Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Adrian Oros: Producția internă de carne de porc acoperă doar 25% din consumul din țară

Publicat

in

Ministrul Agriculturii Adrian Oros nu crede că în România va fi o criză alimentară în viitorul imediat, deși recunoaște că în țară există o criză în ceea ce privește carnea de porc, anunță Mediafax.

„Credința mea este că nu ne paște o criză alimentară, cel puțin nu în viitorul imediat. (…) Am văzut și eu, citesc tot felul de analize făcute de specialiști FAO sau ONU, care ne semnalează că peste 10, 15 ani sau acum de când a apărut această pandemie o să apară și o crză alimentară. Sigur, unii pun această criză alimentară pe seama schimbărilor climatice, a fenomenelor extreme care duc la pierderi mari de producție”, a spus ministrul la Digi24.

Adrian Oros susține însă că în România sunt probleme în ceea ce privește carnea de porc și legumele.

„Avem o criză a cărnii de porc, aceasta a apărut în 2017, când s-a instalat pesta porcina africană, care într-un an și jumătate a acoperit aproape toată țara și care a făcut ca multe ferme să fie falimentate. Astăzi, de exemplu, din 3,6 milioane locuri de cazare în ferme la porc la îngrășat sunt ocupate sub 900.000. (…) Producția internă acoperă doar 25% din consumul intern”, a mai spus ministrul.

Și la legume se înregistrează un deficit al balanței comerciale.

„Avem o problemă, dacă mă uit pe balanța comercială, cu legumele. Dacă la carnea de porc avem un deficit al balanței comerciale de 620 de milioane euro anual, la legume avem un deficit de 500 milioane de euro”, a adăugat Adrian Oros.

Ministrul Agricuturii susține că România are o problemă structurală și că singura soluție ar fi asocierea micilor fermieri.

„Noi avem și o problemă structurală, foarte mulți fermieri sunt mici, au putere de negociere mică, nu reușesc nici atunci când își procură semințe, îngrășăminte, pesticide să obțină prețuri avantajoase, nici atunci când vor să-și valorifice producția nu reușesc să o valorifice pe toată, astfel âncât foarte mulți dintre ei nu rezistă pe piață”, a precizat ministrul.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Rafael Nadal, noroc la tragerea la sorți pentru ATP Roma – Cu cine va juca Novak Djokovic

Publicat

in

De

​​Rafael Nadal s-a oprit în optimi la turneul de la Madrid, dar ibericul încearcă să-și intre în formă pentru Roland Garros 2024, iar luni și-a aflat traseul virtual de la Roma, competiție de categorie „ATP Masters 1000”.

Rafael NadalFoto: William WEST / AFP / Profimedia

>> WTA Roma: Jucătoarele din România și-au aflat primele adversare de la Foro Italico

Rafael Nadal, duel cu un jucător venit din calificări în primul tur la ATP Roma

Campion de 10 ori la Foro Italico, Rafa va juca în primul tur împotriva unui jucător venit din calificări.

Dacă se va impune în runda inaugurală, pentru Nadal va urma un meci cu Hubert Hurkacz. Polonezul se află pe locul 9 în clasamentul ATP, dar zgura nu este suprafața sa favorită.

Pe partea ibericului de tablou se află și Holger Rune (finalist în 2023) și Daniil Medvedev (4 ATP).

>> Dezvăluiri ale campionului de la ATP Madrid: „Sunt plin de medicamente, nu m-am simțit atât de rău în viața mea”

Traseul virtual al lui Rafael Nadal la ATP Roma:

Turul I: Jucător venit din calificări

Turul II: Hubert Hurkacz

Turul III: Tomas Etcheverry / Thiago Seyboth Wild

Optimi: Holger Rune / Sebastian Baez

Sferturi: Daniil Medvedev / Tommy Paul

Semifinale: Stefanos Tsitsipas / Andrey Rublev

Finala: Novak Djokovic / Alexander Zverev / Casper Ruud.

>> Retragere importantă din ATP: „Mingiuțo, ce pot să-ți mai spun?”

Novak Djokovic, care nu a participat la turneul de la Madrid, va avea parte de un prim tur liber, iar apoi se va duela cu învingătorul partidei dintre rusul Roman Safiullin (39 ATP) și un jucător venit din calificări.

Sârbul ar putea da în sferturi peste Casper Ruud (norvegianul l-a învins la Monte Carlo), iar în semifinale ar putea avea parte de un meci cu Alexander Zverev.

La turneul de la Roma nu vor participa Jannik Sinner (2 ATP) și Carlos Alcaraz (3 ATP), care au suferit accidentări.

Turneul Masters de la Roma (ultima competiție importantă pregătitoare pentru Roland Garros) va avea loc în perioada 8-19 mai, în complexul de la Foro Italico.

Grand Slamul de la Roland Garros se va disputa între 26 mai și 11 iunie.

>> Aryna Sabalenka, cei 26 de ani și prăjitura buclucașă – Imaginile amuzante postate de belarusă

>> Clasamentul WTA: Salt important pentru Jaqueline Cristian – Modificări în TOP 10 după turneul de la Madrid

>> Paula Badosa şi Stefanos Tsitsipas s-au despărțit – Mesajul postat de jucătoarea din Spania

Citeste mai mult

NATIONAL

Cetățeni străini, prinși de poliști în timp ce voiau să vândă droguri la festivalul Sunwaves

Publicat

in

De

Procurorii DIICOT au anunțat luni că a prins mai multe persoane în timp ce voiau să vândă droguri în zona în care avea loc festivalul Sunwaves. Trei persoane, dintre care doi cetățeni străini, au fost reținute și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arest preventiv.

DIICOTFoto: Agerpres

Primul cetățean străin a fost prins pe 4 mai în flagrant pe raza stațiunii Mamaia, în zona porților de acces a festivalului, având asupra lui mai multe droguri pe care intenționa să le vândă, anunță DIICOT într-un comunicat de presă publicat luni.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea acestuia, iar astăzi va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Măsura a fost luată după ce, la data de 04.05.2024, acesta a fost prins în flagrant pe raza stațiunii Mamaia, în zona porților de acces către perimetrul alocat desfășurării unui festival de muzică, în timp ce deținea în scopul comercializării droguri de mare risc (9 comprimate ecstasy și aproximativ 20 grame MDMA)”, transmite DIICOT.

În același dosar, procurorii mai anchetează alți doi cetățeni străini, acuzați de săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, după ce au fost prinși pe 4 mai având asupra lor diferite cantități de cocaină și ketamină.

„În urma percheziției domiciliare efectuate la adresa de cazare a celor trei inculpați, au fost identificate și ridicate diferite cantități de cocaină, ketamină și canabis, sume de bani, precum și alte mijloace de probă”, precizează DIICOT.

Într-un alt comunicat publicat luni, procurorii precizează că a dispus reținerea a doi inculpați, dintre care unul cetățean străin, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în Staţiunea Mamaia, în două acțiuni succesive, la intrarea, respectiv în incinta spațiului de desfășurare a unui festival de muzică, în timp ce deţineau în vederea vânzării diferite cantități de MDMA (drog de mare risc), substanţă cristalină 4 – CMC (drog de mare risc), ketamină (drog de risc) şi 2 – MMC (substanţă psihoactivă)”, precizează procurorii.

Cei doi vor fi prezentați luni instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend