ACTUAL
Accident cu un mort în Caraș-Severin. Un tânăr de doar 18 ani și-a pierdut viața după ce șofer a lovit un zid de beton
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 5, pe DJ 608, drumul care leagă Rusca de Cornereva, recent modernizat. Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața.
”La data de 28 august 2020, în jurul orei 05:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 608, pe raza localităţii Cornereva, în care a fost implicat un singur autoturism. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 29 de ani conducea un autoturism pe DJ 608, la kilometrul 19, din direcţia Cornereva către Rusca, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un zid din beton. În urma accidentului, pasagerul aflat pe locul din dreapta-faţă, un băiat în vârstă de 18 ani, a decedat”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Citește și: Navă cuprinsă de flăcări în Marea Neagră. Ambarcațiunea s-a scufundat, 12 marinari salvați la limită VIDEO
De asemenea, un alt pasager, aflat pe bancheta din spate, un băiat în vârstă de 17 ani, precum şi conducătorul auto au fost răniţi, fiind transportaţi de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean la spital.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
![]()
Poate îți place și...
ACTUAL
Românii inconştienţi hrănesc urşii în ciuda amenzilor uriaşe: „Haida, mănâncă. Aşa, băiatul!” VIDEO
Publicat
acum o orăla
28 august 2026Autor
admin

Românii sunt perseverenţi atunci când vine vorba de gesturi necugetate. Deşi sunt tot mai multe cazuri cu animale înfometate care atacă oameni şi maşini. „Ia, ba, vino încoa. Haida, uite, ia, ia. Îl vezi? Haida, mănâncă. Asa, baiatul. Mananca ca nu-ti face nimeni nimic. Vedeti, ba? eu ii hranesc. Hai, hai. papă. hiiii, s-a speriat”.
Hrănirea urșilor în libertate este sancționată cu amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei conform reglementărilor adoptate de autorități.
Sintagma faimoasă din campaniile de conștientizare ale asociațiilor de mediu este: „Un urs hrănit este un urs mort!” Atunci când oamenii le oferă mâncare pe marginea drumului (cum se întâmplă des pe Transfăgărășan), urșii își pierd instinctul de vânători, asociază omul cu hrana și devin dependenți de cerșit. Aceștia se transformă rapid în „urși problemă”, devin agresivi și ajung, în final, să fie relocați sau eutanasiați pentru siguranța publică.
Diana Buzoianu: Pentru urşii care vin în intravilan nu mai ai ce să faci altceva decât să ai o intervenţie directă. Adică să fie împuşcaţi
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că, pentru urşii care vin în intravilan, nu mai ai ce să faci altceva decât să ai o intervenţie directă, adică să fie împuşcaţi.
Ministrul interimar al Mediului a declarat la TVR INFO că primarii au deja posibilitatea de a interveni direct în cazul urşilor care ajung în intravilan şi care reprezintă un pericol pentru comunităţi.
„Legea s-a modificat deja în sensul în care ei pot interveni pentru absolut orice urs care intră în intravilan. Nu mai este nevoie să facă toată acea intervenţie graduală care era o condiţie în legislaţia anterioară. Pentru urşii care vin în intravilan nu mai putem, pentru că sunt periculoşi. Noi trebuie să recunoaştem că aceia sunt urşi, în general, habituaţi, care nu mai au frică naturală de om, care sunt periculoşi pentru comunităţi. Vedem filmări cu urşi care încearcă să deschidă uşile pe la hoteluri, oameni care se trezesc cu urşii direct în gospodăriile lor. (..) Este clar că acolo vorbim de nişte urşi pentru care nu mai ai ce să faci altceva decât să ai o intervenţie directă. Adică să fie împuşcaţi.”, a spus Buzoianu.
Ministrul a precizat că avem între 10.000 şi 12.000 de urşi în România. „Asta înseamnă, ca să îşi facă toată lumea o idee, adunăm toţi urşii din toată Europa, îi mai înmulţim cu câteva cifre şi tot nu dă cât avem noi.”, a subliniat ea.
„Este clar că România nu poate susţine şi nu face faţă la o astfel de problemă. Şi asta trebuie să fie rezolvată inclusiv cu cote de intervenţie, adică cu vânătoarea care trebuie să fie făcută. (..) Vânătoarea respectivă trebuie să fie făcută pe nişte criterii ştiinţifice, de zonare. Dacă vor fi făcute fără cap, nu vor face decât să crească problema”, a arătat Buzoianu.
Diana Buzoianu a mai afirmat că este de acord că trebuie să existe cote de prevenţie.
„Sper ca modalitatea în care vor fi puse în aplicare aceste cote să nu ne aducă, într-un an sau doi ani, de fapt, într-o situaţie mai rea.”, a mai apreciat ea.
![]()
ACTUAL
Brîndușa Armanca a murit. Jurnalista avea 72 de ani
Publicat
acum 2 orela
28 august 2026Autor
admin

Jurnalista și profesoara universitară Brîndușa Armanca a murit la 72 de ani. A avut o carieră de peste patru decenii în presă, televiziune și în învățământul superior.
„O soră a mea, om drept și bun, cu simțul justiției și al binelui public a murit, Brîndușa Armanca. Suntem mai puțini.”, a anunțat scriitorul și diplomatul Vasile Popovici.
Doliu în presa din România. ”Multe regrete pentru pierderea unui OM bun, blând și plin de omenie”
Un mesaj de condoleanțe a transmis și Teodor Baconschi, fost ministru de Externe. „Aflu că s-a stins d-na Brândușa Armanca. Știu de la prietenii săi timișoreni că a trecut, săraca, printr-o dură agonie în ATI. A fost un om onest, curajos, tenace și totodată de mare bun simț. A format în spirit democratic multe promoții de viitori jurnaliști. Știu de asemenea că a avut o misiune fructuoasă ca director al ICR Budapesta. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis Baconschi.
Brîndușa Armanca a fost desemnată recent Cetățean de Onoare al Timișoarei, pentru contribuția sa la jurnalismul și viața culturală a orașului.
A lucrat la publicații precum „Expres”, „Orizont” și „Averea”, iar între 1997 și 2003 a condus Studioul Teritorial TVR Timișoara, unde a realizat mai multe documentare, printre care „Timișoara rozelor”.
A murit Nae Ungureanu, jucătorul din echipa de aur a Craiovei
A fost profesor de jurnalism la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a format mai multe generații de jurnaliști, iar între 2006 și 2012 a condus Institutul Cultural Român de la Budapesta.
Brîndușa Armanca a publicat mai multe volume despre jurnalism și comunicare și a primit de-a lungul carierei numeroase premii, inclusiv distincții APTR și Premiul „Diogene” pentru jurnalism radio la Europa Liberă.
În 2023, a realizat, împreună cu Judith Klein, documentarul „În căutarea Hertei Müller. Literatura salvată”.
![]()
ACTUAL
Povestea celei mai controversate taxe din România comunistă. Pe cine obliga statul să dea sute de lei în fiecare lună
Publicat
acum 2 orela
28 august 2026Autor
admin

Povestea celei mai controversate taxe din România comunistă. Este vorba despre așa-numita taxă pe celibat, pe care mulți, foarte mulți români au fost obligați să o plătească timp de 24 de ani.
Această taxă era percepută persoanelor care nu aveau copii, ca măsură pentru creșterea natalității. A fost introdusă în 1967, sub forma unei majorări a impozitului pentru persoanele fără copii, transformată în 1977 într-o contribuție lunară distinctă și majorată din nou în 1986. A fost eliminată abia după căderea regimului condus de Nicolae Ceaușescu, în 1991 mai exact.
Povestea celei mai controversate taxe din România comunistă
La 31 decembrie 1966, Consiliul de Stat a emis Decretul 1.086 privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor fără copii. Prevederile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967.
Măsura nu îi viza doar pe cei necăsătoriți. Decretul se aplica bărbaților și femeilor fără copii care împliniseră 25 de ani, indiferent dacă erau căsătoriți sau nu, scrie adevarul.
Pentru muncitori, funcționari și categoriile asimilate, impozitul datorat era mărit cu 10 la sută pentru veniturile lunare impozabile între 801 și 2.000 de lei și cu 20 la sută pentru cele de peste 2.000 de lei.
De pildă, dacă impozitul calculat asupra venitului era de 100 de lei, o creștere de 10 la sută însemna că impozitul ajungea la 110 lei, nu că statul reținea încă 10 la sută din salariu.
Decretul prevedea și excepții. Astfel, nu plăteau această majorare de impozit cei care avuseseră copii care ulterior decedaseră, persoanele cu invaliditate de gradul I sau II, în condițiile prevăzute de actul normativ, precum și persoanele fără copii căsătorite cu persoane care aveau copii dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei.
În 1977, sistemul de impozitare a salariilor a fost modificat. Legea 1/1977 a desființat impozitul individual pe retribuție și a introdus impozitul pe fondul total de retribuire al unităților socialiste de stat.
În același timp, legea a păstrat o obligație distinctă pentru persoanele fără copii: o contribuție fixă, plătită lunar, al cărei cuantum era stabilit în funcție de retribuția tarifară.
Contribuția se aplica persoanelor fără copii care aveau peste 25 de ani, fie că erau căsătorite, fie că nu. Ea începea din luna în care persoana împlinea 25 de ani și înceta din luna următoare celei în care devenea părinte.
În 1977, pentru salariații din unitățile economice și instituțiile de stat, contribuția era, în funcție de venit, după cum urmează:
- până la 1.440 lei → 20 lei
- 1.441–1.500 lei → 25 lei
- 1.501–1.600 lei → 30 lei
- 1.601–1.750 lei → 40 lei
- 1.751–1.850 lei → 60 lei
- 1.851–2.000 lei → 80 lei
- 2.001–2.150 lei → 90 lei
- 2.151–2.350 lei → 100 lei
- 2.351–2.550 lei → 110 lei
- 2.551–2.750 lei → 120 lei
- 2.751–3.000 lei → 135 lei
- 3.001–3.350 lei → 150 lei
- 3.351–3.750 lei → 190 lei
- 3.751–4.150 lei → 220 lei
- 4.151–4.550 lei → 250 lei
- 4.551–5.000 lei → 280 lei
- 5.001–5.500 lei → 320 lei
- 5.501–6.500 lei → 380 lei
- 6.501–8.000 lei → 450 lei
- peste 8.000 lei → 550 lei
Astfel, un angajat fără copii cu o retribuție tarifară de 2.000 de lei plătea 80 de lei pe lună, iar unul cu o retribuție de peste 8.000 de lei plătea 550 de lei pe lună, mai notează sursa citată.
Spre deosebire de sistemul din 1967, nu mai era vorba despre o majorare procentuală a impozitului, ci despre o contribuție distinctă, cu o sumă fixă, stabilită în funcție de venitul tarifar.
Citește și ASF schimbă modul în care românii vor încasa banii din pilonul 2 de pensii
La sfârșitul lui 1985, Consiliul de Stat a decis o nouă majorare a contribuției. Decretul 409 din 26 decembrie 1985 a stabilit noile cuantumuri, aplicabile veniturilor începând din 1986.
- până la 1.650 lei → 80 lei
- 1.651–1.750 lei → 90 lei
- 1.751–1.850 lei → 110 lei
- 1.851–2.000 lei → 135 lei
- 2.001–2.150 lei → 150 lei
- 2.151–2.350 lei → 165 lei
- 2.351–2.550 lei → 180 lei
- 2.551–2.750 lei → 205 lei
- 2.751–3.000 lei → 225 lei
- 3.001–3.350 lei → 285 lei
- 3.351–3.750 lei → 330 lei
- 3.751–4.150 lei → 375 lei
- 4.151–4.550 lei → 420 lei
- 4.551–5.000 lei → 480 lei
- 5.001–5.500 lei → 570 lei
- 5.501–6.500 lei → 675 lei
- 6.501–8.000 lei → 825 lei
- peste 8.000 lei → 925 lei
Începând din 1986, un angajat fără copii cu o retribuție tarifară de 2.000 de lei datora 135 de lei pe lună, iar unul cu o retribuție de peste 8.000 de lei datora 925 de lei pe lună.
Și în noul decret se menționa că obligația de plată se aplică persoanelor de peste 25 de ani și fără copii, indiferent dacă sunt sau nu căsătorite.
Contribuții distincte erau prevăzute și pentru persoanele fără copii care obțineau venituri din agricultură sau din activități pe cont propriu. În cazul anumitor persoane care lucrau pe cont propriu, contribuția anuală ajungea la 6.000 de lei pentru venituri de peste 96.000 de lei.
Taxa a fost eliminată prin Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991 și a abrogat explicit Decretul nr. 409/1985 privind majorarea contribuției persoanelor fără copii.
Contribuția pentru persoanele fără copii a făcut parte, împreună cu alte măsuri, din politica pronatalitate impusă în România comunistă. Cea mai importantă și totodată severă măsură a fost restricționarea întreruperii de sarcină, prin Decretul nr. 770 din 1966.
Datele demografice publicate de Institutul Național de Statistică arată o creștere puternică a natalității imediat după introducerea acestor politici. În 1966, rata natalității era de aproximativ 14,3 născuți-vii la 1.000 de locuitori. În 1967, aceasta a urcat la aproximativ 27,4 la mie, iar în 1968 era de aproximativ 26,7 la mie.
Natalitatea a început ulterior să scadă din nou, în pofida menținerii politicii pronataliste și a contribuției pentru persoanele fără copii. În 1989, rata natalității ajunsese la circa 16 la mie.
(foto cu caracter simbolic; sursa – vice)
![]()
ACTUAL
Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Publicat
acum 2 orela
28 august 2026Autor
admin
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea posturilor didactice vacante ori rezervate în anul școlar 2026-2027. Măsura îi vizează direct pe profesorii suplinitori care vizau o catedră în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic, aprobată prin OMEC nr. 6695/2025. Reprezentanții ISJ Argeș au precizat că măsurile se aplică pentru posturile rămase libere după derularea etapelor principale din Calendarul mobilității din sesiunea 2026.
Catedrele și fracțiunile de normă care vor rămâne nedistribuite vor fi atribuite prin două modalități:
- Repartizare directă: Procesul se va desfășura în cadrul ședințelor publice organizate la nivelul ISJ Argeș, conform normelor prevăzute la art. 94 alin. (7), art. 96 alin. (3) și art. 104 din Metodologie.
- Plata cu ora: Încadrarea cadrelor didactice se va face direct în unitățile de învățământ, în regim de plata cu ora, doar cu avizul prealabil al Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
Măsura simplifică procedura administrative de la nivel județean, însă elimină posibilitatea susținerii unei noi testări scrise locale pentru candidații care nu au obținut o catedră în etapele naționale.
![]()


Incendiu puternic la Autobaza STB Ferentari.
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pasunilor, sectorul 5, București.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul halei cu flacără deschisă, degajări mari de fum si posibilități de propagare.
Intervenim cu 10 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare si un echipaj SMURD.
Până în momentul de față nu avem informatii cu privire la victime”, a transmis ISU.
Citește și: Radu Miruţă, despre nava care a luat foc în Marea Neagră: A raportat că a fost lovită de dronă
Din primele informații, hala are destinația de spălătorie.
Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 300 mp, afectând și un autobuz aflat în interiorul halei. Ca urmare a evenimentului nu au fost victime.
![]()
ACTUAL
Primarul Mogaru de la Corbi, veste bună pentru cetățeni: s-a obținut o nouă finanțare nerambursabilă pentru modernizarea utilităților publice din comună
Publicat
acum 2 orela
28 august 2026Autor
admin
Primăria Comunei Corbi, prin primarul Constantin Mogaru, anunță obținerea unei noi finanțări nerambursabile destinate modernizării serviciilor publice locale. Proiectul intitulat „MODERNIZAREA SERVICIULUI COMUNITAR PENTRU UTILITĂȚI PUBLICE (SCUP) CORBI PRIN DOTAREA CU ECHIPAMENTE SPECIFICE” a fost declarat eligibil și selectat pentru finanțare cu un punctaj total de 90 de puncte.
Investiția va deservi cei aproximativ 3.700 de locuitori ai comunei, având ca scop eficientizarea lucrărilor publice și creșterea calității vieții în comunitate.
Dotări moderne pentru domeniul public
Prin intermediul acestui proiect, Serviciul Comunitar pentru Utilități Publice (SCUP) Corbi va fi dotat cu echipamente specifice și utilaje moderne:
- Tractor agricol (75 CP)
- Lamă de zăpadă
- Împrăștietor de material antiderapant
- Remorcă agricolă basculabilă (capacitate 3,5 tone)
- Braț hidraulic pentru tocat vegetație, tăiat crengi și întreținerea gardurilor vii
Noile achiziții vor permite comunității locale să intervină mult mai rapid și mai eficient pentru deszăpezirea drumurilor pe timpul iernii, întreținerea spațiilor verzi, curățarea domeniului public și executarea lucrărilor curente de gospodărire.
Finanțarea este asigurată în cadrul PS 2023–2027, DR-36, prin intermediul GAL Făgărașul de Sud – Ținutul Posadelor.
„Această finanțare reprezintă încă un pas important pentru dezvoltarea comunei noastre. Continuăm să atragem fonduri pentru investiții care aduc beneficii concrete comunității și contribuie la creșterea calității serviciilor publice. Vă mulțumesc pentru încredere și pentru susținere!”, a declarat edilul comunei Corbi, Constantin Mogaru.
![]()

Pronosticul lui Ponta despre viitorul premier. Pe cine va desemna Nicușor Dan. ”Nu turbați de ăștia: Miruță care crește Dunărea cu doi centimetri și Țoiu care luptă pe frontul de la Kiev”

Prognoza meteo. Weekend de vară, de luni revin ploile în toată ţara

Andreea Marin, protagonista unei ședințe foto de senzație. Ținuta vedetei a atras toate privirile

Ilie Bolojan, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „PNL are o decizie luată anterior, de a-l propune pe Siegfried Mureşan”

Ponta, despre Fritz: ”Sper să rămână cât mai mult la USR. Este principalul factor de penibilizare a USR-ului”

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici

Cum pot deveni AI, software și semiconductoarele noile motoare ale economiei

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea

Atac dur la vârful administrației argeșene: Subprefectul Dragoș Predescu îi cere în direct demisia lui Ion Mînzînă

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...
Curtea de Argeș

Primarul Mogaru de la Corbi, veste bună pentru cetățeni: s-a obținut o nouă finanțare nerambursabilă pentru modernizarea utilităților publice din comună
Primăria Comunei Corbi, prin primarul Constantin Mogaru, anunță obținerea unei noi finanțări nerambursabile destinate modernizării serviciilor publice locale. Proiectul intitulat...

BRAVO, PSD! Încă doi turiști trântiți pe „Drumul Groazei” din Argeș gospodărit de Ion Mînzînă și monitorizat de Poliția Argeș
Starea dezastruoasă a drumurilor județene din Argeș continuă să provoace drame pe bandă rulantă. În cursul zilei de ieri, alți...

Incendiu puternic la ieșirea din Curtea de Argeș: Intervenție de amploare în zona Dr. Oetker
Un incendiu de proporții a izbucnit azi noapte la ieșirea din municipiul Curtea de Argeș spre comuna Valea Iașului, în...

Fosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
AETA Curtea de Argeș intră pe piața tehnicii militare: Propunere oficială către MApN pentru producția de drone și sisteme autonome...

Fata unui cunoscut politician găsită moartă la Mușătești – Avea 22 ani
Fiica fostului om politic Cazimir Ionescu a fost găsită spânzurată într-o locuință din comuna Mușătești, Argeș. Potrivit informațiilor, Poliţia din...
Mioveni

O mașină a ars ca o torță în Argeș – Șofer de 21 ani dus la Spital
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), au intervenit pentru...

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...
Câmpulung

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...
În Trend
NATIONALacum o săptămânăBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum o săptămânăBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum o săptămânăDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum o săptămânăEȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
ACTUALacum o săptămânăSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum o săptămânăISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
ACTUALacum 6 zileALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
ACTUALacum o săptămânăȚi-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii














Ultimele Comentarii