şi a afirmat că reprezintă o ameninţare.

„Pericolul este că vom începe să alunecăm nu numai către populism, ci şi să începem să ne abatem de la cursul pe care l-am urmat în ultimii 30 de ani, în mod clar pro-democratic, pro-occidental, pro-european”, a spus el.

Analiştii îi oferă lui Pavel un avantaj în faţa lui Babis într-un al doilea tur, deoarece este probabil să atragă mai mulţi dintre cei care au votat pentru ceilalţi şase candidaţi care au pierdut în primul tur.

Pe locul trei s-a situat profesoara de economie Danuse Nerudova, cu 13,9%. Ea a recunoscut înfrângerea şi l-a felicitat pe Pavel, spunând că îl va întâlni pentru a oferi sprijin.

„Există încă un mare rău aici şi se numeşte Andrej Babis”, le-a spus ea susţinătorilor şi reporterilor.

Pavel a fost susţinut de Cabinetul de centru-dreapta, în timp ce Babis, al cărui partid ANO este cel mai mare din parlament, a încadrat votul drept o dovadă de nemulţumire faţă de răspunsul guvernului la inflaţia ridicată şi preţurile la energie.

Candidând cu sprijinul lui Zeman, Babis s-a angajat să facă presiuni asupra Cabinetului pentru a oferi mai mult ajutor gospodăriilor.

„Pavel ar executa doar voinţa guvernului”, a spus Babis după vot. „Acest guvern asocial vrea să ne crească taxele”.

Pentru unii alegători, a existat o frustrare că învingătorii primului tur au fost membri ai Partidului Comunist înainte de încheierea guvernării acestuia în 1989.

Babis a lucrat în comerţ exterior şi a fost înregistrat ca informator al poliţiei secrete din epoca comunistă, ceea ce neagă. Pavel şi-a început cariera militară în anii 1980 şi a făcut pregătire la serviciul de informaţii militare.

Babis l-a atacat pe Pavel, spunând că singurul ofiţer de informaţii din epoca comunistă aflat la putere în Europa era Vladimir Putin din Rusia.

În timp mandatului de prim-ministru, Babis a fost găsit în conflict de interese de către Comisia Europeană din cauza subvenţiilor plătite imperiului său de afaceri Agrofert. El a fost achitat săptămâna aceasta într-un caz de fraudă a subvenţiilor UE.

Câştigătorul alegerilor îl va înlocui pe Milos Zeman, un veteran al politicii cehe, cunoscut pentru limbajul său uneori nediplomatic, pentru atitudinile sale controversate, dar şi pentru slăbiciunea sa pentru alcool. Aflat la conducerea ţării din 2013, ultimul său mandat de preşedinte se încheie în martie.

Turul al doilea de scrutin va avea loc la 27 şi 28

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ambasadoarea SUA în România face instrucție cu presa: Are obligația să informeze corect

Publicat

in

De

Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România, transmite, într-un editorial publicat vineri, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că într-un an în care mai mulţi alegători decât oricând în istorie vor merge la urne, jurnaliştii au un rol-cheie în a furniza cetăţenilor informaţii esenţiale pentru luarea deciziilor informate, cu atât mai mult cu cât furnizorii de dezinformare, naraţiuni false şi propagandă caută să manipuleze sistemul transparent şi democratic pentru câştigul personal.

Obstacolele în calea libertăţii presei rămân, iar era digitală a adus noi provocări, atrage atenţia, pe de altă parte, Kathleen Kavalec, pledând pentru păstrarea eticii şi integrităţii jurnalistice şi dând asigurări că SUA rămân angajate în a promova şi apăra libertatea presei.

Redăm integral textul editorialului semnat de Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la Bucureşti, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei:

„Ziua Mondială a Libertăţii Presei este o şansă de a aprecia şi de a mulţumi jurnaliştilor, editorilor, instituţiilor media, celor care verifică informaţiile, scriitorilor, fotoreporterilor şi altora, pentru munca extrem de importantă pe care o desfăşoară în promovarea valorilor democratice şi dezvăluirea ştirilor false. Jurnalismul liber şi independent la nivel global protejează valorile democratice şi promovează societăţi informate. Astăzi, însă, munca presei libere este contestată, deoarece publicul se confruntă din ce în ce mai mult cu naraţiuni false şi dezinformare.

În 2024, mai mulţi alegători decât oricând în istorie vor merge la urne în alegerile naţionale din 64 de ţări, precum şi pentru Parlamentul European, cuprinzând aproape 50% din populaţia globală. Rezultatele acestor alegeri se vor dovedi semnificative în anii următori. Modul în care cetăţenii se informează despre problemele locale, naţionale şi globale şi modul în care dezinformarea şi actorii maligni încearcă să profite de spaţiul informaţional sunt mai importante ca niciodată. Jurnaliştii joacă un rol cheie în asigurarea responsabilităţii guvernelor şi a instituţiilor şi în a furniza cetăţenilor informaţii esenţiale pentru luarea deciziilor informate.

Libertatea presei este vitală. Jurnaliştii investighează, analizează şi informează despre probleme de interes public. Munca lor permite cetăţenilor să se implice în dezbateri semnificative, modelează discursul public şi promovează transparenţa. Cu toate acestea, obstacolele în calea libertăţii presei rămân, iar era digitală a adus noi provocări.

Furnizorii de dezinformare, naraţiuni false şi propagandă caută să manipuleze sistemul nostru transparent şi democratic pentru câştig personal. Ca în multe alte democraţii, Statele Unite au văzut încercări ale guvernelor străine şi ale altor actori maligni de a ne induce publicul în eroare, de a răspândi naraţiuni false despre evenimente globale şi de a submina sistemele democratice. Alături de alte democraţii occidentale, România joacă un rol important în abordarea acestor provocări globale. Jurnaliştii români se numără printre cei care au scris cu curaj despre faptele şi consecinţele tragice ale războiului nedrept şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.

Acestea sunt provocări dificile, dar ştim că există şi soluţii, care necesită colaborare. Jurnaliştii, educatorii, ONG-urile şi guvernele lucrează pentru a dezvolta educaţia media şi gândirea critică şi pentru a consolida rezistenţa împotriva manipulării. Jurnaliştii trebuie să depună eforturi pentru a păstra etica şi integritatea jurnalistică. Organizaţiile de verificare a informaţiilor pot demasca naraţiunile false, dezinformarea şi imaginile modificate.

În această Zi Mondială a Libertăţii Presei, ne înnoim angajamentul de a apăra şi promova libertatea jurnalistică. Nu numai pentru a ne asigura că cetăţenii noştri sunt informaţi, ci şi pentru a promova un viitor bazat pe adevăr, pe valori democratice şi pe informaţii transparente. Libertatea presei nu este doar un drept – este o responsabilitate comună; toţi trebuie să ne aducem contribuţia”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Armata israeliană lovește Siria: opt soldaţi sirieni răniți în apropiere de Damasc

Publicat

in

De

O serie de atacuri aeriene israeliene au rănit opt soldaţi sirieni în apropiere de Damasc, a anunţat vineri Ministerul sirian al Apărării, notează AFP, citat de AGERPRES.

Joi seară, “inamicul israelian a lansat lovituri aeriene dinspre Platoul Golan sirian ocupat, vizând un sit din apropierea Damascului (…) rănind opt soldaţi”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Israelul rareori comentează loviturile individuale, dar repetă în mod regulat că nu va permite inamicului său jurat, Iranul, să-şi sporească prezenţa în Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care are dispune de o vastă reţea de surse în Siria, a raportat că Israelul a lovit o clădire guvernamentală în zona rurală la periferia Damascului, folosită din 2014 de Hezbollahul libanez pro-iranian.

Armata israeliană a efectuat sute de lovituri în Siria de la izbucnirea războiului civil acolo în 2011, vizând în principal poziţii militare şi luptători pro-iranieni

Numărul de lovituri a crescut de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, când mişcarea islamistă palestiniană a lansat un atac mortal fără precedent împotriva Israelului.

Pe 19 aprilie, atacuri israeliene au vizat o poziţie a armatei siriene în sudul ţării, potrivit guvernului sirian şi OSDO.

Pe 13 aprilie, Iranul a lansat un atac fără precedent împotriva Israelului, cu 350 de drone şi rachete, dintre care majoritatea au fost interceptate cu ajutorul Statelor Unite şi al altor ţări. Teheranul a declarat că a acţionat în “legitimă apărare” după atacul mortal, atribuit Israelului, care a distrus consulatul său la Damasc pe 1 aprilie.

Războiul din Siria a făcut peste 500.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate de la izbucnirea lui în martie 2011.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend