Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Aderarea la ONU: Palestinienii speră un vot în Consiliul de Securitate pe 18 aprilie (ambasador)

Publicat

in

Palestinienii speră la un vot al Consiliului de Securitate pe 18 aprilie cu privire la cererea lor de aderare cu drepturi depline la ONU, a afirmat miercuri ambasadorul lor la ONU, Riyad Mansour, chiar dacă succesul este puţin probabil, notează AFP preluat de agerpres.

Într-o scrisoare trimisă marţi secretarului general al ONU şi Consiliului de Securitate, palestinienii au relansat o cerere datând din 2011 de a deveni membru cu drepturi depline al ONU.

“Ne exprimăm speranţa că reuniunea Consiliului de Securitate la nivel ministerial din 18 aprilie va acţiona pe această bază”, a declarat Riyad Mansour miercuri, referindu-se la o reuniune prevăzută la acea dată privind situaţia din Fâşia Gaza.

“Dorim admiterea. Este dreptul nostru natural şi legal”, a adăugat el, considerând că, având în vedere numărul de ţări care îi susţin, această aderare ar urma să fie “uşoară”.

“Toată lumea vorbeşte despre soluţia cu două state, deci care este logica în a ne împiedica să fim stat membru?”, a subliniat diplomatul, ca răspuns la posibilitatea unui veto american.

Pentru ca cererea lor să aibă succes, ar fi nevoie mai întâi de o recomandare pozitivă din partea Consiliului de Securitate (cel puţin 9 voturi pentru, fără veto al unui membru permanent), apoi de o majoritate de două treimi de voturi în Adunarea Generală.

Dar observatorii se îndoiesc că iniţativa va trece de faza Consiliului. Statele Unite au insistat miercuri asupra faptului că ONU nu este locul pentru recunoaşterea unui stat palestinian, favorizând negocierile directe între Israel şi palestinieni

“Sperăm că nu vor persevera, dar asta depinde de ei”, a comentat Robert Wood, ambasadorul adjunct al SUA la ONU.

În septembrie 2011, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a lansat procedura prin care se solicita “aderarea statului Palestina la ONU” care nu a fost niciodată finalizată. Palestinienii au obţinut în cele din urmă statutul de observator în noiembrie 2012, dar încă aspiră să devină un adevărat stat membru.

Ei au relansat acest demers din cauza ofensivei israeliene din Fâşia Gaza după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Protest în Tunisia împotriva migranților din Africa subsahariană. Se cere plecarea lor rapidă

Publicat

in

De

Câteva sute de oameni au manifestat sâmbătă în centrul Tunisiei pentru a cere “plecarea” şi evacuarea “rapidă” a miilor de migranţi din Africa subsahariană instalaţi în regiunea lor, informează AFP, citată de Agerpres.

Migranți în TunisiaFoto: Khaled Nasraoui / DPA / Profimedia

Manifestaţia a avut loc în localitatea El Amra, la circa 40 kilometri nord de metropola Sfax. „Situaţia din El Amra nu este acceptabilă. Autorităţile trebuie să găsească o soluţie”, a declarat deputatul Tarek Mahdi, aflat la faţa locului, deplângând „prezenţa puternică” în localitate a migranţilor proveniţi din Africa subsahariană.

Mii de migranţi şi-au construit adăposturi improvizate în regiune la jumătatea lui septembrie anul trecut, după ce au fost evacuaţi din centrul Sfaxului, iar ulterior li s-au alăturat şi alţii, cu toţii aşteptând, în livezile de măslini, ocazia de a se îmbarca pe un vas pentru a ajunge clandestin în Italia.

Tunisia este, alături de Libia, unul din principalele puncte de plecare ale migranţilor ilegali către Italia, stat membru al Uniunii Europene.

În ultimele săptămâni poliţia a distrus mai multe adăposturi improvizate, ca urmare a reclamaţiilor localnicilor. „Distrugerea corturilor nu este o soluţie, trebuie ca statul să găsească o soluţie adevărată”, a declarat pentru France Presse Mohamed Bekri, un localnic care le-a adus mâncare migranţilor.

Uniunea Europeană a încheiat în iulie anul trecut un acord cu Tunisia, prin care aceasta va primi un ajutor financiar de până la 900 milioane de euro dacă va lua măsuri mai dure împotriva traficanţilor de persoane şi a traversărilor ilegale.

În Tunisia, ostilitatea şi hărţuirile împotriva migranţilor s-au amplificat în ultimul an. Preşedintele Kais Saied i-a acuzat pe aceştia că aduc în ţară „violenţă, infracţionalitate şi un comportament inacceptabil”.

Citeste mai mult

NATIONAL

CM Hochei: România a încheiat cu o victorie participarea la competiția de la Bolzano

Publicat

in

De

Selecţionata României a învins echipa Japoniei cu scorul de 4-2 (2-1, 1-0, 1-1), sâmbătă, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, de la Bolzano (Italia).

Romania, hochei pe gheataFoto: Igor Kupljenik/MI-PRESS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Debutul tricolorilor în competiţie a fost anevoios, cu două eşecuri clare, 1-6 cu Italia şi 1-6 cu Slovenia, după care au urmat trei victorii, 2-1 cu Ungaria, 3-2 cu Coreea de Sud şi 4-2 cu Japonia.

Pentru echipa României, antrenată de Dave McQueen, au punctat Roberto Gliga (04:26), Evgheni Skacikov (18:35), Szilard Rokaly (34:15) şi Matias Haaranen (59:03). Golurile niponilor au fost semnate de Sota Isogai (18:17) şi Yu Sato (56:21).

În ultimele opt partide directe, România a învins Japonia doar de două ori, cu meciul de sâmbătă inclus.

Cu cele nouă puncte obţinute la Bolzano, România are şanse de a încheia grupa în top trei.

Ultimele partide de sâmbătă sunt Italia – Coreea de Sud (17:00) şi Ungaria – Slovenia (20:30), transmite Agerpres.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend