Conecteaza-te cu noi

Campulung

A rămas fără frâne la Dacie în timp ce cobora spre Rucăr

Publicat

in

112f0661881688edbe5654899722d590.jpgUn şofer „econom” era să provoace o tragedie
Un bărbat stabilit în Mioveni, dar de fel din Lehliu Gară, a făcut un gest inconştient, circulând cu o Dacia 1310, cu motorul oprit, pe serpentinele montane din zona Rucăr, fără să se gândească că ar putea da de belea, atât el, cât şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului, cinci pasageri de ocazie, printre care şi un copil în vârstă de nouă ani. Trei dintre ei au ajuns la spitalul din Câmpulung, după ce inevitabilul s-a produs: maşina a rămas fără frâne, între localităţile Podu Dâmboviţei şi Rucăr, proptindu-se, în final, într-un mal stâncos.

Pasagerul din dreapta a avut prezenţă de spirit

Ion Gabor, de 63 de ani, plecase, luni după-amiază, cu bătrâna lui Dacie din comuna Belin, judeţul Covasna, ca să aducă în Argeş, la Domneşti, trei tineri, tocmiţi cu ziua la coasă, unul dintre ei fiind însoţit de nevastă şi de fiul lor de nouă ani. Pe drum, ca să economisească un pic de combustibil, şoferul a oprit deseori motorul maşinii, chiar dacă risca oricând să provoace un accident. Deşi unul dintre pasageri i-a atras atenţia în repetate rânduri că nu procedează corect, bărbatul de la volan l-a ignorat şi şi-a văzut de ale sale. Norocul a fost, însă, de partea lui până la intrarea în comuna Rucăr, când, dintr-o dată, pe o pantă de 30 de grade, autoturismul a rămas fără frâne. Conducătorul auto s-a pierdut cu firea şi nu a mai ştiut ce să facă. Instinctiv, pasagerul din dreapta a pus mâinile pe volan şi a îndreptat maşina în afara carosabilului, în stânga direcţiei de mers, proptind-o într-un mal stâncos. Altfel, puteam vorbi acum de o tragedie, în condiţiile în care autoturismul scăpat de sub control ar fi putut ajunge fie în hăul din dreapta şoselei, fie într-o casă de pe marginea drumului ori ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul care venea din sens opus. „Maşina era pe gaz, dar şoferul tot făcea economie. A oprit motorul de nu ştiu câte ori, pe drum. I-am zis în repetate rânduri că nu face bine, dar nu m-a ascultat. Pe dealul ăsta (n.r. – la intrarea în Rucăr), a rămas fără frâne. Nu mai ştia ce să facă. I-am zis s-o scoată de pe drum, s-o bage undeva, că altfel murim. Nu mai zicea nimic, aşa că am apucat volanul, am tras tare stânga şi ne-am oprit în mal, lângă o stâncă. Putea să ne omoare! Pentru ce? Pentru 5 – 10 lei cât economisea?! Am venit aici la coasă, ca să facem şi noi un ban, şi am dat de necaz!”, a declarat eroul aventurii, pasagerul din dreapta şoferului. În urma accidentului, conducătorul auto, un tânăr aflat pe bancheta din spate şi copilul au fost răniţi, fiind transportaţi cu două ambulanţe la Spitalul Municipal, unde au primit îngrijiri medicale de urgenţă, fiind acum în afara oricărui pericol. Maşina a fost serios avariată şi probabil că va fi vândută la fier vechi. Şoferul inconştient, care avea permis de 23 de ani, s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG

Publicat

in

De

Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare și a 17 stații de încărcare pentru elevi prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.

Microbuzele vor ajunge la elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeș și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești.

„Este încă un pas important pentru modernizarea infrastructurii școlare. Prin accesarea acestor finanțări foarte mulți elevi vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. Astfel, facilităm accesul la educație și asigurarea unor șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii din județ” – Ion Mînzînă, președinte Consiliului Județean Argeș.   

Acest proiect se alătură celui depus de Consiliul Județean Argeș, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, ce a vizat achiziția a 25 de microbuze electrice pentru care s-a semnat deja contractul de furnizare. Aceste microbuze vor ajunge la școli până la sfârșitul lunii noiembrie. Este vorba de localitățile: Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești, Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș, Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni și Bughea de Sus. În plus, în comunele Vlădești, Coșești și Priboieni au ajuns deja câte un microbuz școlar cu combustie internă.

Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele

Publicat

in

De

Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au trezit mai devreme și viperele, crescând riscul de a fi mușcat de un șarpe veninos.

Specialiștii avertizează că viperele au ieșit deja din hibernare și pot fi întâlnite în mai multe zone din țară. Turiștii sunt sfătuiți să evite zonele cu multe pietre și să fie precauți în cazul unei întâlniri cu o viperă.

“Acum vine perioada de împerechere,” declară Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România. “Cei care merg pe munte trebuie să fie foarte atenți pe potecă, deoarece viperele pot sta la soare pentru a se încălzi, în zonele cu mai puțină vegetație.”

Ce să faci dacă ești mușcat de viperă:

  • Păstrează-ți calmul și nu te panica.
  • Nu face eforturi fizice intense, care pot accelera răspândirea veninului.
  • Rămâi la umbră și aplică o compresă rece pe zona mușcăturii.
  • Sună imediat la 112 și nu încerca să te tratezi singur.

Serul antiviperin trebuie administrat cât mai curând posibil după mușcătură pentru a crește șansele de supraviețuire.

Este important să fim precauți și să ne informăm temeinic înainte de a porni la drumeții montane, mai ales în această perioadă cu temperaturi ridicate, pentru a ne bucura de natură în siguranță.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend